Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Despre noi >Anunţuri >
Noi apariții de carte la Editura Ganesha

 

În această vară, Editura Ganesha este prezentă cu numeroase titluri noi, invitându-vă să explorați fascinantul univers care se dezvăluie intuiției și viziunii spirituale cât și, deopotrivă, științei abordate cu un spirit pătrunzător, eliberat de dogmele osificate.

Eliberarea
de Francisco Candido Xavier

Brazilianul Francisco Candido Xavier, mai cunoscut sub numele de Chico Xavier, este cel mai celebru medium al Braziliei. Într-o perioadă de 60 de ani el a scris prin transmisie mediumică peste 450 de cărți, care au acoperit domenii foarte vaste ale spiritualității, filosofiei, istoriei și științei. Lucrările sale au dovedit totodată și o remarcabilă inspirație în beletristică și poezie. Întreaga sa operă a fost înscrisă pe direcția valorizării altruismului, compasiunii și dăruirii necondiționate lui Dumnezeu. Chico Xavier a recunoscut întotdeauna cu umilință că sursa inspirației sale vine din lumile superioare astrale, fapt care constituie, de altfel, singura explicație plauzibilă pentru viteza uimitoare cu care era capabil să scrie într-un mod competent despre subiecte atât de complexe, despre care nu a studiat niciodată în viața sa obișnuită. Apreciate ca valoroase repere morale și spirituale, cărțile sale s-au vândut în zeci de milioane de exemplare, iar veniturile obținute au fost canalizate în totalitate pentru ajutorarea caritabilă a celor nevoiași.

Eliberarea prezintă o extraordinară experiență din lumea astrală în care se evidențiază modul în care lucrează spiritele elevate pentru a ajuta nefericitele suflete care s-au lăsat cuprinse în mrejele orgoliului, iluziei și întunericului. Captivantă și în același timp emoționantă, experiența descrisă ne ajută să realizăm că iubirea cucerește întreaga ură și că binele învinge tot răul.

Andre Luiz, spiritul care „dictează” această scriere, dorește să reveleze că dincolo de micile spații în care trăim pe Pământ strălucește o altă viață, mai frumoasă și mai intensă, însă pentru a avea acces în acea lume este necesară o dezvoltare spirituală pe măsură, pentru a izbândi pe căile înguste ce conduc la o sublimă iluminare.


În lumea cea tainică, glorioasă, ce există în Universul Astral
de Francisco Candido Xavier

Lumea astrală pe care o descrie autorul prin spiritul lui Andre Luiz este caracterizată de o activitate intensă, organizată și animată de altruism. Este o lume destul de apropiată ca vibrație de cea pământeană și are rolul de a primi sufletele celor care tocmai sosesc în lumea de dincolo, dar și de a-i pregăti pe cei care se întorc într-un nou trup, în planul fizic.

Perspectiva oferită asupra vieții pământene este cu mult mai vastă decât aceea a muritorilor. Prin puterea de pătrundere a conștiinței specifică lumii astrale sunt revelate conexiuni cauzale și semnificații ce se întind pe durata a numeroase reîntrupări trecute, dar și pe capacitatea de a sesiza cele mai probabile linii de derulare a viitorului. Firul narațiunii descrie cazul unui pacient grav bolnav, ce urmează să părăsească lumea fizică prin așa-zisa „moarte”. Analiza cazului său și trecerea sa în lumea astrală dezvăluie lecții de viață din care cu toții avem de învățat. Pe acest fundal sunt oferite revelații extraordinare despre funcționarea creierului și despre adevăratele cauze ale dereglărilor psihice.

Ceea ce impactează în mod deosebit este conlucrarea plină de dinamism și abnegație a ghizilor spirituali din lumile astrale, care urmăresc continuu, cu fermitate și dragoste nețărmurită, să eleveze absolut toate ființele, inclusiv pe cele mai rătăcite, spre Lumina și Gloria lui Dumnezeu.


Justiția Divină
de Francisco Candido Xavier

Lucrarea se constituie într-o serie de reflecții asupra cărții Cerul și Infernul, scrisă de Allan Kardec. Kardec este considerat fondatorul spiritismului, doctrină care în secolul al XIX-lea a fost entuziast îmbrățișată de zeci de milioane de oameni. Un celebru exponent al spiritismului în România a fost eminentul savant Bogdan Petriceicu Hașdeu. Concepția dominantă a spiritismului este aceea că manifestările spirituale recunoscute și dovedite servesc transformării sociale și morale a umanității. Chico Xavier poate fi considerat un continuator al lui Allan Kardec.

Toate comentariile la Justiția Divină au fost psihografiate (scrise prin transmisie mediumică) în timpul unor adunări publice ale Adunării Spiritiste Creştine din localitatea braziliană Uberaba.

Structurată pe câteva zeci de teme pe care le tratează sintetic, cartea atinge subiecte precum: Justiție umană și Justiție Divină, Legile Iubirii și ale Destinului, Școala Vieții, Prezența Divină, Evoluție Spirituală și Liber Arbitru.

Iată câteva exemple sugestive de reflecții pline de înțelepciune, la care merită din plin să medităm:
• „Justiția umană apreciază faptele în funcție de ultimele incidente survenite, dar Justiția Divină analizează toate circumstanțele, încă de la cele mai mici impulsuri ce se află la originea lor.”
• „În tribunalele nemuririi, orice spirit datornic îşi plăteşte datoriile.”
• „Și tu, străduieşte-te să faci cât mult de bine poți în fiecare minut care trece.”
• „Ai pierdut relații afective sublime în momentul în care cei dragi au trecut granița morții; totuşi, într-o zi, îi vei revedea pe toți când îți vei simți spiritul eliberat în sânul Marii Lumini.”
• „Observă, aşadar, ce faci cu timpul tău, şi fă astfel încât bunătatea şi înțelegerea, discernământul şi echilibrul să se instaleze în tine, căci ziua pe care o laşi să treacă, goală şi fără rost, este într-adevăr o comoară pierdută pentru totdeauna.”


Mesagerii – Viața în Lumea Spiritelor
de Francisco Candido Xavier

Cartea este o continuare a celebrului roman spiritual Nosso Lar, care a și fost ecranizat în anul 2010 prin filmul cu același nume. Acțiunea are loc, în mare parte, tot în orașul spiritual Nosso Lar (în traducere „Casa Noastră”), după ce fostul medic Andre Luiz a părăsit planul fizic și s-a detașat deja psihic de legăturile pământești. Andre se pregătește acum să se integreze într-un grup spiritual care oferă asistență de urgență în planurile Pământului. Grupul este ghidat de un spirit foarte înțelept și puternic, pe nume Aniceto. Scrisă ca o relatare la persoana I-a de către Andre Luiz, lucrarea descrie în detaliu cum decurge o săptămână de muncă spirituală îndeplinită de mesagerii Binelui Dumnezeiesc printre ființele încarnate.

Mai presus de toate, cartea subliniază valoarea credinței, o adevărată „apă vie” a sufletului, care conduce gradat la o stare de reverență profundă față de darurile sublime oferite de Tatăl Ceresc. Derularea narațiunii este mereu dublată de evidențierea unui concept superior de disciplină morală, calitate indispensabilă celor care aleg să se dăruiască în arena serviciului spiritual.

Vindecarea Perfect Naturală – Filosofia și practica bazate pe unitatea dintre boală şi vindecare
de Dr. Henry Lindlahr


Această carte faimoasă a reprezentat piatra de temelie a medicinei naturopatice americane, disciplină ce a fost fondată la începutul secolului XX. Lucrarea abordează problematici diverse și esențiale, cum ar fi: modalități generale de diagnostic și tratament; diferența dintre suprimarea simptomelor unei boli față de eliminarea cauzelor acesteia; cauzele și tratarea cancerului; eficiența homeopatiei; rolul dietei, postului și rugăciunii. Dr. Henry Lindlahr mai relevă de asemenea importanța deosebită a exercițiilor fizice, a respirației corecte, a hidroterapiei, importanța aerului curat sau a expunerii la soare. De remarcat argumentele critice față de vaccinare, care este considerată o practică eronată din punctul de vedere al legilor naturale, ce conduce la multiple tulburări.

Așa cum autorul arată prin numeroase exemple clinice, metodele sale, bazate pe înțelegerea profundă a unor mecanisme fundamentale ale fiziologiei umane, au dat imediat rezultate excepționale, chiar și în cazuri în care alți medici apreciau că pacienții nu mai au nicio șansă de supraviețuire. Faptul că dr. Lindlahr i-a vindecat complet și foarte rapid a atras, așa cum era de așteptat, furia colegilor de breaslă, care l-au acuzat de șarlatanie.

Deși lucrarea a fost publicată pentru prima dată acum mai bine de 100 de ani, principiile sale de vindecare perfect naturală sunt la fel de valabile și astăzi. Ca și în cazul medicinei tradiționale ayurvedice, valoarea adevărului nu este diminuată de trecerea timpului. Dimpotrivă, aceste adevărate „perle” de experiență practică în domeniul vindecării își demonstrează cu atât mai mult utilitatea în prezent, când marile concernuri globale ale industriei farmaceutice au reușit în mare măsură să suprime cunoașterea principiilor naturiste și să orienteze așa-zisa „știință medicală” către practici mai degrabă distructive decât curative.


Masajul capului în tradiţia ayurvedică
de Helen McGuinness

La modul tradiţional, masajul a reprezentat o trăsătură importantă a vieţii de familie de-a lungul generaţiilor. Tradiţiile indiene consideră că masajul păstrează forţa vitală şi energia trupului, fiind cea mai puternică modalitate de relaxare şi reîntinerire.

Deşi tehnicile folosite în masajul ayurvedic al capului implică numai partea superioară a trupului, beneficiile potenţiale sunt multiple. Se poate spune că masajul ayurvedic al capului este o terapie cu adevărat holistică, prin faptul că are multe beneficii fiziologice şi psihologice. Mulţi pacienţi susţin că în urma acestei forme de tratament simt reechilibrarea întregului trup.


Lumea fascinantă a vibrațiilor 
(volumele I-VI)
de Henri Chrétien

 

Henri Chrétien este unul dintre cei mai importanți inventatori ai secolului XX, care s-a format sub influența unor mari personalități franceze, printre care astronomul Camille Flammarion. Chrétien este cel care a inventat colimatorul (folosit în aviație), periscopul (folosit de submarine și tancuri), dar și cinemascopul (care se află la baza cinematografiei stereo și pentru care în 1954 a primit Premiul Oscar). A făcut de asemenea numeroase descoperiri de excepție în domeniul astronomiei. Ca și în cazul lui Issac Newton, versiunile academice ale biografiilor sale omit un aspect esențial și anume că a fost deosebit de preocupat de cercetarea spirituală.

Lucrarea monumentală, în șase volume, Lumea Vibrațiilor este o dovadă elocventă asupra anvergurii și complexității preocupărilor sale în efortul de a uni într-un tot unitar științele fizice cu cele spirituale. Autorul considera că toate științele sunt, dincolo de aparențe, unificate într-un enigmatic TOT, a cărui cercetare multidisciplinară conduce la intuirea, la descoperirea unei Cauze primordiale, creatoare, providențiale, ce ni-l dezvăluie pe Dumnezeu și către care sufletul fiecărui om se înalță din treaptă în treaptă, într-o evoluție progresivă.

Volumele Lumea Vibrațiilor corelează cunoștințe aprofundate de știință și spiritualitate pentru a descrie modul în care se manifestă în cadrul Creației Dumnezeiești feluritele energii mai mult sau mai puțin tainice.

Volumul I – Atomii. Astrele. Pământul. Universul. Eterul. Influențele formelor
Lucrarea începe cu o expunere generală ce are ca mesaj necesitatea de a înțelege primordialitatea spiritului în fața materiei. Autorul descrie apoi structura radiantă a Universului material și prezintă o teorie cosmogonică despre formarea planetelor, stelelor și galaxiilor.

Volumul II – Electricitate. Electromagnetism. Relativitate. Cuante. Relații electromagnetice între corpuri
Tratează problematici legate de natura și propagarea undelor electromagnetice, radioactivitate, teoria relativității, teoria cuantică și abordarea științific-spirituală a noțiunii de „infinit”.

Volumul III – Lumina. Culorile. Gusturile și influențele lor fiziologice, patologice, terapeutice
Prezintă considerații științifice asupra luminii, culorilor, pietrelor prețioase, mirosurilor și gusturilor, precum și influențele acestora în vindecarea unor afecțiuni și în accelerarea evoluției spirituale.

Volumul IV – Muzica. Undele sonore, ultra-sonore, infra-sonore și influențele lor fiziologice, patologice, terapeutice. Atingerea, de aproape și de la distanță
Este evidențiată eficiența mult mai mare pe care o are „atingerea” inefabilă a sufletului decât acțiunea grosieră asupra trupului. Sunt prezentate o serie de studii experimentale asupra sensibilităţii perceptive la nivelul trupului și, respectiv, la cel al sufletului.

Volumul V – Biologie. Patologie. Terapie. Cancerul, cauza lui
Cancerul este văzut ca o perturbare electromagnetică, a cărei frecvență de vibrație poate fi precis măsurată. În analiza instalării cancerului, autorul identifică etape intermediare, semnalate de apariția unor boli precanceroase. Terapia presupune utilizarea electrobiologiei, radiesteziei și a homeopatiei. Autorul arată pe baza a numeroase exemple că boala este în strânsă legătură și cu existența unor curenți telurici negativi pe care, din nefericire, știința oficială îi ignoră.

Volumul VI – Manual teoretic și practic de radiestezie. Fizică. Cercetări. Analize
Radiestezia este descrisă ca o ramură a științei vibrațiilor, o știință sacră și inițiatică ce a fost utilizată mii de ani de civilizațiile care ne-au precedat. Ea implică folosirea unui simț pe care îl au și animalele, dar care în cazul omului poate fi amplificat de câteva instrumente foarte simple, cum ar fi pendulul sau bagheta radiestezică. Cartea este o veritabilă inițiere – foarte detaliată și competentă – pentru înțelegerea științifică a radiesteziei și, mai ales, pentru aplicarea ei concretă într-un vast registru de posibilități.


Oracolul Zodiac – Prospectarea supranaturală, în mod dumnezeiesc integrată, a ceea ce urmează să se petreacă în existența noastră

Acest oracol-zodiac intenţionează să ofere o modalitate de lucru simplă şi clară pentru a ne orienta în special în situațiile foarte importante, când avem nevoie să luăm o decizie înțeleaptă. Lucrul cu oracolul zodiac poate deveni în timp o cale de înţelegere și traversare fericită a evenimentelor din viața noastră atunci când Îl rugăm cu umilinţă, cu sinceritate, cu iubire şi cu credinţă pe Dumnezeu să ne ofere îndrumarea.

Oracolul reprezintă în același timp și o introducere în noțiunile de bază ale Astrologiei, ca știință sacră: Casele astrologice, Semnele, Planetele, Elementele şi modurile vibratorii subtile. În mod specific, Oracolul zodiac este un fel de astrologie orară în miniatură, care pune în armonie divinatorie arcanele cu informaţia astrologică. Este deosebit de folositoare mai ales acelora care doresc să mențină o discreţie totală cu privire la problemele cu care se confruntă sau care nu sunt încă pregătiţi să consulte un astrolog în vederea unor analize detaliate şi aprofundate.

Într-o etapă ulterioară, atunci când dobândim experienţă în folosirea oracolului zodiac şi observăm deja anumite rezultate spirituale în noua înţelegere pe care o dobândim asupra vieţii şi a evenimentelor sale, vom putea să ajutăm cu modestie fiinţele apropiate, consultând oracolul zodiac pentru ele.

 
yogaesoteric
2 august 2018

 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga