Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >Articole >
Ritual mafiot la vârful Ministerului de Interne

 

Imagini revoltătoare cu șefi din Ministerul de Interne. Stau la masă ca niște „nași” bând sictiriți din pahare, în timp ce un altul (mai mic în grad și funcție) îngenunchează în faţa lor, îşi împreunează mâinile a rugăciune şi, probabil, imploră milă cu lacrimi în ochi. Scena este parcă copiată la indigo după ritualul sicilian prin care capii „Cosei Nostra” îi umilesc pe cei pe care îi acuză că „le-au greşit”! Numai că fotografiile au intrat pe mâna presei și așa aflăm cu toții despre oamenii care ar trebui să asigure protecția și securitatea cetățeanului.

Imaginile te şochează chiar dacă nu cunoşti cine sunt cei din fotografii.

Dar ce-ai putea simţi dacă la masă s-ar afla chestorul Gelu Oltean, pe vremea când era chiar şeful serviciului secret al Ministerului de Interne? Şi dacă în cameră era şi chestorul Ioan Buda, fost secretar de stat al MAI şi actualul inspector şef al Poliţiei de Frontieră? Şi chestorul Marcel Ardelean, şeful Direcţiei de Supraveghere şi Controlul Trecerii Frontierei şi cel care era ataşatul MAI la Paris în perioada când la Ambasada României în Franţa s-a votat pro-Băsescu într-un ritm pe care nu l-ar reuşi nici roboţii? Şi alţi ofiţeri superiori, chiar şefi de structuri din IGPFR, dintre care unii, ce-i drept, întorc capul jenaţi şi ei de scena terifiantă ce se petrecea la ultimul etaj al chiar sediului central al Poliţiei de Frontieră! Acolo unde credeau că nu pot fi «luaţi» pe tehnică decât din spaţiu… Iar dacă ancheta internă pe care cu siguranţă o va declanşa conducerea actuală a MAI va confirma că omul din genunchi nu este nici vreun infractor mărunt care cere mila «gaborilor», nici vreun ospătar care a turnat vin pe meseni, ci chiar comisarul şef Aurelian Miu, însuşi şeful Serviciului Control din IGPFR! Adică omul care ar trebui să-i controleze pe cei în faţa cărora îngenunchează, probabil cerându-şi iertare pentru că o fi verificat pe vreun protejat…”, a notat jurnalistul Cătălin Tache care a publicat lovitura jurnalistică în ziarul Naţional.
 
Imaginile care cu siguranţă vor zgudui Ministerul de Interne pentru că sunt chiar dintr-un sediu al unei instituții a MAI – Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPFR), la etajul şase, acolo unde este „popota” bine cunoscută de mulţi dintre iniţiaţii sistemului.

 

De reținut că sediul IGPFR este lipit de cel al DGIPI (fostul Doi și un Sfert) iar personajul central al fotografiilor este chiar chestorul Gelu Oltean, chiar din zilele când conducea temutul serviciu.

Ce știa oare Gelu Oltean despre păcătosul care i-a căzut în genunchi și mai ales ce teamă aveau sau ce știau cei care erau de față de nu au intervenit să oprească umilirea ditamai șefului Serviciului de Control al Poliției de Frontieră? Se spune că protejatul lui Virgil Ardelean (Vulpea) a instaurat în Ministerul de Interne o adevărată teroare.

Acesta ar fi ordonat chiar filarea paralelă a procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a poliţiştilor judiciari, pentru a vedea pe urmele cui se aflau aceştia pentru a anunţa din timp dacă există vreo problemă, mai notează jurnalistul Cătălin Tache.

El mai relatează chiar despre unii chestori care erau traşi în toaletele de pe culoarele ministerului pentru a fi intimidaţi cu diverse imagini sau chiar de şefi de structuri informative care, neexecutând ordinele lui Gelu, erau puşi să se interneze la psihiatrie pentru ca astfel să le fie distruse definitiv carierele. Iar tocmai din această perioadă de glorie a „Doi s’ un sfert” provin şi aceste fotografii. În care şocant este atât ritualul, dar şi faptul că acesta se desfăşoară într-un sediu oficial al IGPFR, chiar în faţa unora dintre conducătorii Poliţiei de Frontieră! Chiar dacă aceştia, cu o singură excepţie, ce-i drept, întorc capetele sau îşi pleacă neputincioşi privirile, cum ar putea declara martorii că ar fi făcut inclusiv şeful lor…


Citiți și:
Dezvăluiri incendiare: SRI punea ţara la cale cu şefi din DNA, magistratură, miniştri şi politicieni la tenis şi la chermeze!
«Consilierul», dezvăluiri explozive: Masoneria s-a infiltrat în SRI şi Armată în epoca Constantinescu, Coldea și Kovesi poartă amprenta comunismului
Așa s-a născut câmpul tactic – Jurnalistul Dan Andronic, dezvăluiri despre Operațiunea SIPA

 

yogaesoteric
24 ianuarie 2018


 

Articole publicate recent

> 17 OctombrieUltima demență ecologică a stângii: defrișarea la ras a pădurilor, pentru biomasă energetică «verde»

> 16 OctombrieFalsele stațiuni de lux folosite ca paravan pentru exploatarea petrolului. Insulele THUMS din largul Californiei…

> 15 OctombrieDr. prof. Vasile Astărăstoae: Cercetarea pe subiecți umani – abuzurile asupra deținuților

> 15 Octombrie«Insula Gunoaielor», micul petic de pământ nelocuit din Pacific în care zilnic ajung câteva tone de deșeuri din plastic

> 14 OctombrieLustragiul şi criza financiară

> 14 Octombrie6 milioane de români au fost interceptați în mod abuziv

> 13 OctombrieProf. dr. Pavel Chirilă: «Înțelegeți că dacă sunteți atei nu sunteți mai valoroși în planul științific»

> 12 OctombrieMii de angajați ai Google i-au cerut gigantului IT să nu mai colaboreze cu armata americană

> 11 OctombrieIată statul paralel!

> 10 OctombriePărintele minimalist sau revenirea la bunul simț

> 9 OctombrieSlugi, trădători, marionete și manipulați. Hoţia cu democraţia

> 9 OctombrieRealitatea violentă a Suediei a spart imaginea cosmetizată

> 9 OctombrieLiceu din China. Recunoaștere facială pentru vânarea elevilor «leneși»

> 9 OctombrieBăsescu a făcut public un document secret al SRI care arată un mod de lucru atunci când este vorba de eliminarea unor oameni politici incomozi

> 8 OctombrieStudiu: Europa post-creștină?

> 8 OctombrieNASA a lansat o sondă care «va atinge» Soarele

> 7 OctombrieOamenii de știință au constatat 1.500 de diferențe genetice între bărbați și femei, distrugând argumentele teoriei de gen

> 7 OctombrieOsho – Societatea actuală te vrea prost

> 6 OctombrieAcad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române: «A încredința copilul unor cupluri de homosexuali e de neconceput…»

> 6 OctombrieBasarabia și rușii – Un articol document scris de Mihai Eminescu

> 6 OctombrieCineva distruge stratul de ozon al Pământului

> 5 OctombrieVisa visează să-ți transforme întreaga locuință într-o casă de marcat

> 5 OctombrieIsraelul propune o lege care criminalizează filmarea soldaţilor care comit încălcări ale drepturilor omului

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga