Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >Articole >
America a făcut de fapt un joc comun cu Moscova pentru a justifica împărţirea Europei în sfere de influenţă...

 

... şi pentru a menţine lumea într-o stare permanentă de încordare şi de false speranţe


Fără închisoare, aş fi fost nimic – este titlul incitant al cărţii-dialog dintre Neculai Popa, care a executat 14 ani de închisoare, şi Flori Bălănescu, o scriitoare contemporană competentă şi obiectivă. Am studiat cartea cu atenţie, pentru că Neculai Popa îmi este prieten, pentru că ne aflăm pe aceeaşi baricadă şi pentru că până la un punct mă identific cu el. Amândoi am intrat în închisoare înainte de a împlini vârsta de 20 de ani; am trecut prin aceleaşi închisori; ne-am adăpat de la aceleaşi poezii şi am întâlnit unele dintre aceleaşi figuri luminoase pe care amândoi ni le amintim cu drag. Mă gândesc, de exemplu, la Florea Şanta, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui şi unul dintre mentorii mei la Aiud; la Marcel Petrişor şi Demostene Andronescu, care au fost în lot cu fratele meu, Ion; la Părintele Calciu şi la mulţi, mulţi alţii cu care am stat în închisoare ori pe care i-am cunoscut ulterior în ţară şi în America. Și totuşi, destinele noastre s-au încrucişat mulţi ani mai târziu în Statele Unite, când după decembrie 1989 am început să ne coordonăm activităţile româneşti.

Cartea în sine, un dialog între autorul celor 14 ani de închisoare şi interlocutoare, se desfăşoară pe două paliere: amintirile colegului Popa şi comentariile doamnei Bălănescu. Şi, prin abordarea onestă şi directă a subiectelor, amândoi dau dovadă de curaj şi de simţul răspunderii faţă de cititor şi faţă de posteritate. Când am publicat cartea Amintiri din închisoare în Canada, în 1974, erau puţine cărţi despre universul penitenciarelor comuniste. De atunci şi până azi, au apărut însă sute de cărţi pe această temă şi cei interesaţi îşi pot face o imagine clară a acelei perioade de martiriu. În acest sens, de multe ori m-am gândit că cineva va trebui să facă o sinteză a mărturiilor şi să scrie o carte care să rămână în istorie. Prin comentariile sale, doamna Bălănescu se apropie de acest obiectiv. Cine se va încumeta la un asemenea subiect va trebui să aibă însă curajul să abordeze detaşat şi obiectiv câteva probleme spinoase. Mă refer la problema legionară, la raportul dintre ortodocşi şi catolici, la rolul unor evrei în promovarea ideilor marxiste şi aplicarea comunismului în România.

Firul călăuzitor în jurul căruia este construită întreaga mărturie este epopeea vieţii tânărului Neculai Popa, care la vârsta de 19 ani, adolescent fără idei politice, ajunge la Viena cu vasul pe care lucra ca marinar şi rămâne scurt timp în Austria. Aici intră în contact cu un grup de refugiaţi români şi, dorind să lupte împotriva comuniştilor, acceptă să se înapoieze în ţară şi să culeagă informaţii pe care să le transmită în Occident. De aici apar complicaţiile. Tânărul Popa nu avea nici experienţa şi nici pregătirea necesare pentru importanta misiune pe care o acceptase. În plus, serviciile secrete occidentale erau penetrate şi venirea în ţară a presupuşilor spioni era dinainte cunoscută şi aşteptată de Securitate. Şi problemele nu se opresc aici. Interlocutoarea martorului crede că America a făcut de fapt un joc comun cu Moscova pentru a justifica împărţirea Europei în sfere de influenţă şi pentru a menţine lumea într-o stare de încordare şi de false speranţe. Ideea că „Vin americanii”, pe care o cunosc toţi cei care am trăit sub comunism, este pusă sub un mare semn de întrebare. Într-una din cărţile mele mi-am pus şi eu aceeaşi problemă. Nu cumva întreaga perioadă a Războiului Rece a fost un joc al marilor puteri? Dacă aşa stau lucrurile, atunci scopul ocupării Europei de Est de către sovietici a fost să distrugă naţionalismul popoarelor subjugate. Şi scopul cooptării regiunii în Uniunea Europeană şi NATO este să distrugă credinţa în Dumnezeu şi să anihileze creştinismul.

Îmi aduc aminte afirmaţia cinică a inginerului Biber din fabrica închisorii Aiud, Biber fiind membru civil al administraţiei. „Voi îi aşteptaţi pe americani, dar când vor veni, tot pe noi o să ne ajute!” Era prin vara anului 1957. Mulţi deţinuţi se întrebau miraţi de ce a spus Biber acest lucru? Era oare o nouă manevră a Securităţii?

Şi îmi mai amintesc un alt episod despre care se vorbea pe la începutul anilor 1950. Se spune că într-un vagon de tren din ţară câţiva pasageri vorbeau despre venirea americanilor. În vagon era însă şi un ofiţer rus îmbrăcat civil care vorbea româneşte. Ascultându-i, acesta le-ar fi spus: „Voi îi aşteptaţi pe americani! Aşa i-am aşteptat şi noi pe englezi şi francezi, dar n-au venit niciodată! În anii din urmă au venit americanii, dar pentru cine au venit?”.

Revenind la subiectul cărţii, tânărul Popa este arestat imediat la intrarea în ţară şi predat prompt Securităţii. Urmează anchete inumane, schingiuri sălbatice, bătăi până la spargerea capului şi scoaterea dinţilor, sudalme, turnătorii, înfometare, precum şi câteva încercări de a-l racola ca informator. În final, e condamnat la 25 de ani de muncă silnică, dar se bucură pentru că se temea că va fi condamnat la moarte. Românii pregătiţi în Austria pentru diferite misiuni şi paraşutaţi în ţară au fost condamnaţi la moarte şi executaţi la Jilava! Calvarul îndurat de mărturisitor a durat aproape 14 ani. Suferinţele deţinuţilor politici sunt cunoscute de-acum din lecturarea altor cărţi despre universul penitenciar.

În detenţie, tânărul nostru cu tinereţea furată îndură nenumărate pedepse, suferă ca un martir, se comportă ca un erou, îşi pune probleme existenţiale şi în cele din urmă îşi găseşte liniştea sufletească în dragostea de ţară şi în credinţa în Dumnezeu! Aici se deschid însă două subiecte deosebit de delicate. Tânărul Popa îi cunoaşte în detenţie pe legionari, admiră atitudinea şi curajul unora dintre ei, care-i devin modele de supravieţuire morală în condiţii de claustrare. Tot aici cunoaşte mai mulţi prelaţi greco-catolici, le admiră amplele cunoştinţe şi comportarea, devenind el însuşi greco-catolic. Închisoarea l-a transformat pe copilul Neculai în omul matur Popa. De aici afirmaţia sa chintesenţială: „Fără închisoare, aş fi fost nimic!”.

În ciuda acestor prefaceri interioare, Neculai Popa a rămas însă în primul rând român şi de-a lungul întregii sale vieţi el şi-a ajutat fraţii ortodocşi din ţară şi, mai ales, din Basarabia. Şi face acest lucru cu toată dăruirea şi în aceste zile. Aşa cum îl cunosc, el va continua să-şi facă misiunea pe care şi-a asumat-o singur până în clipa când va închide ochii. În analizele sale, Flori Bălănescu oferă cititorilor multe elemente noi sau mai puţin cunoscute. Ea a cercetat arhivele Securităţii şi nu numai, a văzut vechi publicaţii comuniste, a discutat cu foşti deţinuţi politici şi a pus în context istoric experienţa mărturisitorului.

Regăsim în cercetările sale amănunte despre vigilenţa continuă a aparatului represiv, despre zelul Securităţii, despre organele superioare de partid care hotărau sentinţele judecătoreşti în locul justiţiei, despre viaţa mizeră de zi cu zi a cetăţenilor… În tot acest timp, Partidul şi Securitatea aminteau permanent oamenilor himerele luptei de clasă şi ale agresorului anglo-american. Propaganda, defăimarea, diabolizarea trecutului au fost esenţiale comuniştilor pentru a-şi justifica politica şi acţiunile, de a procura o legitimitate pe cât de falsă, pe atât de criminală (p. 22). Propaganda şi represiunea au mers mână în mână. Toate acestea sunt lucruri în general cunoscute, dar puse în contextul soartei unei persoane reale ele capătă noi semnificaţii şi te pun pe gânduri. Înţelegi mai bine din context nu numai că regimul a curmat mii şi mii de destine şi a ucis elitele ţării, dar că scopul real al guvernanţilor a fost să mutileze naţiunea. De altfel, cercetătoarea scrie în mod judicios la pagina 56 că în România aşa-zisa defascizare a însemnat altceva: Românii au fost deculturalizaţi, decapitaţi (…), lăsaţi fără coloană vertebrală, reeducaţi la scară naţională. Şi totuşi, Neculai Popa a fost ocrotit de mâna lui Dumnezeu. El a fost pus în libertate în 1964, fără să fi trecut prin cumplitele așa-zise reeducări de la Piteşti, Gherla sau Aiud. În mod înţelept, el recunoaşte acest lucru, afirmând: „Eu n-am trecut prin iadul celor care au trecut prin Piteşti, n-am trecut mai târziu prin Aiud, nu ştiu cum m-aş fi purtat” (pp. 259-260). De aceea, el nu condamnă niciodată un deţinut care a trecut prin acele iaduri…

La scurt timp după eliberare, Neculai Popa a întâlnit o femeie trimisă parcă de destin să-i completeze viaţa mutilată şi cu care a întemeiat un cămin creştinesc cu şase copii şi 18 nepoţi. În 1979 familiei Popa i s-a permis să plece în America, unde de atunci şi până acum a avut neîntrerupt o activitate fără egal: demonstraţii de stradă pentru libertate în România, ajutoare pentru ţară şi pentru Basarabia, ctitorii creştine, refacerea cimitirului militar românesc de la Ţiganca, burse studenţeşti şi nenumărate alte ajutoare financiare. „Domnul Popa este motorul acţiunilor de bine”, spune o beneficiară (p. 284), iar o ziaristă din Chişinău: „El a dăruit fără a cere ceva în schimb” (p. 287). Aceasta este cea mai bună definiţie pentru conaţionalul nostru care trăieşte cu trupul în America şi cu sufletul în România. Un om modest cu o inimă de aur, un om care a iubit adevărul şi neamul românesc şi care a dăruit permanent fără să ceară nimic. Personal, prin citirea cărţii, am retrăit suferinţele de altădată, dar m-am şi regăsit în pacea sufletească a lui Neculai Popa.


Prof. Nicholas Dima
Text preluat din revista Confesiuni, nr 39, din februarie 2017


Citiţi şi:
Mobilizare fără precedent în apărarea unui martir al temnițelor comuniste
O EROINĂ APROAPE NECUNOSCUTĂ – Marina Chirca. Moartea pentru care România nu va vărsa lacrimi

 

yogaesoteric
30 noiembrie 2017


Articole publicate recent

> 17 OctombrieUltima demență ecologică a stângii: defrișarea la ras a pădurilor, pentru biomasă energetică «verde»

> 16 OctombrieFalsele stațiuni de lux folosite ca paravan pentru exploatarea petrolului. Insulele THUMS din largul Californiei…

> 15 OctombrieDr. prof. Vasile Astărăstoae: Cercetarea pe subiecți umani – abuzurile asupra deținuților

> 15 Octombrie«Insula Gunoaielor», micul petic de pământ nelocuit din Pacific în care zilnic ajung câteva tone de deșeuri din plastic

> 14 OctombrieLustragiul şi criza financiară

> 14 Octombrie6 milioane de români au fost interceptați în mod abuziv

> 13 OctombrieProf. dr. Pavel Chirilă: «Înțelegeți că dacă sunteți atei nu sunteți mai valoroși în planul științific»

> 12 OctombrieMii de angajați ai Google i-au cerut gigantului IT să nu mai colaboreze cu armata americană

> 11 OctombrieIată statul paralel!

> 10 OctombriePărintele minimalist sau revenirea la bunul simț

> 9 OctombrieSlugi, trădători, marionete și manipulați. Hoţia cu democraţia

> 9 OctombrieRealitatea violentă a Suediei a spart imaginea cosmetizată

> 9 OctombrieLiceu din China. Recunoaștere facială pentru vânarea elevilor «leneși»

> 9 OctombrieBăsescu a făcut public un document secret al SRI care arată un mod de lucru atunci când este vorba de eliminarea unor oameni politici incomozi

> 8 OctombrieStudiu: Europa post-creștină?

> 8 OctombrieNASA a lansat o sondă care «va atinge» Soarele

> 7 OctombrieOamenii de știință au constatat 1.500 de diferențe genetice între bărbați și femei, distrugând argumentele teoriei de gen

> 7 OctombrieOsho – Societatea actuală te vrea prost

> 6 OctombrieAcad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române: «A încredința copilul unor cupluri de homosexuali e de neconceput…»

> 6 OctombrieBasarabia și rușii – Un articol document scris de Mihai Eminescu

> 6 OctombrieCineva distruge stratul de ozon al Pământului

> 5 OctombrieVisa visează să-ți transforme întreaga locuință într-o casă de marcat

> 5 OctombrieIsraelul propune o lege care criminalizează filmarea soldaţilor care comit încălcări ale drepturilor omului

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga