Caz uluitor în Franța: un fetus și-a salvat ca prin minune viața și pe cea a mamei!

„Un fetus și-a salvat propria viață și totodată pe cea a mamei sale care suferise o ruptură uterină, poziționându-se în uter într-o astfel de poziție încât a fost evitată o hemoragie cu potențial letal, a anunțat spitalul din Lille din nordul Franței care a descris cazul ca fiind unul excepțional”, scrie Agerpres.

Pacienta, însărcinată în opt luni și jumătate, s-a prezentat la spital acuzând „dureri severeˮ, a declarat pentru AFP Charles Garabedian, ginecolog obstetrician, care a raportat alături de colegii săi cazul clinic într-un articol din European journal of obstetrics, gynecology and reproductive biology.

„Toate analizele sale erau normale: examenul clinic, ecografia copilului, înregistrarea bătăilor inimii bebelușului”, a afirmat medicul adăugând că pacienta suferise anterior o cezariană.
„Așa că am efectuat o ecografie și, astfel, s-a pus diagnosticul de ruptură uterină, care poate antrena o hemoragie și moarte intrauterină a fătuluiˮ, a afirmat Garabedian.

Însă „ceea ce este extraordinar este faptul că bebelușul și-a lipit spatele de zona rupturii”, fapt ce a permis „colmatarea breșei și evitarea unei hemoragii și exteriorizarea cordonuluiˮ, a continuat medicul care nu a dezvăluit data la care a avut loc actul medical, pentru a proteja anonimatul pacientei.

„Imediat a fost efectuată o cezariană de urgență, iar copilul și mama nu au suferit nicio complicație după naștereˮ, a precizat el, potrivit sursei citate.

Citiţi şi:
În Rusia s-a născut un bebeluș care vorbeşte
Ştiinţă sau cu siguranță miracol dumnezeiesc?
Miracolele tainice ale sincronicităţii

yogaesoteric
29 octombrie 2017

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More