Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Sănătate >Articole >
Iubirea înseamnă sănătate, pentru că este o parte din noi

 

Acolo unde este iubire, este viaţă.” – Mahatma Gandhi

8 beneficii majore pentru sănătate când iubeşti (depinde însă cum!)

Ca orice om, vrei să fii cât mai sănătos. Mai citeşti una, mai afli alta, cauți să faci ce este bine. Ştii că alimentele procesate conţin tot felul de prostii, așa că este mai bine să le eviţi. Când să o dai pe crudităţi şi alimente simple, te gândești că e mai bine să fie bio. Nu că n-ai vrea, dar ai nişte întrebări existenţiale în faţa preţurilor.

Şi mişcarea ai aflat că-i bună. Nu plimbarea din maşină la birou, ci mişcare adevărată. Dar când să ajungi la sală? Nu apuci nici să ajungi la capăt pe Facebook!

Ce ar fi însă dacă ţi-am spune că poţi face ceva pentru sănătatea ta, care nu te costă nimic, nu-ţi ia mult timp şi este cât se poate de plăcut?

1. Amorul reduce stresul

Într-un fel, este un paradox. Cunoşti pe cineva, îţi place… Dar ce zici „îţi place”! Ţi s-au aprins călcâiele! Vrei să-i mărturiseşti ce simţi, dar fluturii din stomac mai au puţin şi ies afară. Rar e ceva mai stresant. Pe de altă parte, care este activitatea cea mai plăcută a îndrăgostiţilor? Să se plimbe prin parc, desigur... Aşa visează părinţii.

Una dintre cele mai bune modalităţi de a-ţi reduce stresul este să faci dragoste. Motivul este oxitocina, substanţă care mai este numită şi „hormonul dragostei”. Acest hormon are multe beneficii pentru organism, dar deocamdată să vorbim despre stres. Să scăpăm de asta odată!

Printre altele, oxitocina combate cortizolul, hormonul stresului. Cortizolul are rolul său – de exemplu, mobilizează organismul pentru a face faţă unei situaţii urgente. Numai că o face în detrimentul altor funcţii. Pe termen scurt este bine; pe termen lung, nu. Aşa că este important să scapi de cortizol imediat ce nu mai ai nevoie de „mobilizare”.

Vestea bună este că organismul tău poate produce oxitocină. Practic la comandă (dacă nu ai autism). Iată câteva declanşatoare care ar trebui să-ţi placă:

A. Atingeri tandre, mângâieri, sărutări – atât când le dai, dar mai ales când le primeşti.
Cu cât sunt mai plăcute, cu atât se eliberează mai multă oxitocină. Când le faci pe propria piele, efectul este slab, fiindcă mintea îşi dă seama că e păcăleală. (Poate la narcisişti să funcţioneze mai bine solo.) Aşa că cel mai bine este să ai partener: iubit, copil, animal…

B. Îmbrăţişări – este ca la atingeri, dar cu mai multă intensitate.
Ai observat că atunci când vrei să te linişteşti, ai lua în braţe chiar şi o pernă? Este o reacţie instinctivă. Trupul ştie încă din pruncie că îmbrăţişarea aduce doar aspecte bune: confort, siguranţă, hrană… Şi toate astea au legătură cu oxitocina. (Chiar şi laptele matern se eliberează sub influenţa acestui hormon.)
Aşa că nu ezita: când ai ocazia să dai o îmbrăţişare, dă una mare şi caldă! Dăruieşti sănătate.

f2

C. Excitări, orgasme – sunt însoţite de multă oxitocină, aşa că reprezintă calea cea mai puternică.
Iar dacă eşti cu persoana iubită şi o faci cum trebuie, efectul este maxim. Partea proastă este că atunci când stresul este mare, libidoul e mic. Pentru că stresul urlă cu disperare: „Avem probleme importante, nu-i timp de prostii!”. Culmea este că tocmai „prostioarele” astea te-ar ajuta să reduci stresul. Dacă nu sunt probleme cu adevărat urgente, relaxarea te poate ajuta să gândeşti mai clar, deci să le rezolvi mai repede.

Interesant este că oxitocina nu reduce orice stres. Dacă ceea ce te presează este previzibil (ştii ce ai de făcut), acest hormon te relaxează de minune. Dar dacă eşti sub influenţa oxitocinei şi apare o problemă neaşteptată, atunci situaţia devine mai stresantă ca de obicei.(1) (Imaginează-ţi că eşti surprins într-un moment intim, când te simţi tu mai bine!)

Însă stresul nociv nu este cel de moment, ci cel cronic. Şi tocmai aici este avantajul de a fi într-un cuplu fericit: toate manifestările dragostei întrerup stresul cronic prin schimbări hormonale.(2)

2. Face bine la inimioară să vă culcaţi împreună

Ştii şi tu că „a te culca cu cineva” nu este totuna cu „a dormi cu cineva”. Totuşi, când este vorba de îndrăgostiţi, apropierea celor două exprimări e mai mare decât crezi.
Când faci dragoste, o întreagă maşinărie biochimică se pune în mişcare. Cum am spus mai sus, se produce oxitocină. Printre altele, intervenţia acestui hormon este benefică pentru funcţionarea inimii.(3, 4) De fapt, oxitocina este importantă pentru inima ta încă de când erai fetus: a contribuit la buna ei formare. Iar la nevoie, contribuie la repararea unei inimi „frânte” (inclusiv după un atac de cord).(5)

Dar iată ce se petrece cel mai frecvent: când eşti stresat, corpul tău produce cortizol, pentru a face faţă „crizei”. Dacă acest hormon este prezent perioade lungi de timp, organismul începe să resimtă probleme fiziologice. Produce citokine, molecule proteice care au şi rolul de a cauza inflamaţii unde pare să fie o problemă. În cazul stresului, şi inima este vizată, printre altele.(6) Aşa că bagă oxitocină pentru a întrerupe lanţul vicios! Salvează-ţi inimioara! Fă-o de dragul ei!

Acum o să spui că la câte ai pe cap, ar trebui să o faci zilnic. Adică inimioara merită salvată zilnic, dar să faci amor zilnic parcă e cam des. Ei bine, dacă ai o fire mai comodă şi nu poţi să faci atâta lucru pentru inima ta, există o alternativă cât se poate de simplă: dormiţi împreună!

Studiile arată că este suficient să dormi alături de cineva drag pentru a-ţi creşte nivelul de oxitocină. Chiar dacă sforăie. Poţi plusa cu o îmbrăţişare în timpul somnului. Sau măcar până adormiţi. Somnul în doi este unul dintre motivele pentru care cuplurile fericite trăiesc mai mult, cu mai puţine probleme cardiovasculare.(7) Iar dacă n-ai cu cine să dormi, poţi îmbrăţişa o păpuşă mare şi moale. Indiferent ce vârstă ai. Important este să-ţi fie cu adevărat drag de ea. Nu este vorba doar de inimă, ci întregul sistem circulator are de câştigat.

 

Studiile arată că oxitocina reduce tensiunea arterială(8) (acţionează ca vasodilatator), contribuie la păstrarea flexibilităţii arterelor şi ajută la crearea unor noi vase de sânge (atât în procesul de creştere, cât şi pentru refacerea organismului în urma unor răni). Iar toate merg mai bine dacă sunt unse cu dragoste.(9)

3. Oamenii iubitori sunt mai puţin inflamaţi

Am văzut deja cum gesturile de iubire reduc stresul. Iar un om mai relaxat se inflamează mai greu când apar contradicţii. Dar nu despre asta voiam să vorbim, ci despre inflamaţiile din trup. Acestea sunt reacţii ale organismului când observă că ceva nu este în regulă. Pentru a bloca problema, organismul provoacă o „umflare” a ţesuturilor din zona respectivă. Pe termen scurt este o reacţie utilă. Numai că nu funcţionează ideal. Uneori inflamaţiile durează mai mult decât ar trebui (unele chiar devin cronice), alteori sunt mai intense decât ne-ar conveni (fiindcă presiunea cauzată poate conduce la dureri mari), ori se petrece că ai preluat controlul problemei cu un tratament, iar inflamaţia mai mult te încurcă.

Iată că ajungem iarăşi la minunata oxitocină. Aceasta reduce orice umflătură pe care o ai. În limbaj medical, este un bun antiinflamator. Dar cât se poate de natural. Ai observat că după orice gest de tandreţe pe care îl simţi, ai senzaţia că te înmoi? Nu e doar o senzaţie. Dacă cineva ajunge să aibă o inflamaţie, îl poţi ajuta să scape mai repede de ea – sau să o diminueze, dacă e cronică – administrându-i regulat doze de… dragoste.(10)

4. Iubire vindecătoare

Multe inflamaţii sunt cauzate de infecţii. Pot fi căile respiratorii, amigdalele, măseaua etc. În astfel de cazuri, oxitocina ajută, diminuând neplăcutele inflamaţii. Dar este necesar să ai grijă: multe afecţiuni infecţioase se transmit uşor. Dacă vrei să-ţi ajuţi iubitul răcit cu un sărut pasional, o să fiţi răciţi amândoi.

Însă efectul nu se rezumă la cel antiinflamator! Dacă ai în mod regulat un nivel bun de oxitocină în organism, sistemul tău imunitar va face faţă mai bine infecţiilor.(11) Asta pentru că oxitocina stimulează microbiomul favorabil ţie.(12)

Şi nu este vorba doar despre oxitocină. Un studiu arată că iubiții care fac dragoste de cel puţin 3 ori pe săptămână au un nivel de imunoglobuline mult peste cel al celor care fac mai rar sau deloc.(13) Altfel spus, sistemul lor imunitar este mult întărit.

Chiar şi rănile se vindecă mai repede cu dragoste. Nu doar cele sufleteşti, ci şi cele fizice. Pe de o parte, rănile produc inflamaţii, iar oxitocina ajută ca acestea să fie moderate. Pe de altă parte, studiile arată că rănile se vindecă mai repede dacă microbiomul pielii este favorabil. Da, intuieşti bine! Oxitocina stimulează unele dintre vietăţile alea microscopice de pe pielea ta – tocmai cele care ajută la vindecarea rănilor.(14)

Cercetătorii au măsurat că pentru a se produce în organism o doză semnificativă de oxitocină şi de alţi hormoni benefici, este nevoie de o îmbrăţişare de 10 secunde. Iar pentru a obţine un efect pozitiv pe termen lung, este nevoie de cel puţin o astfel de îmbrăţişare în fiecare zi.(15) Dar atenţie! Cheia este să simţi profund îmbrăţişările. Dacă sunt formale, şi efectul este formal. Dragostea cu care dai îmbrăţişarea este cea care face magia.

5. Dragostea te protejează de dureri

Auzim uneori expresia „suferă din dragoste”. Însă la o privire mai atentă, nu dragostea este cauza unor astfel de suferinţe, ci lipsa ei ori un ego rănit. De fapt, dragostea alungă durerile. Nu doar că o durere sufletească este suportată mai uşor atunci când iubeşti şi eşti iubit, dar este valabil şi pentru durerile fizice. Şi durerile cronice pot fi alinate în acelaşi fel. (De fapt, sunt asociate inflamaţiilor.) Chiar şi să priveşti fotografia persoanei iubite face mai uşor de suportat o durere, după cum arată un studiu.(16)

Oxitocina se poate administra intravenos sau prin spray nazal în anumite situaţii medicale. Pentru că, în medicină, nu te poţi baza pe disponibilitatea cuiva de a iubi pacientul. Dar când se poate, iubirea întotdeauna îl ajută să se vindece sau măcar să-şi suporte mai uşor suferinţa.

O doză medicală de oxitocină are efect câteva ore.(17) Pentru că oxitocina dispare în timp. Iar asta este valabil şi pentru oxitocina produsă în trup. Aşadar, nu este suficientă o îmbrăţişare sau o mângâiere o dată pe zi. Dragostea este necesar să fie manifestată tot timpul. Poate părea o întreagă „treabă”, dar este uşor când faci din astfel de gesturi felul tău de a fi.

6. Fără dureri de cap

Este deja un clişeu: „Iubitule, nu în seara asta, am o migrenă”. Este de înţeles. Dar e şi un paradox aici. Mai multe studii arată că oxitocina este foarte eficientă în a scăpa de… migrene.(18) Adică o fuziune amoroasă este exact ce trebuie.

Desigur, medicii nu ţi-ar recomanda asta. (De ce oare?!) Tratamentul durerilor de cap şi al migrenelor cu oxitocină se face sub formă de spray nazal. Dar dacă ai soluţia naturală la îndemână, de ce să arunci banii pe medicamente?

7. Îndrăgosteşte-te de o digestie mai bună

Ai observat că atunci când te îndrăgosteşti lulea, faci mai des vizite la baie? Tot de la oxitocină ţi se trage. Aceasta îmbunătăţeşte motilitatea gastrică. Altfel spus, digestia funcţionează mai bine, hrana fiind „frământată” mai intens şi împinsă mai rapid pe traseul ei. O consecinţă este şi reducerea probabilităţii de a te constipa.(19) (Oare de asta oamenii singuratici par mai „constipaţi”?) În plus, dat fiind că oxitocina reduce inflamaţiile, ameliorează şi disconfortul produs de orice iritare de pe traseul digestiv.

Ai observat că atunci când ai crampe, îţi vine să te ghemuieşti strângând ceva în braţe? Sau că un copilaş cu crampe este alinat de îmbrăţişarea iubitoare a mamei? Sunt modalităţi instinctive de a face rost de oxitocină. Sigur, problema poate fi mai mare decât poate rezolva oxitocina într-un timp scurt, cum am vrea noi. Dar cert este că ajută. Ideal ar fi însă să nu ajungi la astfel de crize digestive. Iar unul dintre factori este dragostea din viaţa ta de zi cu zi.

Digestia poate fi îmbunătăţită şi prin mişcare fizică. Oxitocina ştii deja cum să o stimulezi. Vezi tu cum le combini.

8. Când faci dragoste, întinereşti

Am tot vorbit despre oxitocină, încât ai putea crede că este singurul hormon care are legătură cu dragostea. Este drept, acesta se declanşează cel mai uşor. Dar mai sunt şi alţii. De fapt, când faci dragoste, hormonii dau petrecere: testosteron, estrogen, progesteron, dopamină, oxitocină, vasopresină, serotonină, endorfine, HGH etc.(20, 21) Iar tot acest dans hormonal are beneficii vizibile.

Într-un studiu, un juriu a încercat să ghicească vârsta mai multor femei mature doar văzându-le. Surprinzător a fost faptul că femeile care au fost considerate cu 7-12 ani mai tinere decât în realitate, au declarat că fac dragoste de circa 3 ori pe săptămână. Studiind mai atent, cercetătorii au ajuns la concluzia că nu actul sexual în sine face diferenţa, ci întregul ansamblu emoţional din care face parte. Doar atunci hormonii îşi fac bine treaba. Sexul cu parteneri la întâmplare are chiar efecte negative.(22)

Dr. David Weeks, care a studiat o viaţă efectele benefice ale activităţii sexuale în cuplu, îi încurajează mai ales pe cei trecuţi de jumătatea vieţii să continue ce făceau în tinereţe. Motivul? Este cea mai bună cale de a-ţi păstra tinereţea.(23) Nici nu găseşti tratament mai plăcut!

Iar lista beneficiilor poate continua.

În general, oamenii cred că a iubi este ceva sufletesc, imaterial. Dar după cum observi, avem dragostea în carne. Trupul tânjeşte după iubire, pentru că îl face să funcţioneze mai bine. Pentru că îi insuflă viaţă. Spunem că iubirea este un sentiment. Dar un sentiment nu înseamnă nimic pentru alţii dacă nu îl manifeşti în exteriorul tău. Iubirea este, prin excelenţă, un sentiment care este necesar să se manifeste. Aşa că nu te mulţumi să iubeşti, arat-o! Şi nu din când în când, ci zi de zi.

Pe cine ai mângâiat astăzi?

Note
1. Oxytocin increases anxiety to unpredictable threat – studiu realizat de C. Grillon, M. Krimsky, D.R. Charney, K. Vytal, M. Ernst şi B. Cornwell, publicat în Mol Psychiatry din septembrie 2013
2. Between- and within-sex variation in hormonal responses to psychological stress in a large sample of college students – studiu realizat de Dario Maestripieri, Nicole M. Baran, Paola Sapienza şi Luigi Zingales, publicat în Stress: The International Journal on the Biology of Stress, nr. 5 din 2010
3. Why Kindness Is Good for You, de David R. Hamilton, carte publicată de Hay House în 2010
4. Embrace hugging: Daily cuddles can combat infections and lowers risk of heart disease, de Roger Dobson, articol publicat în Mail on Sunday pe 10 noiembrie 2012
5. Why Kindness Is Good for You, de David R. Hamilton, carte publicată de Hay House în 2010
6. Why sharing a bed is good for the heart (even if your other half snores!), de Anna Hodgekiss, articol publicat în Daily Mail pe 11 iunie 2012
7. Idem
8. Idem
9. Why Kindness Is Good for You, de David R. Hamilton, carte publicată de Hay House în 2010
10. Idem
11. Embrace hugging: Daily cuddles can combat infections and lowers risk of heart disease, de Roger Dobson, articol publicat în Mail on Sunday pe 10 noiembrie 2012
12. Salubrious effects of oxytocin on social stress-induced deficits – studiu realizat de Adam S. Smith şi Zuoxin Wang, publicat în Hormones and Behavior din martie 2012
13. Sexual frequency and salivary immunoglobulin A (IgA) – studiu realizat de Carl J. Charnetski şi Francis X. Brennan, publicat în Psychological Reports din iunie 2004
14. Microbial Symbionts Accelerate Wound Healing via the Neuropeptide Hormone Oxytocin – studiu realizat de Theofilos Poutahidis, Sean M. Kearney, Tatiana Levkovich, Peimin Qi, Bernard J. Varian, Jessica R. Lakritz, Yassin M. Ibrahim, Antonis Chatzigiagkos, Eric J. Alm şi Susan E. Erdman, publicat în PLoS ONE pe 30 octombrie 2013
15. Embrace hugging: Daily cuddles can combat infections and lowers risk of heart disease, de Roger Dobson, articol publicat în Mail on Sunday pe 10 noiembrie 2012.
16. Viewing Pictures of a Romantic Partner Reduces Experimental Pain: Involvement of Neural Reward Systems – studiu realizat de Jarred Younger, Arthur Aron, Sara Parke, Neil Chatterjee şi Sean Mackey, publicat în PLoS ONE pe 13 octombrie 2010
17. Intranasal oxytocin administration is reflected in human saliva – studiu realizat de Omri Weisman, Orna Zagoory-Sharon şi Ruth Feldman, publicat în Psychoneuroendocrinology din septembrie 2012
18. Love Hormone- May Treat Daily Headaches, de Rachael Rettner, articol publicat în LiveScience pe 20 decembrie 2010
19. Why Kindness Is Good for You, de David R. Hamilton, carte publicată de Hay House în 2010
20. Sexual motivation and hormones, în Wikipedia
21. Healing with Sexual Energy, de Walter Last
22. Frequent Sex May Help You Look Younger – articol publicat în PreventDisease
23. The benefits of sexual activity in later life – ştire publicată de The British Psychological Society pe 5 iulie 2013


Articol de Lucian Velea


Citiți și:
20 de motive pentru a face dragoste ore şi ore în şir numai cu continenţă
Îmbrăţişarea sinceră, caldă şi plină de iubire este totodată o modalitate simplă, directă de a comunica sufleteşte cu ceilalţi...
 

yogaesoteric
10 aprilie 2018
 
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga