Iată statul paralel!

 

Cunoscutul analist Bogdan Tiberiu Iacob revine în site-ul Inpolitics cu o dezvăluire de senzație. Statul paralel tocmai ni s-a înfățișat din nou. În carne și oase. Și, prin manevre oculte, a reușit de curând să redefinească terorismul. Prin lege. Utilizând Parlamentul României. În așa fel încât terorist poate deveni oricine. Aproape toți cetățenii români ar putea fi încadrați în această categorie.

Cine are curiozitatea să vadă cum a definit terorismul Parlamentul acestei republici, a cărui majoritate clamează lupta împotriva statului paralel, o poate face consultând citatul din actul normativ, oferit pe Inpolitics de Bogdan Tiberiu Iacob. În esență, teroristul nu mai e ce-a fost odată. Acum el se transformă într-un dușman intern. Iar definiția este anume atât de vagă încât orice cetățean poate fi urmărit de SRI pentru terorism.

Acest act normativ a fost inițiat de mai mulți membri ai Comisiei de supraveghere a activităților SRI și SIE. De câțiva parlamentari specialiști în intelligence. Mai pe înțelesul tuturor, de oameni ai serviciilor plasați în Senat și Camera Deputaților. Proiectul de lege plantat astfel în Parlament în noiembrie anul trecut, a trecut ca prin brânză prin Senat, fără niciun fel de dezbatere, prin asumare tacită. Și a urmat Camera Deputaților, unde dezbaterile au durat circa cinci minute. Sub pretextul preluării unei directive europene – care nici măcar nu a fost preluată – a fost astfel modificată Legea 535 din 2004 iar terorism a devenit tot ce mișcă. În consecință, Serviciul Român de Informații a dobândit competențe practic nelimitate legate de supravegherea în masă a cetățenilor acestei țări.

Niciunul dintre liderii politici care se bat cu cărămida în piept, afirmând că luptă împotriva statului paralel, împotriva abuzurilor acestuia și că se plasează de partea cetățeanului, ale cărui drepturi și libertăți le promovează, nu a sesizat această uriașă murdărie. Nimeni nu a reclamat ceea ce s-a pus la cale și, în final, s-a înfăptuit. Președintele României a promulgat această lege fără să clipească. Desigur, după ce a citit-o cu mare atenție, până când a înțeles-o pe deplin.

Dar cine totuși s-a sesizat? Spre meritul ei, doamna Cristina Tarcea. Președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție. Aceasta s-a adresat Curții Constituționale, solicitându-i să examineze modul în care Parlamentul a redefinit terorismul. Iar Curtea Constituțională a confirmat faptul că definiția este neclară. Prea vagă. Anume neclară. Rezultatul este că acest act normativ a fost declarat neconstituțional.

Oare câte asemenea mârșăvii se mai petrec sub ochii noștri, mârșăvii puse la cale fix de către statul paralel, a cărui existență o neagă unii? Atragem foarte serios atenția asupra faptului că, atâta timp cât o definiție a terorismului este intenționat prea generală, fiecare cetățean devine automat suspect, poate fi urmărit, poate fi investigat iar Serviciul Român de Informații își poate dezvolta exponențial infrastructura materială și umană. În paguba întregii societăți. O societate transformată în obiectiv. Adică în inamic. Iar costurile unei asemenea operațiuni, tipice de stat polițienesc, sunt exorbitante.

Citiți și:

De la statul clientelar la statul paralel al noii securități (I)

Celălalt stat


 

yogaesoteric
11 octombrie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More