Mărturii – relatări ale yoghinilor care au realizat rugăciunea de 24 de ore

de Monica Dascălu

Scripturile hinduse afirmă în mod explicit faptul că dacă fiinţa umană se va adresa timp de 24 de ore neîntrerupt lui Dumnezeu prin rugăciune, Dumnezeu îi va răspunde cu certitudine. Mulţi yoghini au realizat deja acest demers al rugăciunii neîntrerupte de 24 de ore către Dumnezeu Tatăl şi experienţa lor directă confirmă afirmaţia străvechilor scripturi. Prin urmare, dacă deja mii de oameni au reuşit în această direcţie, este clar: oricine poate reuşi, dacă abordează corect rugăciunea de 24 de ore.

Valoarea excepţională a rugăciunii neîntrerupte de 24 de ore către Dumnezeu Tatăl vine în primul rând din faptul că fiinţa umană face sacrificiul fundamental de a renunţa la toate obiceiurile, preocupările, dorinţele, problemele şi gândurile sale obişnuite, pentru a se gândi în schimb numai şi numai la Dumnezeu, urmărind atunci să trăiască neîntrerupt o stare de iubire pentru Dumnezeu. Şi într-adevăr, fiinţele umane care au reuşit să facă acest sacrificiu fundamental, punându-L pe Dumnezeu „pe primul loc” în viaţa, sufletul şi mintea lor, pentru 24 de ore, îndreptându-se atunci cu toată fiinţa lor spre Dumnezeu, fără a avea alte motive decât dorinţa sinceră de a trăi realitatea relaţiei lor personale cu Dumnezeu, ne relatează la unison bucuria inefabilă a primirii răspunsului divin, precum şi certitudinea de nezdruncinat care însoţeşte acest răspuns.

Discutând cu mulţi yoghini care au realizat cu succes rugăciunea neîntreruptă de 24 de ore către Dumnezeu Tatăl, am sintetizat relatările lor pentru a evidenţia anumite aspecte comune, dar trebuie să precizăm încă de la început faptul că această comunicare intimă cu Dumnezeu este o experienţă spirituală fundamentalăcare se poate manifesta în nenumărate forme şi modalităţi, infinit nuanţate. Nu există o regulă generală şi mai ales, această experienţă spirituală fundamentală este înainte de toate o experienţă intimă şi personală, care nu poate fi înlocuită de nici o alta.

Abordarea rugăciunii cu o stare lăuntrică de aspiraţie spirituală, dragoste necondiţionată pentru Dumnezeu, puritate, simplitate şi candoare, favorizează foarte mult succesul, precum şi credinţa de nezdruncinat în eficienţa rugăciunii neîntrerupte către Dumnezeu. Dimpotrivă, scepticismul şi îndoielile ne conduc inevitabil la eşec pe acestă cale. Celor care, în ciuda relatărilor tuturor celor care au realizat cu succes rugăciunea neîntreruptă de 24 de ore către Dumnezeu Tatăl, mai au încă îndoieli, le sugerăm să abordeze cu deschidere şi curaj această experienţă, cerându-i din tot sufletul o clarificare lui Dumnezeu însuşi.

Mulţi yoghini ne-au relatat faptul că, deşi au început rugăciunea cu bucurie, aspiraţie, entuziasm şi credinţă, totuşi în demersul lor de a se ruga 24 de ore, s-au confruntat cu  perioade mai dificile – veritabile teste sau încercări spirituale. În multe cazuri, entuziasmul iniţial trece după câteva ore şi de la caz la caz se poate manifesta oboseala, somnolenţa, poate apărea o stare de „uscăciune” sufletească, se pot manifesta îndoielile, necredinţa, descurajarea, apărând uneori chiar un sentiment copleşitor de singurătate. Toate aceste stări trec – ne relatează cei care au reuşit, prin aspiraţia, credinţa şi dăruirea pe care le-au manifestat atunci, să le depăşească – şi gradat apare sentimentul inconfundabil al prezenţei divine, sentimentul inefabil că Dumnezeu este alături de noi în efortul pe care îl facem, că ne ascultă rugăciunea cu atenţie, că ne susţine cu dragostea Lui.

Foarte multe relatări evidenţiază emoţia copleşitoare şi starea de mister care precede răspunsul divin propriu-zis sau apariţia manifestărilor divine: sentimentul că ceva minunat, extraordinar, miraculos, urmează să se producă. Acest presentiment tainic este totdată misterios şi copleşitor. El apare ca un fel de hiatus sau discontinuitate, într-un fel deja suntem conştienţi de prezenţa atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu, care ne îmbrăţişează şi ne susţine cu dragoste, dar simultan începem să intuim faptul că este posibil mult mai mult. Este emoţia covârşitoare a apropierii de marile taine ale Dumnezeirii, emoţia inefabilă a ascultării Cuvântului lui Dumnezeu. Întotdeauna, răspunsul divin primit apoi sau apariţia unei manifestări divine sub o anumită formă – ne relatează cei care au depăşit acest prag – este mult dincolo de imaginaţia lor, mult peste propriile aşteptări.

Am grupat relatările yoghinilor în două materiale, corespunzător celor două rugăciuni prin care îi cerem lui Dumnezeu să ne vorbească sau să ne apară într-o anumită formă. Desigur că această grupare are doar rolul de a sintetiza relatările, căci veţi vedea că în realitate experienţele spirituale relatate se întrepătrund:

Dumnezeu ne răspunde cu certitudine, dacă îi cerem cu fervoare să ne vorbească…

Dumnezeu se poate manifesta într-o anumită formă pentru fiecare dintre noi…

„Dumnezeu Tatăl există şi poate fi perceput chiar şi la nivel fizic deoarece, în ultimă instanţă, întregul Macrocosmos este corpul lui Dumnezeu. Poeţii mistici l-au văzut adeseori, în mod concret, pe Dumnezeu Tatăl chiar în această lume fizică. Tocmai de aceea ei au spus că stelele sunt ochii Săi, iarba şi copacii sunt pletele Sale, apele curgătoare sunt sângele Său. Vuietul oceanului, ciripitul privighetorii, plânsul copilului nou-născut şi toate celelalte sunete ale Creaţiei alcătuiesc vocea Sa… Prin urmare, Dumnezeu Tatăl ne poate apărea cu adevărat chiar şi într-o formă fizică.” – profesor yoga Gregorian Bivolaru

decembrie 2004
yogaesoteric

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More