Un fost agent al Serviciului Secret ameninţă că va dezvălui detalii legate de Bill Clinton şi de «Lolita Express» a lui Epstein

 

Conflictele îngheţate dau să devină lichide. Turbulenţele curselor Lolita Express abia încep şi vor zdrobi o mulţime de nume mari.

Într-un schimb aprins de mesaje pe Twitter care a avut loc cu un consilier al lui Hillary Clinton, un fost agent al Serviciului Secret – Dan Bongino – a ameninţat că va dezvălui noi detalii despre cele 26 de călătorii documentate ale fostului preşedinte american Bill Clinton la bordul avionului privat al cunoscutului pedofil Jeffrey Epstein. Avionul, care făcea legătura cu insula „de plăceri” a lui Epstein – era numit „Lolita Express”, din cauza acuzaţiilor de pedofilie legate de faptele comise la petrecerile respective.

Dan Bongino şi Nick Merrill, fost consilier al lui Hillary Clinton, au început să se certe după ce Merrill a contestat afirmaţia lui Bongino că fostul secretar de stat a fost „cea mai manipulatoare persoană politică aflată într-o poziţie de putere pe care a întâlnit-o vreodată”.

Nu este prima oară când ofiţeri ai Serviciului Secret – care se ocupă, printre altele, de securitatea oficialilor de rang înalt ai SUA – iau o poziţie critică la adresa membrilor clanului Clinton. După cum nu este prima oară când membri ai unui serviciu de intelligence al SUA iau poziţie semi-oficială referitor la scandalul uriaş pe care ar fi trebuit să-l producă dezvăluirile legate de insula lui Epstein. Însă în contextul războiului care se duce de aproape un an în cercurile înalte ale Noii Rome, episodul este semnificativ.

Merrill a declarat că Hillary „are un respect enorm pentru Serviciile Secrete şi o relaţie bună cu agenţii însărcinaţi cu protecţia ei”. De asemenea, el a precizat că Bongino nu a fost niciodată în echipa desemnată pentru Hillary Clinton – o afirmaţie pe care Bongino a respins-o imediat prin furnizarea unei fotografii în care el stă în spatele acesteia în 2001.

După ce l-a acuzat pe Merrill că este un „escroc”, Bongino a scris pe Twitter: „Ai grijă Nick, oamenii ştiu lucruri care încă nu au fost publicate despre şefa ta, Hillary. Nu agita apele, s-ar putea să nu îţi placă rezultatele. #Epstein #EmailGate”.
După aceea l-a întrebat pe Merrill: „Dragă Nick, sunteţi siguri că îi ştiţi pe toţi cei din avioanele lui Epstein?”

Pentru cei care nu sunt familiari cu această poveste, Jeffrey Epstein – un finanţist din New York care a pledat vinovat în 2008 pentru solicitare de sex de la o minoră – a fost găsit vinovat şi pedepsit cu 13 luni de închisoare pentru pedofilie, fiind obligat să se înregistreze ca infractor sexual de gradul trei (considerat a fi cel mai mare risc de a comite din nou o astfel de infracţiune). Poveştile despre poftele sale pentru fete tinere – chiar şi de 12 ani – s-au răspândit precum focul de vegetaţii uscate în ultimii câţiva ani.

Epstein se pare că şi-a instalat paturi în avionul său privat făcut la comandă şi, se pare, a filmat oameni puternici în timpul zbenguielilor lor cu fete minore pentru a obţine materiale pentru şantaj.

Legăturile lui Epstein cu clanul Clinton, cât şi cu numeroşi oameni influenţi – printre care se află inclusiv prinţul Andrew al Marii Britanii – dar şi, conform Guardian, cu celebrităţi: Tony Blair, Naomi Campbell, Dustin Hoffman, Michael Bloomberg şi Richard Branson, au început să iasă la iveală.

Conform Fox News, Epstein ar fi avut o echipă de traficanţi care procurau fete tinere chiar și de 12 ani, pentru a-i mulţumi pe prietenii lui Epstein pe aşa-zisa „Insulă a Orgiilor” – o proprietate pe insula Little St. James în Insulele Virgine Americane.

Mai ciudat este că Bill Clinton, care în general se fereşte de asocieri problematice, a ales să îşi continue colaborarea cu Epstein chiar şi după procesul acestuia, conform Alianţei pentru Salvarea Victimelor Traficului de Persoane, care a precizat că „toţi cei din cercul său interior ştiau că el este un pedofil”.

Un articol publicat pe fostul website Gawker (acum închis după asalturile efectuate de un alt personaj important al lumii americane, Peter Thiel), Flight Logs Put Clinton, Dershowitz on Pedophile Billionaire’s Sex Jet, a alimentat speculaţiile privind relaţia tulburătoare a lui Clinton cu pedofilul condamnat.

Conform surselor, Bill Clinton a făcut mai multe călătorii cu Lolita Express – avionul privat deţinut de Epstein – cu o actriţă de filme porno softcore, al cărei nume apare în agenda telefonică a lui Epstein în grupul „Masaje”, conform jurnalelor de bord obţinute de Gawker şi publicate acum pentru prima dată. Informaţiile arată, de asemenea, că Bill Clinton s-a aflat în peste 12 zboruri cu o femeie despre care procurorii federali consideră că s-a ocupat de procurarea de minore pentru a-i servi sexual pe Epstein şi pe prietenii săi, şi care a acţionat ca un „potenţial co-conspirator” la crimele acestuia.

f

Trecutul de prădător sexual al lui Epstein şi relaţiile sale intime cu persoane importante ale Forumului Economic Anual din Davos au ajuns din nou pe primele pagini, când una dintre victimele sale, Virginia Roberts, a declarat într-o plângere înregistrată la un tribunal federal că Epstein a recrutat-o ca „sclavă sexuală” la vârsta de 15 ani şi a „supus-o traficului sexual, oferind-o unor persoane conectate cu scena politică şi cu puterea financiară”, inclusiv prinţul Andrew şi avocatul Alan Dershowitz.
Dershowitz a negat acuzaţiile, ca şi prinţul Andrew.

Două asociate ale lui Epstein – Ghislaine Maxwell şi fosta asistentă a acestuia, Sarah Kellen – au fost acuzate în mai multe rânduri, în plângeri înregistrate la tribunal, că au acţionat ca agenţi de recrutare ai notoriului pedofil, pregătind tinere fete în cadrul reţelei lor de minore folosite pentru activităţi sexuale, şi participând deseori la acte sexuale cu acestea. Kellen, în special, este suspectată de detectivii Departamentului de Poliţie din Palm Beach – primul departament care a început să scoată la iveală abuzurile sexuale comise – că a fost atât de implicată în afacerile sexuale ale lui Epstein încât au pregătit un mandat de arestare pe numele ei, pentru molestare şi sex cu minori. În cele din urmă, ea nu a fost nici arestată şi nici acuzată, iar procurorii federali i-au oferit imunitate în cadrul unui acord din 2007 care a descris-o ca o „potenţială co-conspiratoare” în traficul sexual.

Ghislaine Maxwell, fiica răposatului mogul media Robert Maxwell, a fost acuzată de Virginia Roberts de fotografiere a victimelor lui Epstein „în poziţii explicit sexuale, păstrarea de pornografie infantilă pe computer” şi „implicarea în sex cu fete minore pe care le-a procurat pentru Epstein”. Ea a negat acuzaţiile.

Clinton a zburat în avionul lui Epstein cu Maxwell şi Kellen de cel puţin 11 ori în 2002 şi 2003 – înainte ca acuzaţiile împotriva celor doi să devină publice – conform jurnalelor de zbor ale piloţilor, care au ieşit la iveală în litigii civile legate de crimele comise de Epstein. În ianuarie 2002, de exemplu, Clinton, consilierul său Doug Band şi agenţii din Serviciul Secret responsabili de protecţia sa au fost înregistraţi ca prezenţi într-un zbor din Japonia spre Hong Kong, împreună cu Epstein, Maxwell, Kellen şi două femei descrise doar ca „Janice” şi „Jessica”. O lună mai târziu, arată jurnalele de bord, Clinton s-a aflat într-o cursă din Miami spre Westchester împreună cu Epstein, Maxwell, Kellen şi „o femeie”.

În 2002, după cum a raportat anterior New York Magazine, Clinton i-a cerut lui Epstein să-i pună la dispoziţie avionul privat pentru un turneu anti-sărăcie şi anti-SIDA lung de o săptămână, în Africa, la care a participat şi Kevin Spacey, Chris Tucker, miliardarul Ron Burkle, consilierul lui Clinton Gayle Smith (care ulterior a lucrat în Consiliul pentru Securitate Naţională în mandatul lui Barack Obama) şi alţii. Jurnalele de zbor pentru acea călătorie arată că Maxwell, Kellen şi o femeie pe nume Chauntae Davis s-au alăturat anturajului pentru cinci zile.

Chauntae Davies apare şi în alte documente ieşite la iveală în timpul mai multor investigaţii asupra reţelei sexuale a lui Epstein, inclusiv în mica agendă neagră a acestuia. Davies este una dintre cele 27 de femei listate în agendă în grupul „Masaj – California”, una dintre cele şase liste de fete pentru masaj la care apela Epstein: aproximativ 160 de fete din jurul lumii, multe dintre ele minore la momentul respectiv, apăreau în acea listă.


Citiți și:

O femeie vândută în copilărie unui cerc criminal de pedofili belgieni, membri ai caselor regale şi politicieni mărturiseşte ororile prin care a trecut

De ce s-a redeschis dosarul e-mailurilor candidatei la președinția SUA Hillary Clinton

Prinţul Andrew al Marii Britanii acuzat de abuz sexual asupra unei minore!
 

yogaesoteric
21 februarie 2018

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More