Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Grupul spiritual în tradiţia sufită

Prin prisma experienţei sale, Kabir Helminski spune: „Mie îmi sună curios când aud că oamenii sunt interesaţi de evoluţia spirituală, dar nu vor să fie integraţi într-un grup. Ei doresc să primească învăţătura, dar nu să înveţe să îi şi iubească pe ceilalţi, mai ales dacă nu împart aceleaşi preferinţe şi antipatii, gusturi, interese şi aşa mai departe. Acesta este de obicei un semn clar că eşti închis în însingurarea care trebuie dizolvată pentru a-ţi percepe Sinele. Noi nu putem face totul singuri, avem nevoie de învăţămintele pe care le luăm din experienţa altora, avem nevoie de ceilalţi, care ne completează pentru a ne putea oglindi noi înşine! Această dizolvare în iubire este atât depăşirea, cât şi expansionarea dincolo de propriile limitări. Fără îndoială că într-un grup raportarea fiecăruia asupra propriei fiinţe se modifică şi capătă alte coordonate. Începi să te simţi responsabil pentru binele celorlalţi ca şi cum ceilalţi ar fi chiar tu.”
 
Transformarea prin apartenenţa la grup
Mahomed spunea: „Credincioşii sunt asemeni unui singur trup. Dacă suferă o parte anume, întregul corp simte durerea.
O suferinţă, un şoc al ego-ului care nu simte prezenţa divină şi atotputernicia ei, ne fac să ne îndreptăm spre o cale spirituală. În cultura occidentală însă necesitatea de vindecare psihică şi desăvârşire spirituală sunt independente. Până când oamenii vor afla că durerea lor este auzită şi recunoscută, până când vor afla că sunt înţeleşi, e mai dificil pentru ei să renunţe la „contracţiile” conştiinţei şi să redevină ceea ce sunt în realitate - Sinele divin…
Transformarea în cadrul unui grup e o cale a legăturii interne prin care obstacolele noastre, conştiente sau nu, ni se arată atât în relaţia cu Ghidul spiritual, cât şi în cea cu prietenii spirituali. Tot ceea ce va fi scos la iveală trebuie adus în pragul conştiinţei prin recunoaştere şi trebuie purificat prin dragoste.


Atunci când ego-ul simte gustul iubirii

Grupul este ambianţa în care cel mai adesea ego-ul are şansa să înceapă să simtă gustul iubirii împărtăşite şi al umilinţei. Pentru sufiţi, „supunerea” este un cuvânt minunat, în timp ce pentru alţi oameni e mai degrabă un semnal de alarmă: „Ce mă va costa asta?”, „Va trebui să renunţ la propriile dorinţe şi cunoştinţe?”, „E un cult?”. Pentru sufiţi, supunerea este un stadiu în care accepţi ca Dumnezeu să se manifeste şi să acţioneze prin tine. E acordul pe care îl dăm Operei Divine să se împlinească în noi înşine, precum misticii creştini. E atitudinea potrivită a limitatului faţă de nelimitat, a condiţionării faţă de necondiţionare, a părţii faţă de întreg. E eliberarea de toate imaginile false despre propria fiinţă, de la ataşamente la interese, acţiuni şi dependenţe care ne îndepărtează de perceperea prezenţei Divine.

Acum, de fapt, supunerea se rezumă la a-ţi asculta Sinele divin. Singurul motiv pentru care un discipol este ascultător faţă de îndrumătorul său spiritual e că acesta este mai avansat pe calea supunerii faţă de Divin. Ceilalţi membri ai grupului sunt, de asemenea, reflexii ale iubirii la care şi tu vrei să participi.

Faţă de orice Ghid spiritual pe care îl respecţi îţi poţi trezi receptivitatea înaltă. Aşa cum a fost învăţat, elevul manifestă această supunere având acelaşi răspuns pentru shaikh-ul său, chiar dacă acesta îl laudă sau îl pedepseşte - „Mulţumesc”. În sufism există o expresie - Eyvallah, sinonimă cu „Amin” sau „Facă-se Voia Ta„”, ori „Tot binele e de la Dumnezeu.” E un răspuns tipic pe care îl dai când ţi se oferă ceva, când pierzi ceva, când eşti lăudat sau criticat.

Transformarea implică intimitatea cu ceea ce este dincolo de acest Eyvallah. Dacă, de exemplu, sentimentele unui aspirant sunt rănite de Maestrul său, e imposibil să nu existe un motiv real pentru aceasta. Un Ghid spiritual autentic urmăreşte să acţioneze înspre binele şi armonizarea aspirantului şi este cu siguranţă o persoană profundă şi conştientă, care ştie foarte bine că acea incizie a ego-ului discipolului a durut. El cu siguranţă îl învaţă ceva prin această atitudine. Dacă elevul consimte imediat la spusele Ghidului spiritual cu „Eyvallah, mulţumesc”, acesta ştie că vanitatea aspirantului este pe cale să dispară. În această situaţie, elevul va câştiga spiritual. Dacă îndrumătorul face o greşeală, fapt posibil doar în cazul în care el nu a atins eliberarea supremă, va fi cel care va primi răspunsul KARMA-ic al acelei acţiuni.


Când iubim chiar noi suntem iubirea

Eu personal”, mărturiseşte Kabir Helminski, „am fost în situaţia în care am simţit nevoia să părăsesc o învăţătură după ce am urmat-o câţiva ani. În perioada aceea am susţinut cu înverşunare motivele mele de a o părăsi, iar acest efort mi-a amânat decizia pentru doi ani. Se pare că am hotărât corect, dar poate aş fi putut să o fac mai devreme. Aşadar nu aş sugera nimănui niciodată să îşi ignore conştiinţa şi intuiţia.”

Vor fi şi momente când va trebui să facem ceea ce ego-ul nostru nu va fi atras să facă (sau când va fi privat de propriile satisfacţii) şi să ne revelăm motivul său real de împotrivire, controlându-l. Orice Ghid spiritual autentic va crea aceste situaţii atunci când este necesar. Dar criteriul transformării rămâne dragostea. Dacă procesul se desfăşoară într-un cadru interior, atunci merită să avem încredere. Nu înseamnă că te afli acolo deoarece ai o nevoie disperată de dragoste sau o familie surogat. Înseamnă că dragostea a creat situaţia. Am întrebat odată un dervish: „E un semn de evoluţie atunci când nu mai simţim nevoia de a fi iubiţi?”, ”Da, când iubim chiar noi suntem iubirea...”, a răspuns el.

Un dervish rotitor în lumina divină
Atitudinea de supunere deprinsă în antrenamentul sufit este un cuvânt blând, sugestiv pentru pace şi libertate. Este supunere faţă de Sinele divin, faţă de inima fiinţei, care este dragoste, şi este supusă în mod natural şi spontan lui Dumnezeu. Conform unui proverb sufit: „Luna e un dervish rotitor în faţa Soarelui şi cea mai strălucitoare lumină printre stelele nopţii.” Supunerea faţă de acel soare conferă o mare putere, deoarece eliberează de sclavia faţă de multe alte lucruri.

Kabir Helminski încheie: „Am văzut oameni transformându-se în acest proces şi descoperindu-şi faţete sublime ale naturii lor, care le-au depăşit aşteptările, uluindu-i. Puterea dragostei aşteaptă să realizeze aceasta, şi dacă noi, fiinţe izolate şi independente, ne-am permite să depăşim răceala, suspiciunea şi mândria, miracolul unităţii şi al iubirii ar fi încă posibil.Aşa cum spune un proverb sufit: Strugurii copţi la soare îşi zâmbesc unii altora.”


yogaesoteric
 
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga