Cea mai restrictivă lege împotriva terorismului, adoptată în Franța

Parlamentul francez a aprobat o nouă lege controversată privind combaterea terorismului, înlocuind starea de urgență de 2 ani care a expirat la 1 noiembrie 2017. Noua legislație împotriva terorismului ridică numeroase temeri, printre care și aceea că va limita grav libertățile civile.

Senatul francez a aprobat noua lege anti-terorism în luna octombrie 2017. 

Noua lege, menită să sporească puterile de aplicare a legii în lupta împotriva terorismului, a fost susținută de 244 de senatori, cu doar 22 de voturi împotrivă. Proiectul de lege a fost aprobat în mod covârșitor de camera inferioară a Parlamentului, la începutul lunii octombrie 2017.

Starea de urgență a fost impusă în Franța pentru combaterea terorismului ca urmare a atacurilor teroriste din 2015. 

Printre punctele-cheie se numără posibilitatea autorităților de a inspecta domiciliul persoanelor suspectate de terorism și reținerea acestora timp de până la 4 ore. De asemenea, se permite autorităților să îi închidă pe suspecți timp de până la 1 an și să raporteze Poliției în fiecare zi ce fac. De asemenea, suspecții vor purta la mână o brățară prin care vor fi urmăriți peste tot.

Înalții oficiali regionali vor putea să închidă lăcașurile de cult timp de până la 6 luni dacă consideră că predicatorii au instigat la atentate. Acest lucru se poate face fără nicio dovadă obținută de Poliție, ci pur și simplu pe baza „ideilor și teoriilor” împărtășite de adepții predicatorilor.

Poliția are, de asemenea, autoritatea de a opri și de a căuta oameni în zonele vulnerabile, cum ar fi frontierele, gările și aeroporturile.

Președintele Emmanuel Macron a apărat noua lege și a promovat un nou plan național de antiradicalizare.
„Prima misiune a statului este de a proteja concetățenii noștri și de a asigura securitatea teritoriului … Trebuie să ne adaptăm organizarea, acțiunea”, a spus el.

Planul include angajarea a 10.000 de ofițeri de poliție și jandarmi, precum și furnizarea tehnologiilor adecvate pentru „era smartphone”. El a promis, de asemenea, să pună în aplicare măsuri mai stricte pentru deportarea mai eficientă a migranților fără „dreptul legal” de a rămâne în Franța.

Noua lege anti-terorism a atras atenția în mod repetat asupra problemelor legate de drepturile omului. Experții ONU pentru drepturile omului au cerut Franței să respecte „obligațiile internaționale în materie de drepturile omului”, avertizând că proiectul de lege „va include în dreptul comun mai multe restricții privind libertățile civile aflate în vigoare în situația de urgență din Franța”. 

Citiți și:

Franța a suspendat drepturile omului sub pretextul «luptei împotriva terorismului»

«Războiul împotriva terorii» a crescut terorismul cu 6.500%

yogaesoteric 

8 martie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More