Până unde poate merge cruzimea? Cinci adolescenți din Florida au filmat moartea unui om și s-au amuzat, fără să încerce să-l ajute

Cinci adolescenți din Florida au ajuns în atenția poliției după ce au filmat un tânăr de 31 de ani care se îneca într-un lac. Nu numai că nu au căutat ajutor, dar pe înregistrare se poate auzi cum cei cinci se amuzau pe seama incidentului. Legea din Florida nu obligă însă cetățenii să ofere ajutor unei persoane aflate în pericol, iar tinerii nu vor fi sancționați, au anunțat autoritățile.

Potrivit poliției, incidentul a avut loc pe 9 iulie, însă victima a fost găsită câteva zile mai târziu. Deși au fost martori la moartea tânărului, cei cinci băieți nu au alertat autoritățile, relatează presa americană.

Familia victimei l-a dat dispărut pe bărbatul în vârstă de 31 de ani, iar după câteva zile a fost găsit înecat. La câteva zile după, sora bărbatului, Simone Scott, a primit clipul cu momentul tragediei și a decis să posteze imaginile pe Facebook. Ea crede că băieții ar trebui să fie acuzați de crimă: ,,Fratele meu avea probleme de mers și folosea un baston”, a declarat ea. Se pare că Dunn se certase cu logodnica lui la marginea lacului, aceasta plecase, dar el rămăsese.

Videoclipul, cu o durată de 2,5 minute, filmat cu telefonul, a fost oferit celor de la New York Times. În el apare un bărbat care se zbate disperat în apă, în timp ce de la țărm adolescenții îi descriu lupta și râd de el. Unul dintre ei îl numește pe tânăr „drogat”. Altul îi spune să nu se aștepte că va fi ajutat: „Nu te va ajuta nimeni. Nu ar fi trebuit să intri acolo.” Timp de aproape un minut, omul pare să scoată un vaiet înainte de a se duce la fund. „Tocmai a murit!”, s-a auzit o voce, iar ceilalți au început să râdă. Mai târziu, unul dintre adolescenți sugerează că sună la poliție, doar pentru a fi împiedicat de altul să o facă.

Citiți și:
Balena Albastră – un joc suicidar declanşează un val de victime în rândul adolescenţilor
Internetul, televiziunea şi jocurile video influențează în mod nefast mentalitatea și capacitățile cognitive ale tinerilor, afirmă unii specialiști


yogaesoteric
10 septembrie 2017

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More