Satul Dwarfilor, unul dintre cele mai ciudate sate din lume: Majoritatea locuințelor au camere care nu depășesc 140 de cm în înălțime
Într-un colț îndepărtat din sudul Iranului, lângă granița cu Afganistan, este un sat care până în urmă cu aproximativ un secol a fost locuit de oameni de statură foarte mică. Dintre cele aproximativ două sute de case din pietre și lut care alcătuiesc satul, 70 sau 80 au un tavan care nu depășește înălțimea de 1,40 metri. Aceste locuințe nu au doar o înălțime mai mică de doi metri, ci și niște uși pe măsură, iar satul este străbătut de poteci înguste, ceea ce i-a făcut pe cercetătorii occidentali să numească așezarea „Satul Dwarfilor”, după piticii din mitologie.
Căsătoriile între rude, dieta săracă și apa de băut plină cu mercur au dus la modificarea ADN-ului locuitorilor din Makhunik într-un mod neașteptat. Aceștia aveau în trecut o înălțime cu cel puțin jumătate de metru mai mică decât restul iranienilor.
Oamenii din Makhunik trăiau în izolare aproape totală de restul țării. Regiunea era uscată, pustiită și stearpă, ceea ce făcea aproape imposibilă dezvoltarea agriculturii. Laptele de capră, carnea, orzul și un fruct numit „jujube” erau cam singurele surse de hrană în această zonă. Malnutriția a contribuit semnificativ la deficitul de înălțime al locuitorilor. Izolarea a forțat oamenii să se căsătorească între ei, ceea ce a dus la o diminuare și mai mare a staturii în rândul urmașilor lor.
Înălțimea redusă nu a fost singurul motiv pentru care acești oameni au construit case mai mici. Casele mici însemnau mai puține materiale de construcție, erau mai ușor de încălzit și se amestecau lesne cu peisajul, făcându-le mai greu de observat de către popoarele invadatoare.
La mijlocul secolului al XX-lea, regiunea a început să se dezvolte prin construirea de drumuri, ceea ce a permis ca alimentele sănătoase să ajungă în zonă, fapt ce a dus la o creștere semnificativă în înălțime a noilor generații.
Majoritatea celor 700 de locuitori din Makhunik au acum o înălțime medie. Au trecut ani de când au părăsit locuințele strămoșești și s-au mutat în case din cărămidă. Dar, în afară de casele și de înălțimea lor, nimic nu s-a îmbunătățit pentru acești săteni. Viața este încă dură, iar agricultura mai săracă din cauza secetei permanente. Cei mai tineri merg în orașele din apropiere pentru a lucra, iar femeile se ocupă cu îngrijirea gospodăriilor.
Arhitectura și moștenirea unică a satului Makhunik reprezintă un potențial bogat pentru turism, pe care locuitorii speră ca într-o bună zi să fie capabili să-l exploateze la adevărata sa valoare.
Citiți și:
Orașul hobiților. Structuri megalitice cu origini necunoscute din Munții Caucaz
Călătorie într-un oraș din deșertul Libiei – Ghadames, orașul oază denumit și «Perla deșertului»
Marcahuasi – cel mai straniu loc de pe Pământ
yogaesoteric
17 noiembrie 2018
Also available in:
Français