Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >Ştiri>
Italia – Totalitarism UE: Președintele s-a opus numirii unui ministru de Finanțe anti-german şi anti-euro

 

Pentru cine mai avea dubii că ne aflăm în plin totalitarism al progresiştilor federalişti de la UE şi al rețelei progresisto-globaliste mondiale, cazul Italiei în care preşedintele a refuzat „de capul lui” un ministru al noului guvern pe motiv că este „împotriva Germaniei şi a Euro”, fapt care a dus la retragerea premierului desemnat de o coaliție majoritară, este încă o dovadă că totalitarismul progresist controlează de multă vreme țările din Europa.


Sergio Mattarella

Președintele controlat de UE, Sergio Mattarella, şi-a exprimat veto-ul în legătură cu Paolo Savona, propus ministru de Finanțe, un veteran al finanțelor și fost ministru, care consideră însă că „moneda euro este o închisoare germană”.

Libertatea de opinie nu mai este demult permisă în Italia şi în UE şi ești aspru pedepsit pentru ea. Mulți își pierd posturile şi slujbele din cauză că îndrăznesc să critice Germania, UE, pe Soros sau progresismul neomarxist planetar şi noile lui dogme.

Liderii majorității formate din 5 Stele şi Lega Nord sunt furioși

Luigi Di Maio și Matteo Salvini, liderii mișcărilor antisistem și, respectiv, de extremă dreaptă din Italia, și-au exprimat furia după ce Giuseppe Conte, premierul propus de ei, a renunțat la formarea guvernului, ca urmare a faptului că președintele Italiei, Sergio Mattarella, a refuzat să numească un ministru al Economiei și Finanțelor ostil monedei euro.

Am lucrat săptămâni pentru a face să se nască un guvern care să apere interesele cetățenilor italieni. Dar cineva (la presiunea cui?) ne-a spus NU”, a reacționat Matteo Salvini, șeful Ligii (extremă dreaptă), pe rețelele sociale.
Nu vom mai fi niciodată slugile nimănui. Italia nu este o colonie, nu suntem sclavii germanilor sau francezilor, ai spread-ului (diferența dintre dobânda împrumuturilor la zece ani pentru Germania și Italia) sau ai finanțelor”, a insistat el.
Italienii mai întâi. Nu renunț la nimic”, a adăugat el pe Facebook.

Luigi Di Maio, liderul Mișcării 5 Stele (M5S, antisistem), a fost și mai furios și amar, într-o înregistrare video difuzată pe Facebook.
Există o mare problemă în Italia: democrația”, a afirmat el, apreciind ca de „neînțeles” veto-ul președintelui Sergio Mattarella în legătură cu Paolo Savona, un veteran al finanțelor și fost ministru, care consideră însă că moneda euro este o „închisoare germană”.

Eram pregătiți să guvernăm și ni s-a spus nu, deoarece problema este că agențiile de rating din întreaga Europă erau îngrijorate din cauza unui om care urma să devină ministru al economiei”, a explicat el.
Atunci, să spunem clar că este inutil să mergem la vot, pentru că guvernele sunt făcute de agențiile de rating, lobby-ul financiar și bancar. Mereu aceiași”, a mai spus Luigi Di Maio, citat de AFP.

În urma respingerii propunerii pentru portofoliul Economiei și Finanțelor, Giuseppe Conte a renunțat la mandatul de premier desemnat al Italiei.

Eram la câțiva pași de formarea unui Guvern și am fost opriți pentru că în Cabinetul nostru era un ministru care a criticat UE”, a declarat Di Maio într-un interviu pentru postul de televiziune RAI, potrivit agenției de știri Reuters.

Vreau ca această criză instituțională să fie adusă în fața Parlamentului (...) și președintele să fie judecat”, a adăugat politicianul, specificând că șeful statului ar putea fi acuzat de încălcarea articolului 90 din Constituția Italiei.

Mattarella a anunțat la 27 mai că a respins candidatura la funcția de ministru al Economiei și Finanțelor a lui Paolo Savona, un politician cunoscut pentru opoziția sa față de Zona euro și Germania, precizând că a propus alternative.


Paolo Savona

Incertitudinea privind poziția noastră a alarmat investitorii și deponenții din Italia și din străinătate”, a declarat președintele Italiei, adăugând: „Apartenența la euro este o alegere fundamentală. Dacă vrem să discutăm, atunci ar trebui să o facem într-o manieră serioasă”.

Liderul Lega Nord, Mateo Salvini, a concluzionat: „Noi avem principiul că italienii și numai italienii decid” – a spus el – „nu germanii, francezii și portughezii, dacă ne aflăm într-un spațiu în care ne putem mișca liber. Dar avem un lanț scurt în prezent şi nu putem pune un ministru care nu este de acord cu Berlinul. Dacă acel ministru se opune anumitor puteri care ne-au sacrificat, înseamnă că acesta este ministrul potrivit.”

În cele din urmă, noul Cabinet al Italiei a fost instalat la 1 iunie, după ce Mişcarea 5 Stele şi Liga au convenit formarea unui Guvern de coaliţie, iar preşedintele Sergio Mattarella a acceptat lista miniştrilor prezentată de premierul desemnat Giuseppe Conte, potrivit news.ro.

După ce Conte a renunţat iniţial la formarea Guvernului în 28 mai, în locul lui a fost nominalizat Carlo Cottarelli, care ar fi urmat să formeze un executiv de tehnocraţi, însă eforturile sale au eşuat.
Conform BBC, după o nouă întâlnire cu preşedintele Mattarella, Conte a confirmat nominalizarea profesorului de economie Giovanni Tria, pentru Ministerul Economiei, iar Savona, respins de preşedinte, se regăsește totuşi în Guvern, dar pe o altă funcţie, cea de ministru al Afacerilor Europene.


Citiți și:
Cum ne-au prostit progresiştii internaționalişti de la Bruxelles că există un singur model de colaborare europeană... 
Viktor Orban: Bruxelles-ul trebuie oprit! Responsabilitatea deplină a guvernării trebuie păstrată în continuare în mâinile forţelor naţionale
 

 

yogaesoteric
3 iulie 2018

 


Articole publicate recent

> 18 NoiembrieDupă devastarea Siriei, Trump a anunțat retragerea: De reconstrucții «să se ocupe alții acum»

> 17 NoiembrieGestul unui român amărât din Spania a făcut înconjurul lumii

> 17 NoiembrieCei mai vulnerabili copii din instituțiile rezidențiale rămân o necunoscută din cauza datelor incomplete

> 16 NoiembrieExpresiile care au dat ora exactă în tradiţia populară din România

> 15 NoiembrieNagy Attila: «Noi, secuii și ungurii, ar trebui să începem prin a cere iertare pentru crimele noastre față de români!»

> 13 NoiembrieLegea offshore a fost promulgată. Care sunt consecințele pentru România?

> 13 NoiembrieCâte păduri a pierdut planeta de la începutul anilor 2000

> 12 NoiembrieRepăgânizarea școlii: Un manual de română de clasa a V-a le prezintă copiilor o vrăjitoare care face o poțiune magică din sânge de șoarece

> 12 NoiembrieExperții din Marea Britanie susțin că un atac cibernetic al Rusiei ar putea prăbuși Regatul Unit, iar țara ar fi la un pas de anarhie

> 11 NoiembrieProiectul fotografic al româncei Mihaela Noroc: «Atlasul Frumuseții», un mare succes internațional

> 11 NoiembrieUn copil îşi exprimă supărarea în cel mai emoţionant mod: «Îmi doresc să fiu adult chiar acum!»

> 11 NoiembrieDispar păsările. În Franța numărul lor a scăzut cu o treime, datorită decimării insectelor

> 11 NoiembrieBoicot la adresa BRD, după ce un site deținut de bancă i-a jignit și etichetat pe toți cei care nu sunt de acord cu exhibiționismul activiștilor LGBT

> 10 Noiembrie«Suveranitatea» proclamată de Dragnea, doar praf în ochi: România renunță la un atribut fundamental al oricărui stat suveran

> 10 NoiembrieRomânii, pionieri ai aviației: Traian Vuia, Aurel Vlaicu și Henri Coandă

> 10 NoiembrieBogdan Suceavă, similar cu «Istoria lacunelor», pe când o carte despre completarea istoriei poporului român?

> 9 NoiembrieOlanda, țara unde oamenii se asociază pentru a acoperi clădirile cu panouri solare

> 8 NoiembrieSindromul resemnării – misterioasa boală a Suediei care afectează copiii solicitanților de azil

> 7 NoiembrieCase pentru toată lumea prin… tehnologia imprimării 3D?! O imprimantă 3D poate construi o locuință solidă, ieftină, într-o singură zi!

> 7 NoiembrieAutodenunțuri tulburătoare ale insiderilor «pocăiți» din sistemul tehnologic infernal: «Există un scop ascuns în spatele întregii tehnologii»

> 6 NoiembrieLegea șaria își face debutul în instanța suedeză

> 5 NoiembrieAustralia a legalizat căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Un jurnalist australian arată cum i-a afectat pe britanici redefinirea căsătoriei

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga