Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Pretinsa călătorie pe Lună a misiunilor Apollo

 

Documentarele realizate de David S. Percy şi Bart W. Sibrel intitulate Ce s-a petrecut pe Lună, respectiv Un fapt neaşteptat s-a petrecut în drumul spre Lună, arată că avem toate motivele să ne îndoim de autenticitatea misiunilor lunare cu echipaj uman din anii ʼ70 prezentate ca Programul Apollo, finalizate, chipurile, cu mai multe aselenizări, urmate de întoarcerea în siguranţă a cosmonauţilor de pe Lună înapoi pe Pământ. Filmele arată printre altele cum pozele „de pe Lună” au fost falsificate.

Printre numeroasele indicii ale înşelăciunii se numără foarte multe neconcordanțe fotografice: faptul că mai multe umbre cad în direcţii diferite în cadrul aceleiaşi poze, ceea ce sugerează folosirea mai multor surse de lumină artificială. În pozele făcute în diferite locuri, costumele astronauţilor apar luminoase şi clare chiar dacă se află în umbră. Planul secund (fundalul) a fost acelaşi în mai multe fotografii din momente şi locuri diferite, un deal cu formă neregulată apărând identic în două poze realizate în decursul a doua aselenizări diferite, din locaţii aflate la distanţă una de alta. În pofida vizibilităţii bune în spaţiul cosmic nu s-a realizat nici măcar o singură fotografie în care să se vadă stele, galaxii, constelaţii. O fotografie regizată a cerului din orice loc „de pe Lună” ar fi fost imposibil de falsificat cu o acurateţe de 100%. O astfel de fotografie ajunsă în mâinile unui astronom priceput ar fi putut arăta faptul că poziţia astrelor de pe un anumit sector de cer infirmă prezența astronauţilor în locurile de unde pretind că s-au realizat fotografiile.

În pozele care surprind terenul nisipos de sub modulul lunar nu se vede nici cea mai mică urmă de crater care ar fi putut apărea în urma pornirii rachetelor de frânare sau a coliziunii dintre picioarele modulului şi solul lunar. Sunetul motoarelor de 150 de decibeli lipsea din filmarea NASA, în interiorul capsulei auzindu-se doar vocile cosmonauţilor (e bine de ştiut că un concert rock asurzitor nu depăşeşte ca putere a sunetului 120 de decibeli, deci nivelul de zgomot al motoarelor era foarte mare)! Tot în fotografiile originale, o piatră de pe Lună apare inscripţionată cu litera „C”, ca şi cum ar fi fost o piesă de recuzită marcată. Semnalul TV nu venea de pe Lună ci era (re)transmis de undeva dinspre Australia. La plecarea de pe Lună nu s-a văzut nicio flacără la motorul rachetei pe bază de gaze, ca şi cum aceasta ar fi fost ridicată cu sfori.

 

O posibilă dovadă indirectă a falsificării aselenizărilor provine chiar din vremurile noastre, NASA invocând actualmente drept argument al întârzierii mult anunţatelor misiuni pe Marte cu echipaj uman prezența în jurul Pământului a doua centuri de radiaţie supranumite centurile Van Allen. Centura de interior începe de la 1000 km de Pământ şi se termină undeva la 5600 km, iar centura exterioară începe de la 12.000 km şi se termină aproximativ la 60.000 km de Pământ. Distanţa de la Pământ la Lună este de 384.400 km, fapt care ar fi presupus traversarea ambelor centuri în integralitate, de două ori (la ducere şi la întoarcere) pentru fiecare misiune Apollo. Radiaţia Van Allen a fost descoperită cu ajutorul senzorilor sateliţilor trimişi în spaţiu în 1958. Particule cu o puternică încărcătură electrică, mai exact electroni şi protoni, prinse în câmpul magnetic al Pământului, se mişcă foarte rapid în interiorul centurilor. Particulele au fost create de câmpul magnetic terestru prin interacţiunea cu radiaţia cosmică şi vânturile solare. Aceste particule se mişcă simultan în 3 moduri diferite: în spirală în jurul liniilor de câmp magnetic ale planetei, înainte şi înapoi pe aceste linii şi în mişcare de revoluţie (pe orbită) în jurul Pământului. Electronii merg de la vest la est, în timp ce protonii se mişcă de la est la vest. E o adevărată supă cosmică de materie şi energie care şi azi creează unele probleme încă nerezolvate pentru deplasarea navetelor cu echipaj uman dincolo de orbita joasă a Terrei. Cele mai periculoase particule, care conţin cea mai multă energie, s-au strâns în centura interioară. Dacă la ora actuală avem aceste probleme, cel mai probabil ele ar fi constituit un obstacol insurmontabil în urmă cu 45 de ani. Radiația ridicată de la nivelul acestor centuri ar afecta grav sănătatea astronauților, dacă timpul necesar traversării acestor zone ar fi unul destul de lung.

În timpul furtunilor solare magnetice, radiaţia din centuri poate creşte chiar şi de 1000 de ori

Misiunea Apollo 16 a coincis cu cea mai puternică furtună solară cunoscută. Ar fi fost necesar un strat de plumb de 2 metri pentru a proteja astronauţii din interiorul capsulei spune fizicianul Ralph Rene în articolul său Când facem radiografii suntem protejaţi de plumb. Racheta nu ar fi putut decola nicicum cu o asemenea greutate, însemnând o suplimentare cu aproximativ 800 de tone a greutăţii prevăzute iniţial (1m3 de plumb cântăreşte 11,35 tone, iar în cazul capsulei ce găzduiește cosmonauţii vorbim de cel puţin 70m3 de plumb care s-ar fi adăugat de jur împrejur ca înveliş protector). Capsula spaţială avea în schimb doar un înveliş subţire de aluminiu. Din cauza obstacolului reprezentat de radiaţie, ruşii, chinezii şi agenţia spaţială europeană nu au încercat niciodată de atunci şi până acum să trimită pe Lună vehicule spaţiale cu echipaj uman.

Bill Kaysing consideră că astronauţii au înconjurat Pământul timp de 8 zile în timp ce agenţia spaţială americană a prezentat poze false „de pe Lună” în toată această perioadă. Pozele au fost realizate în deşertul Nevada într-o bază militară secretă referită drept Zona 51, caracterizată printr-un sol similar cu cel de pe Lună. Bart Sibrel a reuşit să intre în posesia unor înregistrări audio-video făcute de astronauţi la bordul navetei spaţiale în timp ce se aflau într-una din misiunile Apollo, înregistrări care arată că filmările cu planeta noastră văzută de pe hubloul navei atunci când s-a spus că nava se depărtase considerabil de Pământ şi se apropia de Lună sunt simple poze ale Pământului realizate anterior, la un zbor normal pe orbită joasă, editate în aşa fel încât Pământul să pară o planetă mică şi îndepărtată, apoi tipărite pe un material foto care să le facă să arate realistic şi lipite de unul dintre hublourile navetei. Iluzia creată la filmarea hubloului cu o cameră video de interior era că se filmează dinăuntru în afară prin hublou, când de fapt ceea ce se filma erau poze pregătite dinainte şi fixate pe hublou. Înşelătoria a fost alimentată de câteva instantanee intercalate pe filmare înfăţişând astronauţii în interiorul navetei în stare de imponderabilitate, fapt menit să confere misiunii un plus de realism dar mai ales să distragă atenţia de la falsa poziţionare a navetei aflată în misiune: pe orbita Pământului şi nu în drum spre Lună.

Un alt fapt deloc neglijabil este filmarea înfăţişând mersul astronauţilor NASA pe solul lunar (mult încetinit faţă de un mers pe Pământ). Dacă filmul este rulat la viteză dublă, astronauţii se deplasează ca şi cum ar alerga în câmpul gravitaţional terestru (aceeaşi lungime, înălţime şi durata a paşilor ca la un sprint normal, nicidecum caracteristici modificate de deplasare, corespunzătoare unui câmp gravitaţional mult redus, cum ar fi o înălţime mai mare a saltului sau o lungime mai mare a pasului).

Anul acesta NASA ne comunică faptul că a şters benzile cu înregistrările originale ale misiunilor lunare Apollo. Această reacţie vine după ce tot NASA, cu ceva timp în urmă, le-a pus la dispoziţia cercetătorilor care le-au contestat veridicitatea. Anunţul făcut de agenţia spaţială americană despre distrugerea tuturor înregistrărilor foto-audio-video în original şi păstrarea exclusivă a copiilor „restaurate” este jignitor pentru pretenţiile de autenticitate a materialelor pe care le are NASA la adresa tuturor contestatarilor săi.

Actualmente mai mult de un sfert din populaţia SUA consideră că omul nu a păşit niciodată pe Lună. Acest spectacol atât de neglijent realizat despre nişte presupuse aselenizări a costat poporul american 40 de miliarde de dolari. Bineînţeles că serviciile secrete din Marea Britanie, Rusia, China, Israel au ştiut acest lucru. Dar cine controlează serviciile secrete? Evident că cine le-a creat şi se foloseşte de ele în scopuri ce ţin de control şi supremaţie. Adică însăşi entitatea masonică. Iată şi explicaţia pentru care marile adevăruri ajung atât de greu la urechile publicului larg.

Totuşi.. de ce toată această mascaradă extrem de costisitoare din punct de vedere al efectivelor umane cooptate şi al resurselor materiale utilizate? Ce s-ar fi putut câştiga de pe urma regizării misiunilor Apollo?

1. În primul rând dezvoltarea în subsidiar a industriei militare americane, fără prea multe piedici sau semne de întrebare legate de finanţare.
2. Inteligența importată din toată lumea şi pusă la muncă, în proiecte publice sau private implicând tehnologii avansate, mai mult sau mai puţin secrete, pe întreg teritoriul Statelor Unite, camuflajul folosit fiind însăşi „programele de cucerire a spaţiului cosmic” derulate de şi prin Agenţia Spaţială Americană.
3. Alimentarea iluziei conform căreia „suntem singuri în Univers”, prin urmare nu există nimic altceva în afară de acest sistem, implementat pe acest Pământ, în această formă, singura viabilă.
4. Standardizarea tehnologiilor artificiale, bazate pe combustibili fosili, când, de fapt, încă de pe vremea lui Tesla (perioada antebelică) existau dispozitive de tip „energie liberă” (free energy), la care s-ar fi putut racorda oricine, de la distanţă, fără cabluri, instalaţii ajutătoare sau uzine complicate funcţionând centralizat.
5. Cultivarea unui patriotism artificial, a unui sentiment de veneraţie faţă de lideri şi conducători, alimentarea ideologiei „visului american”, a falsei impresii cum că America este „tărâmul făgăduinţei”, cel mai avansat model de societate, „ţara tuturor posibilităţilor”, un standard de urmat pentru generaţii.

Povestea tranşantă a „derulării” misiunilor Apollo este oferită cu generozitate în documentarul lui Bart Sibrel, din care am extras următoarea sinteză de 30 de minute.

Presupusa călătorie pe Lună a misiunilor Apollo


Citiți și:
Catastrofa Misiunii Apollo 1. Realitatea unei conspiraţii care a condus la sacrificarea astronauţilor echipajului
15 ani de la moartea misterioasă a regizorului Stanley Kubrick
 

yogaesoteric
ianuarie 2018
 
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga