China: Lipsa unui stat palestinian este «o nedreptate teribilă»

În luna aprilie a acestui an, China și-a reafirmat susținerea pentru un stat suveran palestinian, în timpul unei vizite la Beijing a ministrului de externe palestinian Riyad al-Maliki, conform DPA.

Faptul că palestinienii nu au încă un stat suveran este o „nedreptate teribilă” care nu mai poate continua, a declarat ministrul de externe chinez Wang Yi.

China sprijină eforturile palestinienilor de a crea un stat independent pe baza granițelor din 1967 – înainte de Războiul de Șase Zile – precum și stabilirea Ierusalimului de Est drept capitală a viitorului stat palestinian, a afirmat Wang Yi într-o conferință de presă comună la Beijing cu omologul său palestinian.

Israelul a numit aceste frontiere „lipsite de temei”, deși ele au fost sprijinite și de Statele Unite în timpul administrației Barack Obama.

„Șaptezeci de ani mai târziu, ceea ce vedem este că frații noștri palestinieni nu au încă un stat independent, pe deplin suveran”, a mai spus cu acea ocazie Wang. „Acest lucru este nedrept, iar această nedreptate teribilă nu mai poate continua”, a adăugat șeful diplomației chineze.

China sprijină soluția a două state, precum și Inițiativa de Pace Arabă, o propunere din 2002 privind normalizarea relațiilor dintre Israel și statele arabe în schimbul unui stat palestinian independent, a declarat Wang.

„În ciuda tuturor punctelor fierbinți din Orientul Mijlociu, chestiunea Palestinei rămâne principala problemă”, a spus el.

La rândul său, ministrul de externe palestinian a afirmat că soluția a două state este singura cale de a rezolva conflictul din regiune și că stabilirea unui stat palestinian reprezintă „piatra de temelie în lupta împotriva terorismului”.

Citiţi şi: 
Israelul a arestat în două luni de zile 1200 de copii palestinieni

Cinci adevăruri ascunse și tragice despre Israel, SUA și Europa 

Ocupaţia israeliană în Cisiordania şi Fâşia Gaza. 49 de adevăruri semnificative 
 

yogaesoteric

25 iunie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More