Statistica șocantă a sărăciei. 42 de bogați dețin o avere egală cu cea a jumătății sărace a populației mondiale

 

 

Peste 80% din avuția generată anul trecut a mers la cei mai bogați 1% dintre locuitorii planetei, în timp ce cei 3,7 miliarde de oameni care formează jumătatea săracă a populației nu a primit nimic, estimează organizația de caritate Oxfam, conform Euractiv.ro.

Raportul ,,Reward Work, Not Wealth”, publicat de Oxfam înainte de Forumul Economic Mondial de la Davos, susţine că economia mondială permite elitei bogate să acumuleze averi și mai mari, în timp ce sute de milioane de oameni abia reușesc să supravieţuiască. Oxfam spune că datele din raportul său – chiar dacă organizația a fost nevoită să actualizeze informaţiile din precedentele ediţii – arată că sistemul economic eşuează în atenuarea inegalităţilor.

Averea miliardarilor a crescut în medie cu 13% anual din 2010, de șase ori mai repede decât salariile muncitorilor obişnuiţi, care au crescut cu doar 2% anual, estimează Oxfam.

Un director executiv al uneia dintre cele mai mari cinci companii din industria modei are nevoie de doar patru zile pentru a obţine cât câștigă un muncitor dintr-o fabrică de textile din Bangladesh în întreaga sa viaţă.

Oxfam atrage atenţia și asupra diferenţelor salariale dintre femei și bărbaţi, susţinând că, în întreaga lume, femeile se regăsesc în general în cele mai prost plătite slujbe, cu un grad redus de siguranţă.

,,E greu de găsit un lider politic sau al mediului de afaceri care să nu spună că nu este îngrijorat de inechitate. Este chiar mai dificil de găsit unul care să și facă ceva în acest sens. Mulţi mai degrabă înrăutăţesc situația prin reducerea impozitelor și eliminarea unor drepturi ale muncitorilor”, a spus Winnie Byanyima, director executiv al Oxfam International.


Citiți și:

Piramida bogăției: Jumătate din averea lumii e controlată de 1% din populația globală

40 de milioane de victime ale sclaviei moderne în 2016

Deutsche Welle: «Prosperitatea ca iluzie bine întreţinută: în România, sărăcia a devenit ceva invizibil, un fapt ascuns şi neglijat cu premeditare!»

 

yogaesoteric
20 iunie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More