Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >De tot hazul >
Doza binevenită de umor pentru râsofilii pasionați

 


Doctorul Popescu şi-a făcut de cap cu una dintre pacientele lui şi se simţea vinovat de multă vreme. Oricât de mult a încercat să uite această întâmplare, nu reuşea. Era mereu copleşit de sentimentul de vină şi de trădare a jurământului profesional. Însă din când în când auzea acea voce calmă, din interiorul lui, care-i spunea:
– Nu te mai stresa. Nu eşti primul medic care s-a culcat cu o pacientă şi nu vei fi nici ultimul. Şi mai eşti şi burlac pe deasupra. Aşa că asta e…
Dar, invariabil, o altă voce îl readucea la realitate:
– Popescule, dar nu uita totuşi că eşti medic veterinar!!!

☺*☺*☺

Un poliţai înalt ca bradul, cu mustăcioară, intră în vorbă cu un puşti pe strada:
– Măi, copile, îţi place mustaţa mea?
– Da, nene.
– Măi, piciule, daʼ ţie îţi place cascheta mea?
– Sigur, nene.
– Păi văd că ţie ţi-ar plăcea să fii poliţai, nu-i aşa?
– Da, nene, dar e prea târziu.
– Cum aşa, mai ai atâta timp…
– Nu, nene, e prea târziu, am trecut deja în clasa a cincea…

☺*☺*☺

Doi colegi.
– Nevastă-mea a avut azi noapte un vis ciudat: că era nevasta unui miliardar...
– A mea ziua visează asta, tot timpul când merge la cumpărături!

☺*☺*☺

– Cum ajung, vă rog, la poştă?
– Sunteţi cu maşina?
– Nu.
– Atunci, mergeţi pe jos.

☺*☺*☺

Un tip mergea cu maşina pe o şosea şi brusc intră într-o porţiune fără asfalt, plină cu noroi moale şi se împotmolește. La câteva minute, apare un ţăran cu doi boi după el.
– Fiule, îmi dai 50 de parai şi ţi-am scos Merţanul de aici!
– Gata, bade!
Leagă ţăranul boii, îi scoate maşina şi spune mulţumit:
– Apoi, tată, asta e a zecea maşină pe care o scot din noroi azi!
– Păi, bine, tataie, şi de muncit pământul, când îl mai munceşti? Noaptea?
– Nu, domnule dragă, noaptea pun apă aici!

☺*☺*☺

O muscă zbura în căutare de mâncare, când, deodată, se simte blocată în ceva. Se uită, niciun fir de pânză de păianjen împrejur, dar tot se simţea blocată şi nu se mai putea mişca.
Deodată, înţelege: „Ahaa... păianjenul şi-a băgat wireless!

☺*☺*☺

Un geniu mândru şi un idiot fac un pariu. Geniul spune:
– Pentru fiecare întrebare pe care ţi-o pun şi nu ştii răspunsul, îmi dai 5 dolari. Şi dacă îmi pui tu o întrebare la care nu îţi pot răspunde, îţi dau 5000 de dolari.
Idiotul răspunde:
– Okay!
Geniul apoi întreabă:
– Câte continente sunt în lume?
Idiotul nu ştie, aşa că îi întinde 5 dolari.
Acum este rândul idiotului să îl întrebe pe geniu:
– Ce animal stă în două picioare dar doarme în trei?
Geniul se tot gândeşte, dar nu ştie răspunsul, aşa că îi dă idiotului 5000 de dolari şi spune:
– Ah, am pierdut. Apropo, care era răspunsul la întrebare?
La care idiotul îi înmânează 5 dolari.

☺*☺*☺

Pe maşină am un abțibild pe care scrie: „Claxonează dacă crezi că sunt sexy!”.
Câteodată stau la semafor pe culoarea verde până mă simt destul de bine.

☺*☺*☺

Merge Bulă la un magazin alimentar şi întreabă:
– Bună ziua, fiţi amabilă, aveţi pâine?
– Da avem, de care doriţi?
– Păi aveţi mai multe feluri?
– Da, de azi, de ieri şi de alaltăieri.
– Bineînţeles că doresc una de azi!
– Reveniţi, vă rog, peste 2 zile!

☺*☺*☺

Doi copii stau de vorbă. Primul spune cu mândrie:
– Tatăl meu este inginer. El face nave spaţiale! Al tău ce face?
– Ce zice mama!

☺*☺*☺

Pierdut câine în pădurea Băneasa. Îl declar lup.

☺*☺*☺

– Ce trăieşte în pământ şi începe cu litera „o”?
– O râmă.
– Ce trăieşte în pământ şi începe cu litera „d”?
– Două râme.
– Ce trăieşte în pământ şi începe cu litera „t”?
– Tot o râmă.

☺*☺*☺

Soţul: Măi, femeie, administratorul blocului se laudă că s-a culcat cu toate femeile din bloc, cu excepţia uneia...
Soţia: O fi aia grasă şi bătrână de la parter...

☺*☺*☺

Bula către tatăl său:
– Tată, am două întrebări. Prima: pot să primesc mai mulţi bani de buzunar? Iar a doua: de ce nu?

☺*☺*☺

Soţia se urcă pe cântar. Soţul îi spune:
– Nu eşti grasă deloc! Doar ca păstrând proporţia ar trebui să fii puţin mai înaltă!
– Şi cam ce înălţime ar corespunde cu greutatea mea?
– Cinci metri şi jumătate!

☺*☺*☺

Un patron către altul:
– Cum de angajaţii tăi sunt mereu aşa punctuali?
– Simplu: 30 de angajaţi şi 20 de locuri de parcare.

☺*☺*☺

Doi purici au câştigat la Loto.
– Tu ce ai de gând să faci cu banii câştigaţi? – întreabă unul dintre ei.
– În primul rând îmi cumpăr un câine care să fie numai al meu…

☺*☺*☺

A fost odată un evreu care a muncit toată viaţa şi a economisit toţi banii. Și era foarte zgârcit când venea vorba de banii lui. Chiar înainte să moară i-a spus soţiei:
– Când voi muri, vreau să pui toţi banii mei în sicriu cu mine. Vreau să iau banii cu mine în viaţa de veci.
Şi a pus-o pe soţie să îi promită din toată inima că, atunci când va muri, ea va pune toţi banii în sicriu cu el. Și a murit. Era întins în sicriu, soţia stătea alături, îmbrăcată în negru, iar prietena ei era așezată lângă ea. Când s-a terminat ceremonia şi groparii se pregăteau să închidă sicriul, soţia spuse:
– Așteptați un moment!
Avea o cutie mică de metal cu ea. S-a apropiat şi a pus cutia în sicriu. Apoi groparii au închis sicriul şi l-au coborât în groapă.
Prietena ei spuse:
– Dragă, ştiu că nu eşti atât de nebună încât să pui toţi banii acolo împreună cu soţul tău.
Soţia loială răspunse:
– Ascultă, sunt o femeie de onoare. Nu pot să îmi retrag cuvântul. I-am promis că voi pune banii aceia în sicriu cu el.
– Vrei să spui că ai pus toţi banii în sicriul lui?!!!
– Sigur că da, răspunse nevasta. I-am strâns pe toţi, i-am pus în contul meu şi i-am scris un cec. Dacă poate să-l încaseze, atunci îi poate cheltui..

☺*☺*☺

Între noi era chimie, acum e matematică, îmi faci numai probleme!

☺*☺*☺

Soţia mea a fost asistenta unui magician mulţi ani. A învăţat câteva trucuri bune de la el. De exemplu, vin ieri de la muncă, intru în dormitor, ea mă vede şi strigă „ABRACADABRA!”. Deodată, ce să vezi? Prietenul meu Răzvan a ieşit dezbrăcat din dulap. Am râs cu lacrimi! Săracul Răzvan, mi-era milă de el, cred că se întreba ce oare s-a petrecut de a ajuns gol la mine-n dulap?!

☺*☺*☺

– Vecine, sunt distrus. Nevasta mă înşeală! Mi-a zis aseară că a dormit la prietena ei, la Nuți.
– Şi?
– Păi la Nuți am dormit eu!

☺*☺*☺

Doctorul stomatolog îi spune, revoltat, pacientului:
– Hei, aceste bancnote sunt false!
La care pacientul îi răspunde calm:
– Dar dinții pe care mi i-aţi pus sunt adevăraţi?

☺*☺*☺

Miezul nopţii. Un beţiv se leagănă din gard în gard, când e oprit de un poliţist.
– Actele la control, vă rog, şi să-mi spuneţi unde mergeţi!
Beţivul se uită lung şi răspunde:
– Mă duc la o conferinţă despre efectele nocive ale alcoolului şi despre riscul beţivilor de a deveni rataţi.
Poliţistul se uită fix la el şi-l întreabă:
– La ora asta? Cine ţine o conferinţă despre aşa ceva la miezul nopţii?
– Nevastă-mea şi, mai mult ca sigur, şi soacră-mea.

☺*☺*☺

Reclama unui institut de cosmetice:
Nu flirtaţi cu femeia atrăgătoare ce iese de pe poarta noastră! S-ar putea să fie soacra dumneavoastră.”

☺*☺*☺

Angajatul către director:
– Dacă nu-mi măriţi salariul cu 100 de euro, mă duc şi le spun tuturor că mi l-aţi mărit cu 200 de euro!

☺*☺*☺

Întrebare: Cum se cheamă un cioban căruia lupul i-a mâncat o oaie?
Răspuns: Oaierless.

☺*☺*☺

Un tânăr cu tatăl lui se urcă într-un tramvai foarte aglomerat. Tânărul îi zice tatălui:
– Măi, tată, mai bine luăm un taxi, nu vezi ce aglomerat este tramvaiul ăsta?
– Mai lasă-mă în pace, dacă erai la discotecă ziceai că este atmosferă.

☺*☺*☺

– Doctore, de ce m-aţi pus să scot limba şi nici nu v-aţi uitat la ea?
– Am vrut să scriu reţeta în linişte...


Citiți și:
UMOR STENIC – Cele mai tari glume, ce ne provoacă un râs sănătos, din «Epoca de Aur» a comunismului. Cu astea au supraviețuit românii…
UMOR STENIC PENTRU RÂSOFILII ÎNCEPĂTORI
 

 

yogaesoteric
2 februarie 2018


Articole publicate recent

> 24 SeptembrieAdevărul este că ne aflăm în război. Un război fratricid şi total

> 23 SeptembriePaula Popa, sora judecătorului Gică Popa: «Fratele meu nu s-a sinucis, ci a fost asasinat!»

> 23 SeptembrieVă place Trump? Un președinte american – nici cel mai bun, nici cel mai rău

> 22 SeptembrieCea mai mare corabie din lume, construită recent în Franța

> 22 SeptembrieDezbrăcați complet, la bar

> 22 SeptembrieIngeniozitate uimitoare

> 21 Septembrie31 de lacuri spectaculoase din România

> 20 SeptembrieTinerele generații devin din ce în ce mai proaste: oamenii de știință au descoperit că IQ-ul scade cu 7 puncte pe generație

> 20 SeptembrieAfacerea Skripal, realități și speculații

> 20 SeptembrieUniunea Europeană neintegrată

> 19 SeptembrieRăzboiul sirian s-a terminat și America l-a pierdut

> 18 SeptembrieProstia nu are limite: Anunțuri de nuntă în spațiu

> 18 SeptembrieNATO: Toate-s vechi şi nouă sunt toate

> 17 Septembrie«Cred că suntem într-o perioadă foarte foarte gravă pentru lume»

> 17 SeptembrieAudiere de pomină în Congresul SUA. Cum au ajuns serviciile secrete să fie sinonime cu democrația

> 17 Septembrie30 de milioane de oameni – unde se află și cum trăiește cel mai populat oraș din lume

> 15 SeptembrieÎn loc să apere resursele ţării, SRI-ul face lobby «de specialitate» la legea offshore pentru multinaţionale şi în dauna României

> 15 SeptembrieCererea pentru bani lichizi a crescut dramatic în Puerto Rico după ce uraganul a lovit rețeaua de bancomate

> 15 SeptembrieRăzboaiele nevăzute se câștigă cu aliați discreți, nu cu ambasadori guralivi

> 14 SeptembrieCheia neutralității și dizolvarea Matricei

> 14 SeptembrieImperiile muribunde se despart până la urmă de trecut urlând

> 13 SeptembrieO nouă criză financiară este doar o problemă de timp

> 13 SeptembrieIată ce nu ți-a spus nici Digi și nici Antena 3 despre protestul din Piața Victoriei. Adevărul relatat de la fața locului…

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga