La Caverne – ingenioasa fermă aflată… într-un subsol din Paris. Cum a fost transformată o parcare subterană în fermă urbană

 

La Caverne este o fermă urbană unică, care cultivă atât ciuperci, cât și legume ori verdețuri, într-un loc mai puțin obișnuit: într-un vast spațiu subteran din Paris. Situată în cartierul La Chapelle din capitala Franței, ferma urbană La Caverne este deținută și întreținută de către Cycloponics, o întreprindere care s-a axat pe producerea unora dintre cele mai consumate vegetale, pe plan local.

„Dorim să promovăm un nou model de agricultură urbană”, susțin reprezentanții Cycloponics. „De asemenea, ne propunem să creăm noi modalități de a produce și de a readuce în actualitate profesia de fermier”, adaugă aceștia, subliniind că scopul lor principal este de a furniza doritorilor o hrană vegetală proaspătă, sănătoasă, produsă în proximitate.

La Caverne, o fermă de circa 3440 de metri pătrați, este situată într-o fostă parcare subterană, care anterior a fost abandonată. Ferma din subteran se află sub o clădire de locuințe, care cuprinde numeroase unități locative. O echipă de „fermieri”, alcătuită din zece membri bine organizați, colaborează zi de zi pentru mentenanța sistemelor hidroponice utilizate pentru cultivarea legumelor, pentru asigurarea unei creșteri optime a culturii de ciuperci a fermei, dar și pentru vânzarea acestor produse, în Paris.

Ciupercile sunt cultivate pe un substrat solid, în vreme ce o bună parte din producția de legume și verdețuri se dezvoltă fără pământ, în sistem hidroponic. Ferma La Caverne și-a propus să producă anual, pe suprafața menționată, 54 de tone de legume și ciuperci. Acolo, se pune un mare accent pe reutilizarea, economisirea și conservarea resurselor.

f3

„Ideea este de a cultiva, în același spațiu, diferite specii de legume care interacționează într-un mod benefic”, au declarat ingenioșii antreprenori de la Cycloponics. De exemplu, dioxidul de carbon generat de ciuperci este întrebuințat de plantele cu frunze verzi pentru a se dezvolta, în vreme ce materialele reziduale naturale sunt transformate în compost. Aceste metode sunt inspirate de filosofia permaculturii. Compania speră să își extindă rețeaua de distribuție, pe viitor, cu ajutorul unei mici „flote” de vehicule electrice.

Citiți și:

Serele verticale din Singapore. Metoda ingenioasă prin care un fermier produce o tonă de legume pe zi pe o suprafață de doar… 60 de metri pătrați

Francezii au conceput o seră inteligentă, de mici dimensiuni, în care oricine își poate cultiva propriile legume bio
 
 

yogaesoteric
31 iulie 2018


 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More