Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
«Investitorii străini» se sustrag de la plata impozitelor prin ascunderea profiturilor fabuloase!

Guvernul Tudose, gata să lupte împotriva celei mai gogonate diversiuni colonialiste?!
 
Guvernul Tudose uimește pur și simplu, sugerând – deocamdată doar sugerând, pentru că nu se știe ce va face concret până la urmă – că ar fi gata să se lupte cu probabil cea mai gogonată dintre anomaliile, minciunile și diversiunile colonialiste din România devenită anexă de tip bananier a capitalului vestic: anume idioțenia aruncată în spațiul public, cu concursul statisticilor, şi care sfidează bunul-simț, cum că subalternul capital autohton, ăla care pune pingele în economia din România, ar fi mai performant decât capitalul vestic de pe aici, nu numai dominant, dar și deținător al tuturor punctelor și pârghiilor strategice și deci al deciziei economice și, prin implicație, politice! De nu se mai înțelege nu doar de ce ne mai închinăm la el, spunând chiar că nu se poate fără el, dar și de ce își mai pierde acesta timpul prin România!

Idioțenia cu pricina rezultă din statisticile parohiate de institutul de specialitate din România, de Oficiul Național pentru Registrul Comerțului și de Ministerul român de Finanțe. Profiturile nete raportate de firmele cu capital străin din România în 2015, an de consolidare pe piață și de creștere a cifrei lor de afaceri cu 8%, reprezintă doar 2 miliarde euro (6 miliarde euro profituri brute și 4 miliarde euro pierderi!) Hai că-i tare! Deci toată floarea cea vestită a întregului Apus, nu numai chemată, dar și primită aici cu surle și trâmbițe, își pierde timpul pe la noi pentru un mizilic de două miliarde euro! Cred că au costat mai mult sulurile de hârtie higienică folosite spre pregătirea fundurilor pentru pupăturile românești de bun venit.

Aiureala acestei cifre – nu cumva inventată, ci prezentată de statisticile financiare – nu doar că sfidează bunul-simț, dar contrazice cântările la adresa minunatului capital occidental. Care, după cum el însuși se recomandă, duduie de tehnologie și este excelent înzestrat managerial, fiind prezentat ca atare în România drept mântuitorul țării și poporului ei și pe care capitaliștii români (desigur, proști, retardați și, bineînțeles, corupți!) ar trebui să-l urmeze spre fericirea lor și a angajaților lor. Care mântuitor, dom’le, când bietul potențial învățăcel – capitalul românesc, ăla vai de mama lui – a raportat, în același an, profituri nete de 6 miliarde euro, adică de 3 ori mai mari, cu toate că cifra sa de afaceri e cu mult mai mică?! Și nu este vreo excepție în 2015. De ani de zile este la fel. Nimeni nu spune însă nimic. Toți suntem luați de proști! Tăcând, chiar și suntem! Este posibil ca mult cântatul și mult lăudatul capital străin să fie mai puțin performant decât capitalul autohton și să fi venit în România să se inspire din realizările românești, și nu să facă profit, după cum credeam noi, proștii, încrezători în normele capitalismului?!

Aceste cifre intră în contradicție cu toată matricea economiei actuale din România, descrisă de datele din aceleași surse statistice. Capitalul străin realizează cam jumătate din cifra de afaceri obținută de ansamblul firmelor din România și o face folosind nici măcar o treime din forța de muncă. Deci, fără echivoc, nu poate fi decât cel puțin de două ori mai performant decât capitalul românesc care realizează cealaltă jumătate din cifra de afaceri, cu două treimi din forța de muncă.

Dacă nu ți-a fost spălat creierul – cum pare să le fi fost spălat politicienilor și atâtor analiști români care operează fără comentarii cu asemenea cifre –, este lesne de găsit explicația acestor date care sfidează bunul-simț: capitalul străin nu-și pierde deloc vremea prin România, obținând aici profituri fabuloase, chiar abominabile, dar pe care le ascunde de la impozitare, mai concret, le externalizează prin diferite metode înainte de fiscalizare, astfel încât ceea ce rămâne de impozitat să fie derizoriu, de batjocură! Ca în colonii! În aceste condiții, impozitarea profitului în România devine o mascaradă!


de Ilie Șerbănescu


Citiţi şi:
Multinaționalele, cel mai practicat «offshore» din România. Profiturile de miliarde de euro ale marilor companii străine sunt scoase pe şest din țară
Fost deputat PSD și fost președinte al unei fundații deținute de Soros: «Prin 350 de firme se scurge 1% din bugetul României»!
Călin Georgescu: «Statul nu mai există, statul este o bizară corporație astăzi în România. Și se supune legilor din afară»



yogaesoteric
29 octombrie 2017




Articole publicate recent

> 20 NoiembrieSă se îngrozească şi europenii de ororile din România

> 19 NoiembrieDonald Trump şi Noua Ordine Mondială – Al Treilea Război Mondial (2)

> 18 NoiembrieCum funcţionează în realitate «presa liberă» americană

> 18 NoiembrieViktor Orban: Bruxelles-ul trebuie oprit! Responsabilitatea deplină a guvernării trebuie păstrată în continuare în mâinile forţelor naţionale

> 18 NoiembrieOperaţiunea ilegală SII Analytics a SRI: Big Brother

> 16 Noiembrie22.000 de «sorosişti» pe funcţii în România!

> 16 NoiembrieSocial engineering şi inovaţiile inutile ce pot fi criminale

> 15 NoiembrieOrban pune degetul pe rana de la Bruxelles: «Soros dictează imigraţia din Europa. Uciderea lui Gaddafi, o imensă eroare»

> 14 NoiembrieSite-ul Vice.com este acuzat că promovează normalizarea pedofiliei

> 12 NoiembrieCRIMINALII CE AU AJUNS SĂ FIE PERFECȚI AI FIINȚELOR UMANE (XI)

> 12 NoiembrieDocumente secrete publicate de WikiLeaks arată că Hillary Clinton a dat ordin să se fure ADN-ul secretarului general al ONU!

> 11 NoiembrieDonald Trump şi Noua Ordine Mondială – Al Treilea Război Mondial (I)

> 10 NoiembrieCe este insidiosul ateism militant şi cine sunt acum exponenţii lui în România

> 9 NoiembrieStatuile din marmură albă sunt rasiste

> 8 Noiembrie«London Fashion Week» sau «mireasa lui satana» defilând într-o capelă anglicană…

> 8 NoiembrieArmata SUA construiește pe ascuns SkyNet – o variantă militară extremă a «internetului lucrurilor» care poate interconecta armele și vehiculele

> 8 NoiembrieKovesi aruncă sistemul în aer: dezvăluiri despre șeful Inspecției Judiciare

> 7 NoiembrieTransparenţa corupţiei

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga