Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Yoga >Practica yoga >
Calea scurtă a tantrei. Puterea divină și nebănuită a stopului

de profesor de yoga Gregorian Bivolaru


Adeseori gândirea tantrică insistă asupra non-facerii actelor şi asupra ideii non-facerii facerii, explicând chiar faptul că trăirea unei acţiuni prin non-facere este o realitate divină concretă şi uluitoare. Non-acţiunea înţeleasă astfel nu este nici negarea, nici contrariul acţiunii, nici parodie, nici elogiul insidios al lenii. Non- acţiunea se caracterizează printr-o transformare completă a obişnuinţei care, odată devenită conştientă, conduce fulgerător la continuitatea prezentului, la trăirea atemporalului.

Dar este oare non-acţiunea o non-identificare cu tot ceea ce face parte din realitatea existenţială, un fel de poziţie de martor? Iar această ipostază de martor este poziţia ultimă accesibilă omului în căutarea Sinelui său?

Gândirea tantrică urmăreşte adesea să distingă cât mai clar între „non-facerea facerii” şi „non-facerea actului”. Această formulare poate să nu pară unora chiar cea mai inspirată. Non-facerea trebuie să fie înţeleasă ca o stare de a fi; aşadar este impracticabilă, căci recurgerea la orice fel de exerciţiu o devalorizează şi chiar o anulează.

Starea de non-facere înseamnă, de fapt, ancorarea într-un timp abolit, în acest prezent continuu, fără nicio referinţă la trecut şi la viitor. Ceea ce nu înseamnă că acţiunile nu continuă să se deruleze, însă datorită oferirii necondiţionate a fructelor lor lui Dumnezeu nu mai generează niciun fel de consecinţe personale în viitor. Se înscriu în ordinea cosmică dumnezeiască şi nu mai antrenează niciodată genul de efecte care alimentează şi condiţionează viaţa psiho-mentală a omului, înlănţuindu-i astfel viitorul. Când sunt consacrate Divinului, acţiunile noastre au o singură funcţie: de a menţine lumea. Deoarece le oferim lui Dumnezeu, roadele acestor fapte sunt impecabile şi nu ne mai parvin.

Non-acţiune fără a întrerupe acţiunile

Pentru cei mai mulţi „a nu face” rămâne inaccesibil în sfera înţelegerii şi a practicii. Putem folosi însă un subterfugiu: să practicăm cu anticipaţie, exersându-ne sistematic în non-facerea actelor. Căci toate acţiunile particulare posedă propria lor non-facere şi, cu cât sunt mai numeroase, cu atât conţin o varietate mai mare de non-facere. Învăţătura tantrică oferă numeroase exemple de activităţi care, practicate astfel, contra-curentului, ne pot orienta rapid spre o stare permanentă de non-facere. Toate acestea ne revelează o manieră de a ne pune mai mereu într-o stare extraordinară de disponibilitate. Nimic altceva.

Această poziţie ideală, precum şi cea de martor se aseamănă mult. De fapt, sub diferite forme şi imagini gândirea tantrică se referă adesea la aceleaşi lucruri.

Dacă ne reprezentăm lumea ca pe o roată care se învârte în jurul unui centru suprem, la care ajungem prin revelarea în fiinţa noastră a vidului beatific, există trei feluri de a ne situa pe noi înşine în raport cu acest centru.

Ignorăm acest centru suprem, îl considerăm neglijabil. Pentru raţiune este atât de abstract, încât însăşi ideea că ar exista nu poate naşte în unele situaţii decât dispreţ. Aceasta este poziția struţului care îşi afundă capul în nisip, atitudine în mod curent adoptată de materialişti şi de leneşi; este concepţia dualismului fără nici cea mai mică referinţă conştientă.

Cel de-al doilea presupune să ne situăm în centrul suprem al roţii, considerat realitatea exclusivă şi să ne identificăm cu acesta; altfel spus să realizăm transcendenţa. Ea reprezintă, de fapt, retragerea în conştiinţa necondiţionată, soluţie deja propusă de non-dualismul vedantic. Ne putem mulţumi fără îndoială cu această soluţie; odată fixată conştiinţa de martor, putem deveni apoi martorul conştiinţei (căci în fond despre asta este vorba), ceea ce reprezintă deja o finalitate şi o soluţie de eliberare. Dar atunci nu facem altceva decât să escamotăm roata.

Cel de-al treilea fel aparţine tantrismului. Este cel mai exigent, este un deznodământ global, o emancipare genială care nu modifică ordinea lumii şi nici realitatea „aparenţelor”: asta înseamnă atunci să fii situat în centrul suprem al roţii, să realizezi prin revelaţie directă percepţia Sinelui suprem (ATMAN), iar apoi să urmăreşti în mod detaşat învârtirea roţii, fără a-ţi întrerupe activitatea (dăruind însă necondiţionat toate fructele acţiunilor tale lui Dumnezeu) şi să trăieşti totodată plenar manifestarea şi Sinele suprem (ATMAN) ca fiind permanent integrate într-o totală simultaneitate. Abia atunci toate actele stării de veghe, visului şi somnului, iar în final chiar momentul morţii, devin acte de conştiinţă şi în acest mod se manifestă neîntrerupt coerenţa lui „Eu sunt”.

Timp abolit, în prezentul etern


Cu toate acestea trebuie să subliniem că nu există vreun termen care să poată defini cu deplină acurateţe această inefabilă imersiune în supraconştiinţă, unde nu mai există nici măcar atenţia şi vigilenţa, literalmente digerate atunci.

Într-adevăr însă, atenţia permanentă, continuitatea acestei conştiinţe de a fi pe care o dovedim când trăim senzaţia extrem de rafinată a lui „eu sunt” şi care conduce la non-acţiune – este anterioară oricărei noţiuni, inclusiv aceleia de Absolut. Ea este deci unica realitate accesibilă, singura constantă importantă, unica posibilitate de emancipare şi de eliberare spirituală.

Dar pe de altă parte, oricât de esenţială ar fi, insistă încă să rămână de domeniul experienţei. Ea este conştiinţa subtilă, de martor al întregii Conştiinţe. Iar aici deja nu mai există experienţă, nici dorinţa de a atinge vreun scop, nici disciplină, atenţie, nici chiar acel „eu sunt”. Rămâne doar prezentul etern într-un timp abolit, fără referinţe istorice sau memorie, care înţelege totuşi perfect lumea în întreaga ei desfăşurare şi în toate devenirile ei. Prezentul etern sau prezenţa singură. Totul este acum într-o deplină ordine. Nimic nu s-a schimbat, dar acum ajungem să ştim.

Sau după cum scrie Abhinavagupta, marele tantric al şcolii KAULA în secolul al Xl-lea: „Trăirea plenară în nediferenţiat, în Unul (Dumnezeu), lăsând liberă desfăşurarea diferenţiatului, a multiplului, iată suprema realizare a yoghinului”.

Clipă, opreşte-te, eşti atât de frumoasă!

Metodologia tantrică preconizează deloc întâmplător diferite „opriri”, care se realizează cel mai adesea în timpul fuziunilor amoroase frenetice finalizate fără descărcare (ejaculare). Mulţi se întreabă cum trebuie procedat pentru ca toate acestea să devină adevărate ieşiri spirituale în afara procesului de identificare, atât de infernal prin irezistibila sa putere hipnotică. Pentru tantrici amorul transfigurator şi nesfârşit este o dilatare beatifică în care cei doi iubiţi, deveniţi atunci unul, se expansionează de la finit către infinit.

Filozofia tantrică a considerat dintotdeauna că atitudinea ascetică nu conduce la decondiționarea totală şi nici nu face să se manifeste adevărata spontaneitate. Totuşi, în prealabil este necesară o anumită muncă de transmutare în energie a potențialului nostru sexual și apoi sunt obligatorii purificarea şi repartizarea armonioasă a energiei rezultante pentru a deveni capabili să atingem eliberarea cu ajutorul ei. 

În asemenea fuziuni amoroase extatice totul trebuie să se facă de la sine. Într-o anumită măsură aceste procese sublime de rezonanţă cu înaltele sfere ale iubirii şi armoniei dumnezeiești trebuie să se declanşeze şi cu ajutorul nostru, într-un cuplu unit, transfigurat şi iubitor.

Este semnificativ că tantricii nu vorbesc în ceea ce priveşte amorul despre valorile morale, ci numai de jocul divin al energiilor. Chiar şi în timpul freneticelor jocuri amoroase, finalizate totdeauna cu sute de orgasme extatice, dar care se încheie fără descărcare (ejaculare), exerciţiul atenţiei redublate trebuie continuat fără încetare, fără nerăbdare şi fără vreun calcul, în mod gratuit, dar implacabil.

Amplificată la maxim, această atenţie poate ajuta enorm accelerarea evoluţiei noastre şi se extinde spontan, ca de la sine, atunci când conştiinţa plenară se trezeşte şi se impune gradat în noi.

Orgasmul ne duce în centrul roţii universale

O modalitate foarte simplă pe care o putem aborda în timpul jocurilor noastre amoroase este aceea de a efectua diferite opriri în care urmărim să fim foarte atenţi. La început opririle vor fi scurte, de 1-2 minute, şi se vor repeta cam de 10 - 20 de ori în timpul fuziunii erotice.

Important este să fim cât mai atenţi asupra noastră în aceste intervale, aspirând cu ardoare să ne amintim de Sine. Ne vom oferi atunci, şi nouă, şi fiinţei iubite scurte răstimpuri de imobilitate şi de atenţie totală în care suntem cât mai conştienţi de respiraţia noastră, devenită ca prin farmec calmă, ritmică şi vom savura starea euforică de tăcere ce o însoţeşte. Aceste spontane, fulgerătoare momente de oprire urmăresc printre altele să întrerupă curgerea obişnuită a timpului şi anihilează totodată tendinţa spre agitaţie, pentru a face să se instaleze în noi o stare beatifică de vid.

Dacă vom practica constant asemenea opriri mai ales în timpul jocurilor amoroase, cele mai adecvate momente fiind în special acelea în care şi noi, şi fiinţa iubită suntem pe cale să atingem orgasmul, vom putea evita descărcarea (ejacularea), iar la un moment dat vom începe să avem acces la citadela inexpugnabilă a Sinelui suprem (ATMAN) profund, la centrul ultim al roţii, la ochiul ciclonului. 

Această stare inefabilă de stabilitate se va preciza apoi gradat, până când va deveni constantă şi va face să se instaleze înlăuntrul nostru un echilibru de neclintit, capabil să împiedice pentru totdeauna orice derivă emoţională; prin practică vom învăţa cu uşurinţă după aceea să folosim toate mijloacele care ni se vor prezenta ca pe un vehicul. Procedând astfel şi reuşind din ce în ce mai bine să transmutăm şi să sublimăm ne vom servi în curând spre trezirea noastră spirituală chiar şi de paroxismele care, de regulă, ne-ar fi înghiţit. Acum însă le vom putea controla perfect și astfel vom „călări tigrul”.

Saltul în vid ne proiectează în transcendenţă


După numai câteva luni vom realiza că momentele de plăcere amoroasă amplă şi intensă, întotdeauna fără descărcare (ejaculare) ca şi cele de durere, de surpriză, de curaj, de pericol, de mister, de aventură, poartă în ele o formidabilă şi tainică putere de propulsie, cu condiţia să ştim să le sublimăm şi să le dirijăm în mod armonios în toate etajele fiinţei noastre. Dar pentru asta trebuie să învăţăm întâi să înotăm pe furtună.

Vom descoperi astfel că vârfurile acestor paroxisme conţin viduri beatifice ce sunt deopotrivă nişte misterioase trecători spre marea deschidere a non-acţiunii, Cu ajutorul acestor revelaţii vom înţelege treptat că în lumea noastră în care totul ascultă de legea discontinuității, minusculele spații interstițiale dintre secvențele acțiunii reprezintă tocmai faliile unde trebuie să sărim fără frică spre a atinge starea de transcendență. Prezentul etern se află acolo. Imediat ce vom avea – punând în mod constant în practică aceste idei – primele stări extatice, ne vom da seama cu uimire că pentru a ajunge la iluminare nu-i neapărat necesar să ne angajăm în acțiuni uriașe și spectaculoase.

Pornind plini de entuziasm pe această cale înţelegem că periculoasa rutină poate fi schimbată doar printr-o lucidă și detașată observare într-o obişnuinţă conştientă: faptul implică însă o inversare radicală. Apoi, după ce cu adevărat am realizat asta, vom continua să rămânem detaşaţi şi vom lăsa lucrurile să curgă...

Şi în această direcţie un gram de practică valorează cât tone de teorie. Este foarte important să nu pierdeţi niciodată din vedere că în Tantra atât pe maestru, cât şi pe maestră îl face înainte de toate exerciţiul.


Articol preluat din revista Yoga Magazin, hors serie Aproape totul despre continența amoroasă


Citiți și:




yogaesoteric
22 februarie 2018

 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga