Pentru a-și păstra puterea, «creștin-democrata» Merkel a cedat și Germania a legalizat căsătoriile între persoane de același sex

Parlamentul german a adoptat pe 30 iunie a.c. un proiect de lege care permite căsătoriile între persoane de același sex.

Textul de lege, care prevede că de acum „căsătoria este încheiată între două persoane de sex diferit sau de același sex”, a fost aprobat cu 393 de voturi pentru, 226 împotrivă și patru abțineri, a anunțat președintele parlamentului, Norbert Lammert.

Cancelarul german Angela Merkel a votat împotriva legii care legalizează căsătoriile între homosexuali, potrivit DPA.
Cei 226 de parlamentari care au votat împotriva textului de lege sunt membri ai partidului de Guvernământ, CDU (Uniunea Creștin-Democrată), dar alți membri ai acestei formațiuni au votat pentru. Anterior, Germania permitea doar parteneriatele civile între persoanele de același sex.

Odată cu apropierea alegerilor naționale, în septembrie, toate partidele importante și-au exprimat susținerea față de căsătoria cuplurilor de același sex, mai puțin Uniunea Creștin Democrată (CDU, conservatori) a cancelarului și Alianța pentru Germania (AfD, naționaliști). Totuși, membrii CDU au avut libertatea să abordeze această problemă ca pe o „problemă de conștiință”, ceea ce înseamnă că ei au putut vota în baza credințelor lor personale, fără să țină cont de ceea ce spune platforma partidului.

Un comentariu de pe Deutsche Welle a afirmat însă că decizia partidului de Guvernământ a fost determinată de calcule politice, după ce cancelarul Merkel a renunțat să le mai impună membrilor săi ce să voteze, insistând pe un „vot de conștiință”, ceea ce era de așteptat să conducă la o legalizare a căsătoriei între persoane de același sex.

„Dar felul în care Merkel și-a schimbat poziția în chestiunea căsătoriei între persoane de același sex nu este deloc convingător. Tipic Merkel. Abia după îndelungi ezitări, după discuții chinuitoare care s-au lungit pe durata întregii legislaturi ea și-a abandonat poziția de până acum. Dar ea nu a plecat la drum cu pas ușor, nu i-a luat pe oameni de mână spre a-i conduce într-o lume mai bună. Dimpotrivă, s-a exprimat evaziv. Și nu a lăsat să se înțeleagă care este poziția ei și dacă a renunțat la dubiile ei personale, adesea citate, cu privire la egalitatea în drepturi.

Să analizăm mai cu atenție: A renunța la obligarea grupului parlamentar de a vota într-un fel sau altul nu este egal cu a te pronunța deschis pentru egalitatea în drepturi și nu înseamnă a face politică activă. Cancelarul nu a făcut decât ceea ce trebuia neapărat să facă. Încearcă să le dea tuturor un pic de satisfacție. Din dorința de a se menține la putere. Și nu face mai mult decât strictul necesar, pentru a nu-i întoarce împotriva ei pe conservatorii din propriul partid și din rândul electoratului”, scrie DW.

Citiţi şi:
Columbia a ridicat ștacheta în ceea ce privește «drepturile LGBT»: 3 homosexuali s-au căsătorit legal
Prim ministrul Suediei: «Vom obliga preoţii să cunune cuplurile homosexuale!!!»
Aberaţii: Părinţii gay sunt OK

yogaesoteric
29 noiembrie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More