Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Cuviosul Părinte Proclu – filă vie de Pateric

„Măicuţa Domnului să vă ducă-n în Rai cu tot cu mine!”



În 27 ianuarie 2017, încă un părinte duhovnicesc, rugător a toată lumea, a plecat dintre noi. La vârsta de 88 de ani, răpus de slăbiciunea trupului, Părintele Proclu Nicău, pustnicul din Munţii Neamţului, s-a mutat la Părintele Luminilor, în împărăţia cea cerească, după care a râvnit cu dor arzător până în ultima clipă a vieţii sale. De sfaturile şi mângâierea Părintelui vor duce mulţi lipsă, din cei ce au avut binecuvântarea de a avea parte de sprijinul său duhovnicesc. Chiar dacă simplu şi smerit, căutând toată viaţa să placă lui Dumnezeu, iar nu oamenilor, fugind de slava şi zarva lumii şi zilnic smerindu-se, Părintele Proclu nu a încetat să fie căutat de mulţime de oameni, care simţeau legătura duhovnicească a harului ce sălăşluia în acest smerit monah.

Afierosindu-se Domnului încă de la vârsta de 12 ani, Părintele Proclu intră în mănăstirea Sihăstria, unde îi va avea ca povăţuitori duhovniceşti pe Părinţii Paisie şi Cleopa, pe care adesea îi amintea în aproape toate sfaturile şi pildele sale. Din anul 1949 face parte din vestita obşte de la mănăstirea Slatina, renumită prin rânduiala şi acrivia monahală, unde îl are drept prieten şi sfătuitor de taină pe Părintele Arsenie Papacioc. Odată cu decretul din 1959 însă, când monahii sunt alungaţi din mănăstirile lor de către conducătorii atei, Părintele Proclu primeşte binecuvântare de la Părintele Cleopa pentru a se retrage în viaţa de sihăstrie, trăind în viaţă de asceză şi nevoinţe pustniceşti. Aflând de darurile sale duhovniceşti, cu care l-a răsplătit bunul Dumnezeu, mulţi oameni au început să-i calce pragul smeritei sale chilii, simţind ajutor şi răspuns în problemele lor sufleteşti şi trupeşti.

În ultima parte a vieţii sale, împovărat de crucea bolii, a petrecut împreună cu sora sa de trup, Maica Filofteea, care l-a îngrijit cu multă dragoste, chiar dacă nici pe dânsa nu o mai ajutau puterile trupeşti. Nici aşa însă Părintele nu a închis uşa dragostei pentru pelerinii ce îl căutau neîncetat şi s-a străduit, pe cât i-a fost în putinţă, până la cea din urmă suflare, să mângâie cu sfatul, să binecuvânteze cu rugăciunea, să potolească întristarea celor ce apelau la al său ajutor. Prin purtarea de grijă a unor ucenici fideli şi prin bunăvoinţa maicii stareţe de la mănăstirea Paltin Petru Vodă, Părintele, îngrijorat şi de starea precară de sănătate a surorii sale, primeşte să fie ajutat şi îngrijit de măicuţele de la mănăstirea Paltin. Una din maicile care au avut bucuria să fie primită în ucenicia Părintelui Proclu, ne relatează cu multă sensibilitate duhovnicească câteva momente patericale trăite alături de Părintele smerit şi rugător de la poalele munţilor Neamţ.

Lângă Părintele Proclu

Am avut bucuria de a primi de la maica stareţă binecuvântarea să am grijă de părintele Proclu şi de sora lui, maica Filofteia. Primele cuvinte cu care părintele m-a întâmpinat când am ajuns acolo, au fost: „Măicuţa Domnului să te ducă în Rai cu tot cu mine. Este nevoie de rugăciune”. Văzând că sunt la început de drum în viaţa de mănăstire, părintele Proclu m-a încurajat foarte mult din prima zi, m-a sfătuit să-i văd pe toţi mai buni decât mine, să nu judec pe nimeni, să-mi fac cruce mereu şi să am puterea de a ierta, căci numai aşa Hristos mă va bucura. Mereu îmi spunea să fiu voioasă, să nu mă arăt niciodată tristă faţă de aproapele ca să nu-l mâhnesc şi să-mi fac ascultarea cu dragoste pentru că voi avea numai de câştigat.

Stând lângă părintele Proclu, am început să văd viaţa de mănăstire într-o lumină nouă, plină de nădejde, am prins mai mult curaj în luptele cu ispitele, am văzut şi am auzit lucruri minunate care îmi sunt acum de un real folos duhovnicesc.

O dată l-am întrebat ce să fac atunci când se petrece să trec printr-o ispită sau o problemă care pare fără ieşire şi părintele m-a sfătuit să nu dau vina pe nimeni şi să spun: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”. Apoi mi-a explicat că fără paza gândurilor şi îngrădirea minţii cu rugăciunea este cu neputinţă să biruiesc ispitele: „Să nu te descurajezi, să lupţi şi să spui «Doamne Iisuse» cât mai des, pentru că atunci când eşti în ispită vin multe gânduri şi te tulbură. Să nu stai de vorbă cu aceste gânduri pentru că gândurile sunt draci. Şi atunci când crezi că au plecat, să nu stai fără rugăciune, să te rogi pentru că vin altele mai mari.”

Atunci când eram tulburată îmi spunea: „Să nu te tulburi pentru nimica toată! Ai ocazia să câştigi. Aceste ispite pe care le ai sunt nimica toată, sunt nişte fleacuri, nişte jucării. Nu le lua în seamă! Acum eşti în practică, trebuie să te smereşti, trebuie să te laşi călcată în picioare şi să nu cârteşti în ascultare. Cea mai mare nevoinţă în mănăstire este să răbdăm când ne năpăstuieşte cineva.” 
Chiar dacă nu vrei să te rogi, trebuie să urmărești să-ţi dai toată silinţa, pentru că este nevoie de multă rugăciune. Să te rogi şi pentru neamul tău, pentru cei adormiţi, că Duhul Sfânt îi ajută. Să ai grijă cât trăieşti să te rogi pentru ei. Să ai răbdare, să-ţi pui nădejdea în Dumnezeu, să te bucuri când eşti ocărâtă. Eu am bucurii când sunt ocărât, când sunt defăimat de oameni. Mulţi oameni vin pe aici şi unii spun lucruri chiar nepotrivite.”

Altădată l-am întrebat: „Părinte, cum să mă rog atunci când mă mâhnesc sau atunci când mă mânii?” Şi răspunsul a fost: „Să te rogi şi să spui «slavă lui Dumnezeu pentru toate», să spui «Doamne Iisuse» cât mai des şi să te rogi la Maica Domnului, să spui mereu: «Maica Domnului nu mă lăsa». Şi cât poţi să te smereşti.”

De la părintele Proclu am învăţat cum să mă strecor printre ispite fără tulburare astfel încât să nu-l rănesc pe aproapele: „Să nu te contrazici cu nimeni, să nu ai nimic cu nimeni. Când ai ispite să rabzi, să spui: pentru păcatele mele şi slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie! Tot timpul să te consideri mai mic decât ceilalţi. Dacă priveşti de sus, cazi în mândrie, să priveşti de jos faţă de aproapele. Să nu te consideri mai bună decât ceilalţi că ai căzut, să te vezi cea mai umilă, iar pe ceilalţi să-i vezi mai buni. Dacă în mănăstire nu cârteşti şi nu vorbeşti de rău, scapi de tulburări. Şi cu cât te mărturiseşti la duhovnic, scapi de duhurile rele. În mănăstire trebuie să-ţi tai voia, să nu te contrazici cu nimeni şi să nu te superi. Duhul Sfânt se lasă simţit în inima omului în măsura în care te apropii de Dumnezeu şi faci Voia Lui”.

Într-o zi am îndrăznit să-l întreb cum se simte în căsuţa sărăcăcioasă în care stă şi mi-a spus că aici se simte ca în mănăstire, că are multe bucurii şi că este foarte mulţumit.

Credincioşii veneau zilnic la părintele chiar şi în zilele în care ploua afară şi era vreme mohorâtă. Adeseori spunea: „Sunt dator să mă rog pentru toţi şi nu pot să fiu nepăsător. Eu sunt în urmă şi trebuie să mă fac mai prost decât sunt, şi aşa cum sunt, sunt dator să mă rog pentru toţi. Dacă nu mă plimb, mă plimbă alţii.

Am mai observat că Părintele avea mare evlavie la Maica Domnului. Mai mereu spunea rugăciuni la Maica Domnului şi îi sfătuia pe oameni să ceară mijlocirile ei şi să strige neîncetat: „Maica Domnului, nu ne lăsa! Maica Domnului, ajută-ne!”. Obişnuia ca fiecărui credincios să îi facă semnul Sfintei Cruci pe cap şi să îi spună: „Măicuţa Domnului să te ducă în Rai cu tot cu mine!”.

Cât am stat lângă Părintele am văzut că toţi cei care i-au călcat pragul au plecat bucuroşi şi mulţumiţi. Au fost persoane care au venit de mai multe ori din toate colţurile ţării. Avea o dragoste aparte pentru om. Le spunea rugăciuni credincioşilor după dorinţa fiecăruia şi nu lăsa pe nimeni să plece nemângâiat. Le spunea: „Eu aşa mă rog pentru voi: «Doamne, ajută-i să ajungă în rai pe toţi care mi-au călcat pragul şi m-au ajutat»”. Părintele avea un chip curat, privirea senină şi ochii înlăcrimaţi în care puteai citi suferinţa pe care o avea pentru aproapele. 


Altădată am adus vorba despre rugăciune şi l-am rugat să mă înveţe tainele rugăciunii inimii. Părintele mi-a atras atenţia că pentru rugăciunea „Doamne Iisuse” trebuie multă smerenie şi m-a îndemnat să o rostesc cât de des pot: „Când te rogi apar fel şi fel de probleme, vin persoane care te deranjează, care sunt trimise de vrăjmaş ca să te întrerupă, dar tu să nu te opreşti şi să nu te tulburi. Să te rogi cu lacrimi la rugăciune! Să dormi şi să mănânci cu măsură! Dacă mănânci, dormi mult. Să te rogi la Dumnezeu tot timpul. Şi când te întorci pe partea cealaltă în timpul somnului, să spui «Doamne Iisuse», să adormi din «Doamne Iisuse» şi să te trezeşti cu «Doamne Iisuse». Pentru că dacă adormi aşa, aşa vine şi dorul de Dumnezeu”. Şi pentru că părintele purta nestinsă în inima lui flacăra acestui dor de cer, îmi zicea mai tot timpul: „Să ai dorul de Dumnezeu. Călugărul este dator să aibă dorul de Dumnezeu. Eu când o să mor o să fiu călugăr”…

Despre dorul de Dumnezeu 

Pe măsură ce caută cineva să biruiască patimile trupeşti, Duhul Sfânt îi aprinde inima de dorul de Dumnezeu.”

Să adormi plângând cu gândul la Dumnezeu şi să te scoli plângând.”

Despre iertare şi iubirea de aproapele

Să ierţi şi să iubeşti pe toată lumea şi să te rogi pentru toţi!

Dacă ai milă de aproapele şi Domnul te va milui.”

În măsura în care iertăm aproapelui, în acea măsură ne iartă şi Dumnezeu.”

Să folosim mila pentru aproapele şi asprimea pentru noi.”

Ai grijă să nu ai nimic cu nimeni şi roagă-te pentru toţi.”

Iertarea aproapelui pe care nu-l suporţi aduce pace şi bucurii duhovniceşti.”

Dacă eu vreau să mă nevoiesc şi nu iert pe aproapele, nimic n-am făcut.

Dacă vrei să te răzbuni pe cineva, să te răzbuni cu lacrimi.”

Nu te grăbi să judeci, nu purta grija altuia ce face, poartă de grija ta.”

În viaţă, cea mai importantă clipă este clipa în care ai învăţat să ierţi.”

Este mai mare dragostea decât rugăciunea. Dacă am dragoste, creşte rugăciunea.


Citiţi şi:



yogaesoteric
15 iulie 2018 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga