Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >Articole >
Este necesară o detoxifiere culturală


Cu greu trece o zi în care să nu aflăm de încă vreo idee smintită, trăznită, năstruşnică a elitelor corecte politic de prin universităţi, presă sau de prin organizaţii nonguvernamentale. Şirul grozăviilor pare nesfârşit, iar prin concursul evident al presei ţi se lasă senzaţia că lumea deja a luat-o razna şi nimeni nu mai are curajul să spună că albul e alb şi negrul e negru; iar cei care o fac sunt doar nebunii ori cei care sunt consideraţi nebuni.

Într-un manual de îndobitocire pentru inchizitorii moderni, Lordul Russell recomanda ca educaţia publică şi alte mijloace aflate la îndemână establishmentului să fie folosite tocmai pentru a crea în minţile oamenilor ideea, cum ar fi de pildă, că „zăpada e neagră”, dacă aşa o cer interesele zilei.

Doar în termeni strict tehnici nu am ajuns în acel moment, pentru că, altfel, suntem afundaţi până peste cap în această distopie sulfuroasă. De pildă, discuţiile, vorba vine, ultrasofisticate şi serioase despre dreptul unor băieţi-care-în-mintea-lor-sunt-fete de a intra în toaletele de femei nu trădează nicidecum o adâncime metafizică, ci nivelul de decadenţă intelectuală şi morală pe care l-a atins modernitatea. Nu suntem, aşa cum ar putea părea, în lumea celor care discutau despre numărul îngerilor care încap pe vârful unui ac, ci în ferma animalelor (deşi se pot sesiza câteva corelaţii cel puţin interesante între cele două).

Confruntaţi cu acest desant ideologic opresiv, oamenilor li se inculcă ideea că nu există aproape niciun fel de evadare din grajdurile tehnocraţiei, alta decât acţiunea politică foarte directă. Politica, probabil, nu ar trebui neglijată, doar că, după cum sintetiza Andrew Breitbart, „politics is downstream from culture”. Cu alte cuvinte, politica îndurată azi nu face altceva decât să reflecte cultura modernă. Referinţele obligatorii în acest context nu sunt nici măcar gnomii pornocraţiei pop, ci toată acea enumerare nesfârşită de scriitori, artişti, filozofi si teologi ultrarespectabili pentru care eliberarea de virtuţi reprezintă certificatul de naştere al individului şi societăţii deschise.

Reversul, conform teoriei lui Breitbart, este că în absenţa unei culturi cât de cât tradiţionale, clasice, solide, numiţi-o cum vreţi, nu vor exista decât ersatzuri (imitații palide) pentru orice ieşire sănătoasă din infern. În practică, aşa se poate înţelege de ce, spre exemplu, pseudoconservatorii vor vorbi mereu de radicalismul stângist al anilor ’60 care a distrus Occidentul, fără să amintească nimic despre Rousseau sau Machiavelli, de ce naţionaliştii locali vor să se întoarcă la momentul 1848 şamd. Cu alte cuvinte, soluţiile politice „sănătoase” de moment nu oferă decât, cel mult, paliative şi, în fapt, o continuare nestingherită a degringoladei cultural-morale. Şi nici nu au cum să ofere mai mult, dacă privim lucrurile realist. Suntem exact în situaţia acelui ucenic de care Serafim Rose povestea că îşi dădea silinţa spre mântuire, dar în timpul liber se delecta cu rock.

Nu doar din acest punct de vedere este simptomatic că singurele comunităţi care au reuşit să producă o alternativă consistentă la modernitate s-au bazat nu pe acţiunea politică, ci pe secesiunea culturală. Exemplul Amish este binecunoscut, astfel încât să nu mai aibă nevoie urgentă de a fi reluat, însă nu rămâne nici pe departe singular. După cum a descoperit recent Wall Street Journal, tot mai multe alte comunităţi creştine americane încep să copieze şi să adapteze acest model. Motivaţia principală o reprezintă aproape în toate cazurile dorinţa de a institui un protecţionism cultural-spiritual în viaţa familiilor asaltate de influxul decadenţei urbane. Ancora bisericească distinge toate aceste încercări de experimentele hipiote şi romantice, la fel cum fuga de educaţia publică, văzută ca metodă indispensabilă de corupţie morală, garantează căutarea în direcţia cea bună.
Scăparea în deşert este o metodă testată de creştini încă din primele veacuri de după Hristos, când cultura Imperiului dădea semne de bestializare. Dar ar fi ridicolă propunerea unei astfel de soluţii pentru nişte oameni toropiţi de confort.

Cu toate acestea, paşi mici, dar importanţi, spre detoxifierea culturală se pot face. Desfiinţarea televizorului din casă este aproape o condiţie nenegociabilă pentru cine caută o aşezare interioară bună. Renunţarea la literatura modernă (cu mici, foarte mici excepţii) garantează alte rezultate mulţumitoare. Trecerea graduală spre sonorităţi clasice furnizează cu timpul alte satisfacţii nebănuite. Apoi, cheia de boltă a oricărei astfel de încercări este abandonul şcolii publice, încă posibil la nivel legal.

În fine, nu vom enumera exhaustiv toate soluţiile care se pot accesa de către cei care vor să oprească tăvălugul modernităţii în propriile vieţi. Ideea mai modestă ar fi că există în continuare foarte multe variante nici măcar spectaculoase prin care poate fi demantelată babilonia politică şi culturală. Spre deosebire de alte forme de angajament (partide politice, discuţii sterile pe internet, militantism) acestea au şi avantajul că funcţionează pe termen lung. Iar termenul „lung” pentru orice creştin nu este niciodată lumea aceasta.


Citiţi şi:
De la marxism-leninism la neomarxism, marxismul cultural și corectitudinea politică
Cum a rămas bătrânul continent fără Dumnezeu
 



yogaesoteric
13 noiembrie 2017 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga