Cine ne protejează de extratereștri

Specialiştii NASA vor să apere planeta de orice formă de viaţă extraterestră şi atunci s-au gândit să angajeze un „ofiţer” care să ne păzească. Mai exact, este vorba despre un Planetary Protection Officer (PPO). Potrivit anunţului de angajare, salariul anual oferit ar fi între 124.406 şi 187.000 de dolari.

Cercetătorul care va fi angajat va avea mai multe misiuni de îndeplinit: are grijă ca oamenii să nu contamineze în timpul misiunilor de explorare alte planete şi corpuri din spaţiu, se asigură că echipamentele folosite nu sunt contaminate cu microbi de pe Terra, iar la întoarcerea din spaţiu va trebui să se asigure că acestea nu sunt contaminate cu organisme microscopice extraterestre.

În acest moment există doar doi oameni cu acest job în lume. Unul lucrează deja la NASA, iar altul la Agenţia Spaţială Europeană (ESA). Aceste poziţii au fost create întrucât NASA şi ESA au stabilit că probabilitatea ca misiunile de explorare a spaţiului să contamineze o altă lume extraterestră trebuie să fie de doar 1 la 10.000. Potrivit estimărilor oamenilor de ştiinţă, cel mai mic microb adus din spaţiu are potenţialul de a cauza probleme uriaşe pe Terra.

Citiţi şi:

Specialiști către ONU: «Sunt 100 de civilizații extraterestre. Pregătiți-vă!»

NASA acuzată pe bună dreptate că întrerupe transmisia Stației Spațiale în momentul apariției unor OZN-uri. Cum se apără agenția americană?

Urme de «viaţă» «la bordul» unui meteorit

yogaesoteric

29 ianuarie 2018 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More