Panagia Melikiotissa, icoana împușcată cu 55 de gloanțe

Panagia Melikiotissa este o icoană făcătoare de minuni ce se află în biserica din satul Melikis, localitate situată în regiunea Imathia, Grecia.

 

Cu 71 de ani în urmă, locuitorii din Melikis au consemnat următoarea minune a Maicii Domnului. Născătoarea de Dumnezeu a ocrotit satul şi locuitorii lui, salvându-i de la moarte în timpul Războiului civil din Grecia.

Icoana Panagia Melikiotissa, care dispăruse de mai bine de 50 de ani, a reapărut în acele vremuri tulburi. De data aceasta s-a aflat în mâinile noului preot paroh al Bisericii Sfânta Parascheva, părintele Gheorghe. Localnicii au considerat reapariţia icoanei ca pe un semn primit de la Dumnezeu, o dovadă a faptului că nu i-a părăsit. Aceştia mărturisesc că icoana continuă și în zilele noastre să facă minuni.

Reprezentarea rară a chipului Maicii Domnului, care atrage privirea oricărei persoane care îl zăreşte pentru prima dată, este însă al doilea element care face aceasta icoană cu totul specială. Primul element este cel pe care locuitorii din Melikis îl consideră o minune: icoana a fost străpunsă de 55 de gloanţe, însă chipului Născătoarei de Dumnezeu care a rămas neatins.

Folcloristul şi jurnalistul Gheorghe Melikis relatează despre această minune, un eveniment cu totul inexplicabil, pe care niciunul dintre cei care l-au trăit nu-l vor putea uita.

Minunea s-a petrecut pe 17 martie 1947. Războiul Civil transformase întreaga regiune într-o zonă nesigură iar viaţa localnicilor era în pericol. În Biserica Sfântul Nicolae, în acea zi se adăposteau numeroşi soldaţi, femei şi copii. Înainte de ivirea zorilor, s-au auzit primele împuşcături în apropiere. Acestea au fost urmate de încercări ale rebelilor de a sparge uşile din lemn ale lăcașului de cult. Întrucât nu au reuşit, ei au început să tragă în biserică la foc automat. Când în cele din urmă au reușit să intre înăuntru, au fost uimiţi de ceea ce au văzut.

Niciuna dintre persoanele aflate în biserică nu fusese rănită. Iar în mod cu totul uluitor, icoana Maicii Domnului fusese străpunsă de 55 de gloanțe, însă niciunul dintre ele nu a atins chipul Preasfintei Fecioare, care continua să privească cu blândeţe şi dragoste.
 

Citiți și: 
Icoana a rămas neatinsă de incendiu

De excepție – Icoana de plumb a Cavalerilor Danubieni descoperită la Cioroiu Nou (jud. Dolj). Află-i povestea! 

yogaesoteric
2

1 martie 2018

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More