Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Yoga >Yoga pentru avansaţi >
Practica yoga și trezirea feluritelor puteri supranaturale, SIDDHIS, și a anumitor puteri paranormale secundare, RIDDHIS (V)

 

Practica atentă, corectă, sistematică și perseverentă a anumitor forme de yoga în mod dumnezeiesc integrate și trezirea armonioasă, gradată atât a feluritelor puteri supranaturale SIDDHIS cât și a anumitor puteri paranormale secundare RIDDHIS, care le asigură aspiranţilor o sănătate înfloritoare, echilibru, precum și o deplină bunăstare trupească, vitală, psihică și mentală (V)

de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Citiți a patra parte a articolului


Continuăm prezentarea principalelor obstacole sau defecte care, atunci când există, persistă şi se accentuează în universul fiinţelor umane, le împiedică să-şi trezească în mod gradat fie anumite puteri supranaturale dumnezeieşti (SIDDHIS), fie anumite puteri paranormale secundare (RIDDHIS).

Am considerat necesar să trecem în revistă toate aceste hibe. În măsura în care suntem capabili să recunoaştem în mod sincer şi cu luciditate existenţa şi persistenţa unor astfel de defecte, de cusururi, de slăbiciuni cu care ne confruntăm sau pe care le tolerăm datorită stării de larvaritate, de inerţie, de TAMAS în care ne aflăm, este urgent necesar să acţionăm, să facem eforturi adecvate spre a le face să fie rând pe rând anihilate, pentru ca apoi în universul nostru lăuntric să devină cu putinţă trezirea armonioasă, gradată a feluritelor puteri supranaturale dumnezeieşti (SIDDHIS) şi a anumitor puteri paranormale secundare (RIDDHIS).

Fiinţele umane încăpăţânate. La modul general, încăpăţânarea este o voinţă rea. Fiinţele umane încăpăţânate stăruie, persistă într-o atitudine care, în viziunea celor inteligenţi şi plini de bun simţ, este în mod evident nefastă, defavorabilă.

Ele au idei sau convingeri eronate, greşite, la care nu vor să renunţe nici în ruptul capului. Sunt îndărătnice. Sunt capabile să apere cu vehemenţă o părere aberantă, cu toate că este evident că ceea ce susţin e o prostie sau chiar o tâmpenie.

În multe cazuri, încăpăţânarea ia forma unei înverşunări, a unei îndârjiri iraţionale în care acele persoane se închid orbeşte. O astfel de atitudine facilitează enorm influenţarea şi chiar posedarea lor parţială fie de demoni, fie de spirite satanice.

Cei inteligenţi, intuitivi şi plini de bun simţ îşi dau seama că o astfel de atitudine nefastă se întoarce împotriva celor ce o manifestă. Fiinţele umane încăpăţânate se înverşunează într-un mod nebunesc, aberant, într-o asemenea condiţie malefică ce le conduce la autosabotare, la suferinţă, la autodistrugere, chiar la moarte.

Când privim cu atenţie şi luciditate în jurul nostru, descoperim că din nefericire există oameni extrem de încăpăţânaţi care se comportă fără încetare în felul acesta. Ei resping cu îndârjire, cu furie tot ceea ce le-ar putea fi benefic, tot ceea ce i-ar putea ajuta să se transforme, să se vindece, să se echilibreze şi să iasă din acea sui-generis temniţă în care se complac.

În cele mai multe cazuri, fiinţele umane încăpăţânate au lunecat deja fără să-şi dea seama sub influenţa anumitor demoni care le chinuie, le fac să se distrugă şi, în cele din urmă, le duc la pierzanie.

Fiinţele umane încăpăţânate sunt adeseori în mod aberant pretenţioase. Ele estimează că părerile lor sunt singurele valabile, chiar dacă realitatea le dovedeşte contrariul. Această stare apare fie datorită unui sentiment de inferioritate, fie datorită unei lipse a spiritului analitic şi, în unele cazuri, evidenţiază o imensă prostie, o evidentă lipsă a culturii. Datorită acestei trăiri inferioare, destructive în care se complac, cei încăpăţânaţi nu sunt capabili nici măcar să-şi dea seama că sunt ridicoli.

Încăpăţânarea este o voinţă rea fie autodistructivă, fie destructivă. Nu este cazul ca ea să fie confundată cu voinţa binefăcătoare, creatoare, constructivă.

În cazul oamenilor încăpăţânaţi, ego-ul (AHAMKARA) este puternic şi acaparator. În timp, starea exacerbată de încăpăţânare oferă, ca să zicem aşa, pe tavă demonilor fiinţele umane respective. Asemenea oameni evită cu îndârjire binele şi aleg mai mereu ceea ce le este nefast, malefic, distrugător.

Fiinţele umane ce au obiceiul nefast de a amâna la nesfârşit mai ales ceea ce este important, benefic şi necesar pentru ele şi pentru evoluţia lor spirituală. A amâna înseamnă să laşi pentru altă dată ceea ce este benefic şi necesar să realizezi neîntârziat. Amânarea reprezintă acţiunea de a amâna şi rezultatul ei. Tot ceea ce am decis cândva să realizăm pentru transformarea noastră, tot ceea ce este important şi benefic care este amânat din nou şi din nou, care este lăsat mereu şi mereu pe mai târziu, nu se mai face după aceea niciodată.

Amânarea a ceea ce este benefic şi necesar să fie realizat neîntârziat este unul dintre trucurile predilecte ale demonilor sau ale spiritelor satanice.

Fiinţa umană ce şi-a propus cândva să realizeze o necesară, importantă şi benefică faptă sau acţiune fie pentru îmbunătăţirea sănătăţii ei, fie pentru transformarea ei spirituală, fie pentru explorarea potenţialităţilor binefăcătoare care există în universul ei lăuntric, conştientizează, dacă este suficient de lucidă şi inteligentă, că, prin intermediul unor astfel de amânări succesive, nu a mai ajuns apoi să o facă deloc.

Referitor la acest obicei nefast există următoarea butadă: „Nu lăsa pe mâine ceea ce îţi este benefic şi ar fi necesar să îndeplineşti chiar azi, lasă pe răspoimâine şi apoi amână din nou şi din nou la nesfârşit. Procedând astfel, o să-ţi rămână mult timp liber.”

Fiinţele umane ce exagerează cam în tot şi în toate. Exagerarea evidenţiază acţiunea de a exagera şi rezultatul ei. Este o sui-generis deformare printr-o amplificare dincolo de justa măsură. Exagerarea atestă o manifestare lipsită de măsură, altfel spus neadaptată realităţii.

Atunci când o fiinţă umană exagerează, are tendinţa să prezinte ceva anume mărindu-i dincolo de orice măsură proporţiile sau importanţa. Procedând în felul acesta, ea deformează realitatea.

Fiinţa umană ce exagerează întrece justa măsură, întrece limitele ce sunt pline de înţelepciune şi bun simţ. Tocmai de aceea, marii înţelepţi au spus: „Aproape în tot şi în toate cele există anumite limite pe care nu este bine, nu este înţelept să le depăşim”.
Spre exemplu, atunci când o fiinţă umană bea alcool sau chiar bitter din plante tămăduitoare fără nicio măsură şi, în loc să ingurgiteze 10 grame, bea zilnic o sticlă cu bitter de 700 de grame şi continuă în felul acesta o anumită perioadă de timp, devine în cele din urmă alcoolică.
Fiinţa umană care îşi reduce zilnic orele de somn doar la două ore exagerează şi, după o anumită perioadă de timp, se va confrunta cu o tulburare a sănătăţii.
Fiinţa umană care decide să facă zilnic 6 sau 7 TAPAS-uri ajunge, după o anumită perioadă de timp, să se confrunte cu o stare acută de saturaţie spirituală, mai ales atunci când se forţează să le realizeze zi de zi. Până la urmă se satură de toate TAPAS-urile pe care a decis să le facă datorită tendinţei de a exagera. Nu este exclus ca o asemenea fiinţă umană să aleagă uneori să renunţe pentru totdeauna atât la practica yoga, cât şi la calea spirituală pe care se află.

Nu este cazul ca acest aspect să fie înţeles anapoda, în sensul că ar fi o exagerare să practicăm de fiecare dată fuziuni amoroase doar cu continenţă sexuală deplină, fără a mai ejacula, în cazul bărbaţilor, măcar o dată sau de două ori la trei luni.
Nu este cazul să înţelegem anapoda că este o exagerare să-L iubim pe Dumnezeu constant şi fără măsură.
Nu este cazul să gândim că a iubi constant şi fără măsură o fiinţă umană de sex opus care merită din plin aceasta este, de fapt, o exagerare.
Nu este cazul să considerăm anapoda că a posti măcar o zi pe săptămână este o inadmisibilă exagerare.
Nu este cazul să gândim în mod tâmp că realizarea zilnică, timp de o oră şi jumătate, a unui anumit program de posturi HATHA YOGA combinat cu metode de PRANAYAMA şi cu o tehnică de LAYA YOGA realizată cu MANTRA unei Mari Puteri Cosmice cu care avem evidente afinităţi, este o exagerare.
Această enumerare ar putea continua, dar alegem să ne oprim aici.

Fiinţele umane duplicitare. Duplicitatea este caracterizată de absenţa sincerităţii. Fiinţele umane duplicitare sunt ipocrite, sunt făţarnice. Sunt ceea ce în folclor se numeşte „taler cu două feţe”.

Starea de duplicitate devenită deja obişnuinţă declanşează în universul fiinţei umane care o manifestă procese de rezonanţă ocultă cu energii subtile corespondente. O astfel de fiinţă umană atrage şi acumulează în aura ei energii subtile specifice care o fac să devină, inevitabil, ceea ce este. Astfel se declanşează în microcosmosul ei lăuntric un sui-generis cerc vicios care o face să stagneze în ceea ce priveşte transformarea spirituală. O astfel de atitudine nu este niciodată de bun augur.

Datorită proceselor de rezonanţă ocultă cu asemenea energii subtile specifice, fiinţa umană ce se complace în starea de duplicitate nu va putea scăpa din această ipostază decât atunci când se va decide să fie în permanenţă sinceră, demnă, alegând astfel să anihileze acest cerc vicios.

Fiinţele umane linguşitoare, urmăresc să câştige bunăvoinţa cuiva fie prin atitudini teatrale, fie prin vorbe în mod exagerat măgulitoare, fie prin laude exagerate. Caută să-i flateze, să-i măgulească pe cei cărora îşi doreşte cu orice preţ să le câştige bunăvoinţa.

Fiinţele umane linguşitoare se dedau în mod conştient la laude false sau într-o anumită măsură exagerate, îşi asumă o atitudine măgulitoare cu scopul de a obţine unele avantaje. Starea lor de fond este falsă, nesinceră.


Citiţi partea a şasea a articolului


Citiți și:
Despre încercările spirituale şi modul în care acestea pot fi depăşite
Câteva sfaturi simple şi de bun-simţ pentru a fi mai mereu fericiţi (I)

 

yogaesoteric
21 iunie 2018

 



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga