Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >Articole >
Eurabia şi trădarea Israelului

 

• De ce în Constituţia europeană nu există nicio referire la rădăcinile iudeo creştine ale Europei?
• De ce Uniunea Europeană sprijină „lupta de eliberare a poporului palestinian”?
• De ce Papa Francisc susţine că islamul este religia păcii, Biblia şi Coranul sunt acelaşi lucru, iar musulmanii îi adoră pe Isus şi Fecioara Maria?
• De ce Federica Mogherini, şefa diplomaţiei europene, poate fi la fel de bine considerată şi ambasadorul Hamas sau Fatah la Bruxelles?
•De ce Germania, Franţa, Marea Britanie şi Italia au criticat recunoaşterea de către Statele Unite a Ierusalimului drept capitală a statului Israel şi au cerut convocarea Consiliului de Securitate al ONU?
La toate aceste întrebări se pot obţine răspunsuri, urmărind interviul acordat publicaţiei L’Informale de celebra scriitoare israeliană Bat Ye’or. Interviul a fost preluat şi de siteul dreuz.info.

Născută în 1933, în apropiere de Cairo, de naționalitate britanică, Bat Ye’or este autoarea lucrărilor The Decline of Eastern Christianity (Declinul creștinismului oriental), Islam and Dhimmitude: Where Civilizations Collide (Islam și Dimitude: unde se ciocnesc civilizațiile) și Eurabia (2005).

Ye’or a popularizat termenul de ,,dhimmitude”, referitor la istoria creștinismului și a evreilor trăind sub guvernare islamică, ceea ce desemnează ,,condițiile sociale specifice care rezultă din „jihad”. De asemenea, ea a inventat în scrierile sale termenul ,,Eurabia” care descrie Europa modernă, în care, după opinia sa, islamul, antiamericanismul și antisemitismul domină cultura și politica europene, ca rezultat al colaborării dintre arabii și musulmanii radicali, pe de o parte, și conducătorii fasciști, socialiști, naziști și antisemiți ai Europei de azi, pe de alta.

În mediul academic, concepțiile sale au născut numeroase controverse, cărțile sale fiind întâmpinate cu numeroase critici, iar ea deseori suspectată de goana după audiență.

Informale a întâlnit-o recent, în timpul vizitei pe care a efectuat-o în Italia, unde a fost invitată la o conferinţă la Torino.

Informale: În cartea dumneavoastră de căpătâi, Eurabia, explicaţi cum Europa anilor 70, condusă de Franţa, a dus o politică pro arabă contrară intereselor Israelului. În ce măsură, după părerea dumneavoastră, antisemitismul a jucat un rol în toate acestea?

Bat Ye’or: Este dificil să se determine rolul jucat de antisemitism printre actorii numeroaselor țări care au luat decizii în diverse domenii. Cu atât mai mult cu cât în Europa postbelică era practic imposibil să exprimi opinii antisemite. Totuşi, s-a constatat că antisemiţi notorii au rămas în posturi cheie. Astfel, în ciuda „curăţeniei” de după război, în anii 1960 şi 1970, o reţea influenţă de funcţionari, intelectuali şi cadre, care au susţinut şi colaborat cu regimurile naziste şi fasciste, au rămas pe poziţii înalte.
Ca exemplu, Walter Hallstein, care a fost primul preşedinte al Comisiei europene între 1958 şi 1967, a fost un nazist convins, un avocat universitar şi ofiţer SS. El a promovat o Europă unită sub Nazism, în care aplicarea legilor rasiale de la Nuremberg urma să îndepărteze orice urmă de viaţă evreiască – o Europă economică nazista unită cu lumea arabă.

Hans Globke, co-autor al legilor de la Nuremberg, a fost consilierul cancelarului Adenauer, şi eminența lui cenuşie. Această situaţie exista în toată Europa occidentală. Aceste cercuri au favorizat o alianţă europeană cu ţările arabe, unde criminali nazişti şi-au găsit refugiul. Convertiţi la islam, ei au ocupat poziţii importante în Siria şi Egipt, în timpul războiului contra Israelului.

Să nu uităm că încă din timpul anilor 1930, o puternică alianţa ideologică şi politică, având la bază antisemitismul comun, a unit fascismul şi nazismul cu popoarele arabo-musulmane. Acest nucleu euro-arab activ și anti-israelian, dar discret, a câștigat importanță după 1967, datorită politicii franceze pro-arabe. Din acel moment, sub patronajul lui Quai d’Orsay, un discurs demn de Goebbels apare vis-à-vis de statul Israel. În ciuda acestor rețele, cu toate acestea, opinia publică europeană și guvernele de atunci – cu excepția Franței – nu erau antisemite.

Liga Arabă a fost cea care a impus Comunităţii Europene, după războiul de Yom Kippur, din octombrie 1973, o strategie politică antisemită, urmărind eradicarea statului Israel, cum s-a putut vedea la Conferinţa şefilor statelor arabe de la Alger, care a avut loc pe 23-26 decembrie 1973. În acest scop, ea a utilizat arma petrolului, interzicând orice vânzare către ţările prietene Israelului.

Embargoul petrolier nu putea fi anulat decât în următoarele condiţii: în primul rând, recunoașterea unui popor palestinian, necunoscut anterior, și a lui Yasser Arafat ca reprezentantul său unic, apoi islamizarea Ierusalimului și, în final, retragerea Israelului pe liniile de armistițiu din 1949.

Abba Eban, la vremea aceea ministrul israelian al Afacerilor Externe, a numit aceste condiţii „granițele de la Auschwitz”, adică cele ale Soluției finale, deoarece puneau Israelul în pericol de moarte.

Franța nu a fost lovită de embargo. În 1969, ea a deschis un birou al OLP la Paris, după ce a adoptat o politică antiisraeliană încă din 1967. Potrivit analistului arab Saleh A. Mani, o politică convergentă euro-arabă față de Israel a fost concepută de Franţa şi cu Muammar Gaddafi înainte de războiul din 1973. Spre uimirea Naţiunilor Unite, în două declaraţii din noiembrie şi decembrie 1973, „cei 9” (Comunitatea Europeană) s-au supus condiţiilor Ligii Arabe. Aceste decizii au marcat debutul unei politici de alianţă europeană cu OLP , al cărui unic scop, cunoscut de toţi, era să distrugă Israelul. Susţinerea europeană pentru războiul arab împotriva Israelului a dus la o mişcare de deligitimare şi defăimare a Statului evreu, impusă de Statele europene popoarelor lor, pe plan politic, social şi cultural, ce vizează înlocuirea Israelului cu Palestina.
Astfel, antisemiţii s-au angajat într-o mişcare acum legală şi promovată de State.

Informale: Recentele rezoluţii UNESCO din 2016 şi 2017 au expropriat simbolic Israelul, la Ierusalim, de Zidul Plângerii şi Muntele Templului şi la Hebron de Mormântul Patriarhilor. Aceasta nu face parte dintr-o strategie precisă, ştergând memoria evreiască a Palestinei, pentru a o înlocui în întregime cu istoria islamică?

Bat Ye’or: Exact, acesta este scopul. Această strategie a fost deja clară în deciziile Comunităţii europene din 1973, când ea a cerut retragerea Israelului pe poziţiile din 1949 şi islamizarea Ierusalimului.

Să ne aducem aminte că războiul din 1948-1949 a fost declanşat de ţările arabe şi de Arabii din Palestina, ajutaţi de soldaţii musulmani care au luptat în armatele fasciste şi naziste din al Doilea Război Mondial. În cursul acestui război, ţările arabe au cucerit Ierusalimul de Est şi teritorii în Iudeea-Samaria pe care le-au colonizat şi islamizat alungându-i pe locuitorii evrei.
Europa n-a protestat împotriva achiziţionării teritoriilor de către arabi, prin război, şi a alungării evreilor.

Din 1949 până în 1967 niciun palestinian n-a apărut în aceste teritorii pentru a-şi cere statul! Politica antiisraeliană a Comunităţii europene decisă în 1973 a fost reafirmată de CE în timpul reuniunii sale cu OLP, în declaraţia de la Veneţia din iunie 1980. Prin această măsură, CE dorea să restabilească relaţiile economice fructuoase cu ţările arabe, care avuseseră de suferit după pacea israeliano-egipteană, pe care CE nu a putut s-o împiedice. Negarea drepturilor istorice ale israelienilor în propria lor ţară şi ştergerea memoriei lor religioase şi culturale, confirmând în schimb versiunea interpretărilor islamice ale istoriei biblice. Coranul declara că toate personajele biblice evreieşti, bineînţeles şi Iisus, au fost musulmani. Suprimarea de către Europa a istoriei şi memoriei poporului evreu, o şterge de asemenea pe cea a creştinismului, întrucât creştinismul este înrădăcinat în iudaism. Şi dacă iudaismul este o aberaţie şi o falsificare a islamului, atunci şi creștinismul se află în aceeaşi situaţie. Statele europene, în principal cele creştine, acceptă să-şi islamizeze rădăcinile teologiei şi ale identităţii lor religioase, din ură faţă de Israel (!!!).

Informale: În cursul ultimilor ani am văzut din ce în ce mai mult dezvoltându-se discursul că islamul a contribuit foarte mult la ascensiunea Europei. În acelaşi timp, în introducerea Constituţiei europene, nu există nicio referire la rădăcinile iudeo-creştine ale Europei. Actualul papă nu pierde nicio ocazie să spună că islamul este Religia Păcii, şi că dacă există musulmani violenţi sunt de asemenea şi creştini violenţi. Ce părere aveţi despre toate acestea?

Bat Ye’or: Acest discurs despre influenţa islamică predominantă asupra ştiinţei europene provine din două surse: una arabă şi alta europeană, amândouă politice.

Experţii au arătat că nu există temei istoric pentru aşa ceva, pentru că rădăcinile civilizaţiei europene actuale sunt iudeo creştinismul, Grecia, Roma şi Iluminismul. Sursa arabo-musulmană este un răspuns al anilor 1920-1930 la confruntarea ţărilor musulmane cu progresul modern al civilizaţiei europene. Superioritatea acestei lumi este umilitoare şi inacceptabilă pentru islam care, prin această afirmaţie culturală îşi arogă toate meritele. Acestea fiind zise, este clar că procedează şi în acest caz cum a procedat cu hinduşii şi chinezii. Sunt schimburi normale reciproce între popoare şi civilizaţii, dar nu sunt elemente fundamentale. Este adevărat că civilizaţiile antice ale Orientului au influenţat pe cele posterioare, ale Europei. Dar aceste civilizaţii păgâne, cu 3000 de ani înaintea erei noastre, nu datorează nimic islamului, care a apărut mult mai târziu, nici Arabiei, izolată în deşerturile sale.

Această declaraţie reprezintă, de asemenea, un mijloc pentru imigranţii musulmani de a afirma o prezență culturală şi ştiinţifică veche a islamului în Europa şi de a reclama drepturi politice şi religioase în ţările în care emigrează. Sursa europeană provine de la „politica mediteraneană”, al cărui scop este unificarea celor două maluri ale Mediteranei, printr-o integrare strategică şi culturală. Ea adoptă limbajul flatant la adresa potentaţilor arabi, încercând totodată să menajeze sensibilităţile musulmane, în particular printr-o similitudine istorică simplificată a islamului şi iudaismului. Acesta sursă nu recunoaşte iudeo creştinismul, pentru ca musulmanii să nu se simtă ofensaţi.

Pentru a facilita integrarea a milioane de imigranţi musulmani, Europa îşi abandonează rădăcinile. În anul 2000, deputatul francez Jean Louis Bianco a discutat punctele referitoare la acest subiect în interiorul Comitetului de redactare a Constituţiei europene. Negociatorul guvernului francez, Guy Braibant, a pus întrebarea „ce concluzii vor trage milioanele de musulmani europeni dacă Constituţia va face referire la valorile creştine?”. Şi cu asta discuţia s-a închis!

F4

Papa are dreptate să spună că violenţa există peste tot. Dar noi nu vorbim de violenţă individuală, ci vorbim de un sistem politic şi religios care preconizează războiul şi nu acceptă decât armistiţii temporare cu ne musulmanii. După cunoştinţa mea, jihadul, războiul religios al cuceririi planetare, nu există decât în islam. Fără a minimaliza perioadele de toleranţă islamică, sau tentativele anumitor monarhi de modernizare a preceptelor islamice, trebuie să recunoaştem că ideologia jihadistă justifica teroarea, fanatismul, războiul şi genocidul. Dacă vrem să construim o umanitate mai fraternală, trebuie să discutăm deschis despre obiectivele şi legile jihadului.Trebuie să-i ajutăm pe musulmanii progresişti care continuă cu curaj această luptă.

Informale: În Constituţia sa din 1989, Hamas a declarat explicit că toată Palestina este un pământ islamic peren. Aceasta se potriveşte foarte bine cu ideea islamică potrivit căreia un pământ odată cucerit de islam, aparţine islamului pe vecie. Ce părere aveţi?

Bat Ye’or: Opinia Hamasului este conformă cu legile războiului de cucerire islamic.
Toate ţările nemusulmane cucerite de islam devin pământ al islamului, un dar pentru toţi musulmanii. Şi nu numai pământurile cucerite de la popoarele de necredincioşi constituie pământul islamului, ci întreaga planetă, care a fost destinată de Allah să devină pământ al islamului, condusă de un calif al musulmanilor. Această credinţă este cea care determină obligaţia de cucerire universală, datorie a fiecărui musulman, eventual prin război.

Prin urmare, niciuna dintre ţările care au fost islamizate odată nu se mai pot întoarce la foştii proprietari. Acest argument se aplică nu numai Israelului, ci şi tuturor ţărilor din Europa, Asia şi Africa, care, cucerite şi islamizate prin jihad, au devenit pământ al islamului.

Conceptul de pământ al islamului a apărut pentru prima dată în islam în timpul cuceririi arabe a Mesopotamiei, către 636, într-o discuţie între califul Omar ibn Al-Khattab şi comandanţii săi militari, asupra pământurilor şi popoarelor cucerite. Ideea pământului islamic condus de un calif pentru toţi musulmanii a fost propusă de Ali, viitorul calif. Stabilirea pământului islamic în toate ţările cucerite de la necredincioşi a interzis în materie de drept funciar, cu câteva excepţii, împărţirea pământurilor şi a proprietăţii private, ceea ce explică absenţa drepturilor de proprietate ale sătenilor din Palestina otomană şi a Mandatului.

Aici opinia Hamasului conţine o contradicţie: dacă Palestina este un pământ al islamului, palestinienii n-au posedat niciodată parcele delimitate potrivit unui registru funciar. Dacă au posedat parcele, atunci Palestina n-a mai fost un pământ al islamului.

Hamasul are teoretic dreptate în termenii de drept ai cuceririi islamice, până la mandatul britanic care a abolit acest drept, în Palestina, în 1917.

Astăzi, Occidentul, în fața jihadului mondial, trebuie să pună în discuţie bazele morale ale jihadului şi dacă legile sale de islamizare a pământurilor cucerite de la alte popoare pot fi universal aplicabile şi în Europa.

În 1973, Europa le-a impus Israelului numind Iudeea şi Samaria „teritorii arabe ocupate”, după expulzarea tuturor evreilor. Decretele sale recente, privind semnalarea produselor provenite din aceste teritorii, indică faptul că Uniunea Europeană adoptă legile jihadului şi ale Sharia în ceea ce priveşte Israelul.


Citiți și:
De la primul congres sionist din 1897 până la Rezoluția de Partiție a ONU în 1947. Reconquista evreiască a Palestinei (I)
Antisemitism și controversa privind antidoturile sale
Realitățile șocante ale conspirației: Europa este astfel cucerită de imigranții musulmani și în cele din urmă devine Eurabia
 

yogaesoteric
12 iulie 2018

 



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga