Mai dăm o lovitură de stat pentru corupţii din Justiţie?

 

Preşedintele României a aruncat încă o dată cu venin. Captiv al sistemului mafiot din marile parchete, care îl are la mână cu dosarele caselor atât pe el, cât şi pe soţia sa, Klaus Iohannis a ieșit să ţipe cât îl ţine gura că, vezi Doamne:
„Propunerile prezentate astăzi [23 august, n.n.] de ministrul Justiţiei se constituie într-un atac asupra statului de drept, independenţei şi bunei funcţionări a Justiţiei, precum şi împotriva luptei anticorupţie… Propunerile de astăzi urmăresc întărirea rolului ministrului Justiţiei şi diminuarea rolului CSM în privinţa gestionarii carierei magistraţilor, de fapt, slăbirea justiţiei… Preluarea instrumentelor de control asupra activităţii magistraţilor de către factorul politic, ameninţarea judecătorilor cu răspunderea patrimonială în caz de erori judiciare şi subordonarea procurorilor faţă de ministrul Justiţiei, precum şi ingerinţa procurorilor ierarhic superiori în dosarele procurorilor de caz, inclusiv prin invocarea netemeiniciei, vor avea ca rezultat timorarea magistraţilor şi reducerea independenţei lor. La acestea se adăugă şi propunerea de înfiinţare a unei structuri specializate exclusiv pentru urmărirea penală a magistraţilor cu consecinţe asupra competentelor celorlalte parchete specializate, în particular a DNA.”

Nu zău? Mai vreţi să daţi încă o lovitură de stat, domnule preşedinte, cum aţi încercat în ianuarie 2017 şi nu v-a ieşit? Mai vreţi să ieşiţi în stradă împotriva guvernului legitim, în fruntea hoardelor de ONG-iști sorosiști şi angajaţi ai unor multinaţionale, care au subminat mereu interesele României?

Singurii care ţipă în ţara asta în faţă încercării sănătoase de reformare a unei Justiţii bolnave, scăpate de sub orice control sunt Iohannis, şefii parchetelor de forţă şi ONG-iștii plătiţi din afară. Cine se aseamănă, se adună. Vă meritaţi!

Klaus Iohannis, principalul beneficiar al inacţiunii procurorilor puşi la anticorupţie, iese să apere abuzurile judiciare din România. Să nu se schimbe nimic, să rămână mizeria de până acum în care cine abuzează mai tare e procurorul cel mai mare! Normal că nişte parchete care nu-i deschid dosare penale lui şi soţiei sale sunt numai bune de apărat.

Ce are de apărat Iohannis în mesajul său public? Să analizăm:
ameninţarea judecătorilor cu răspunderea patrimonială în caz de erori judiciare”;
Haideţi, domnule preşedinte, adică vreţi ca în continuare magistraţii să nu plătească niciodată, aşa cum dvs. nu aţi plătit pentru casele dobândite cu rea-credinţă? Îi apăraţi pe incompetenţii şi corupţii din Justiţie care fabrică dosare şi nenorocesc oameni? I-aţi întrebat pe justiţiabilii români dacă mai suportă nedreptatea pe care o fac zilnic anumiţi magistraţi, tot mai mulţi pe zi ce trece în lipsa unor legi ale răspunderii? Dar nu vreţi să plătiţi dvs. prejudiciile care le produc magistraţii an de an? A plătit vreun magistrat până acum de v-a cuprins o aşa de mare îngrijorare?

propunerile de astăzi urmăresc întărirea rolului ministrului Justiţiei şi diminuarea rolului CSM în privinţa gestionării carierei magistraţilor, de fapt, slăbirea justiţiei”;
Chiar aşa, domnule preşedinte?!? Nu vă duceţi să spuneţi acelaşi lucru şi doamnei Angela Merkel, acolo în Germania, unde toată justiţia este sub autoritatea ministrului Justiţiei? Sunt nemţii mai corupţi ca noi că au o justiţie păstorită în totalitate de ministrul Justiţiei? Scrie şi în Constituţia României că procurorii funcţionează sub autoritatea ministrului Justiţiei… Nu vă convine că în sfârşit rolul ministrului Justiţiei, transformat într-unul decorativ în regimul Băsescu, poate redeveni ce a fost până în 2006? Chiar nu vreţi ca nimeni să-i controleze administrativ (că nu se pune problema de un control pe soluţii) pe procurorii abuzivi care au distrus clasa politica, mediul de afaceri, administraţiile locale, presa şi în general tot ce era românesc? Vă deranjează că nu veţi mai putea să-i numiţi pe procurorii dvs. preferaţi în înaltele funcţii de conducere de unde vi se asigura imunitatea?

– „propunerea de înfiinţare a unei structuri specializate exclusiv pentru urmărirea penală a magistraţilor cu consecinţe asupra competențelor celorlalte parchete specializate, în particular a DNA”;
Şi asta vă deranjează, domnule preşedinte? Consideraţi normal ca DNA, de exemplu, dacă nu-i convine că un judecător nu dă condamnare cuiva aşa cum a cerut, să poată deschide dosare penale judecătorilor din cauză? Nu v-au raportat serviciile câte zeci de asemenea cazuri s-au petrecut în România, şi câţi de mulţi magistraţi au fost supuşi abuzurilor DNA, distruşi la imagine şi carieră, chiar dacă după ani buni mulţi dintre ei au fost achitaţi? E normal ca procurorul care vine cu un dosar la instanţă să-l poată ancheta când vrea el pe judecătorul cauzei? Aţi văzut aşa ceva în ţările lui Trump şi Merkel, pe unde v-aţi perindat?

– „ingerinţa procurorilor ierarhic superiori în dosarele procurorilor de caz, inclusiv prin invocarea netemeiniciei”;
Dacă nu vă pricepeţi la ce se petrece în parchete, nu vă mai băgaţi, domnule preşedinte! Chiar nu cunoaşteţi că în Constituţie scrie că activitatea procurorului se circumscrie controlului ierarhic superior? Nu aveţi ştiinţă de procurori cretini care au deschis dosare aiurea, care puteau fi oprite la timp dacă nu se lua dreptul şefilor de parchete să le verifice soluţiile? Sau care au stat cu nesimţire şi nu au făcut nimic în timp ce criminalitatea înflorea? Nu v-a informat nimeni că dreptul acesta constituţional de control ierarhic a fost răpit prin modificările făcute de fosta ministresă Monica Macovei, care sub masca independenţei procurorului, a distrus autoritatea şefilor de parchete?

– „Preluarea instrumentelor de control asupra activităţii magistraţilor de către factorul politic”;
Asta e chiar o gugumănie sadea. O afirmaţie lipsită de orice suport real. Adevărul pe care nu vreţi să-l recunoaşteţi, domnule preşedinte, e că în România există cel mai puternic CSM din lume, cei mai de neclintit şefi de parchete, precum şi şefi de instanţă absolut intangibili. În România s-a dat cea mai mare libertate şi independență sistemului judiciar, cele mai mari salarii şi avantaje materiale, disproporţionat de mari faţă de reprezentanţii celorlalte puteri în stat. Ce magistrat a vrut să instrumenteze vreun dosar şi a fost împiedicat de politic? Chiar gândiţi când vorbiţi? Sau ne credeţi pe toţi tâmpiţi?

Cine v-a pus să scrieţi aceste rânduri, domnule preşedinte? Dvs. nu sunteţi un om neinformat ca să puteţi pretinde că nu ştiţi care sunt realităţile din sistemul judiciar, care au adus la disperare societatea românească. Ce se petrece azi în multe zone din sistemul judiciar este maxima mizerie, dacă nu chiar crima organizată pusă paznic la stână. Nu v-au informat serviciile sau oamenii din sistem cât de mulţi magistraţi vor să se facă curat la vârful sistemului, pentru că nu sunt de acord cu abuzurile comise pe filierele mari parchete – instanțe şi nu mai vor să fie anatemizaţi de populaţie pentru jocurile unor magistraţi numiţi politic ori susţinuţi din străinătate? Nu aţi fost informat câţi de mulţi judecători se simt în nesiguranţă pentru că pot deveni ţinta unor procurori demenţi din marile parchete?

Sunteți un preşedinte captiv, care îi apără pe cei care vă pot face dvs. şi soţiei dvs. oricând dosare penale pentru casele despre care instanţele au stabilit irevocabil că le-aţi dobândit de rea-credinţă. Casele le-aţi dat înapoi, banii câştigaţi din închirierea lor nu (cu excepţia unor fisfirici, aşa… de ochii lumii, câştigul din chiria pe ultimele luni). De dat, nu aţi dat niciodată socoteală. E normal atunci, când legea nu vi se aplică, să-i apăraţi pe procurorii care vă ocolesc! Buni băieţii!

PS. Nu vreţi să vedeţi nenorocirile care se petrec de ani buni în Justiţie! Iniţial eraţi un pic altfel. Aţi avut o răbufnire firească la începutul mandatului, la prima şedinţă a CSM la care aţi participat. Aţi înfierat temeinic abuzurile din justiţie în declaraţiile din acea zi. S-a văzut că eraţi perfect informat. Brusc, cineva v-a pus botniţă! V-aţi schimbat optica, iar acum, ce să vezi, păreţi capabil să mai scoateţi odată lumea în stradă ca să dărâmaţi guvernul legitim pe care l-aţi numit cu mânuţa dvs. La asta vă pricepeţi. În rest nu aţi făcut nimic notabil pentru această ţară de când aţi fost ales, afară să cheltuiţi milioane de euro pe interminabile plimbări în străinătate!

Notă: Augustin Lazăr a fost numit procuror general de către Klaus Werner Iohannis fiindcă a mușamalizat dosarele cu retrocedările frauduloase de la Sibiu de pe vremea lui Herr Primar Sas, din postura de procuror-șef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. (Mai multe detalii găsiți în acest articol: „După procurorii lui Băsescu, procurorii lui Iohannis”.)

Laura Codruța Kovesi, numită și ea de către Klaus Werner Iohannis ca șefă a DNA-ului pentru încă o tură, a avut pe mână dosare penale ale acestuia, unele fiind pasate în „parohia” lui taica Lazăr de la Alba Iulia, ca să le claseze el în provincie, departe de „sifoane” interioare, ca procurorul Doru Țuluș și ochii iscoditori ai presei bucureștene! Apropos de procurorul Doru Țuluș, merită citit și articolul acesta: „Legătura dintre procurorul Doru Florin Ţuluş şi Klaus Werner Iohannis”.

Lectură suplimentară: „Klaus Iohannis minte cu nerușinare, avem dovada că a fost urmărit penal!

Citiți și:
Războiul pentru Justiție, printre beligeranți Klaus Iohannis cel șantajabil și Laura Kovesi, protectoarea corporațiilor din străinătate
Relația dintre Klaus Werner Iohannis și R.C.S. – R.D.S.


yogaesoteric
16 octombrie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More