Coeficientul de inteligență emoţională este cel mai important în viaţă

 

„Păcat că a citit atât de mult, că nu se descurcă deloc în viaţă.“ De câte ori ai gândit astfel despre cineva, ai intuit, de fapt, că persoana respectivă stă mai prost la capitolul inteligenţei emoţionale decât la cel al inteligenței cognitive (evaluată de IQ).

Pe majoritatea best-seller-urilor pe tema dezvoltării personale s-ar depune praful într-un colţ de librărie sau de internet dacă noi am sta mai bine la capitolul inteligenţă emoţională.

Pe scurt, inteligența emoţională este ingredientul-cheie pe care-l au în plus oamenii de succes, pe lângă un coeficient de inteligență mare şi o educaţie pe măsură. „Inteligenţa de stradă“, spre deosebire de inteligenta dată de cărţi, este cea care ne ajută să ne descurcăm în situaţii sociale dintre cele mai complexe.

„Viaţa pare mai uşoară pentru cei care stau bine la capitolul inteligenţă emoţională“, spune psihologul Daniel Goleman, autorul cărţii Concentrează-te: conducătorul ascuns către excelență, citat de Huffington Post.

Specialiştii spun că, pentru a deţine inteligență emoţională, trebuie să bifezi cinci elemente pe lista calităţilor: conştiinţă de sine, autocontrol, motivaţie, abilităţi de socializare şi empatie (cunoaşterea şi identificarea cu trăirile celor din jur). Dacă nu eşti sigur că te încadrezi în parametrii optimi ai inteligenţei emoţionale, există câteva semne care-ţi pot oferi indicii.

1. Eşti curios în legătură cu oamenii pe care nu-i cunoşti

Îţi place să cunoşti mereu alţi oameni şi îţi stă în fire să le pui acestora multe întrebări imediat ce i-ai întâlnit prima oară? Dacă da, atunci înseamnă că empatia nu îţi este un concept străin, iar acesta este unul dintre elementele esenţiale ale inteligenţei emoţionale. Persoanele cu un nivel ridicat de empatie, conectate la nevoile şi sentimentele celor din jur şi acţionează în consecinţă. Ele au un lucru în comun: sunt mereu curioase să afle detalii despre persoanele pe care le cunosc. De asemenea, această curiozitate poate fi folosită şi pentru cultivarea empatiei.

2. Eşti un lider înnăscut

Liderii excepţionali au, de regulă, pe lângă talent, motivație puternică şi un IQ ridicat, şi un grad ridicat de inteligență emoţională. Este vorba despre acei lideri pe care toată lumea pare să-i placă, despre cei care ştiu ce şi cât să le ceară angajaţilor şi care creează un mediu de lucru eficient.

3. Îţi cunoşti atât punctele forte, cât şi pe cele slabe

O parte esenţială a conştiinţei de sine este să fii întotdeauna onest cu tine însuţi atât în privinţa punctelor forţe, cât şi a punctelor tale slabe. Dacă le accepţi, le vei putea depăşi mai uşor. În plus, o dată ce ştii cu certitudine care sunt domeniile în care excelezi, vei putea merge în direcţia dorită cu încredere.

4. Ştii cum să fii foarte atent

Simţi că orice sunet, persoană care trece prin fața ta sau gând care-ţi trece prin minte te poate distrage cu uşurinţă de la ceea ce faci? Înseamnă că trebuie să mai lucrezi la capitolul „concentrarea atenţiei“, o altă parte esenţială a inteligenţei emoţionale. Capacitatea de a rezista elementelor care te distrag şi de a te concentra asupra lucrurilor esenţiale pe care le ai de făcut este un atu foarte important.

5. Atunci când eşti supărat, ştii exact de ce

Cu toţii simţim că trecem prin suişuri şi coborâşuri ale stării emoţionale pe parcursul unei zile şi, de multe ori, simţim că nici nu ştim de ce suntem nervoşi, supăraţi sau, pur şi simplu, trişti. Un aspect demn de luat în calcul în ceea ce priveşte inteligența emoţională este tocmai acesta: să-ţi recunoşti întotdeauna stările şi să le poţi atribui o cauză precisă. Oamenii inteligenţi emoţional fac un pas înapoi şi par că se uită la ei înşişi de la distanţă pentru a-şi analiza propriile reacţii şi emoţii şi pentru a şi le controla.

6. Te înţelegi aproape cu oricine

Dacă reuşeşti să te înţelegi şi cu persoanele cele mai dificile de la serviciu, atunci cu siguranţă eşti inteligent emoţional, fiindcă acest fapt (dacă nu este un caz singular) arată că poţi să identifici „punctele moi“ ale oricui şi să-i găseşti lungimea de undă potrivită.

7. Te pricepi să citeşti expresiile faciale ale oamenilor

Dacă reuşeşti să simţi ce simt cei din jurul tău înseamnă că ai un punct în plus la inteligenţa emoţională.

8. Imediat după ce ai căzut, te ridici ca şi cum nimic nu s-ar fi petrecut

Probabil că ai auzit de multe ori că trebuie să priveşti întotdeauna partea plină a paharului. Experţii în inteligenţa emoţională oferă o altă perspectivă. Ei spun că persoanele inteligente emoţional reuşesc, în cele mai multe cazuri, să se ridice singuri pe propriile picioare imediat ce s-au împiedicat de greutăţi. Analizează situaţia, elimină greşelile şi merg mai departe fără să le mai repete. Şi tot aşa, până reuşesc.

9. Ai încredere și în instinct

O persoană inteligentă emoţional se simte întotdeauna confortabil când ia decizii urmându-şi instinctul, fiindcă are încredere în ea însăşi. Fiindcă ai autocontrol şi conştiinţă de sine, nu vei risca să iei decizii pripite, fiind influenţat de emoţii.

10. Ştii când să spui „Nu“

Autocontrolul şi cunoaşterea propriilor limite nu vor lăsa decât în mod excepţional persoanele inteligente emoţional să accepte să facă lucruri care le sunt peste puteri. Deşi sunt bine „dotate“ pentru a suporta situaţiile tensionate şi oboseala, aceste persoane nu vor exagera cu nimic, pentru a nu se dezechilibra din niciun punct de vedere.


Citiți și:

Psihologii au definit «inteligenţa spirituală». O nouă confirmare ştiinţifică a valorii spiritualităţii

Misterele dezvăluite ale simpatiei, patemiei şi empatiei
 

yogaesoteric
8 februarie 2018

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More