Egiptul, mai sigur decât Statele Unite și Marea Britanie

 

Grupul Global pentru Lege și Ordine Gallup a întrebat oamenii din întreaga lume în ce țări s-au simțit în siguranță mergând noaptea pe străzi și dacă au fost victimele unor infracțiuni.

Astfel, Egiptul a fost cotat drept a 16-a cea mai sigură țară din 135, în timp ce Marea Britanie se află pe locul 21, iar Statele Unite pe locul 35. Pe primul loc în acest top este Singapore, în timp ce codașa este Venezuela, relatează BBC News.

88% dintre cetățeni se simt în siguranță în Egipt, ceea ce plasează țara la același nivel cu Danemarca, Slovenia și China. La sondaj au participat 148.000 de cetățeni din 142 de țări. Oamenii au fost întrebați dacă au încredere în poliția locală, dacă se simt siguri pe străzi noaptea, dacă ei sau alți membri ai familiilor lor au fost jefuiți sau agresați în ultimele 12 luni.

La conducerea Egiptului este, din 2013, președintele Abdul Fattah al-Sisi. Guvernul său a început o ofensivă împotriva militanților islamiști care doar în 2017 au ucis peste 70 de persoane, în atacuri sinucigașe împotriva bisericilor din Cairo, Tanta și Alexandria. Totodată, luptătorii grupării Stat Islamic au lansat atacuri împotriva militarilor egipteni din peninsula Sinai.


Citiți și:

«Lumea este la marginea prăpastiei», avertizează Raportul Conferinţei de Securitate de la München 
Buthan, regatul fericirii 

 

yogaesoteric
25 iulie 2018

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More