Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Existența universurilor paralele e posibilă, anunță oamenii de știință. Din coliziunea Universului nostru cu un altul a rezultat enigmatica Pată Rece

 

Existența universurilor paralele nu mai este o chestiune care să țină doar de domeniul science fiction! Se pare că oamenii de știință au găsit dovezi ale existenței unui univers distinct de-al nostru. Totul are de-a face cu o bizară Pată Rece, a cărei existență a fost greu de explicat de către cercetători, la prima sa observare, petrecută acum 13 ani.

NASA a descoperit pentru prima dată neobișnuita Pată Rece în anul 2004. Aceasta se află la distanța de 1,8 miliarde de ani lumină de Planeta Albastră și, după cum este ușor de bănuit, dat fiind numele său, reprezintă o regiune (gigantică) despre care instrumentele de studiu al boltei cerești arată că este cu mult mai rece, mai săracă în materie, decât tot ceea ce o înconjoară (face notă discordantă în radiaţia cosmică de fond). Oamenii de știință au crezut că acest lucru se datorează faptului că Pata Rece are cu 10.000 de galaxii mai puțin decât alte regiuni de dimensiuni similare ale spațiului.

Acum, o echipă internațională de cercetători consideră că Pata Rece ar putea oferi dovezi pentru susținerea existenței unui corespondent în realitatea obiectivă al conceptului de… multivers. Opt oameni de știință proveniți din instituții de cercetare din Regatul Unit, Chile, Spania și Statele Unite au colaborat la un studiu în acest sens, recent publicat în Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.

După cum se arată în The Guardian, un multivers cuprinde un număr infinit de universuri, fiecare dintre ele având propria sa realitate, cu mult diferită de a noastră. Acești oameni de știință spun că au exclus ideea de iluzie optică avansată inițial de sceptici cu privire la Pata Rece. În schimb, ei cred, astăzi, că universul nostru ar fi intrat în coliziune cu un alt univers și că, în urma colosalului impact, materia și energia ar fi fost evacuate dintr-o anumită zonă, pe care astăzi astronomii o numesc Pata Rece.

Fizicianul Tom Shanks de la Universitatea din Durham a declarat că nu putem exclude, în întregime, posibilitatea ca Pata Rece să fie cauzată de către o fluctuație a vidului, explicabilă prin modelul standard. Dar dacă răspunsul nu-i acesta, a adăugat cercetătorul, atunci explicațiile sunt cu mult mai exotice și cea mai interesantă dintre acestea ar fi că Pata Rece este cauzată de o coliziune survenită între universul nostru și un alt univers. Așadar, Pata Rece ar putea constitui o primă dovadă a existenței multiversului și a unor mii de alte universuri existente în paralel cu al nostru.


Citiți și:
Atomi de materie întunecată şi un Univers «paralel»?
Cercetările recente arată că trăim într-un «multivers» de lumi paralele pline de viață extraterestră!
 

yogaesoteric
25 octombrie 2017
 
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga