Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Istoria întunecată a Cavalerilor Templieri. Conexiunea cu prezentul

Hugues de Payens, un nobil francez, a fondat oficial în anul 1118 Ordinul Cavalerilor Templieri, împreună cu alţi 8 cruciaţi. Un alt ordin secret s-a aflat permanent în spatele acestor oameni. El a fost fondat la mănăstirea Notre-Dame du Mont, în anul 1099 de către Godefroy de Bouillon, duce de Lorraine, liderul primei cruciade orchestrate de Vatican împotriva musulmanilor din Ierusalim. Marele maestru al acestui ordin a fost chiar Hugues de Payens, fondatorul de mai târziu al Ordinului Cavalerilor Templieri.

Numai în timpul primei cruciade orchestrate de Godefroy împreună cu 3 aliaţi (Boemund de Taranto, Tancred de Taranto, Raimond al IV-lea de Toulouse), la pătrunderea în Ierusalim a cruciaţilor au fost măcelăriţi 70.000 de musulmani. Conform însemnărilor vremii, măcelul a fost aşa de mare, încât oamenii rămaşi în viaţă se bălăceau în sânge. După cum scria Raymond de Aguiler, invadatorii creştini călăreau în sânge până la genunchi. Cruciadele au mai continuat încă două secole (au mai urmat încă 7 cruciade) în Turcia, Egipt, Siria şi Palestina, în urma cărora milioane de oameni au murit în cele mai groaznice împrejurări, musulmanii fiind măcelăriţi sistematic de francezii, englezii, nemţii şi italienii care se intitulau creştini şi mărşăluiau sub comanda papei şi a Cavalerilor Templieri.

Elita Ordinului Cavalerilor Templieri avea 13 membri (fraţi) al căror scop principal era să instaureze dinastia Merovingiană peste toată Europa şi ulterior dincolo de ea. Un personaj cheie în istoria ordinului a fost Bertrand de Blanchefort, ajuns Mare Maestru al Cavalerilor între anii 1156 - 1169.

În 1128 primul grup de fraţi templieri s-a întâlnit cu Papa Honorius al 2-lea. Cavalerii au fost recunoscuţi de liderii religioşi ai vremii (ordinul a fost acceptat de biserica de la Roma), în ciuda faptului că se ştia despre cavaleri că erau, de obicei, răufăcători fără Dumnezeu, prădători atroce, ucigaşi, oameni care nu-şi ţineau cuvântul dat şi adulterini. Bertrand de Blanchefort îi numea pe cavalerii templieri de sub aripa sa „executanţi legali ai lui Christos”, obţinând pentru grupare dreptul acordat de Vatican de a purta permanent arme. În plus, papa i-a absolvit pe fraţii templului de păcatul uciderii.

În 1139 Papa Inocenţiu al 2-lea i-a eliberat complet pe Cavalerii Templieri de sub influenţa regilor, a prinţilor şi a prelaţilor europeni. Aceşti cavaleri urmau să se supună doar papei. Acest fapt suscită o întrebare: dacă papa era într-atât de abilitat să ofere unor prădători titluri, drepturi, onoruri şi libertăţi care să surclaseze chiar şi pe ale prinţilor şi regilor Europei, fiind recunoscute şi respectate de aceştia, din ce suprastructură făcea parte însuşi papa, capabilă să-i confere acestuia autoritatea pe care el o conferea mai departe ierarhiilor de cavaleri, preoţi şi regi?

O altă chestiune, încă şi mai subtilă, este următoarea:

Dacă există, încă din Evul Mediu o autoritate puternic ocultată, expertă în mecanismele răului, din care, direct sau indirect, toţi diriguitorii de structuri abuzive de pe continent îşi trăgeau ştiinţa, susţinerea, orânduielile şi cauza; ce împiedică o astfel de autoritate – acţionând prin intermediul societăţilor secrete şi pierzându-şi urma în încrengătura dintre aceste societăţi – să le impună regilor, administratorilor, preoţilor şi mercenarilor timpului să cedeze la un moment dat controlul asupra Europei, Africii sau Asiei unei găşti privilegiate de infractori învestiţi cu puteri depline de către însăşi autoritatea supremă abuzivă?

În fond, în momentele cele mai întunecate din istoria unei civilizaţii, în care nedreptatea şi abuzul par singurele raţiuni de afirmare şi existenţă, este foarte uşor pentru cine deţine cunoştinţe, mijloace şi tupeu criminal, să monopolizeze o lume întreagă uzând, în exercitarea eficientă a răului, de șefuleți fără scrupule peste alţi șefuleți fără scrupule, cu toţii arondaţi pe căprării şi obiective strategice unui unic centru de comandă şi control, fără ca măcar ei să ştie acest lucru.

Istoria ne arată că au existat dintotdeauna fiinţe fără ideologie şi fără doctrină care s-au vândut cu plăcere şi maximă uşurinţă pe wiskey, mileuri, mărgele şi cartaboş sau pe distincţii, recunoaşteri, onoruri şi funcţii, fiind gata să contribuie contra unor astfel de recompense, la oprimarea celor mai slabi, a celor mai puţin privilegiaţi sau a celor care nu ar alege nicicând să se afirme prin comiterea de abuzuri şi atrocităţi. Răul centralizat ar fi uşor de instaurat peste mase de oameni ţinute în beznă, acei oameni care nu se pot exprima, nu se pot organiza, nu se pot informa. Cu toate acestea, o ingerinţă de acest gen la nivelul unei societăţi întregi nu a fost nicicând implementată, cu toate că au existat tentative serioase: imperiul roman, imperiul mongol, imperiul otoman, blocul comunist iar mai nou mult dorita „nouă ordine tiranică mondială”. De ce toată această fragmentare şi frământare când totul ar fi putut fi uniformizat de la bun început?

Răspunsul nu vine din zona fizică a existenţei, ci din cea metafizică, ţinând de raţiunile superioare, divine, ale prezenţei fiinţelor umane în acest spaţiu-timp planetar, şi anume afirmarea individului prin alegere, la nivel de gând-cuvânt-faptă, fie în direcţia oprimării altor fiinţe, fie a empatizării cu ele. O astfel de alegere nu poate fi cu adevărat făcută într-un timp scurt sau atestată în lipsa existenţei unui liber arbitru acordat indivizilor de a se înhăma la eforturi susţinute, fie înspre înţelegerea şi practicarea mecanismelor răului, fie înspre înţelegerea şi practicarea mecanismelor binelui. Iar pentru asta este nevoie de fragmentare, de frământare, de multiple centre de influenţă şi de posibilitatea de a te afilia unuia, mai multora sau niciunuia.

Legea liberului arbitru spiritual, o lege profund cauzală a existenţei, spune că, datorită raţiunilor superioare pentru care suntem aici, într-o societate duală 3D nu se poate ajunge la un sistem organizaţional uniform decât cu efort susţinut, dublat de înţelegeri şi merite, fie că vorbim de implementarea unei societăţi deschise funcţionând pe bază de compasiune şi armonie, fie a uneia imperialiste bazată pe control şi supremaţie. Orice soluţii „plantate” de-a gata în cadrul unei societăţi a cărei orientare către bine este insuficient conturată, ar anula jocul tridimensional având drept scop lucrul cu propria conştiinţă şi pregătirea fiinţelor umane pentru ascensionarea la un moment dat în planurile superior dimensionale ale creaţiei, în care urmează să îşi continue evoluţia prin întrupări succesive vreme îndelungată după încheierea ciclului de întrupări din planul 3D. Această ascensionare şi evoluţie ulterioară ce urmează a se derula preţ de zeci, sute sau mii de milioane de ani tereştri fie doar în serviciu faţă de alţii, pe bază de compasiune şi armonie, fie doar în serviciu faţă de sine, pe bază de control şi supremaţie, are ca punct de plecare alegerea făcută şi demonstrată aici.

Revenind la Cavalerii Templieri, în urma dezlegărilor date de papă, ordinul s-a extins foarte mult şi a devenit foarte puternic în sudul Europei. Organizaţia avea în proprietate numeroase terenuri şi castele din Anglia, Scoţia, Franţa, Spania, Portugalia, Italia, Ungaria şi din ale țări. În această perioadă de maximă înflorire a lor, templierii au inventat băncile şi au fost primii care au folosit cecuri. Erau cămătari de temut. Au devenit bancheri ai finanţelor pe regiuni mari din Europa medievală. Erau interesaţi de farmacopee şi medicină, monopolizând majoritatea informaţiilor din acest domeniu.

Una din practicile uzuale ale templierilor pentru luarea în stăpânire de bogăţii, teritorii şi mai apoi de putere monarhică era împrumutarea cu dobândă mare a unor importante sume de bani monarhilor săraci sau nevolnici. Ei organizau transferul eficient al banilor prin conexiunile lor din Europa. Regii multor ţări au ajuns într-o perioadă de timp nu foarte lungă sa le datoreze sume imense. Toate aceste practici au pavat calea către capitalism şi către sistemul bancar de azi.

Domnia în Franţa, între anii 1285 – 1314, a regelui Filip al 4-lea (cunoscut şi ca Filip cel Frumos) le încurca însă ascensiunea şi planurile. El a fost iritat de Cavalerii Templieri deoarece erau aroganţi şi îi erau net superiori din punct de vedere militar. Filip le datora o adevărată avere şi, mai mult decât atât, atunci când dorise la rândul său să facă parte din ordin, fusese refuzat.

Acest fapt ne dezvăluie un alt aspect ocultat despre ierarhiile de putere, valabil din cele mai vechi timpuri şi până azi: atunci când analizăm cu atenţie conducători de ţară sau de castă, lideri ai mişcărilor politice sau reprezentanţi la vârf ai unor dinastii, dincolo de faptele punctuale ale derulării disputelor şi războaielor în care aceştia sunt implicaţi (ce pot trezi anumite simpatii vizavi de un personaj sau de altul), realizăm că în fundal se dă o altă bătălie, o adevărată bătălie, faţă de care niciun spirit animat de idealuri înalte nu poate ajunge să simtă afinitate sau admiraţie – acea bătălie care este purtată pentru dobândirea controlului asupra unor mulţimi cât mai mari de oameni (privite ca forţă brută de construcţie şi reconstrucţie a imperiilor), precum şi pentru luarea în posesie a unor bogăţii cât mai mari (ca extensie a egoului celui care îşi arogă statutul de stăpânitor, tiran, despot). Este o poveste despre manipulare, monopol, complot, sclavie, crimă, nicidecum despre adevăr, generozitate, onoare, libertate, umanitate.

Filip al 4-lea decide să-i înfrunte pe templieri făcând tot posibilul să scape de ameninţarea lor. În primăvara lui 1307, un prizonier condamnat la moarte şi-a negociat viaţa în schimbul unor informaţii cruciale pentru Filip al 4-lea, pe care le obţinuse atunci când împărţise la un moment dat celula cu un cavaler templier. Regele a fost informat pe această cale că o figurină care îl reprezenta fusese înjunghiată în mod repetat în timpul ritualurilor de magie neagră pe care le practicau cu regularitate Cavalerii Templieri. Perversiunile sexuale fuseseră şi ele prezente. Templierii sacrificaseră copii în timp ce invocau forţe demonice cărora le cereau susţinere şi îndrumare.


Tapiţerii ale Vaticanului

Apropierea de Vatican a sângerosului ordin, sprijinul şi cooperarea de care a beneficiat în mod sistematic din partea papalităţii, cruciadele criminale purtate în numele Romei, ne furnizează un prim indiciu despre natura înrudită a politicilor şi practicilor celor două instituţii – Ordinul Templier şi Biserica Catolică. Pe culoarele Vaticanului de azi găsim expuse imense tapiţerii înfăţişând sacrificii de copii. Întregul Vatican este pictat şi tapetat cu scene de o violenţă macabră, măcelărirea copiilor fiind însă cea mai revoltătoare.

Regele Filip avea la vremea respectivă proprii săi spioni infiltraţi în Ordin

A înţeles imediat că Templierii ajunseseră mult prea periculoşi, plănuind în detaliu conspiraţiile. A înţeles, de asemenea, că viaţa îi era în pericol. Prin urmare, la 22 septembrie 1307 a ordonat arestarea cavalerilor templieri. Deciziile au fost trimise în plicuri sigilate tuturor guvernatorilor şi oficialilor Coroanei din ţară. Ordinul a fost îndeplinit în zorii zilei de vineri, 13 octombrie 1307, când 600 de cavaleri templieri au fost capturaţi. La Paris au fost arestaţi 140 de cavaleri templieri, inclusiv marele maestru al ordinului, Jaques Bernard de Molay.

Cu această ocazie foarte multe din proprietăţile Cavalerilor Templieri au fost confiscate. Averea colectată era imensă: domenii vaste şi peste 9000 de castele (inclusiv palatul din Paris). Regele a preluat şi controlul Ciprului. Jaques Bernard de Molay a fost condamnat la moarte şi ars pe rug în fața catedralei Notre Dame din Paris. Ordinul Cavalerilor Templieri a fost abolit şi de către Roma printr-un decret papal emis în anul 1312.

Acesta a fost sfârşitul oficial al celei mai puternice societăţi secrete din istoria medievală. Filip cel Frumos nu a reuşit însă distrugerea tuturor conspiratorilor, în mod special a tuturor celor de la vârful ordinului templierilor. Acest fapt a permis conspiraţiei să continue sub alte forme, abil întreţinută de cei care au scăpat oprobriului.
 
Templierii adorau fiinţă malefică Baphomet, un idol satanic androgin. Cultura baphometică impunea sacrificii de sânge. Acesta a fost motivul pentru care templierii măcelăreau copii pe altare de sacrificiu ritualic. Cu cât era sacrificat mai mult sânge tânăr, cu atât mai puternic urma să devină Ordinul.

În ritualurile de magie neagră, anumite înlesniri sau puteri malefice sunt acordate celui care le cere, de către fiinţa demonică invocată, în schimbul unor plăți cumplite, care merg chiar până la vânzarea sufletului şi legarea de lumile infernale, satanice și demoniace, respectiv de legile după care funcţionează aceste tărâmuri ale întunericului. Aceste puteri malefice sau înlesniri astfel acordate au efect atâta timp cât sunt folosite pentru a manipula fiinţe fără o puritate prea mare a sufletului, respectiv lipsite de cunoaşterea căilor luminii sau ale întunericului (în general mulţimea nici prea bună, nici prea rea, slab educată şi adesea nepreocupată suficient de propria evoluţie şi emancipare), ele fiind ineficiente în fața celor care și-au trezit viziunea spirituală.

Iată ce scrie istoricul Harry Haywood despre Cavalerii Templieri: „...visau la un stat care să cuprindă întreaga lume şi în care ei înşişi să joace rolul de conducători despoţi”. Doar exponenţii unei societăţi extrem de malefice pot visa la o asemenea realizare.

Cavalerii Templieri au rămas în istorie drept un ordin sângeros şi criminal cu rădăcini în perioada cruciadelor, bucurându-se de supremaţie timp de aproape două secole dar căzând ulterior în dizgraţia şi oprobriul altor grupări sângeroase şi criminale, mai exact cele conduse de Filip cel Frumos şi însăşi Papa de la Roma. Din acest ordin derivă ordinele întunecate de mai târziu cunoscute sub numele de Cavalerii Teutoni, Cavalerii Ioaniţi, Cavalerii de Malta, Cavalerii Iezuiţi, Cavalerii Iacobini, Cavalerii Rozei Cruci (Rozacrucienii). De asemenea, ordinul prezintă elemente comune cu tot ce se cunoaşte azi ca fiind Francmasonerie, grupare ocultă internaţională puternic infiltrată în viaţa politică, economică şi militară a statelor lumii, având ca raţiune supremă a existenţei sale instaurarea unei dictaturi mondiale – Noua Ordine Mondială.

Conducătorii templierilor au fost precursorii tentativelor actuale de globalizare tiranică, plănuind ca Europa să devină genul de stat în care toate naţiunile, cu toţi regii şi conducătorii lor, să fie incluse ca state membre într-o uniune a statelor. Cavalerii Templieri din straturile inferioare ale organizaţiei nu aveau nicio idee despre planurile de mare anvergură pe care maeştrii lor conspirativi le plăsmuiseră – unificarea întregii Europe sub o conducere centralizată.

Pas cu pas, templierii au reuşit să-şi sporească puterea financiară într-un răstimp de 200 de ani, încercând să obţină controlul total asupra tranzacţiilor prin intermediul sistemului bancar, pentru că, în felul acesta, naţiunile să devină dependente de un acces la resurse realizat prin mijlocirea şi sub controlul strict al membrilor Ordinului. Cu ajutorul unor bănci internaţionale, ei au încercat să devină mai puternici decât guvernele naţionale. Totuşi, guvernele naţionale cu suport popular şi susţinere publică au apărut pretutindeni în Europa şi astfel această încercare medievală de globalizare a eşuat.

Începuturile Francmasoneriei

Francmasoneria a început să activeze pentru prima dată în Europa Medievală ca formă de asociere tip breaslă a lucrătorilor în construcţii. Cei pricepuţi în a ridica monumente arhitectonice precum catedrale, castele, poduri, au dorit să îşi protejeze cunoaşterea, conştienţi fiind că o astfel de cunoaştere înseamnă putere. În limba engleză „mason” înseamnă „zidar”. În timp, aceşti „zidari” (masons) au mai adăugat denumirii generice a grupului din care fac parte prefixul „liber” (free), şi au devenit astfel „freemasons” – în traducere liberă „francmasoni”, adică „zidari liberi”. Vom vedea însă că aceasta denominare nu este decât o figură de stil, căci numai despre libertate nu a fost vreodată vorba în interiorul acestei organizaţii.

Francmasonii şi-au fondat prima lojă în oraşul York din Anglia de Nord, în anul 926 d. Hr. luând drept model „collegia fabrorum” sau „colegiul muncitorilor” de pe vremea romanilor. În lojile de început ale francmasonilor, discipolii erau instruiţi în secrete complicate ale arhitecturii geomantice (ştiinţa utilizării anumitor legi fizice şi metafizice, pentru a crea complexe arhitecturale şi amplasamente optime din punct de vedere al longevităţii lor şi deservirii scopurilor pentru care au fost concepute).

Potrivit unor autori, odată cu apariţia unor cercuri conspirative foarte puternice precum Ordinul Cavalerilor Templieri, a început infiltrarea în Francmasonerie a elementelor de conspiraţie. Organizaţia iniţială a francmasonilor a fost treptat preluată de societăţile secrete ale vremii (ale căror scopuri mergeau mult dincolo de conservarea cunoaşterii). Cu timpul, societatea francmasonică a fost transformată într-o mişcare de uneltire la cel mai înalt nivel, totul sub acoperământul atractiv şi convingător al unei uniuni a vizionarilor, filantropilor, arhitecţilor şi artiştilor, după cum chiar şi azi se prezintă. Pe nivelurile ierarhice superioare ale structurii astfel create, Cavalerii Templieri dirijau lucrurile din umbră şi foloseau magia neagră pentru a prelua controlul asupra lumii.

Francmasoneria conspiraţionistă modernă a început în centrul Londrei, la Westminster, în data de 24 iunie 1717, când Marea Lojă Unită a Angliei a fost creată prin unificarea a 4 loji mai mici. Londra a devenit astfel sediul unei puteri secrete care a crescut rapid. Francmasoneria devenise oficial unealta manipulatorilor şi îşi începuse asaltul. Marea Lojă din Londra a devenit Loja Mamă a Lumii.

Mulţi fraţi masoni londonezi erau membri ai clubului „Hell Fire” (Flăcările Iadului), în care erau veneraţi demoni, se făceau vrăji, precum şi acte sexuale ritualice. Motto-ul membrilor clubului – afişat deasupra uşii de la intrarea în lojă (amenajată în abaţia ruinată Medmenham) – era „Faceţi ce doriţi!”, în engleză „Do what thou wilt!”.

Orgiile ritualice şi tot felul de perversiuni sexuale în care se foloseau femei şi copii din pătura de jos a societăţii erau practicate intens în această organizaţie care a existat vreme de 5 decenii.

Interesant de constatat la nivel de date istorice este şi faptul că Dashwood, unul dintre fondatorii clubului Hell Fire, era vistiernic al Angliei şi prieten apropiat cu Benjamin Franklin, viitorul părinte fondator al Americii de azi. Însuşi Franklin era, de asemenea, Mare Maestru al lojii franceze „Cele Nouă Surori”.

După anul 1717, când vechile bresle meşteşugăreşti francmasonice şi-au încetat oficial existența, membrii masoni ai noilor loji s-au implicat într-o acţiune fără precedent de împiedicare a dezvoltării spirituale a umanităţii, aruncând în luptă toate mijloacele de care au reuşit să dispună pentru a-şi duce la îndeplinire scopul secret al realizării unei uniuni imperialiste mondiale conform perspectivei oculte a frăţiei.

Iar când vorbim de perspectiva ocultă a francmasoneriei asupra lumii, este important să ştim că această organizaţie îşi întemeiază activitatea pe mituri sumbre şi sângeroase, un amalgam de idei care provin din magia neagră egipteană, misticismul sufit, cabală, precum şi din ritualurile Cavalerilor Templieri. Adesea se încearcă demonstrarea şi promovarea ideii conform căreia valorile şi acţiunile de bine ale tuturor celorlalţi oameni din societate nu au calitatea şi nici puterea de a contracara pretenţiile masonice de dominaţie asupra lumii. Bazându-se pe faptul că lumea materialistă şi ateistă pe care au creat-o nu dispune de acele cunoştinţe şi abilităţi care să îi alimenteze mişcarea într-o direcţia bună, francmasonii au ieşit la înaintare cu atâtea mituri false, poveşti de adormit copiii, pretenţii de semizei şi măşti sociale, încât a devenit foarte greu să găseşti informaţii coerente atât despre francmasonerie cât şi despre combaterea ei, capabile să facă diferenţa dintre autentic şi derizoriu atunci când vine vorba de calitatea vieţii.

Prima lojă din Franţa a noii Masonerii a fost fondată în anul 1725 la Paris. În anul 1726 apare prima lojă în Austria. În 1728 în Spania. În 1733 în Italia, 1735 Suedia, 1736 Elveţia, 1737 Germania, 1739 Polonia, 1740 Rusia. Prima lojă din Danemarca este fondată în 1745 iar prima din Norvegia în 1749. Francmasoneria conspirativă a pătruns şi în India în 1730, în China în 1767 şi în Australia în 1863.

Observăm că noua francmasonerie s-a răspândit cu o viteză uluitoare. La 10 ani după ce a fost fondată prima lojă din Paris, erau deja 5 loji în acest oraş, iar în 1742, la 17 ani diferenţă, activau deja 22 de loji.

În ţările creştine Masoneria este descrisă drept creştină, în timp ce în ţările musulmane poartă o mască musulmană. Pe cât de duplicitară este în afară, pe atât este şi în culise. Realitatea din interior se schimbă complet atunci când cineva se ridică în grad. Cei de la gradele mici nu au habar ce se petrece la gradele mai mari. Jurămintele depuse în ceremonii şi ritualuri leagă membrii între ei ca scop şi sens general dar îi diferenţiază ca nivel de implicare în ierarhia conspirativă.

Cele mai înalte grade sunt rezervate conducătorilor Ordinului. Gradele mai mici sunt doar pentru pregătire prealabilă, acţiuni punctuale realizate prin interpuşi şi o faţadă pentru cei ignoranţi. Acesta este motivul pentru care cei de la gradele mai mici nu au idee cum se abuzează de ei. Mulţi au dificultăţi în a înţelege că Masoneria este un stat în stat şi o ameninţare serioasă la adresa demnităţii şi libertăţii umane.

Mulți oameni cu experiență de viață, citiţi şi umblaţi mai cred cu naivitate că fraţii masoni vor să trăiască în pace cu noi, ceilalţi, nemasonii, şi doar prejudecăţile sociale fac acest fapt imposibil. Realitatea Masoneriei nu este însă una umanitară. Francmasonul de rang înalt dispreţuieşte tot ce nu este aliniat principiilor masonice în spiritul cărora a fost educat, având o simpatie surprinzătoare pentru cele mai josnice tipuri de oameni, în special pentru criminali. Masoneria nu este nici mai mult, nici mai puţin decât o conspiraţie perpetuă.


Citiți și:
Istoria masoneriei române 1997- 2008
ORDINUL «SKULL & BONES» («Cap de mort»)
Trei dovezi de netăgăduit că francmasoneria este o sectă satanică



yogaesoteric
13 octombrie 2017




Articole publicate recent

> 16 Noiembrie22.000 de «sorosişti» pe funcţii în România!

> 16 NoiembrieSocial engineering şi inovaţiile inutile ce pot fi criminale

> 15 NoiembrieOrban pune degetul pe rana de la Bruxelles: «Soros dictează imigraţia din Europa. Uciderea lui Gaddafi, o imensă eroare»

> 14 NoiembrieSite-ul Vice.com este acuzat că promovează normalizarea pedofiliei

> 12 NoiembrieCRIMINALII CE AU AJUNS SĂ FIE PERFECȚI AI FIINȚELOR UMANE (XI)

> 12 NoiembrieDocumente secrete publicate de WikiLeaks arată că Hillary Clinton a dat ordin să se fure ADN-ul secretarului general al ONU!

> 11 NoiembrieDonald Trump şi Noua Ordine Mondială – Al Treilea Război Mondial (I)

> 10 NoiembrieCe este insidiosul ateism militant şi cine sunt acum exponenţii lui în România

> 9 NoiembrieStatuile din marmură albă sunt rasiste

> 8 Noiembrie«London Fashion Week» sau «mireasa lui satana» defilând într-o capelă anglicană…

> 8 NoiembrieArmata SUA construiește pe ascuns SkyNet – o variantă militară extremă a «internetului lucrurilor» care poate interconecta armele și vehiculele

> 8 NoiembrieKovesi aruncă sistemul în aer: dezvăluiri despre șeful Inspecției Judiciare

> 7 NoiembrieTransparenţa corupţiei

> 6 Noiembrie88 de ani de la înființarea statului Vatican. Cei mai răi papi din toate timpurile

> 6 NoiembrieTrei jurnaliști de la CNN au demisionat după ce s-a dovedit că au publicat o știre falsă despre Donald Trump

> 4 NoiembrieColumbia a ridicat ștacheta în ceea ce privește «drepturile LGBT»: 3 homosexuali s-au căsătorit legal

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga