Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Emoții care ne provoacă boli fizice. Somatizarea, o disfuncţie în relaţia dintre conştiinţă şi trup

 


Tot ceea ce se petrece în sfera conştiinţei are apoi efect în sfera fizică şi invers

În momentul în care emoţiile se acumulează, din cauza unei atenţii sporite şi a timpului îndelungat de menţinere a agitaţiei psihice, acestea defulează prin stări de anxietate, atacuri de panică sau prin depresie.

 

Conform instinctului de supravieţuire, tulburările apar deoarece organismul nostru are nevoie să găsească un mod, fie şi forţat, de a scăpa de ceea ce este periculos pentru sănătatea noastră. Ulcerul, diabetul, hemoroizii, hipertensiunea, psoriazisul sunt câteva dintre afecţiunile psihosomatice care apar din cauza faptului că orice boală fizică poate fi menţinută şi agravată de stres şi emoţii negative.

În opinia experţilor, în cazul în care acumularea de emoţii depăşeşte pragul de suportabilitate, aceste descărcări emoţionale ajung până în planul fizic şi încep să se manifeste tot felul de afecţiuni ale corpului, de la cele mai uşoare până la boli foarte grave. Gravitatea bolii este dată de natura emoţiei, intensitatea ei şi de perioada de timp în care a fost înmagazinată, iar transpunerea bolii în plan fizic poate dura şi câţiva ani.

Rostul bolilor fizice este acela de a conştientiza existenţa suferinţei sufleteşti şi necesită vindecarea ei. De multe ori, nu dăm importanţă unei astfel de suferinţe, o ignorăm şi credem că aceasta nu se poate transforma într-o boală fizică. Din contră, cu cât lăsăm mai mult o boală sufletească netratată, cu atât mai intens va fi procesul de somatizare. Boala sufletească se va transforma în boală fizică, nu imediat, dar în câteva luni sau câțiva ani. Avem două posibilităţi de a trata suferinţele sufleteşti şi a le împiedica să escaladeze în boli fizice: prin tratament medicamentos, însă acesta nu descarcă emoţiile, ci doar le inhibă, iar la un moment dat există marele risc ca acestea să recidiveze sub o formă sporită. În timp, organismul va deveni imun la tratamentul medicamentos. Sau prin psihoterapie, cu ajutorul căreia putem afla cauzele psihologice primare care au condus la această problemă“, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

În accepţiunea specialistului, există cinci emoţii principale, foarte dăunătoare pentru organismul nostru, care la un moment dat se pot transforma în boli fizice.

Frica – o îngrijorare simțită în legătură cu un pericol real sau imaginar

Persoanele care simt frică sunt tensionate, lipsite de curaj, deoarece simt vulnerabilitate interioară, sunt focalizate mai degrabă pe așteptările celorlalți decât pe ale lor, simt că nu se pot baza aproape pe nimeni și nimic. Frica neprelucrată se manifestă la nivelul stomacului și al rinichilor, zona lombară, uneori și la nivelul gâtului dacă are legătură cu ceva ce vrem să spunem pentru că este important“, consideră psihologul Cojocaru.

Lipsa iertării – apare ca o incapacitate de a merge mai departe, de a înțelege că oamenii sunt supuși greșelii

Persoanele care nu îi iartă pe cei care le-au făcut rău au în minte faptul că, dacă îi iartă, este ca și cum le-ar accepta și încuraja comportamentul defectuos sau că răul produs nu se mai poate repara. Nu este vorba nici de acceptarea comportamentului, nici de încurajarea lui, ci de liniștea interioară personală, care decurge din eliberarea minții de imaginea «răufăcătorului», de atenția acordată propriei sănătăți și de direcționarea minții către căutarea de soluții. Uneori da, un rău produs nu se mai poate repara concret pentru că nu putem da timpul înapoi, dar putem învăța să ne bucurăm de viață în continuare făcând lucruri noi. Neiertarea slăbeşte sistemul imunitar şi aduce boala în general în întregul organism și, în mod particular, partea afectată este inima“, afirmă specialistul.


Furia – o încărcare emoțională spontană izvorâtă adesea dintr-un sentiment de neputință de a mai transforma ceva sau de a accepta o situație de viață

Persoana furioasă se simte invadată de ceva sau cineva, se opune la anumite constrângeri venite de la o persoană sau situație, uneori se agață cu disperare de propriile convingeri, gândurile se amestecă, devin confuze. Atunci când descărcarea emoțională este reprimată sau exagerată, furia se manifestă adesea în planul fizic la nivelul ficatului, în special dacă are legătură cu critica celorlalți, deoarece acest organ are rolul de a neutraliza. Se mai poate manifesta la nivelul capului, cefei și picioarelor dacă are legătură cu neacceptarea, la nivelul stomacului dacă are legătură cu neputința, la nivelul mijlocului – spate – dacă are legătură cu lipsa de flexibilitate sau poate declanșa chiar infecții în corp“, consideră psihologul Laura Maria Cojocaru.

Nesiguranța – apare atunci când ne lipsesc certitudinile – real sau imaginar – sau când ne pierdem încrederea în capacitățile noastre

Persoanele nesigure – cu încredere scăzută în sine – pun totul sub semnul întrebării, rămân în tipare vechi de comportament și gândire, pentru că au fost «testate» de alții, au o capacitate scăzută de discernământ și caută confirmări de la ceilalți pentru fiecare pas pe care-l fac. Nesiguranța se manifestă în planul fizic la nivelul stomacului, genunchilor, gleznelor, coloanei vertebrale, umerilor, gâtului – dacă este legată de credința că ar putea spune «prostii»“, adaugă specialista.

Rușinea – declanșată de credința că părerea celorlalți este decisivă pentru a fi validat ca om în toate aspectele vieții

Cei care trăiesc sentimente de rușine simt că ceilalți îi judecă și că nu sunt suficient de buni, puternici, inteligenți, informați etc. Prin această atitudine ei pun pur și simplu puterea lor interioară în mâinile celorlalți. Rușinea afectează pielea, stomacul, picioarele sau coloana vertebrală.“

Psihoterapeutul consideră că atunci când boala decide să se manifeste în trupul nostru ca un avertisment pentru a schimba modul de gândire, cel mai sigur și util lucru pe termen lung este să mergem pe firul timpului pentru a schimba percepția și emoția din acel moment care a declanșat boala.
Una dintre cele mai eficiente metode de a ne debarasa de emoţiile nocive, perturbatoare este pratica HATHA YOGA şi LAYA YOGA.


Optimismul, un important remediu natural

Un pic mai mare decât un pumn strâns, inima unui om bate cam de 100.000 de ori într-o zi şi de trei miliarde de ori într-o viaţă. Chinezii considerau că inima este sursa fericirii, iar vechii egipteni credeau că este centrul inteligenţei şi al emoţiilor. Un proverb spune: „O inimă veselă este un bun medicament“, o pildă extrem de utilă în prezent, când presiunile vieţii de zi cu zi sunt din ce în ce mai accentuate. De altfel, numeroase studii medicale au confirmat deja ceea ce psihologii recomandă foarte des: persoanele optimiste au o sănătate mai bună şi trăiesc mult mai mult. De exemplu, emoţiile benefice îmbunătăţesc calitatea sângelui. În plus, la oamenii fericiţi s-a observat un nivel sanguin mai scăzut al cortizolului, hormonul stresului.

La polul opus, persoanele agresive, care se supără din orice, au un risc mai mare de a se îmbolnăvi de inimă şi asta pentru că nivelul de adrenalină este de 30 de ori mai mare decât în mod normal, potrivit cercetătorilor americani. Ostilitatea este considerată de mulţi specialişti cardiologi un factor mult mai agresiv decât colesterolul crescut, fumatul sau obezitatea.

Conform unui studiu efectuat de profesori de la Harvard, starea psihologică de bine, care include fericirea, satisfacţiile vieţii şi în special optimismul, poate apăra inima de îmbolnăvire. Mai exact, un cumul de sentimente benefice – bucuria, entuziasmul, mulţumirea şi exaltarea – asigură o scădere cu 22 de procente a riscului unei boli cardiovasculare. Şi asta pentru că oamenii fericiţi şi optimişti se implică în activităţi sănătoase, mănâncă sănătos şi dorm mai mult.


 

 yogaesoteric
18 septembrie 2017


 



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga