Evreu specialist în Nibiru vede în descoperirea sistemului solar Trappist-1 elementul obligatoriu care-l precede pe Mesia


Descoperirea NASA a sistemului hepta-planetar se potrivește descrierii din Zohar a lui «Nibiru» pre-mesianic


„Îl văd, dar nu acum; Îl privesc, dar nu de aproape; o stea răsare din Iacov, un toiag se ridică din Israel şi va lovi pe căpeteniile Moabului şi pe toţi fiii lui Set îi va zdrobi.” – Numerii 24:17 (Biblia israeliană)



În imagine este figurat cum ar putea arăta fiecare dintre planetele Trappist-1, pe baza datelor disponibile cu privire la dimensiunile, masele și distanțele lor orbitale

În ultima săptămână a lunii februarie, NASA a anunțat descoperirea unui sistem solar relativ apropiat dar, după părerea cuiva, descoperirea vine la 2000 de ani după ce a fost descrisă pentru prima dată, în detaliu, de către un text evreiesc clasic, ca un element obligatoriu care-l precede pe Mesia.

Cineastul și lectorul israelian care a dezvăluit legătura susține că noua descoperire astronomică se numește în mai multe feluri, dar în videoclipul său pe această temă el o numește cu denumirea cea mai populară: Nibiru.

Cercetările NASA au descoperit șapte planete care orbitează în jurul unei stele pitice, numită Trappist-1, cu dimensiunea de aproximativ opt la sută din cea a Soarelui și situată la 39 de ani lumină depărtare de Terra. Patru din cele șapte planete ale noului sistem solar sunt similare ca mărime și masă cu Pământul, iar trei sunt situate în ceea ce oamenii de știință cred că este o zonă locuibilă.

Recenta descoperire a avut nevoie de cel mai performant telescop NASA, telescopul spaţial Spitzer, pentru a verifica rezultatele, dar sursele evreiești au menționat apariția unui sistem solar hepta-planetar care-l precede pe Mesia, încă de acum mii de ani.

Această afirmație a fost făcută de Yuval Ovadia, un regizor de film israelian care a realizat mai multe filme premiate pe tema Nibiru și Planeta X. Ovadia a vorbit cu Breaking Israel News despre ultimul său video, „Amazing Revelations” („Descoperiri extraordinare”).

Ovadia a subliniat similitudinea dintre recenta descoperire a NASA și descrierea din sursele evreiești antice. Acum 2000 de ani, Zohar-ul, lucrarea fundamentală a misticii iudaice, a prezis apariția unei stele cu șapte „stele” care orbitează în jurul ei. „După patruzeci de zile, când stâlpul se ridică de la pământ la cer în ochii întregii lumi și Mesia a apărut, o stea se va ridica la est, arzând în toate culorile, și alte șapte stele vor înconjura steaua. Și ei îi vor purta război.”

„Sursele evreiești spun că acest fenomen astrologic este o parte necesară a geula (răscumpărării)”, a spus Ovadia. El a mai precizat că, în cazul în care steaua nu apare, atunci orice afirmație că Mesia a venit va fi respinsă de Iudaism. Și a dat un exemplu: în urmă cu 400 de ani, rabinul Yaakov Sasportes a folosit absența unei noi stele ca un argument împotriva lui Shabbetai Tzvi, un evreu care a pretins în mod fraudulos că este Mesia.

Credința într-un obiect de dimensiuni planetare, care se va ciocni în mod catastrofal sau va trece foarte aproape de Pământ în viitorul apropiat, a reapărut în ultimii ani, iar corpul astral a fost recunoscut ca fiind Nibiru sau Planeta X. Mulți rabini au afirmat că este posibil ca obiectul să lovească Pământul.

„Aceasta nu este o idee străină, care a fost asimilată în Iudaism,” a declarat Ovadia pentru Breaking Israel News. El a menționat că Biblia conține o profeție a unei stele care indică sosirea lui Mesia cel evreiesc.

„Îl văd, dar nu acum; Îl privesc, dar nu de aproape; o stea răsare din Iacov, un toiag se ridică din Israel şi va lovi pe căpeteniile Moabului şi pe toţi fiii lui Set îi va zdrobi.” – Numerii 24:17

Ovadia cercetează subiectul și l-a urmărit îndeaproape timp de mai mulți ani. El crede că informațiile în legătură cu aceasta au fost cenzurate.

„Nu există suficiente informații cu privire la acest subiect, deoarece autoritățile, în special NASA, ascund dovezile,” susține Ovadiah. „Într-o zi, ei vor zice că este imposibil, iar a doua zi vor zice că este foarte departe. Nu pot fi valabile ambele afirmații.”

Apariția acestei stele pre-mesianice se preconizează a fi catastrofală, fiind însoțită de dezastre naturale extreme. Vilna Gaon, un savant evreu din sec. al XVIII-lea, a afirmat că puterea acestui sistem solar ar putea distruge lumea. Ovadia a explicat că acest fapt s-ar putea să nu fie cauzat de coliziunea stelei cu Pământul, ci mai degrabă de către Dumnezeu, exercitându-și influența asupra fenomenelor meteorologice globale prin intermediul stelei.

„Deja vedem influența sa. În ultimii zece ani am observat o creștere bruscă a numărului și a intensității catastrofelor naturale”, a declarat Ovadia pentru Breaking Israel News. „Autoritățile recunosc că numărul meteoriților care lovesc pământul a crescut enorm în ultimii ani.”

Descoperirea NASA pare să confirme afirmațiile sale, dar pentru Ovadia, concluzia este mai importantă.

„Faptul că steaua există este incontestabil,” afirmă Ovadia cu emfază. „Există. Dar am știut acesta de foarte mult timp. Face parte din tradiția noastră. Rabinii care au scris despre aceasta ne arată că evreii au un rol important de jucat. Acțiunile noastre, relația noastră cu Dumnezeu pot influența rezultatul.”


Citiţi şi:

Descoperire colosală: Un sistem solar cu şapte planete de mărimea Terrei, trei dintre ele capabile să găzduiască viața

Cu toate că noi ştim că aceasta nu se va petrece, un rabin afirmă că Mesia vine până la sfârşitul lui 2015
 

yogaesoteric
22 aprilie 2018

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More