Un studiu arată efectele benefice pe care rugăciunea, meditaţia şi practica yoga le au asupra trupului uman

 

Beneficiile medicale ale meditaţiei şi practicii yoga sunt acum solid recunoscute în literatura ştiinţifică de specialitate. Unul dintre ultimele studii care au fost realizate în acest domeniu vine de la cercetătorii afiliați la Universitatea Harvard care lucrează la Spitalul General din Massachusetts (Massachusetts General Hospital – MGH). Ei au arătat că meditaţia reconstruieşte materia cenuşie a creierului în opt săptămâni. Este primul studiu care documentează faptul că meditaţia produce modificări în decursul timpului în materia cenuşie a creierului.

Un alt studiu promiţător a venit recent de la Institutul Benson-Henry pentru Remedii pentru Minte şi Trup (Benson-Henry Institute for Mind Body Medicine), din cadrul MGH şi Centrul Medical Beth Israel Deaconess (Beth Israel Deaconess Medical Center – BIDMC). Aceşti cercetători au realizat cel dintâi studiu în care utilizarea „răspunsului-de-relaxare” a fost examinată la pacienţi cu sindrom de intestin iritabil şi boală inflamatorie intestinală, ei fiind și primii care au investigat efectele genomice ale răspunsului-de-relaxare la indivizi cu orice tip de afecțiune. Rezultatele studiului au fost publicate în revista de specialitate PLOS-ONE.

În ceea ce privește rugăciunea sau vindecarea la distanţă – direcţionarea atenţiei asupra sistemelor fizice – au fost obţinute rezultate semnificative, care justifică investigații suplimentare. O listă cu articole de specialitate verificate de specialişti asupra fenomenelor psihice, majoritatea publicate în secolul 21, găsiți aici.

Cercetătorii de la Institutul de Matematică a Inimii (HeartMath Institute) au demonstrat că atunci când o persoană se simte cu adevărat bine şi este plină de sentimente benefice precum iubire, mulţumire şi apreciere, inima sa respinge orice mesaj diferit care este codificat în câmpul electromagnetic al acelei persoane, ceea ce are efecte binefăcătoare asupra întregului organism. Puteţi citi mai multe despre aceasta aici.

Factori asociaţi cu conştiinţa umană (gânduri, trăiri, emoţii, percepţii, intenţii) au fost îndelung studiați pentru a se observa modul în care ei influențează şi interacţionează cu lumea noastră fizică. Puteţi citi mai multe despre aceasta aici.

Puterea meditaţiei, practicii yoga şi a rugăciunii asupra sănătăţii fiinţei umane

Meditația, practica yoga şi rugăciunea sunt toate grupate într-o categorie (în termeni medicali) numită „tehnici de răspuns-de-relaxare”. Aceste tehnici au fost subiectul a numeroase studii care au arătat în mod clar că practica lor regulată influenţează în mod direct factori fiziologici precum frecvența bătăilor inimii, presiunea sanguină, stresul, anxietatea, consumul de oxigen, dar şi alţii. Aceste aspecte au fost pentru prima dată descrise acum 40 de ani de către Herbert Benson, director emerit al Institutului Benson-Henry şi co-autor al materialului prezentat în acest articol.

Noul studiu – de la Spitalul General din Massachusetts, afiliat la Harvard, de la Institutul de Evaluare Tehnologică și de la Institutul Benson-Henry pentru Remedii pentru Minte şi Trup – a descoperit că cei care au participat la „programul răspuns-de-relaxare” au utilizat mai puţine servicii de sănătate în anul care a urmat participării lor la program, comparativ cu cât de multe solicitări au făcut în anul dinaintea participării.
Harvard Gazette a informat că tehnicile de răspuns-de-relaxare, cum ar fi meditaţia, yoga şi rugăciunea, ar putea reduce nevoia de servicii de sănătate cu 43%.

„Prima descoperire a studiului nostru a fost aceea că programe care învaţă pacienţii să exprime răspunsul-de-relaxare – în mod specific cei învăţaţi la BHI – pot reduce în mod drastic utilizarea îngrijirilor medicale… Aceste programe promovează starea de bine şi, în mediul nostru cu resurse limitate de îngrijire a sănătăţii, ar putea uşura greutatea din sistemele de acordare de îngrijiri medicale, la un cost minim şi cu niciun risc veritabil.” – James E. Stahl, autor principal al studiului.

Deci, cum a analizat echipa de cercetare impactul intervenţiilor minții asupra trupului, cu ajutorul tehnicilor medicale din zilele noastre? Ei au adunat date de la cei care au participat la Programul Răspuns-prin-relaxare al BHI în ultimii opt ani. După ce au analizat mai mult de 4.000 de participanţi la acest program, şi au comparat datele cu cele ale unui grup de control de aproximativ 14.000 de persoane (în timp ce au luat în considerare şi alţi factori – puteţi citi studiul pentru mai multe detalii), participanţii incluşi în program au prezentat o reducere medie de 43% a serviciilor obişnuite de sănătate în anul care a urmat participării lor la studiu.

„Mă gândesc la aceasta în felul următor: există multe porţi spre starea de bine, dar nu oricine este pregătit pentru a păşi printr-o anumită poartă la un anumit moment dat. Din perspectiva sănătăţii publice, este mai bine să fii pregătit să oferi aceste unelte oamenilor în programele obişnuite, decât să aştepți ca ei să caute aceste intervenţii. Din acest motiv, considerăm că intervenţiile minte-trup – care presupun costuri scăzute şi sunt fără risc – ar trebui să fie încorporate în modalităţile obişnuite de acţiune ale medicinei preventive.” – Herbert Benson, fondator şi director emerit la BHI şi coautor al prezentului studiu.

Tehnicile de meditaţie, practica yoga, rugăciunea

O concepţie greşită despre meditaţie este că aceasta trebuie realizată numai într-un anumit mod special, sau că trebuie să stai într-o anumită poziţie. O metodă simplă de meditație presupune să te aşezi într-o poziţie care este confortabilă pentru tine şi să te concentrezi asupra respiraţiei, inspir, expir. Nu se referă la a încerca să îţi goleşti mintea, ci este vorba mai mult despre dezvoltarea unei „conştienţe a senzaţiilor, trăirilor şi stării minţii fără a judeca”.

Lasă gândurile să vină şi să plece, şi urmăreşte să te concentrezi asupra respiraţiei. Spunându-ţi să nu gândeşti, va produce doar efectul invers, dar poţi alege cum să te simţi şi să răspunzi la aceste gânduri. Meditaţia poate deveni o stare de spirit, unii oameni având abilitatea de a produce aceleaşi frecvenţe cerebrale care sunt în mod normal observate la cei care meditează, dar fără a se așeza pentru a medita. Pe de altă parte, există mulţi practicanți devotaţi ai meditaţiei care dedică zilnic ore din timpul lor acestei practici străvechi.

Dacă eşti dintre cei care nu au experienţă în meditaţie şi ai vrea să începi să o practici, poţi citi unele dintre articolele noastre referitoare la acest subiect, care oferă anumite indicaţii și sfaturi legate de meditaţie.


Citiți și:

Meditaţia pentru începători

Vipassana – meditaţia fără obiect 
MISTERELE MEDITAŢIEI YOGHINE 

 

yogaesoteric
12 iunie 2018

 

Also available in: English

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More