Vremuri de cotitură: gânduri implantate şi implanturi pentru control mental (1)

 

De Lisa Renee

Când avem o mai bună înţelegere a modului în care sunt folosite gândurile implantate şi implanturile de control mental, putem discerne mai bine agenda care ni se impune şi putem refuza să participăm la realizarea ei. Dacă cineva şi-ar propune să modeleze o societate bolnavă care conduce oamenii la adorarea autodistrugerii, absorbţiei egoiste în ei înșiși şi a materialismului, în timp ce îi împinge la auto-medicaţie şi adicţie ca metode pentru a scăpa de golul interior, ar urma proiectul general al controlului mental care este utilizat în societatea noastră. Pe scurt, este vorba de blocarea perceperii realităţii prin blocarea receptorilor neurologici şi deturnarea creierului astfel ca masele de ființe umane să nu poată decodifica sau percepe ceea ce se petrece de fapt. Mulţi dintre noi pot simţi cum a fost pusă în acţiune presiunea pentru a se produce deconectarea de suflet şi asimilarea inteligenţei artificiale (IA) la nivel de mase. Antidotul pentru răspândirea pe scară largă a controlului mental şi a implanturilor de spălare a creierului este strâns legat de propria noastră transformare spirituală şi de refuzul de a deveni un sclav al impulsurilor automate. Din acest motiv vom prezenta în continuare cele mai comune forme de gânduri implantate şi implanturi pentru control mental, precum şi modul în care le putem identifica.

Din momentul în care au apărut Majestic-12 şi acordurile de schimb cu extratereștrii din specia Micii Cenușii – Zeta, aproximativ acum 85 de ani, locuitorii planetei Pământ au fost în mod agresiv supuşi experimentării cu tehnologii ascunse folosite pentru a implanta gânduri – una din multele falange ale programelor de inginerie socială. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a existat o revoluţie majoră în ceea ce privește militarizarea şi abordarea războiului, ca rezultat al contactului guvernelor principale ale lumii cu extratereştrii malefici, care au furnizat o serie de tehnologii avansate în schimbul accesului la genetica umană, programele de reproducere şi resursele Pământului. În timpul acestei faze de punere la punct, sub acoperire, a programelor militare pentru experimentarea acestor tehnologii avansate de provenienţă extraterestră, a devenit ceva bine ştiut în rândul serviciilor secrete că undele cerebrale umane şi comportamentul pot fi influenţate sau controlate prin expunerea la lumină şi sunet sau frecvenţe electromagnetice. Aceste expuneri au fost testate, pe ascuns, pe fiinţe umane pentru multe scopuri, prin dezvoltarea unor implanturi cu variate frecvenţe electromagnetice.

Unele expuneri la unde electromagnetice sunt invizibile şi pot schimba modul în care creierul procesează informaţia, influenţând anumite condiţii în minte şi în trup, de multe ori fără ca persoana să fie conştientă de aceasta. Metodele utilizate pentru abordarea războiului împotriva inamicilor s-au schimbat rapid, virând spre un control total asupra proceselor biologice umane prin combinaţii de expuneri la un spectru de câmpuri electromagnetice. Prin ţintirea creierului uman şi a proceselor biologice de la nivelul sistemului nervos, mintea, trupul şi sufletul pot fi manipulate în scopul controlului gândurilor şi emoţiilor, transmiterii de sugestii, interferării memoriei de lungă şi scurtă durată, inserării de imagini, derulării de experienţe audio şi senzoriale şi preluării controlului asupra funcţiilor autonome şi voluntare ale trupului. Scopul este acela de a produce confuzie sau de a distruge semnalele organice care în mod normal menţin mintea şi trupul într-o stare de echilibru şi homeostazie, în timp ce sunt inhibate comutatoarele genetice care sunt responsabile de semnalizarea la nivelul ADN-ului în trupul uman.

În acest articol urmărim să explorăm în profunzime impactul şi efectul gândurilor implantate şi al implanturilor care generează modelul mental patologic al ego-ului în populaţia umană. În scopul de a identifica şi localiza sursa gândurilor implantate, şi de a refuza să devenim sclavi ai impulsurilor automate, trebuie să ştim că această tehnologie chiar există. Agenda care vizează controlul mental este foarte complexă, dar este important să realizăm că utilizarea tehnologiilor de inteligenţă artificială construite pentru a implanta gânduri la nivelul colectivităţilor este ceea ce menţine operative buclele temporale de inteligență artificială (IA) în câmpurile dimensionale joase. Când curăţăm gândurile implantate şi implanturile din câmpul conştiinţei noastre, când refuzăm să ne pliem pe tiparele de control mental ale fricii, violenţei şi divizării, ajutăm la colapsarea grilei colective (impuse) de inteligenţă artificială. Când refuzăm să hrănim inserția sau implantul holografic prin menţinerea unei stări de neutralitate (detașare) şi observând într-o stare de martor corpul nostru de suferinţă, făcând efortul de a ne vindeca emoţional, implantul se dizolvă în lumina pe care o creăm în locul acestuia. Când alegem iubirea în locul fricii, când ne orientăm către virtuţi mai înalte, când facem eforturi să urmăm modelul lui Iisus, putem dizolva implanturile de frecvenţă şi curăţa atractorii durerii care sunt combinați cu acestea. Pe măsură ce luaţi în considerare informaţiile prezentate aici, fiți atenți asupra acestor tehnologii, astfel ca, dacă aveţi nevoie să le localizaţi pentru dezamorsare, să puteți realiza aceasta în mod cât mai conștient, fiind susținuți de Sinele dvs. Dumnezeiesc.

Oricine controlează mintea unui individ prin gânduri implantate, de asemenea dobândeşte controlul asupra identităţii, a direcţiei în care se orientează sufletul şi a energiei conştiinței acelei persoane. Astfel, oricine ca controlează mintea colectivă a maselor prin utilizarea premeditată a tacticilor secrete de control mental, cum ar fi aţintirea tehnologiilor electromagnetice de transmitere de implanturi spre un public care nu este conştient de aceasta, va obține, de asemenea, influenţarea gândurilor inconştiente şi conştiente ale acelor grupuri de indivizi, şi a motivaţiilor, percepţiilor şi credinţelor lor asupra realităţii.

Aceasta înseamnă că dacă suntem expuşi la tactici secrete de control mental sau permitem ca ceva exterior să dobândească controlul asupra impulsurilor gândurilor din mintea noastră, atunci credinţele noastre, atitudinile, comportările așa-zis instinctive şi activitatea creierului nu sunt cu adevărat ale noastre.
La oamenii cu o dezvoltare slabă a caracterului sau cu traume emoţionale nevindecate, uneori aceasta înseamnă că acţiunile exterioare ale unei astfel de persoane nu sunt cu adevărat ale ei, deoarece ele sunt controlate la nivel fizic de gânduri implantate care sunt proiectate din exterior la nivelul inconștientului acelei persoane. Când oamenii nu pot controla impulsurile distructive care generează acţiuni exterioare distructive, ei devin agenţi inconştienţi de răspândire a forţelor întunecate şi a haosului periculos. Împingerea oamenilor la limita nebuniei astfel încât ei să acţioneze distructiv este exact ceea ce doreşte agenda extratereştrilor malefici, deoarece aceasta este o tactică divide et impera foarte eficientă şi generează foarte multă durere şi suferinţă care poate fi adunată şi folosită pentru a manipula mai departe percepţia.

Dacă gândurile noastre nu sunt generate cu grijă în urma propriei noastre hotărâri şi a unui consimţământ informat pentru a lua decizii personale înţelepte, şi în loc de aceasta permitem altora să gândească pentru noi, sau acţionăm în virtutea impulsurilor inconştiente generate de implanturi, pierdem controlul asupra intenţiilor personale, a exprimării consimţământului şi asupra propriei autorităţi. Dacă nu ne putem controla şi disciplina conţinutului propriei minţi, atunci suntem pentru totdeauna sclavii acesteia. Sclavia şi subjugarea sunt scopul principal din spatele oricărei agende de implementare de strategii secrete pentru gânduri implantate şi implanturi în orice populaţie.

Dacă oamenilor nu li se spune și nu devin conștienți că sunt supuşi în mod secret la asemenea tactici de control mental, ei devin sclavii forţei celei mai puternice, care exercită un mecanism de control invizibil în biologia sistemului lor nervos. Mecanismul implanturilor bio-neurologice este conceput pentru a manipula gândurile oamenilor, motivaţiile şi dorinţele lor, şi acţionează mai departe pentru controlarea percepţiei lor asupra realităţii. Odată ce percepţia asupra realităţii este controlată, formatată în consensul majorităţii sau al versiunii aprobate a istoriei care a fost decisă de agenda extratereştrilor malefici, atunci oamenii obişnuiţi vor susţine cu convingere aceeaşi poveste fabricată, fără să ştie că sunt folosiţi ca pioni în jocul de control care acoperă înşelăciunea extratereştrilor archoni (entitati reptiliene eterice). Prin controlarea şi manipularea percepţiei asupra realităţii, multe fiinţe umane de pe planetă îşi auto-consolidează starea de sclavie prin perpetuarea războaielor şi a exploatării resurselor planetare.

Realitate diminuată

Ca rezultat al exercitării unui control electronic asupra activităţii cerebrale şi a formelor-gând, asupra emoţiilor, amintirilor şi cunoaşterii acumulate de-a lungul timpului, harta noastră mentală poate fi manipulată şi rescrisă, cu scopul de a ne face să credem în ceva care nu este concret sau adevărat. Aceasta este ceva similar cu efectele utilizării realităţii mediate de computer prin dispozitive de inteligenţă artificială pentru a edita, sustrage şi îndepărta informaţii, sau cu a manipula percepţia asupra realităţii prin tehnologie care acţionează ca un filtru vizual între lumea reală şi ceea ce percepe utilizatorul. Când un implant sau o tehnologie computerizată este utilizată de cineva pentru a edita sau a diminua percepţia realităţii a altor fiinţe umane, precum ştergerea din minte a amintirilor, aceasta are efecte şi consecinţe nefaste asupra funcţionării interioare a individului şi a abilităţii sale de a-şi menţine o coerenţă psihologică şi emoţională.

Tehnologia care este folosită pentru a diminua percepţia realităţii de fapt fracturează întregul multidimensional al conştiinţei, iar porţiuni din aceasta sunt conectate la realitatea virtuală dezvoltată, în timp ce alte secţiuni există în interiorul straturilor temporale ale conştienţei organice.
Această acțiune a mai fost denumită și „fragmentarea sufletului”. Implanturile sunt utilizate specific pentru a diminua realitatea percepută prin manipularea funcţiei bio-neurologice a creierului uman, pentru a nu fi percepute sau văzute subiecte, obiecte sau anumite lucruri neaprobate, care controlorii nu vor să fie văzute. Aceasta se produce prin blocarea percepţiei realităţii, prin blocarea receptorilor neurologici şi deturnarea creierului astfel ca masele să nu poată decodifica fluxurile de informaţii sau anumite frecvenţe specifice ale acelui conţinut sau lucru care a fost selectat pentru a fi în mod intenţionat şters din memorie.

Dacă datele pe care le-am acumulat și de care dispunem, care ne educă şi ne informează despre viaţă, sunt bazate pe un fundament de minciuni şi înşelăciuni intenţionate, filtrate prin implanturi care diminuează realitatea, suntem într-un dezavantaj sever în ceea ce priveşte luarea de decizii clare, inteligente şi în cunoştinţă de cauză, decizii care vor avea impact asupra stării noastre de bine (prezente şi viitoare). Un exemplu este falsa informaţie dată umanităţii de agenda extratereştrilor malefici în timpul celui de-al Doilea Război Mondial care stabilea convenţia pentru curricula instituţiilor academice publice. Versiunea falsificată a datelor ştiinţifice şi istorice, care a fost scrisă în manualele școlare pentru a întări povestea fabricată asupra diferitelor subiecte, este încă susţinută de instituţiile academice. Prin manipularea inteligenţei şi a controlului accesului la informaţii, ceea ce diminuează percepţia asupra realităţii, şi de asemenea prin alimentarea, prin dezinformare, a percepției asupra a ceea ce consideră a fi inimici, ființele umane sunt menţine în ignoranţă cu scopul de a le păcăli pentru a lua decizii greşite bazate pe minciuni.

Manipularea percepţiilor oamenilor asupra realităţii, făcându-i să creadă în falsuri şi minciuni care sunt create printr-o lungă serie de false impresii furnizate de-a lungul timpului, este o metodă folosită pentru a diminua percepţia asupra informaţiilor adevărate şi de a controla accesul la acestea şi la o cunoaştere mai înaltă. Fiecare fiinţă umană (obişnuită) de pe Pământ este subiectul unui flux continuu de dezinformare şi gânduri implantate, a tentativelor de manipulare a percepţiei în timp ce îi este blocat accesul la informaţii adevărate şi precise. Acum a venit momentul să cerem să aflăm adevărul şi să luăm act cu curaj de ceea ce s-a petrecut în realitate cu planeta Pământ şi cu întreaga umanitate în timp ce oamenii au fost adormiţi şi implantaţi cu gânduri care nu erau ale lor.

Controlarea percepţiei înseamnă subjugare

Dacă vom începe să reflectăm profund asupra motivelor pentru care controlorii şi agenda extratereştrilor malefici muncesc din greu pentru a diminua percepţia oamenilor asupra realităţii lumii exterioare, prin controlarea formelor gând şi a credinţelor pe care le au ființele umane în mintea lor, prin ce alte metode ne imaginăm că își vor putea implementa agenda, decât prin arme de control mental? În prezentul material sunt explorate metodele pe care ei le utilizează în mod obişnuit sub formă de tehnologii ascunse care proiectează gânduri implantate şi implanturi, cu scopul de a dobândi controlul şi accesul în mintea personală, mintea colectivă şi mintea planetară. Cei care au acces la cea mai mare parte din cunoaştere, inteligenţă şi sunt conştienţi de ceea ce se petrece cu adevărat în lume au cel mai strategic avantaj de pe planetă.

Din acest motiv, controlorii utilizează această cunoaştere spre marele lor avantaj pentru a abuza de putere. În climatul prezent, de război purtat pentru subjugarea conștiințelor, diminuarea accesului facil la surse deschise de cunoaştere, manipularea prin intermediul mass-media principală concomitent cu blocarea răspândirii informaţiilor adevărate în comunitatea globală, sunt concepte care este important să fie înţelese.
Acesta este un exemplu al modului în care tacticile divide et impera sunt folosite pentru a gestiona inteligenţa, a controla percepţiile şi pentru a conduce conştiinţa maselor direct spre ignoranţă şi subjugare.

Când trupul şi creierul uman sunt blocate printr-un anumit implant de control mental sau printr-o formă de hărţuire electronică bio-neurologică, sistemul nervos şi creierul sunt redirecţionate pentru a fi mai accesibile la a primi transmisii de gânduri generate din numeroase surse externe la care oamenii sunt expuşi. Când atenţia persoanei este concentrată pe o serie de imagini luminoase și sunete, cum este în cazul filmelor şi al muzicii, aceste imagini transmit informaţii holografice şi uneori transmit implanturi de frecvenţă în sistemul nervos central, creier şi subconștient. De notat suprasaturarea cu imagini legate de moarte, violenţă şi comportamente inumane cu care publicul este în mod constant bombardat prin mass-media, ceea ce dezvăluie un nivel al implantării de gânduri nocive ca strategie.

Reţelele artificiale trimit în exterior în mod continuu pulsuri electromagnetice de informaţie prin dispozitive electronice văzute sau nevăzute, pentru a ţine oamenii fixaţi pe drame fără rost, poveşti false 3D şi emoţii extrem de nefaste, pentru a produce minţi patologice. Dacă majoritatea umanităţii nu este conştientă de faptul că oamenii utilizează în primul rând o minte patologică pentru co-crearea propriei realităţi, atunci ne dăm seama cu uşurinţă ce fel de lume este creată în mod inconştient. Este necesar ca toţi oamenii să deschidă ochii şi să privească în jur, să fie sinceri asupra a ceea ce văd ca reflectare globală. Astfel, este necesar să înţelegem natura minţii patologice şi a formelor ei gând cu scopul de a îi opri funcţionarea, realizând că este o minte patologică care co-creează o societate patologică.

Citiți a doua parte a articolului


Citiți și:

Tehnologii sinistre ale controlului mental ce sunt aplicate umanității

Când lupii tac, se aud doar oile

Liderii lumii sunt antrenați să folosească «limbajul trupului» pentru a-și manipula audiența

 

yogaesoteric
31 iulie 2018

 

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More