Laureat al premiului Nobel pentru Medicină avertizează: «Se intră acum în dictatura vaccinurilor!»


„Cu această vaccinare riscăm să otrăvim puțin câte puțin toată populația care ne va urma”


Luc Montagnier, profesorul care a descoperit virusul HIV, laureat al premiului Nobel pentru Medicină în 2008, a declanșat un scandal în Franța, după ce s-a poziționat, prin declarațiile sale, în tabăra celor care se opun vaccinării obligatorii. Renumitul savant francez consideră că vaccinurile sunt responsabile pentru moartea subită a copiilor și se declară un opozant al politicii guvernamentale de vaccinare, în Franța.

În luna noiembrie 2017, Luc Montagnier a susținut la Paris o conferință-dezbatere rezervată jurnaliștilor din presa din domeniul sănătății, în care a vorbit despre obligativitatea imunizării cu noi vaccinuri, impusă anul trecut de guvernul francez. Alături de el s-a aflat și profesorul Henri Joyeux. Afirmațiile celor doi profesori privind pericolele vaccinării au declanșat o furtună mediatică în Franța.

„Aș dori să avertizez cu privire la riscurile privind moartea subită a nou-născuților. Din păcate, există observații, fapte științifice, lucruri observate de părinți asupra faptului că această moarte subită apare după o vaccinare”, a declarat el în conferința de presă de la Paris.

„Nu sunt împotriva vaccinurilor. Dar mă opun acestei extinderi cu vaccinuri care conțin aluminiu”, a spus profesorul Montagnier, conform publicației La Croix. „Am o evidență foarte detaliată a legăturilor dintre vaccinare și moartea subită a nou-născuților – a afirmat el. Unii copii mor la 24 de ore după ce au fost vaccinați. Mai avem dreptul de a pune la îndoială această legătură temporală?”, a continuat profesorul Montagnier.

Profesorul francez a precizat că nu crede că vaccinurile produc autismul, „dar cred că vaccinurile pot declanșa autismul pe un teren favorabil autismului. Este ca răspândirea scânteilor pe un teren arid, declanșându-se incendii. Acest «teren favorabil autismului» este cel slăbit de alte boli și alți factori, la care adăugarea vaccinului devine factor declanșator.”

„Riscăm cu vaccinurile să otrăvim puțin câte puțin toată populația care ne va urma, copiii, bebelușii”, a avertizat Luc Montagnier, care consideră că se intră „într-un fel de dictatură a vaccinurilor”. În opinia sa, imunizarea cu 10 vaccinuri sau mai multe este exagerată. „Schemele de vaccinare oficiale sunt abuzive și medicii pediatrii ar trebui să nu facă vaccinurile doar pentru că funcționari nepricepuți / corupți le recomandă”, afirmă el.

Profesorul Henri Joyeux a spus, la rândul său, că adjuvantul de aluminiu prezent în vaccinuri rămâne jumătate la locul injectării, pentru a crea un răspuns imun, în timp ce „cealaltă jumătate se duce în organism […] la nivelul oaselor, fie în rinichi, fie în creier”. „Și știm asta pentru că au existat studii foarte importante asupra lucrătorilor din fabricile de bauxită din Maurienne, din Franța”.

Reamintim că, potrivit proiectului lui Emmanuel Macron, guvernul francez a decis să introducă, din ianuarie 2018, 11 vaccinuri obligatorii.

Laureatul premiului Nobel, profesorul Luc Montagnier, care a descoperit virusul imunodeficienței umane, este absolvent al Facultății de Medicină și al Facultății de Științe Biologice a Universității din Paris.
În cadrul noului Departament de Virusologie de la Institutul Pasteur, profesorul Luc Montagnier a fondat Unitatea de Cercetare Virală Oncologică, unde și-a dedicat activitatea studiului virusurilor cancerigene, în special retrovirusurilor oncogene, aspectelor biochimice ale interferonului și transformărilor maligne, inclusiv la schimburile membranare în relație cu creșterea pe mediul de agar, o nouă proprietate a celulelor maligne din culturi, la descoperirea căreia a contribuit.


Citiți și:

Ce efect are asupra oamenilor aluminiul din vaccinuri

Dr. Rareș Simu, medic specialist în imunologie «Vaccinarea are apoi efecte nefaste chiar si asupra unui sistem imunitar sănătos»

Care sunt adevăratele cauze ale Sindromului Morții Subite Infantile (SMSI)? De ce vaccinarea este exclusă dintre ele? (I)
 

yogaesoteric
4 aprilie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More