Actualizare Ben Fulford 19.03.2018 – Lumea este pe cale să afle cât de îngrozitoare au fost crimele mafiei khazare

Purjarea la vârful vârfului structurii puterii secrete a SUA este aproape completă, ceea ce înseamnă că o purjare mult mai mare va avea loc acum, conform surselor din Pentagon, CIA și a altor surse. Conducerea de vârf a Casei Albe, a CIA, a NSA, a FBI, a Pentagonului și a altor agenții din SUA este acum compusă aproape în întregime din „pălăriile albe”. Aceasta înseamnă că este acum posibilă o curățare sistematică la nivelurile inferioare. Rezultatul va fi că, în lunile următoare, oamenii vor afla cât de îngrozitoare au fost crimele comise de mafia khazară.

Să ne amintim că acești așa-numiți lideri ai Occidentului încercau activ să distrugă 90% din populația lumii. Ei au fost prinși producând și răspândind boli precum SARS, gripa aviară, Ebola etc. Au fost prinși încercând să provoace foamete în masă prin răspândirea de boli ale plantelor și plătindu-i pe fermieri pentru a cultiva vegetale pentru biocombustibil în loc de culturi pentru alimente. Au încercat din răsputeri să declanșeze războiul mondial. Au fost în spatele incidentelor de crimă în masă, cum ar fi 9/11 și Fukushima. Acestea sunt fapte dovedite. Ceea ce urmează să se petreacă acum este că majoritatea populației lumii va afla despre aceasta.

În SUA, aproximativ un milion de oameni au fost activ implicați în complotul de a ucide 90% dintre compatrioții lor americani și de a-i înrobi pe supraviețuitori, potrivit serviciului de informații militar japonez. Acești un milion – care pretind că sunt evrei, musulmani sau creștini evanghelici etc., dar care se închină în mod activ lui Satana – au căutat să se refugieze în altă parte a planetei, dar nu au reușit. 

De asemenea, au încercat să părăsească planeta, conform surselor din CIA și Pentagon. „Cabala este blocată pe pământ, deoarece portalul CERN a fost distrus”, spune o sursă din Pentagon. „Ceea ce spun despre CERN este corect”, confirmă o sursă din CIA care are acces la bazele secrete antarctice. „Pământul se află în blocaj – nu pleacă și nu intră nimeni. Cabala sionistă khazară este prinsă aici. Aceștia sunt doborâți”, continuă sursa.

Pentru a înțelege cât de speriați sunt cabaliștii, un exemplu este prințului Bandar bin Khalid, unul dintre conspiratorii de vârf implicați în evenimentele din 9/11, care s-a sinucis pe 12 martie, pentru a evita să fie adus în fața justiției, după ce i s-a refuzat azilul de către Marea Britanie.  

„Prințul Bandar-Bush a fost cu adevărat scos din scenă. Era el, nu o dublură care a alunecat pe o coajă de banană și a căzut peste balustradă. Sensul real al acestei afirmații este că Bandar a fost asistat în încercarea sa de a învinge gravitația. A fost controlat de un anumit tip de drog care alterează conștiința. Nu va exista o autopsie”, arată o sursă din CIA care explică incidentul. 

Acum, fostul președinte american Barack Hussein Obama, căruia de asemenea i-a fost refuzat azilul de către Marea Britanie, solicită guvernului japonez protecția, potrivit membrilor familiei regale japoneze și a surselor din CIA. Japonezii au fost sfătuiți de către armata americană să spună nu. În orice caz, omul pe care Obama se baza pentru obținerea protecției, prim-ministrul Shinzo Abe, slugă a khazarilor, „va demisiona în următoarele două săptămâni. Acum este într-o mare încurcătură. Sunteți conștient de oțelul defectuos vândut armatei americane. Vehiculele militare se vor crăpa și se vor rupe la impactul cu proiectilele. Ei au vândut oțel defectuos de calitate inferioară în mod intenționat. La revedere, Abe”, a spus o sursă din CIA din Asia despre cel care ar fi fost protectorul lui Obama.

Cu toate acestea, Societatea Dragonul Alb îi poate oferi lui Obama protecție dacă este de acord să vină la Clubul Corespondenților Străini din Japonia și să spună lumii adevărul despre aspecte precum zborul MH370/17 al companiei Malaysia Airlines, cine a fost adevăratul său tată, sau cine l-a pus la putere etc. 

Obama caută adăpost pentru că toți cei care l-au protejat din structura de putere a SUA sunt concediați, arestați sau uciși. Ultima misiune a Secretarului de Stat Rex Tillerson a fost să meargă în Kenya pentru a-i spune guvernului de acolo să nu-l adăpostească pe Obama, afirmă surse din Pentagon. 

Tillerson însuși a fost concediat la începutul lunii martie pentru că a susținut afirmația falsă a cabalei potrivit căreia Rusia folosea gaz otrăvitor (sau substanțe chimice) pentru a ucide disidenții din Marea Britanie, spun sursele. Prim-ministrul Marii Britanii, Theresa May, președintele Franței, Emmanuel Macron, și cancelarul Germaniei, Angela Merkel, și-au dezvăluit săptămâna trecută [raportat la data la care a fost scris articolul, n.n.] afilierea la cabală, prin susținerea celei mai recente scheme „dă vina pe Rusia pentru tot”. 

Motivul real pentru care Serghei Skripal a fost otrăvit, a fost acela că era pe punctul de a oferi dovezi ce leagă pe Hillary Clinton și Partidul Democrat din SUA, de încercări de defăimare a președintelui american Donald Trump, potrivit surselor rusești din FSB. 

Un avertizor de integritate de la Google, deocamdată, declară că Google a folosit eticheta de „agent rus” pentru a încerca să interzică jurnaliștii și avertizorii care se opun programului lor de control al minții (se știe că Google lucrează cu cabala și cenzurează informațiile; astfel, în România, de exemplu, blochează accesarea anumitor site-uri cu informații sensibile, n.b.). 

Sursa din CIA menționată mai sus, care are acces la baza din Antarctica, are o explicație mult mai esoterică pentru izbucnirea isterică a cabalei împotriva Rusiei. Potrivit acestuia, președintele rus Vladimir Putin a închis trei „porți stelare” care erau localizate în Siria. „Putin deține controlul asupra porților stelare de acolo, și asta este ceea ce irită cu adevărat cabala. El nu va permite ca ele să fie folosite pentru a scăpa de Ziua Judecății”, spune el.

Ca de obicei în cazul acestor informații de tip X-Files, scriu ceea ce îmi spun sursele și las cititorii să discearnă pentru ei înșiși ce se petrece cu adevărat. Tot ce pot să confirm este că planeta se află cu siguranță în carantină (aspect confirmat și de David Wilcock și Corey Goode din informațiile primite de la Alianța Ființelor Sferă, n.b.). 

În orice caz, acum când Tillerson și comis-voiajorul lui, Steve Goldstein, au fost concediați, noul secretar de stat Mike Pompeo, înarmat cu informații despre operațiunile CIA, va supraveghea o curățare „chiar și mai departe” a Departamentului de Stat, spun surse din Pentagon. FBI și Congresul SUA investighează, de asemenea, activitatea criminală din Departamentul de Stat și a fostului său șef John Kerry, adaugă sursele.

CIA însăși este în curs de curățare majoră, acum că se află sub controlul militar american. „Noul director al CIA, Gina Haspel, este un operator temut, care va curăța acum facțiunea Bush, neoconii și alți trădători”, afirmă sursele din Pentagon. Iată ce spune un coleg CIA despre Haspel: „Ea este liniștită și modestă, nu spune tot ce gândește sau cu o gură mare, așa cum zicem noi. Ochii ei sunt foarte concentrați și intenși. Am simțit-o ca pe o femeie foarte inteligentă care-și păstrează misiunea reală pentru ea însăși.” Această sursă spune că ea probabil își va folosi bisturiul pe „operațiunile negre” ale CIA care manipulează droguri, transferuri secrete de arme, trafic de ființe umane, spălare de bani și altele asemenea. 

FBI și Departamentul de Justiție vor fi supuse, de asemenea, unei curățări de agenții cabalei, sunt de acord mai multe surse. „Concedierea directorului adjunct al FBI, Andy McCabe, este doar începutul, deoarece capetele se vor rostogoli odată cu o comandă FEMA pentru 16.000 de lame de ghilotină”, declară amenințător o sursă din Pentagon. Probabil el se referă la ghilotinele despre care s-a vorbit pe larg, comandate de cabală, probabil pentru a fi utilizate împotriva americanilor.

Un alt motiv pentru furia împotriva cabalei din interiorul armatei americane și a agențiilor este numărul uriaș de 800.000 de copii care dispar în fiecare an în Statele Unite (conform Centrului Național pentru Copii Dispăruți și Exploatați). În contrast, China, cu o populație de patru ori mai mare, are 20.000 de copii dispăruți în fiecare an, potrivit Departamentului de Stat al SUA. Aceasta înseamnă că sunt de 160 de ori mai mulți copiii dispăruți în SUA decât în China. Cu toate că mulți dintre copiii dați dispăruți sunt găsiți mai apoi, mulți dispar pentru totdeauna. Există mai mulți insideri care au mărturisit că aceștia sunt violați, uciși și mâncați de cabaliști.

Pentru a rezolva o dată pentru totdeauna cu această preluare secretă oribilă a Statelor Unite de către cabala ucigașă, armata americană îi recheamă pe mulți generali pensionați și ofițeri în serviciul activ, spun surse din Pentagon. Printre cei care acum s-au reîntors în serviciul activ se află Mike Pompeo, consilierul special Robert Mueller și mulți alții, spun sursele. 

Semnele sunt peste tot că acum cabaliștii khazari vor trebui în sfârșit să se confrunte cu justiția. Acest scriitor a pledat mult timp pentru adevăr și reconciliere în stil sud-african, dar se pare că nu va mai fi vreun viitor pentru mulți din vârful acestei structuri de putere secretă. Crimele lor erau prea oribile.
 
Într-o notă finală, surse din CIA ne spun că Elon Musk de la Tesla Motors este un agent de spălare a banilor pentru Pentagon. Aceasta ar putea să explice o mare parte din ciudățenia care înconjoară această companie, cum ar fi rapoartele din mai multe surse că Musk a fost cel care s-a aflat cu adevărat în spatele crizei rachetelor nord-coreene. Aceasta înseamnă că Pentagonul, prin Musk și Tesla, a folosit rachetele nucleare nord-coreene ca instrument de negociere în tratativele cu China. Ultima știre este că Tesla angajează personal de la site-ul de știri satirice The Onion pentru un fel de proiect secret. 

În aceste zile, desigur, este greu de spus care este diferența dintre ceea ce spune The Onion și ce susțin așa-numitele companii mass-media principale, cum ar fi CNN. Poate că Pentagonul intenționează să distrugă și ultimele fărâme de credibilitate a mijloacelor media corporatiste khazare, punându-le sub administrare Onion. După cum se spune, „uneori adevărul este mai năucitor decât ficțiunea”. Încep vremuri ciudate, dar care ne pot să ducă spre un viitor mai bun. 

Citiți și:

Top 10 cele mai mari conspiraţii din toate timpurile

Un dialog incendiar cu Benjamin Fulford și Robert David Steele



yogaesoteric

11 aprilie 2018 

Also available in: English

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More