S-a mai făcut un pas înainte pentru a înlătura puterea coruptă? Fulford, 22.01 – Viitorul lumii va fi negociat în următoarele două săptămâni…

… pe măsură ce ne apropiem de Super Luna sângerie

 


Cu toate că data în care s-a manifestat fenomenul de Super Lună sângerie, 31 ianuarie, a trecut deja, vă propunem să citiți acest articol postat de Benjamin Fulford pe 22 ianuarie 2018, pentru a fi la curent cu unele mișcări din culise care, deși nu se petrec întocmai de fiecare dată așa cum sunt anticipate, ele există și sunt de natură să ne facă să sperăm că elita satanică a așa-zișilor iluminați va fi înlăturată cât mai curând.

Benjamin Fulford, 22.01.2018 – Viitorul lumii va fi negociat în următoarele două săptămâni, pe măsură ce ne apropiem de Super Luna sângerie

Prăbușirea guvernului SUA pe parcursul weekend-ului este un fapt probabil, deoarece negocierile la nivel înalt continuă prin discuții despre înlocuirea sa, sunt de acord mai multe surse. Vechea conducere a vechilor lumi se întâlnește săptămâna aceasta la Davos, Elveția, pentru a dezbate această problemă, spun sursele.

Sursele Pentagonului spun că „prăbușirea a fost orchestrată astfel încât membrii Congresul să poată fi arestați, deoarece aceștia își pierd imunitatea în timp ce nu se află în sesiune”. În plus, sursele afirmă că președintele american Donald Trump „a fost convocat să întâlnească ofițeri de grad înalt la Pentagon pe 18 ianuarie, în timp ce Marina vâna submarinele cabalei (este vorba despre atacul cu rachete asupra zonei Hawaii, care a fost real, dar rachetele au fost anihilate de Alianță, iar acum submarinele sunt vânate și se acționează la distrugerea bazelor submarine ale cabalei – submarinul era al Israelului – n.b.), iar militarii folosesc prăbușirea guvernului pentru a-i aresta pe membrii cabalei, a pune capăt guvernului corporativ și a lansa Noua Republică, pentru a introduce Resetarea Monetară Globală (GCR).”

În plus, sursele au dezvăluit: „Casa Albă poate face public memoriul FISA, care va duce la înlăturarea criminalilor din Departamentul de Justiție, FBI, Consiliul Național Democrat, CIA și organizațiile lui Obama și Hillary Clinton”. (Despre memoriul FISA puteți citi aici.)

„Trump poate chiar citi memorandumul cu ocazia discursului privind starea Uniunii, pe 30 ianuarie”, au adăugat sursele. Potrivit surselor, „liderul opoziției din Zimbabwe, Roy Bennett, a fost ucis în New Mexico pentru a întări dolarul din Zimbabwe și a pregăti calea pentru Resetarea Globală”. Un dolar Zimbabwe, sprijinit de aur este promovat de mulți ca noua monedă africană care înlocuiește actuala adunătură de monede controlate de Rothschild. Cu toate acestea, este încă departe a fi sigur că Resetarea Globală va avea loc așa cum și-au imaginat oamenii din Pentagon și agențiile, deoarece în întreaga lume situația este extrem de volatilă și controlul SUA este alunecos.

Cel mai important factor care este necesar să fie luat în considerare este faptul că guvernul SUA este cel mai îndatorat guvern din istoria planetei (cca. 19 trilioane de dolari, n.b.), iar o mare parte din această sumă este datorată Chinei. Dacă SUA ar renega în mod unilateral datoriile, nu va mai putea controla sistemul dolarului american care permite Pentagonului să opereze în jurul planetei. Rezultatul ar fi că soldații SUA, care nu-și primesc deja solda datorită blocajului guvernamental, vor fi forțați să cerșească pe străzi sau să jefuiască oamenii cu arma în întreaga lume. Ca să sublinieze această situație, agenția chineză de rating Dagong a cotat datoria suverană și publică locală guvernamentală din SUA la BBB + cu o perspectivă negativă, plasând-o sub Peru sau Maroc.

Iată ce au spus ei despre datoria SUA: „Impactul negativ permanent asupra suprastructurii bazei economice a continuat să agraveze sursele de rambursare a datoriilor guvernului federal, iar această tendință va fi exacerbată și mai mult de reducerea masivă a impozitelor guvernamentale. Creșterea dependenței de modul de dezvoltare economică bazată pe datorii va continua să erodeze solvabilitatea guvernului federal.”

Probabil că Dagong nu-și dă seama cât de profundă este problema. Pentagonul, în primul său audit efectuat cu auditori externi, a constatat deja că 21 de trilioane (21.000 de miliarde) de dolari au dispărut între 1998 și 2015. Aceasta este de peste 35 de ori întregul buget oficial militar american pentru 2016, raportează mai multe surse

Surse ale CIA, MI6 și ale Pentagonului spun că banii lipsă au fost cheltuiți pe construirea unor armate mercenare imense, aflate în afara controlului structurilor guvernamentale oficiale. Aceștia sunt oamenii din spatele ISIS și războiului din Yemen, Blackwater / Academi etc. De asemenea, sursele spun că o mare parte din bani a fost cheltuită pentru Programul Spațial Secret.

Din moment ce căutăm să ne concentrăm asupra lumii vizibile, să vedem ce părți ale Programului Spațial Secret sunt vizibile pentru noi, membrii „populației de suprafață”. Un element care ne atrage imediat atenția este Elon Musk, cu Tesla Motors și programul SpaceX. Tesla Motors are o capitalizare de piață de 350 de miliarde de dolari, de 50 de ori mai mare decât vânzările și de 218 ori câștigurile sale. În mod tradițional, plafonul de piață era considerat rezonabil în jur de zece ori câștigurile. În mod clar, Musk este un canal major de spălare a banilor pentru toți banii murdari ai băncilor centrale private, care au fost făcuți recent ca prin magie. De asemenea, este important să ne amintim că surse din Pentagon și din NSA sunt de acord că SpaceX și Musk sunt adevărații suspecți din spatele „amenințării” cu rachete nord coreene.

Apoi, desigur, există Alfabetul / Google, al cărui președinte recent concediat, Eric Schmidt, a vizitat Coreea de Nord în 2013 înainte de lansarea primei rachete. Google a fost acum asociat cu dispariția zborului aerian malaiezian 370/17 și dispariția corelată a microbiologilor și a inginerilor IT.

În orice caz, în ultimii ani am văzut nenumărate încercări ale cabaliștilor mafiei khazare de a folosi armele nucleare și de a declanșa „Armagedonul”, doar că de fiecare dată au fost opriți de forțe adesea misterioase. Sursele noastre din Pentagon recunosc că „Programul Spațial Secret ar fi putut fi folosit pentru a distruge rachetele nucleare direcționate către Hawaii și Japonia și pentru a opri cabala să părăsească pământul”. Între timp, aici, pe suprafața planetei Pământ, este clar că oligarhii de pe Coasta de Vest a SUA sunt atacați în fortărețele lor din California. Recentele incendii misterioase din California sunt acum urmate de suite la fel de misterioase de cutremure în Reno, Nevada, săptămâna trecută (și vestul coastei Alaska zilele trecute, n.b.). Amintiți-vă, Reno este ultimul mare centru de activitate bancară nereglementată („offshore banking”) de pe pământ, unde se adună familia Rothschild. 

Baza subterană din Reno a fost corelată cu tehnologia discurilor antigravitaționale și cu activitatea nazistă din Antarctica. Un link cu dovezi despre acest fapt a fost eliminat de pe Internet imediat ce a fost publicat acest buletin informativ. Poate că acesta este motivul pentru care un ofițer senior din CIA, care este o rudă a amiralului Byrd, conducătorul faimoasei misiuni de explorare a Antarcticii, a cerut o întâlnire cu reprezentanții Societății Dragonul Alb înainte și în timpul evenimentului Super Lunii Sângerii din 31 ianuarie, pentru a „discuta despre viitorul planetei Pământ”. Reuniunea va avea loc săptămâna viitoare, într-o locație nedezvăluită din Asia de Sud-Est. Sperăm că vom avea un raport detaliat despre această întâlnire disponibil pentru cititorii noștri în ediția din 5 februarie 2018 a acestui buletin informativ.

Nu poate exista nicio îndoială că guvernul secret al SUA este sub presiune ca niciodată, din cauza prăbușirii continue a contractului social actual din SUA. Acest aspect poate fi văzut în graficul din link-ul de mai jos, care arată creșterea exponențială și nesustenabilă a bogăției celor 1% din populație din 2014 https://www.zerohedge.com/news/2018-01-19/it-time-retire-word-capitalism

Situația din California poate fi cea mai critică față de toate de până acum. Tabere de corturi imense pentru cei fără adăpost au apărut lângă casele unor californieni bogați. În plus, resentimentele au atins punctul în care autobuzele care transportă angajații Apple și Google sunt oprite și călătorii împușcați.
https://www.zerohedge.com/news/2018-01-17/californias-homeless-problem-revealed-one-incredible-video
https://www.zerohedge.com/news/2018-01-19/revolt-begins-apple-google-charter-buses-attacked-san-francisco

 

Pe acest fundal tensionat, California din mediul rural se îndreaptă spre separarea de enclavele de pe coastă ca San Diego, Los Angeles și San Francisco, unde locuiesc cei super-bogați. Astfel, guvernul din California și primarii locali și-au exprimat deschis revolta împotriva guvernului federal american. Acesta este motivul pentru care forțele militare americane au urmat arestarea pe Coasta de Est a oligarhilor khazari cu arestări în masă în California, spun surse din Pentagon. http://sacramento.cbslocal.com/2018/01/15/new-california-declares-independence-from-rest-of-state/
http://sanfrancisco.cbslocal.com/2018/01/17/oakland-bans-cooperation-federal-immigration-agents-braces-for-ice-raids/

Pe plan internațional, actualul guvern din SUA pierde sprijin pe întreaga planetă. Aici sunt câteva exemple:
– Turcia, aliată cu America în NATO, a început să atace forțele susținute de SUA în Siria.
– Aliat al americanilor vreme îndelungată, Pakistanul și-a încheiat public alianța cu SUA.
– Coreea de Nord și Coreea de Sud au reunit o echipă olimpică comună pentru a trimite un mesaj lumii, că ei nu vor să fie împărțiți în mod artificial ca popor și folosiți ca scuză pentru începerea celui de-al Treilea Război Mondial.
– Canada, India, Japonia, Brazilia, China și UE atacă politicile comerciale protecționiste ale lui Trump. http://www.livemint.com/Politics/mSx6CQUqgyY6Y3h4N0bDXM/WTO-Support-grows-for-India-in-solar-tiff-with-US.html

Băncile centrale ale UE își schimbă rezervele de dolari SUA în yuanul chinezesc

Această agonie a morții guvernului corporativ din SUA este cea care dă urgență adunării din această săptămână a puterilor occidentale (alianța atlantică) în Davos, Elveția. Acolo, o facțiune face presiuni pentru o restaurare a Republicii Statelor Unite ale Americii. O altă facțiune face presiuni pentru a se finanța o preluare amiabilă de către Canada și crearea unui guvern al Statelor Unite ale Americii de Nord. Ceea ce ambele facțiuni împărtășesc în comun este dorința ca hegemonia SUA să nu fie înlocuită de hegemonia chineză. Chinezii spun că doresc să ajute la crearea unui guvern mondial care să fie prietenos și corect față de toate popoarele planetei, potrivit unor membri de rang înalt ai societăților secrete asiatice. Ei insistă că nu doresc sau nu caută hegemonia chineză. Cu toate acestea, anumite facțiuni s-au exprimat foarte clar că ei consideră că este rândul Chinei să preia conducerea planetei din mâinile Occidentului.

În orice caz, după cum se desfășoară lucrurile acum, cu cât trece mai mult timp, cu atât China devine mai puternică iar Occidentul mai slab. Societățile occidentale se îneacă acum în datorii, au disparități sociale și destabilizare și au populația în scădere și îmbătrânită. De aceea, Occidentul trebuie să-și reformeze fundamental arhitectura guvernamentală, socială și economică. Alternativa la o restructurare din temelii, inclusiv o redistribuire unică a activelor, va fi o decădere constantă care se va încheia cu colapsul general al structurilor actuale. California este doar o avanpremieră.


Citiți și:

Rațiunile tainice, nebănuite ce fac posibilă învingerea ce este iminentă a elitei satanice a așa-zișilor ILUMINAȚI…

Evidenta revoluție juridică și politică pe care Guvernul Trump a declanșat-o în America aduce mari speranțe îndreptățite întregii lumi că anul 2018 va deschide porțile Adevărului și ale Dreptății pe planeta albastră 
 

yogaesoteric
6 februarie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More