Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Oameni cu adevărat celebri – anecdotica în cazul lor este semnificativă


În ajunul morţii înţeleptului Socrate, un prieten se duce la închisoare să-l viziteze şi a dat acolo peste un profesor de muzică, care îl învăţa pe filozof un cântec la liră.
– Păi cum – exclamă prietenul – mâine vei muri şi astăzi tu mai înveţi un cântec nou?!
Iar Socrate i-a răspuns:
– Dar când să-l mai învăţ, dragul meu?

*☺*☺*☺*

Într-o zi, ducele Jacques-Henri de Duras, văzându-l pe filozoful Descartes cum se delecta cu nişte specialităţi culinare, i-a zis în batjocură:
– Cum, şi filozofii mănâncă lucruri atât de bune?
– De ce nu? – i-a răspuns Rene Descartes – îţi închipui cumva ca natura lui Dumnezeu a creat toate aceste roade delicioase doar pentru cei proşti?

*☺*☺*☺*

În carnetele sale, Leonardo da Vinci şi-a notat, alături de numeroase schiţe, studii, informaţii şi unele anecdote spuse prietenilor. Iată una din ele:

Un pictor care avea nişte copii foarte urâţi, fiind întrebat cum e cu putinţă ca el, care a pictat tablouri atât de frumoase, are astfel de copii, a răspuns că:
Tablourile le-am pictat ziua, în timp ce pe copii i-am făcut noaptea!

*☺*☺*☺*

Cea mai importantă descoperire atribuită lui Pitagora este celebra teoremă care-i poartă numele: „pătratul lungimii ipotenuzei unui triunghi dreptunghic este egal cu suma pătratelor lungimilor catetelor.
Legenda spune că, dându-şi seama de importanța extraordinară a descoperirii sale, de bucurie, el a dat un mare ospăţ în cinstea zeilor, pentru care a sacrificat o sută de boi, la care au fost invitaţi atât bogaţii, cât şi săracii.

Despre aceasta împrejurare Hegel a făcut o observaţie ironică:
A fost o mare veselie şi o imensă sărbătoare a spiritului, pe socoteala boilor!

*☺*☺*☺*

Soţia filozofului şi matematicianului grec Pitagora era o femeie instruită şi inteligentă. Fiind întrebată după cât timp se purifică o femeie care s-a împreunat cu un bărbat, a răspuns: „Cu propriul soţ, imediat, cu altul, niciodată”.

*☺*☺*☺*

Talleyrand stătea într-o zi între doamna de Stael şi doamna Récamier, galant cu amândouă, dar totuşi cu o nuanţă destul de pronunţată pentru cea de-a doua.
– În sfârşit – spuse d-na de Stael, oarecum dezamăgită – dacă am cădea amândouă în apă, pe care ai salva-o mai întâi?
– O, doamnă baroană – răspunse Talleyrand – sunt sigur că înotaţi ca un înger.

*☺*☺*☺*

Filosoful francez Fontenelle (1657-1757), nepotul lui Corneille, se duce într-o zi dis-de-dimineaţă în vizită la o doamnă cu care era prieten. Doamna îl primeşte în capot şi se scuză:
– Vedeţi, domnule Fontenelle, mă scol pentru dvs.!
– Da, doamnă, dar vă culcaţi pentru altul! – mormăi supărat filosoful.

*☺*☺*☺*

Obiceiul marelui dramaturg francez Jean Racine era să-şi declame versurile plimbându-se. Nu de puţine ori uita unde se află şi le recita cu glas tare. Patetismul cu care le spunea mişca de multe ori pe muncitorii care lucrau la palatul Tuilleries. Aceştia credeau despre dânsul că e un om deznădăjduit, care avea de gând să se sinucidă!

*☺*☺*☺*

Napoleon avea o formulă favorită pentru a-şi exprima dispreţul pentru cineva:
– E penultimul dintre oameni!
Întrebat de ce penultimul, împăratul a răspuns:
– Ca să nu descurajez pe nimeni.


 
 

yogaesoteric
8 septembrie 2017

 

 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga