Descoperire incredibilă a unui avocat: Cum sunt ascultate telefoanele românilor

Profesorul şi avocatul Radu Chiriţă, de la Facultatea de Drept a Universităţii Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a obţinut datele cu privire la mandatele de interceptare aprobate de aproape toate instanţele din România în perioada 2010-2015. Informaţiile arată o situaţie considerată problematică inclusiv de CEDO: peste 90% dintre solicitările procurorilor sunt aprobate de instanţe, ajungându-se, la un calcul simplu, la aproximativ 300.000 de persoane ascultate, fără să luăm în calcul mandatele de siguranţă naţională.

Radu Chiriţă porneşte de la decizia CEDO cu privire la numărul uriaş de cereri de interceptare a telefoanelor formulate vreme de vreo trei ani în Republica Moldova, dar mai ales de la faptul că peste 97% dintre acestea au fost admise. „Curtea a constatat că sistemul de protecţie a dreptului la viaţă privată şi la inviolabilitatea corespondenţei a eşuat, în ciuda unor prevederi legale care la prima vedere par să fie suficiente. În fapt, instanţa europeană a constatat că judecătorii interni au admis aproape automat orice solicitare a parchetelor, ceea ce indică, în realitate, lipsa oricărei garanţii contra arbitrariului”, scrie avocatul.

Avocatul a trimis adrese către toate instanţele din ţară, solicitând numărul mandatelor de interceptare. Chiriţă a obţinut datele de la 173 de judecătorii din cele 176 existente, de la 40 de tribunale din cele 42 existente, datele de la toate cele 15 curţi de apel, de la toate instanţele militare şi de la ÎCCJ. Au rămas doar 5 instanţe care refuză să ofere datele, inclusiv Tribunalul Cluj, iar avocatul a anunţat că le-a dat în judecată.

Datele pe care Radu Chiriţă le-a primit sunt disponibile aici.

Concluziile avocatului Radu Chiriţă arată o realitate şocantă:

„În total s-a cerut autorizarea interceptării telefoanelor de 109.946 ori în cei aproape 5 ani care au făcut obiect al solicitării. Din ele, au fost admise 102.729 cereri. Pentru cine nu ştie, pe o cerere, de regulă, figurează mai multe persoane, rar se întâmplă să fie doar unul singur vizat de o cerere. Estimez că, în medie, e vorba de minim 3 persoane pe cerere, ceea ce înseamnă că în ăştia 4 ani şi ceva «bunicuţa» a ascultat, cu acte în regulă, vreo 300.000 de oameni. Naţie de infractori, ce să faci…

ÎCCJ a admis 4522 cereri din 4523 şi a respins doar una. Una. Probabil că cel vizat o fi fost mort, atfel nu îmi explic. Net peste moldoveni, care erau cu procentele pe la 97% la curtea lor supremă. Noi, la 99,98%. Not bad, măcar i-am spart pe ăştia de peste Prut! Precizez că solicitarea mea nu a vizat interceptările pe legea siguranţei naţionale.

Avem 6 curţi de apel care le-au admis pe toate, bifând un neverosimil 100%. Curţile de Apel din Cluj, Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Oradea şi Piteşti. Bravo! Aş spune la mai mare, dar nu se poate…

În total sunt 61 de instanţe care au admis tot. Recordul e la Tribunalul Galaţi, care din aproape 3000 de cereri nu a găsit niciuna în neregulă. Am un feeling că după ce câştig la instanţă, o să le ia faţa ăstora cei de la Tribunalul Cluj, că îndârjirea cu care refuză publicarea datelor poate fi justificată numai de ruşine.

Singurele instanţe unde se pare că judecătorii chiar examinează astfel de cereri şi le admit numai pe cele care or fi ok sunt instanţele militare (bravo, chiar nu mă aşteptam), Judecătoria Piteşti, Judecătoria sector 5, Curtea de Apel Galaţi pentru a le enumera pe cele care au un număr semnificativ de cereri. Un caz special este cel al Tribunalului Suceava care a respins 39% din cererile formulate, dar are totuşi un număr uriaş de cereri admise, peste 5700.

Pe mine m-a şocat şi numărul fantastic de mare de cereri care se adresează Judecătoriilor. Ţinând cont de competenţa acestor instanţe, mă tot întreb pentru ce fapte s-a cerut interceptarea de 2200 de ori la Judecătoria Constanţa sau de 1500 ori la Judecătoria Ploieşti? Dacă cerem şi primim interceptări pentru furt sau înşelăciune… Ca să dau alt exemplu, mă tot întreb pe cine or fi ascultat procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni în 259 de dosare? Pe cine? Există 250 de dosare la acel parchet? Mă tot întreb… Oricum, jumătate minim din cititori au intrat pe google să vadă unde e Săveniul.”

Citiţi şi:
Dedesubturile terifiante ale scandalului interceptărilor telefonice din România
Dovada evidentă că în România aproape toate telefoanele sunt ascultate
Operaţiunea secretă «ochiul şi timpanul» revine. SRI ascultă de două ori mai multe telefoane decât FBI

yogaesoteric
26 iunie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More