Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Război hibrid, «lawfare», război informaţional. Războaiele viitorului

 

Secolul 21 a debutat cu provocarea însăşi a naturii relaţiilor internaţionale şi cu ameninţări majore la adresa securităţii. Totodată, a venit cu noi forme de conflict pe care ni le-au propus entităţi şi state care utilizează noi tipuri de război. 4GW, războiul de generaţia a patra, reprezintă abordarea generală a noilor tipuri de conflicte, caracterizate de o neclaritate a liniilor de demarcație dintre război şi politică, combatanţi şi civili.

Carl von Clausewitz a vorbit despre război ca fiind o continuare a politicii prin mijloace diferite. 4GW face trecerea concretă la această realitate, cu fuziunea între cele două principii, politica şi războiul.

În acest context, a apărut războiului hibrid, o combinaţie de război convenţional, neregulat, economic, energetic, cibernetic, război identitar şi proxy, combinate într-o formă complicată şi instabilă, cu un război limitat, dar în acelaşi timp şi fără limite, fără restricţii, în sensul desfăşurării capabilităţilor de toate tipurile, fără reguli: capabilităţi criminale, economice şi cele informaţionale, propaganda şi războiul neregulat prin intermediari, insurecţie şi terorism, toate în acelaşi teatru, unde, potrivit abordării realiste a lui Machiavelli, „tous les coups sont bons” (toate loviturile sunt bune)!

Războiul hibrid ridică, de asemenea, întrebări legat de regulile de angajare, de legile războiului şi de drepturile combatanţilor pe câmpul de luptă. Bineînţeles, acestea nu sunt actualizate la noua formă a războiului, dimpotrivă, utilizarea de soldaţi neînregistraţi, neasumaţi şi intervenţia aşa numiţilor „omuleţi verzi”, au introdus instrumentele pentru utilizarea lacunelor din legislaţia internaţională, o poziţie care facilitează, totodată, evitarea asumării responsabilităţilor. Acesta este noul tip de război, războiul legal/juridic sau lawfare, care presupune specularea legislaţiei internaţionale cu scopul de a profita de capabilităţile şi poziţia dominantă deţinute pentru propriile avantaje naţionale.

Nu în ultimul rând, războiul informaţional este o componentă a războiului hibrid, prin care sunt create realităţi alternative false ce sunt răspândite prin utilizarea libertăţii cuvântului şi comunicarea liberă a ideilor. Este vorba despre pervertirea realităţii şi a adevărului, răstălmăcindu-l, folosind o combinaţie de fapte, silogisme, sofisme, propagandă, interpretare şi o mulţime de minciuni. Toate acestea sunt folosite pentru crearea unei realităţi alternative, care conduce percepţia populaţiei vizate spre un model preconceput de a vedea lucrurile, într-o combinaţie care utilizează în acelaşi timp psyops, dezinformarea şi propaganda.

Războiul de generaţia a patra, 4GW – „Descentralizarea războiului“

La sfârşitul Războiului Rece, William Lind lansa ideea unei periodizări a conflictelor de tip modern şi a introdus termenul de „generaţii” pentru diferitele moduri de a face război. Acest tip de împărţire este propus în funcţie de evoluţia tacticilor de război şi de tehnologia armamentului. Lind a prezentat dezvoltarea războiului în epoca modernă în trei generaţii distincte ale confruntării tradiţionale inter-statale, cu armate mari şi tactici diferite, şi a adăugat-o pe a patra.
În cazul acesteia era vorba despre o întoarcere la formele descentralizate de război, estomparea liniilor dintre război şi politică, combatanţi şi civili, ca urmare a pierderii de către statele naţionale a cvasi-monopolului asupra forţelor combatante, revenind la modurile de conflict comune în perioada premodernă.

Lind a acceptat, la acel moment, ideea că operaţiunile de luptă organizate nu mai sunt rezervate statelor, care nu mai deţin monopolul violenţei, că tehnologia extinsă la toate tipurile de arme este disponibilă pe piaţa neagră imediat ce orice armă este produsă şi tactici inventive vin chiar din fuziunea luptătorilor tradiţionali şi a tehnologiei moderne.

Lucrarea a apărut în 2004. Unele caracteristici ale acestui război de generaţia a patra au reprezentat rezultatul a numeroase descoperiri în urma experienţelor de pe teren. În primul rând, principalul aspect care diferenţiază războaiele de generaţia a patra faţă de cele anterioare este că discutăm, în primul rând, despre războinici (organizaţi) ad-hoc şi despre conflictul moral. Motivele din spatele acestei evoluţii provin din globalizarea puterii, a tehnologiei, accesului la echipamente şi tactici sau, dacă vreţi, dintr-o integrare tehnologică a lumii.

În acelaşi timp, pierderea monopolului asupra violenţei de către state a venit împreună cu apariţia conflictelor culturale, etnice şi religioase, implicând grupuri mult mai puţin dotate cu echipament militar, dar mult mai inventive, creative în ceea ce priveşte utilizarea tehnologiei moderne aflate în mâinile lor, într-un mod în care nici creatorii acestei tehnologii, nici strategii sau chiar soldaţii din armatele regulate nu le-au folosit. Şi dacă ne uităm la tactici, este vorba despre subminarea punctelor tari ale inamicului din interior, şi nu evitarea lor. În acelaşi timp, este vorba, totodată, despre exploatarea slăbiciunilor şi vulnerabilităţilor inamicului pe teren prin utilizarea tuturor mijloacelor aflate la îndemână, fiind vorba despre operaţiuni asimetrice, cu arme şi tehnici care diferă în mod considerabil de cele ale oponenţilor.

4GW este despre înfruntarea societăţilor din interiorul statelor mai degrabă decât a armatele lor, lupta în PsyOps – operaţiunile psihologice, incluzând tactici teroriste şi activităţi insurgente dure, prin utilizarea extensivă a terorii împotriva civililor societăţii respective şi, cu siguranţă, prin utilizarea punctelor forte ale inamicului împotriva lui însuşi, precum valorificarea inerţiei sistemelor de luare a deciziilor ale statului, sau capacitatea redusă de mişcare pe teren, dificultăţi în dislocarea de trupe şi manevrarea în zonele urbane şi mediile populate, nivelul scăzut de flexibilitate şi adaptare la războiul neregulat şi la tacticile ce presupun utilizarea scuturilor umane.

Chiar dacă acest război de generaţia a patra nu este unul nou, unele schimbări la nivelul relaţiilor internaţionale şi din mediul de securitate îl plasează clar în era post-Război Rece şi chiar în cea post-9.11, unde terorismul a devenit mai vizibil şi deţine capacităţi mai mari de acţiune, contestând ordinea mondială şi prevalenţa preeminenţei statului. Acestea includ:

- existenţa tehnologiilor moderne şi integrarea economică permit operaţiunile globale;

- declinul războiului purtat de statul naţional a forţat toate conflictele deschise spre categoria 4GW, mai ales atunci când este vorba despre confruntarea unui inamic care deţine capabilităţi şi resurse superioare, într-o manieră asimetrică;

- emergenţa grupurilor viabile mici şi varietatea de motive/cauze ce stau la baza conflictelor permit polarizarea pe diferite temeiuri şi accentuează complexitatea soluţionării fiecărui motiv în parte pentru care aceste grupuri luptă, la finalul operaţiunilor;

- societăţile democratice deschise şi economiile oferă un spaţiu cu suficiente vulnerabilităţi, inclusiv prezenţa „inamicului în cetate”, fără linie a frontului şi fără limită în ceea ce priveşte regulile de angajare, implicând civili care devin peste noapte luptători, fiind suficient de versatili pentru a schimba această calitate de câteva ori pe zi;

- noile tehnologii sunt mai mult sau mai puţin disponibile la nivel global, iar aceasta duce la o eficienţă sporită a micilor grupuri în luptele împotriva armatelor regulate sau împotriva unităţilor speciale de poliţie, în spaţiile aglomerate;

- accesul mass-media oferă o posibilitate de manipulare şi promovare a propriei viziuni şi a propriei percepţii asupra evenimentelor şi faptelor;

- reţelele internaţionale şi social media asigură în întreaga lume capabilităţi de comunicare pentru răspândirea inovaţiilor în structurile organizatorice, îmbunătăţirea tehnologiei şi o mai bună capacitate pentru grupuri de a învăţa, supravieţui şi acţiona în confruntare.

În final, patru aspecte ar putea reprezenta principiile de bază ale 4GW:
- misiunile şi operaţiunile sunt efectuate de grupuri mici de luptători, care acţionează în tot spaţiul unde se află inamicul sau unde acesta acţionează, în întreaga societate;
- flexibilitatea şi capacitatea de a lupta cu un grad ridicat de autonomie, fără să necesite logistică centralizată semnificativă; un nivel ridicat de mobilitate şi spaţiu pentru a se mişca şi acţiona;
- capacitatea de manevrare este mult mai importantă decât puterea de foc în confruntările moderne. Aceasta asigură superioritatea pe teren;
- distrugerea inamicului din interior şi a centrelor sale de putere, gravitate şi rezistenţă reprezintă obiectivele atacului şi modul de a aborda lupta.

Războiul hibrid – Evitarea asumării luptei deschise împotriva unei armate puternice

Introducerea abordări teoretice a 4GW ne oferă posibilitatea de a identifica sursele de inspiraţie pentru conceptul de război hibrid. Este necesar un astfel de accent pe acest concept şi pe evoluţiile sale, inclusiv cele mai recente, având în vedere că acesta reprezintă sursa inspiraţiei strategilor şi planificatorilor cu scopul de a crea avantaje pentru grupuri şi armate mici care înfruntă mecanismele militare uriaşe şi puternice. Mai mult, în opinia noastră, acesta este modul în care viitoarele războaie vor evolua.

Este, de asemenea, importantă pentru analiză cercetarea exemplelor de pe teren, care au inspirat aceste evoluţii. Aceasta ne-ar putea ajuta în identificarea modului în care aceste abordări teoretice au evoluat, uneori natural, prin studiul empiric al adaptării strategiilor la evoluţia tacticilor şi tehnologiilor, şi alteori ne putem da seama că am asistat la punerea în practică, într-un mod planificat, a tipului de angajament militar conceput în prealabil în laborator.

Sursa primară a războiului hibrid este cartea chineză Unrestricted War a col. Qiao Liang şi col. Wang Xiangsui, o carte lansată în 1999 de Editura PLA Literature and Arts. Cartea tratează subiectul gândirii inovative şi a găsirii unor modalităţi de a lupta cu orice adversari şi capabilităţi se află în faţa ta. Aşa a fost introdusă prima caracteristică a războiului hibrid: un război fără reguli şi fără restricţii. Nerestricţionat şi nelimitat în sensul particular al normelor în uz.
Ideea principală a autorilor chinezi a fost că războiul nerestricţionat înseamnă multiple atacuri asupra sistemelor social, economic, politic ale inamicului, împreună cu atacuri asimetrice, în contextul războiului militar neregulat, planificat într-un anumit ritm şi sincronicitate, cu scopul de a atinge obiectivul de slăbire a adversarului. Războiul fără restricţii „ignoră şi transcede limitele câmpului de luptă şi ceea ce nu reprezintă câmpul de luptă, între ceea ce este şi ceea ce nu este o armă, între personalul militar şi civili, între actorii statali şi nestatali”. Scopul este asigurarea de şanse egale celei mai slabe părţi implicate în conflict.

În situaţia în care conţinutul conceptului îl regăsim acolo, utilizarea reală a termenului de război hibrid apare pentru prima dată în teza lui William J. Nemeth, Future War and Chechnya: A Case for Hybrid Warfare. Teza lui Nemeth susţine că ţările sunt sub o ameninţare provenită din violenţa statelor aflate în descompunere, a noilor entităţi instabile, caracterizate de un nivel ridicat de violenţă în interiorul societăţilor lor, cu comunităţi anarhice unde normele şi regulile tradiţionale sunt amestecate cu legile, normele şi constructele socio-politice moderne. Aceasta, combinată cu tehnologia modernă, creează societatea hibridă. Rezultatul principal vine din faptul că această interferenţă a componentelor tradiţionale şi moderne duce la un tip special de creativitate şi inovare a societăţii pre-statale în utilizarea tehnologiei moderne şi a armelor, iar acest mod de gândire creează surpriză şi tactici capabile să depăşească diferenţa de putere dintre două armate.

Dar războiul hibrid este totodată şi un război limitat, în sensul că părţile implicate aleg, într-o acceptare reciprocă, ca urmare a costurilor de imagine şi de capital simbolic, să nu implice în această luptă toate capabilităţile lor, ci doar o parte limitată a acestora, cu scopul de a-şi soluţiona conflictul. Lawrence Freedman a identificat caracteristicile războiului limitat la războiul hibrid.

Conceptul vine din vremea Războiului Rece şi a Distrugerii Reciproce Asigurate (Mutual Assured Destruction – MAD), care a determinat SUA şi URSS să îşi poarte disputele prin intermediari şi să evite să se poziţioneze faţă în faţă pe câmpul de luptă, pentru a nu escalada situaţia şi a ajunge la utilizarea armelor nucleare, evitând astfel distrugerea planetei. Freedman subliniază caracteristicile războiului hibrid care se încadrează în definiţia războiului limitat: evitarea escaladării peste un anumit prag, convenit direct sau neexplicit de către părţi, pentru evitarea unui război lung, deci limitând operaţiunile în timp, a zonei de acoperire a operaţiunilor şi evitând extinderea luptei dincolo de zona stabilită, limitând, de asemenea, intensitatea luptei.

Conceptul nu a fost construit pe un teren gol, din moment ce 4GW deja pregătea apariţia războiului hibrid. Conținutul conceptului a fost definit de militarii chinezi ca război nerestricţionat, numele i se datorează lui William Nemeth, Lawrence Freedman a contribuit cu componenta de război limitat la rafinarea conceptului, însă părinţii conceptului de război hibrid, aşa cum îl cunoaştem acum, sunt James Mattis şi Frank Hoffman, în 2005.

Esenţa definiţiei a rezultat din încercarea de a gândi ca un inamic al SUA şi identificarea unor soluţii de nişă pentru a lupta împotriva unei superputeri: combinaţii tehnologice moderne şi tactici neobişnuite folosite de adversari cu scopul de a obţine avantaje strategice.

Războiul hibrid ca modalitate de luptă a unor armate puternice, fără asumarea responsabilităţii

Deci războiul hibrid este în mod fundamental un război asimetric neregulat, potrivit lui Mathis şi Hoffman, care utilizează instrumente precum tacticile teroriste şi de gherilă, acţiuni criminale, operaţiuni cibernetice, atacuri informaţionale, într-o combinaţie planificată care ar putea fi în măsură să afecteze interesele de securitate ale statului vizat. Impactul acestuia urmăreşte să afecteze diferite domenii, care sunt astfel transformate în unele strategice, precum cele privind operaţiunile informaţionale realizate cu sprijinul mass-media favorabile. Obiectivul este alterarea şi transformarea voinţei şi sprijinului pentru angajare în conflict, a statului ţintă, populaţiei sau conducătorilor săi.

În cartea The Changing Face of Warfare in the 21st Century, Gregory Simons și Iulian Chifu au propus propria abordare a conceptului de război hibrid: o combinaţie de război convenţional, asimetric, neregulat, economic, energetic, cibernetic, plus informaţional, identitar şi război prin intermediari, combinat, într-o formă foarte complicată şi instabilă, cu un război limitat şi, în acelaşi timp, cu unul fără restricţii, în sensul de desfăşurare a capabilităţilor de toate tipurile, fără respectarea niciunei reguli. Capabilităţi criminale cu cele economice, cele informaţionale, propaganda şi războiul neregulat prin intermediari, insurecţia şi terorismul, pot fi utilizate în acelaşi teatru pentru atingerea unui obiectiv specific, în conformitate cu abordarea realistă a lui Machiavelli, unde „tous les coups sont bons”!

Cealaltă caracteristică introdusă de cei doi autori se referă la faptul că războiul hibrid nu este folosit numai de grupuri şi armate mici, slabe, ci de toţi actorii, chiar şi de statele puternice, care au armate uluitor de bine pregătite, antrenate şi dotate, care utilizează acest tip de angajament cu scopul de a disimula implicarea, evitând astfel costurile şi, totodată, pentru a avea acces la negarea credibilă. Aceasta înseamnă evitarea recunoaşterii implicării propriilor sale forţe regulate şi utilizarea forţelor speciale, a civililor sau militarilor obişnuiţi în uniforme fără semne distinctive. Plecând de la acestea, am ajuns la cealaltă componentă a războiului hibrid, un mod distinct de planificare şi ducere a conflictelor, războiul juridic sau lawfare.

LAWFARE – Războiul legal: securitatea statelor prin angajare de avocaţi!

Conceptul de Legal Warfare sau lawfare, a apărut pentru prima oară în 1975 în articolul „Whither Goeth the Law – Humanity or Barbarity”, scris de John Carlson şi Neville Yeomans, cu referire la soluţionarea paşnică a conflictelor. Chiar şi deja menţionata carte Unrestricted Warfare a abordat acest concept, ca parte a războiului fără restricţii. În aceste cazuri, lawfare a însemnat utilizarea legii şi a proceselor juridice ca instrument de război, o strategie a utilizării (sau utilizării incorecte) a legii în loc de sau împreună cu strategiile militare tradiţionale pentru atingerea obiectivelor militare.

În acest spaţiu de dezbatere, lawfare devine „pozitiv” atunci când este vorba despre utilizarea legitimă a dreptului pentru atingerea obiectivelor militare, într-un mod care este în conformitate cu spiritul statului de drept. „Lawfare negativ” ar putea fi definit ca utilizarea abuzivă, necorespunzătoare a legii pentru atingerea obiectivelor militare, practica de a manipula procesele judiciare pentru a submina obiectivele militare ale altor state, utilizarea legii pentru a preveni sau împiedica o naţiune sau un actor nestatal să efectueze în mod legitim operaţiuni militare. De asemenea, mai putem vorbi şi despre „lawfare ofensiv”, creat pentru a include eforturile de a interzice forţelor inamice accesul la sanctuare, de a submina abuzul lor în instanţe, precum şi de a folosi atât instanţele externe cât şi interne pentru un mai mare sprijin pentru strategia de securitate naţională.
 
Ideea de lawfare a fost pentru prima oară, dezvoltată şi folosită de colonelul Charles J. Dunlap, Jr., din cadrul Forţelor aeriene ale SUA, care l-a definit ca fiind „o strategie de a folosi – ori de a utiliza incorect – legea ca substitut pentru mijloacele militare tradiţionale, cu scopul de a atinge un obiectiv operaţional”. Acesta este mai degrabă un concept „neutru” şi este destinat pentru a ajuta militarii din zonele de conflict în a evita orice consecinţe juridice şi, de asemenea, pentru a argumenta faptul că planificarea oricărei operaţiuni militare ar trebui să ia în considerare aspectele legale şi posibilitatea utilizării legii pentru sprijinirea legitimităţii operaţiunilor militare şi a celor speciale, precum şi pentru a le bloca ori pentru a submina legitimitatea unei cauze, creând probleme privind polarizarea şi susţinerea publică pentru un război.

Evoluţia lawfare ca şi concept s-a mutat apoi mai mult spre utilizarea necorespunzătoare (abuzivă) a legii şi folosirea proceselor cu scopul de a submina operaţiunile militare sau legitimitatea lor. Nu este vorba despre apărarea legitimă a drepturilor omului, ci mai mult despre abuzuri.

În acelaşi timp, este vorba despre atingerea unui obiectiv militar planificat prin mijloace legale, de către diferiţi actori. În acest domeniu, putem menţiona politizarea şi utilizarea mijloacelor legale interne, cu scopul de a submina obiectivele militare, sau studii importante care tratează utilizarea abuzivă a temeiurilor juridice şi a tratatelor de către unii actori, scopul fiind acomodarea ori încadrarea în interiorul cadrului juridic existent a acţiunilor, operaţiunilor şi războaiele lor, concepute pentru a atinge propriile lor interese şi obiective militare.

Exploatarea prin interpretare a golurilor legislaţiei internaţionale: Tehnologie şi noi strategii de luptă

Uniunea Sovietică şi Federaţia Rusă au practicat manipularea sau exploatarea sistemului juridic internaţional pentru a completa obiectivele militare şi politice, sau lawfare-ul, prin (manipularea) definiţiei agresiunii şi a războiului agresiv, din 1933 până în 1999”, a concluzionat Christi Scott Bartman într-o astfel de teză, discutând aspectele agresiunii şi intervenţiei, lecturile răstălmăcite, înţelegerile şi interpretarea eronată a dreptului internaţional în Uniunea Sovietică şi în Rusia, cu scopul de a obţine anumite temeiuri legale şi legitimitatea pentru operaţiunile militare şi pentru războaie sale.

Grupul neo-conservator, numit „The Lawfare Project”, a utilizat definiţia lawfare-ului în sensul de „manipulare a folosirii dreptului internaţional şi a procedurilor legale pentru a formula revendicări împotriva statului, în special în domenii legate de securitatea naţională”. Exemple de lawfare ar fi cazul în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie cu privire la legalitatea barierei de securitate a Israelului, cazurile privind drepturile omului susţinute de organizaţii care rezonează cu cauza palestiniană şi litigii în sprijinul deţinuţilor acuzaţi de terorism.

Ultimele evoluţii din Crimeea, Estul Ucrainei, sau cele privitoare la activităţile grupării Statul Islamic în Irak şi Siria, construirea de către chinezi a insulelor artificiale şi acţiunile din Marea Chinei de Sud şi de Sud-Est, dezvoltarea tehnologiei şi a spaţiului cibernetic, toate contribuie la îmbogăţirea acestui concept. Gregory Simons și Iulian Chifu propun includerea în conceptul de lawfare a componentei legate de speculaţia şi abuzul asupra lacunelor existente în Dreptul Internaţional şi lipsa legislaţiei cu scopul de a utiliza instrumente militare pentru atingerea obiectivelor militare şi strategice prin intermediul acestor mijloace. Aceasta include premeditarea şi planificarea strategică pentru atingerea acestor obiective, nu reprezintă o acţiune aleatoare, nici una care doar speculează oportunităţile determinate de vulnerabilităţile ţării vizate, vulnerabilităţi existente la un moment dat.

Bineînţeles, exemple sunt peste tot în jurul nostru: crearea noii forme a războiului, cu utilizarea soldaţilor fără semne distinctive şi neasumaţi, intervenţia aşa-numiţilor „omuleţi verzi” ca forţă militară şi ca instrument pentru evitarea responsabilităţii, atât pentru agresiune, cât şi în ceea ce priveşte drepturile acestor soldaţi şi al familiilor lor; specularea şi utilizarea lacunelor din legislaţia internaţională cu scopul de a profita de capacităţile tale şi poziţia dominantă pentru obţinerea de avantaje naţionale în războiul cibernetic şi acţiunile agresive din spaţiul energetic, întrucât acestea nu sunt sancţionate încă de Dreptul internaţional ca fiind agresiuni; crearea de insule artificiale pe mare cu scopul de a spori drepturile off-shore, precum crearea de noi fortificaţii strategice, inclusiv prin folosirea unor temeiuri naturale şi având la bază aspectul de dezvoltare naturală a acestor insule artificiale; nu în ultimul rând, cazul unui grup de aventurieri care doresc să înfiinţeze, prin cumpărare sau prin luarea cu forţa, şi să deţină propriului stat, înfiinţat pe teritoriul unor state slabe, pe teritorii unde statul în cauză are autoritate redusă iar armata sa este slabă şi puţin pregătită.

Război informaţional – De la propagandă la operaţiuni psihologice asupra unor populaţii ţintă

O altă componentă a războiului hibrid este războiul informaţional. Aici, dezbaterea este mult mai complicată, deoarece definiţia trebuie să fie nuanţată şi adaptată printr-o familie de acţiuni, legitime, legale, precum şi ilegitime şi profund ilegale.

Pe de o parte avem exprimarea drepturilor fundamentale ale omului care includ dreptul la opinie, gândire liberă şi circulaţia liberă a ideilor, precum şi principiile democratice ale libertăţii de exprimare. Apoi, avem utilizarea legală a comunicării şi a relaţiilor cu publicul, dar şi imorala şi ilegitima polit-tehnologie şi agit-propaganda. Nu în ultimul rând, în aceeaşi familie, putem găsi utilizarea ilegală a componentelor operaţiunilor psihologice şi războiul informaţional.

Războiul informaţional, potrivit definiţiei conceptului dată de autorii lucrării The Changing Face of Warfare in the 21st Century, reprezintă crearea de realităţi alternative prin pervertirea adevărului pe baza datelor, faptelor şi argumentelor concrete, şi răstălmăcirea lui prin utilizarea unei combinaţii de fapte, silogisme, sofisme, propagandă, interpretare forţată şi o multitudine de minciuni. Realitatea alternativă perverteşte percepţia unei populaţii vizate, într-o combinaţie de operaţiuni psihologice – psyops, alături de dezinformare şi propagandă, utilizând convingeri fundamentale, sentimente şi imagini cu impact, cu scopul de a duce publicul ţintă spre o percepţie predefinită. Şi, în final, întrucât publicul are deja o opinie, percepţia sa a luat locul realităţii şi, indiferent ce argument sau dovadă a adevărului ar fi prezentate, acestea ar trebui să înfrunte acest blocaj al percepţiei deja formate.

Într-o lume în care informaţiile circulă rapid către un număr mare de oameni, în timp real, prin intermediul televiziunii, internetului şi a social media, percepţia asupra unui anumit eveniment este uşor de format, de deraiat, de alterat şi impus. Prezentarea ulterioară a adevărului va duce la o schimbare minimă de opinie la scară largă din cauza lipsei gândirii critice la nivelul majorităţii populaţiei, a abordării conservatoare în asumarea recunoaşteri propriei greşeli, la nivelul populaţiei largi, şi a uşurinţei utilizării explicaţiei deja interiorizate de către o persoană obişnuită, mai ales aflată într-o comunitate care a dezvoltat un conformism şi care are propria descriere, percepţie şi propriul „adevăr”.


Citiți și:
Analiză CNN: Conflictul din Siria se transformă într-un război între Statele Unite şi Rusia 
Manipularea mediatică neîncetată: «Adevăratele bătălii se poartă acum chiar în mințile oamenilor» pentru a da impresia unei «democrații» 
E deja un război pe timp de pace, se numește Breaking News 
Le Figaro. Putin dezvăluie cine conduce cu adevărat America și NATO 

 

yogaesoteric
6 iulie 2018

 



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga