Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Ce nu suportă necuratul să audă

 

Azi-noapte am deschis o carte, deşi mă culcasem decis ca să nu mai citesc. După miezul nopţii mi-am zis: „Totuşi, hai să deschid cartea asta, numai două pagini să citesc”. Şi m-am pomenit că s-a făcut ora 7 dimineaţa.

De două-trei nopţi citesc dintr-o carte celebră, unde scrie cum unei femei credincioase i-a murit copilaşul, iar femeia era disperată şi plângea. Şi a trecut pe acolo o femeie desfrânată, care a văzut-o pe mama aceea şi i s-a făcut milă de ea când a văzut-o cum suferea. Şi a început să se roage: „Doamne, tu ştii cât îs de păcătoasă. Dar te rog de data aceasta să mă asculţi, cel puţin o dată ascultă-mă şi pe mine: învie copilul acestei femei!”. Iar copilul a înviat.

Iată, deci, că rugăciunile făcute pentru alţii, dacă sunt spuse cu pocăinţă şi cu dragoste, ajung la tronul lui Dumnezeu, indiferent ce păcate am făcut.
Uneori ne rugăm, dar nu vedem rezultatul. Spune apostolul Iacov: „Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri” (Iac. 4, 3). Uneori cerem ceea ce este în dauna noastră sau a semenilor noştri, şi Dumnezeu nu ne ascultă, aşa cum un tată nu-şi ascultă copilul care îi cere: „Tată, dă-mi să mă joc cu şarpele ăsta”.

Cât despre rugăciunea inimii, m-au întrebat şi nişte mari învăţaţi din America, în urmă cu doi ani. Şi le-am răspuns: „Părintele Cleopa a fost întrebat şi el: «Vorbiţi-ne despre Rugăciunea lui Iisus». Ce-a răspuns Cleopa? «Eu nu ştiu ce-i aia.»”.

Rugăciunea neîncetată nu este o lucrare prea uşoară. Dar fiecare o poate face la măsura lui şi este bine ca toţi creştinii să caute să spună rugăciunea minţii.

Există o rânduială, dar eu nu merg la rânduială. Le-am spus şi celor din America şi vă spun şi vouă: întotdeauna când pomenim numele lui Iisus, fug toţi dracii, pentru că demonii se cutremură când aud numele Domnului Iisus Hristos.
Poate că întreaga rugăciune – „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine” – este mai dificilă. Poţi să zici doar: „Iisuse, mântuieşte-mă pe mine”. Sau cum se spune în Acatist: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă”. Satana e de acord să zici aproape orice cuvânt, dar „miluiește-mă” nu suportă să audă niciodată.

Într-o mănăstire, unde era un program foarte precis, la miezul nopţii se trăgeau clopotele pentru Miezonoptică. Dar, de câteva ori, înainte de miezul nopţii cu o oră, clopotele au început să sune. Şi era o gâlceavă. Ieşeau călugării de la chilii să meargă la Miezonoptică, dar biserica era închisă. Şi atunci îl certau pe clopotar:
– Măi, de ce-ai sunat mai repede?
– Dar eu n-am sunat!
– Nu ai tras tu clopotele!?

Şi atunci, un cuvios, un frate curat şi curajos, şi-a zis în gând: „Lasă că văd eu ce se petrece!”. Şi s-a ascuns undeva, în clopotniţă. A stat acolo pitit. Cu o oră înainte de miezul nopţii, au început iarăşi clopotele să sune. Şi-a ieşit fratele şi a spus celui care trăgea clopotele: „În numele lui Dumnezeu, al lui Iisus Hristos, îţi poruncesc ţie, duhule necurat, să rămâi pe loc!”. Şi, deodată, au încetat clopotele; era satana care încurca treburile. Atunci părintele i-a zis diavolului: „Nu-ţi dau voie să pleci de aici, până ce nu cânţi şi tu Sfinte Dumnezeule”. Şi a început să cânte demonul, că satana a rămas cu vocea aceea de înger, nu a pierdut-o.

Cânta satana, încât clocoteau toţi munţii, aşa de puternic cânta: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte”, iar apoi se oprea. „Termină cântarea!”, îl îndemna călugărul. Şi iar începea: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte”. Iar se oprea. A treia oară la fel. Pentru că nu voia nicidecum să zică „miluieşte-ne pe noi”. Asta nu voia să zică satana. Nu voia să-I ceară lui Dumnezeu ca să-l miluiască. Şi atunci, a început diavolul să-l roage pe călugăr: „Dă-mi drumul, că vine ziua şi mă prinde aici”.
E o istorioară cu un mare înţeles.

Rugăciunea inimii, deci, este pomenirea numelui lui Iisus Hristos. Pomenind numele lui Iisus, te sfinţeşti. De numele lui Dumnezeu fug toţi dracii, ne spune Scriptura (cf. Marc. 16, 17). Dacă nu poţi să o zici în forma dezvoltată, zi cel puţin: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă” sau doar „Doamne, miluieşte-mă”. Poţi începe să o rosteşti mai întâi mecanic, doar cu buzele: „Iisuse, Doamne, miluieşte-mă; Iisuse, Doamne, miluieşte-mă”. După un an, doi, te-ai obişnuit şi această rugăciune scurtă îţi vine de la sine. După aceasta n-o mai zici cu buzele, o zici numai în minte. Apoi, dacă te-ai obişnuit şi cu aceasta câţiva ani, vine de la sine. Și când mintea se încălzeşte, iar inima tresare de bucurie la numele lui Hristos, atunci e bine. Dar puţini ating această performanţă.

Extras din Arhiepiscop Justinian Chira, Trăiţi frumos şi-n bucurie, Editura Nicodim Caligraful, Sfânta Mănăstire Putna 2014


Citiţi şi:
Meditaţia isihastă
Inima descătuşează forţa supranaturală a rugăciunii
Învățătură despre Rugăciunea minții «Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!»

 

yogaesoteric
18 martie 2018



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga