Consiliul Superior al Magistraturii, «garantul independenței Justiției», recunoaşte că a încheiat un protocol SECRET cu SRI în 2014

CSM a încheiat în 2014 un protocol cu Centrul Naţional Cyberint, entitate a SRI înfiinţată în secret printr-o Hotărâre nepublicată a CSAT. Sub pretextul apărării securităţii internetului, agenţii SRI au primit acces liber în baza de date a portalului eMAP, în care se arhivează toate documentele CSM.

Cum să aibă Consiliul Superior al Magistraturii iniţiativa verificării protocoalelor abuzive dintre instanţe, parchete şi Serviciul Român de Informaţii, când chiar acest for a încheiat, în 2014, un protocol cu o structură secretă de tip fantomă a SRI, denumită Centrul Naţional Cyberint? Potrivit informaţiilor apărute în presă, Centrul Naţional Cyberint este de aceeaşi factură cu Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţilor (CNIC), adică sunt unităţi militare ale SRI fără personalitate juridică, înfiinţate prin hotărâri secrete ale CSAT. Avem informaţii că multe instituţii ale statului au încheiat protocoale cu acest centru Cyberint, în virtutea faptului că există o Hotărâre de Guvern care a desemnat SRI ca autoritate naţională în domeniul securităţii cibernetice (supravegherea internetului).

Este incredibil cum instituţii serioase ale Statului român pot încheia protocoale cu entităţi fantomă care nu sunt înfiinţate prin lege, ci prin Hotărâri CSAT secrete. În aceste condiţii, este evident că CSM nu poate fi un garant al independenţei Justiţiei, cât timp acceptă ca interceptările folosite ca probe în dosare penale să fie efectuate de CNIC – instituţie fantomă care nu este înfiinţată prin lege şi care în fapt reprezintă o unitate secretă a SRI. La fel cum CSM nu intervine în cazul încălcării drepturilor omului, prin acceptarea ca serverele şi bazele de date ale instituţiilor din sistemul judiciar să fie monitorizate şi „apărate” de o altă structură fantomă, Centrul Naţional Cyberint.

CSM recunoaște că a încheiat un protocol cu SRI în 2014

Confirmarea existenţei unui protocol între CSM şi SRI a venit chiar din partea Consiliului Superior al Magistraturii, după ce Lumeajustitiei.ro a solicitat acestui for să precizeze dacă a existat/ există un protocol de colaborare încheiat între Consiliul Superior al Magistraturii şi Serviciul Român de Informaţii; dacă a existat în ce perioadă a fost semnat şi ce prevedea acesta? La iniţiativa cărei instituţii a fost încheiat protocolul între Consiliul Superior al Magistraturii şi Serviciul Roman de Informaţii şi dacă mai există şi în prezent acest protocol de colaborare.

Din răspunsul oferit de preşedinta CSM, judecătoarea Mariana Ghenă, în anul 2014 – când preşedinte al CSM era judecătorul Adrian Bordea, pensionat după finalizarea mandatului de membru al CSM, Comisia nr. 1 a Consiliului i-a invitat pe reprezentaţii SRI pentru a lua parte la lucrările din data de 17.11.2014 şi pentru a încheia un „acord de cooperare în domeniul securităţii cibernetice între Centrul Naţional Cyberint şi Consiliului Superior al Magistraturii”. Încheierea acestui protocol a fost motivată, potrivit răspunsului CSM, de necesitatea „implementării unor măsuri de protecţie crescută împotriva ameninţărilor provenite din spaţiul cibernetic asupra sistemelor sale informatice şi de comunicaţii, în scopul prevenirii, stopării sau limitării consecinţelor unor agresiuni asupra acestora”.

De precizat că cel mai important sistem informatic al CSM este eMAP, portal utilizat de Consiliul Superior al Magistraturii pentru organizarea activităţii consiliului, instanţelor şi parchetelor, programul fiind şi un instrument folosit pentru organizarea şedinţelor plenului, secţiilor şi comisiilor de lucru.

Iată răspunsul oferit de CSM prin care Consiliul recunoaşte că a încheiat un protocol cu SRI în 2014:

Amintim că protocoalele existente între SRI şi diferite instituţii, instanţe şi parchete au fost denunţate recent chiar de directorul SRI Eduard Hellvig, însă nici până la acest moment conţinutul lor nu a fost făcut public. CSM susţine însă că în protocol există „unele aspecte de ordin tehnic apreciate a fi confidenţiale, sens în care documentul este de uz intern şi nu are caracter public”.

Pe de altă parte, precizăm că în urma răspunsul oferit de CSM, Lumeajustitiei.ro a revenit cu o nouă adresă în care a solicitat să i se răspundă şi la ultima întrebare făcută în prima adresă, respectiv dacă mai există şi în prezent acest protocol de colaborare.

Fostul ofiţer SRI Ioan Dedu a avertizat încă din 2016 despre Cyberint

Prezent la o conferinţă organizată, în 2016, de Centrul de Resurse Juridice (CRJ) la Parlament, colonelul SRI (r) Ion Dedu a avertizat că Centrul Naţional Cyberint, aflat în ograda SRI, deşi înfiinţat printr-o Hotărâre a CSAT nepublicată, se doreşte să devină singura instituţie care asigura securitatea cibernetică, menită să supravegheze internetul şi, deci, populaţia, în vederea atingerii obiectivului stabilit în Strategia de securitate cibernetică a României.

Culmea, şi această „Strategie” este înfiinţată tot prin Hotărârea CSAT (nr. 16/2013) şi prin Hotărâre de Guvern (nr. 271/2013). Iar, ca să fie destul de clar, de implementarea acestei Strategii, conform site-ului Ministerului Afacerilor Externe, a fost desemnat să se ocupe Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică, unde funcţia de „coordonator tehnic” este asigurată de „Serviciul Român de Informaţii în calitate de Autoritate naţională în domeniul securităţii cibernetice prin intermediul Centrului Naţional Cyberint”.

În susţinerea acestor informaţii, au fost extrem de îngrijorătoare declaraţiile făcute la acel moment de colonelul SRI (r) Ion Dedu care a subliniat că sarcina Cyberint este de a supraveghea populaţia: „Este vorba despre Centrul Naţional Cyberint, pentru care se pregăteşte deja o operaţiune identică de scoatere la suprafaţă ca şi în cazul Centrului Naţional de Interceptarea Comunicaţiilor”.

Citiţi şi:
Noul consens politic: SRI şi Cyberint pentru controlul total al internetului
Statul se lasă acum benevol spionat de SRI

yogaesoteric
8 iulie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More