Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >Societate >
Studiile arată că mulţimile se comportă precum oile sau precum furnicile…

 

Un studiu realizat de o echipă de cercetători englezi a arătat că oamenii, precum oile, pot fi conduşi uşor, alegându-și „conducători” pe care să-i urmeze.

Mulţimile se comportă exact ca oile, susţin cercetătorii, urmând orbește unul sau doi oameni care par să ştie direcţia de urmat. Cercetătorii de la Universitatea din Leeds cred că descoperirile lor pot avea importante aplicaţii, cele mai notabile fiind în managementul dezastrelor.

Echipa profesorului Jens Krause a condus o serie de experimente în care voluntarii au fost puşi să meargă fără direcţie într-o hală industrială mare fără să vorbească unul cu altul. Câţiva dintre ei, selectaţi dinainte, au primit instrucţiuni ceva mai detaliate. Rezultatele publicate de curând arată că este nevoie de o minoritate de 5% de ceea ce ei au numit „indivizi informaţi”, ca să influenţeze direcţia unei mulţimi de cel puţin 200 de persoane. Restul de 95% îi vor urma pe „cunoscători”, fără să realizeze că fac aceasta.

Există paralele puternice cu comportamentul de grupare de tip animal,” spune profesorul Krause, care a expus rezultatele muncii sale, derulate împreună cu John Dyer şi cu colegii săi de la universităţile din Oxford şi Wales Bangor, în revista de specialitate Animal Behaviour.
Cu toţii am fost în situaţii când am fost luaţi de valul mulţimii, dar ceea ce este interesant la această cercetare este că participanţii au ajuns la o decizie de consens cu toate că nu au avut voie să vorbească unul cu altul sau să gesticuleze. În cele mai multe cazuri, participanţii nu au realizat că erau conduşi de alţii.

Această cercetare urmează unui alt studiu al doctorului Simon Reader de la Universitatea din Utrecht, care arată că cei mai mulţi dintre noi suntem mulţumiţi să ne jucăm de-a „urmează-ţi conducătorul” chiar dacă urmăm pe cineva care nu ştie de fapt ce face şi încotro se îndreaptă.

Chiar mai uimitor, acest studiu a arătat că şi atunci când ne este prezentată o rută mai rapidă, preferăm să rămânem la cea veche şi să le spunem celor din jur să facă la fel.

Această descoperire poate avea implicaţii etice atunci când vine vorba de evacuarea unei clădiri sau în cazul unei urgenţe, când oamenii ar avea tendinţa să prefere o rută familiară chiar dacă este mai înceată decât o alternativă.

Iată şi ce putem citi în articolul „Like ants, humans are easily led” („Ca şi furnicile, oamenii pot fi conduşi uşor”), publicat în The Telegraph:

Când vine vorba să fim induşi în eroare, oamenii nu sunt mai sofisticaţi ca furnicile sau peştii.

Implicaţiile pentru evacuarea incintelor şi cum să ghidezi oamenii în siguranţă într-o urgenţă, provin din descoperirea faptului că majoritatea dintre noi suntem fericiţi să ne jucăm de-a «urmează-ţi conducătorul», chiar dacă urmăm pe cineva care nu ştie încotro merge şi alege cel mai încurcat traseu.

Mai uimitor, chiar și atunci când ni se arată o rută mai rapidă, preferăm să o urmăm pe cea veche şi le spunem şi altora să meargă pe acest drum mai lung – o descoperire ce poate avea consecințe tragice când vine vorba de evacuarea unei clădiri sau în cazul unei urgenţe.

«Aceste rezultate merg în paralel cu descoperiri similare în legătură cu furnicile şi peştii, şi arată că procese foarte simple stau la baza comportamentului uman», comentează doctorul Simon Reader de la Universitatea din Utrecht, care a publicat descoperirile sale în revista de specialitate Biology Letters („Social learning of novel route preferences in adult humans”).

În aceste experimente, 72 de persoane – 40 de femei şi 32 de bărbaţi – au fost rugaţi să completeze chestionare într-o cameră, apoi conduşi în altă cameră unde urmau să facă un experiment.

«I-am condus pe o rută din două posibile ce duceau în cameră (în timp ce discutam de alte lucruri), şi apoi i-am rugat să se întoarcă în prima cameră», a spus doctorul Reader.

«Toţi, mai puţin unul dintre ei, a urmat ruta pe care au fost conduşi. Ceea ce ne-a surprins a fost cât de puternic a fost acest efect, chiar dacă alternativa era mult mai scurtă», a spus el.

Ei au preferat ruta lungă chiar şi atunci când experimentatorul a atras atenţia asupra rutei alternative sau când experimentatorul a luat ruta lungă doar pentru a ridica un poster căzut, eliminând posibilitatea ca participanţii să creadă că experimentatorul are un motiv bun dar neştiut, de a lua ruta lungă.

Cerând participanţilor să realizeze următoarea etapă a experimentului, cercetătorii au observat că fiecare persoană din lanţ a copiat ruta participantului anterior lor: o simplă tradiţie care însemna că ruta alternativă nu a fost niciodată descoperită.

În caz de incendiu sau altă urgenţă, oamenii s-ar orienta către o rută de evacuare familiară, chiar dacă ar fi mai înceată decât alternativele.


Citiţi şi:
Protestatarii de serviciu și noua armă de mobilizare în masă
Sindromul retragerii sociale acute – unul dintre efectele unei societăţi bolnave
Un studiu recent al psihologilor de la universitatea din Chicago confirmă într-un mod indirect legea rezonanţei oculte 
 

yogaesoteric
12 decembrie 2017
 
 

Articole publicate recent

> 16 IanuarieChina, Rusia şi SUA sunt într-o cursă a înarmării cu armament militar dotat cu inteligenţă artificială

> 16 IanuarieAnaliză. Armata teroriştilor, în adormire. Extremiștii din Europa care au luptat alături de ISIS s-au întors acasă

> 15 IanuarieBloomberg: «Putin a devenit noul stăpân în Orientul Mijlociu»

> 15 IanuarieLa 100 de locuitori, peste 800 de imigranţi

> 14 IanuarieStrăbate Germania deghizat în Adolf Hitler

> 14 IanuarieDe ce e fain să fii român, când călătorești

> 14 IanuarieUn jurnalist arab a dezvăluit şi a demolat lumea musulmană într-o emisiune TV de pe Al Jazeera. Este un miracol că mai trăiește!!!

> 13 IanuarieFilmul «Human Harvest» dezvăluie secretul monstruos şi criminal al Chinei

> 13 IanuarieUn Game of Thrones de 3,6 mil euro şi alte ţepe urbanistice de Bucureşti

> 13 IanuarieUn milionar care creşte 30 de copii: «Dacă reuşeşti în viaţă, e normal să dai ceva înapoi»

> 12 IanuarieAcademician român: integrarea în UE este de fapt dezintegrare

> 11 IanuarieProf. Avram Fițiu: «Să faci milogi ai statului 9 milioane de români este un act de trădare naţională!»” – Politicienii și distrugerea țărănimii române

> 11 IanuarieCutremurele ar putea fi prevestite cu 5 ani înainte, de către modificările de la nivelul nucleului Pământului

> 10 IanuarieFOTOREPORTAJ: Tabăra de meditaţie pentru Revelarea Sinelui Brașov 2017-2018

> 9 IanuarieChina intră într-o nouă eră, iar asta va influența tot restul lumii

> 9 IanuarieThe Washington Post: Kushner ar fi propus Rusiei crearea unui canal de comunicare secret cu Trump

> 8 IanuarieNATO vrea să facă modificări la scutul de la Deveselu

> 8 IanuarieBeijingul îşi foloseşte banii pentru a influenţa Bruxelles-ul

> 7 IanuarieAdrian Sârbu planificase un atac terorist asupra manifestanților, în anul 1990. Dezvăluiri uimitoare din dosarul mineriadei

> 6 IanuarieFrankfurt este primul oraș german în care nativii au devenit minoritari: 51,2% din locuitori sunt imigranți

> 6 IanuarieULUITOR: 41 de parlamentari din partidul lui Obama și Hillary le cer lui Dragnea și lui Tăriceanu oprirea referendumului pentru familie

> 5 IanuarieDezvăluiri Paradise Papers: Averea ascunsă a reginei Elisabeta a II-a

> 5 IanuarieAdevărata problemă cu Coreea de Nord: armele nucleare ale Phenianului şi reţeaua nucleară internaţională secretă

> 5 IanuarieStudiu: prezența unui smartphone lângă tine, atunci când desfășori activități intelectuale, reduce eficiența funcționării creierului

> 3 IanuarieO importantă știre bombă: Un ordin executiv al lui Trump vizează cu mult curaj Guvernul din umbră...

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga