Memoria de împrumut. Primul transplant de memorie realizat cu succes de oamenii de știință…

 

Transferul de memorie este ceva ce până nu de mult era doar un subiect pentru filmele science-fiction. Acum, însă, cercetătorii susțin că au transferat cu succes amintiri între melci, prin injectarea ARN-ului din melcii de mare antrenați să facă anumite lucruri în cei care nu fuseseră pregătiți în acest sens. După finalizarea procesului, oamenii de știință au observat cum acei melci care nu avuseseră parte de antrenament, răspund printr-o reacție defensivă, similară cu cea învățată de ceilalți, la diferitele teste la care a fost supuși, de parcă ar mai fi trecut prin acele experiențe.

Cercetarea a fost făcută pentru a ajuta la înțelegerea bazei fizice a memoriei, și ar putea fi utilă atât la restaurarea amintirilor pierdute, cât și la îndepărtarea traumelor dureroase din punct de vedere emoțional. Cercetătorii, conduși de biologul David Glanzman de la Universitatea din California, Los Angeles, speră să înțeleagă ceva numit engramă, o urmă fizică de stocare a memoriei.

Studii recente au constatat că memoria pe termen lung poate fi restaurată după amnezie cu ajutorul unei componente de priming. Această componentă primordială este încă necunoscută, dar procesul pare să implice modificarea epigenetică, ceva în care ARN-ul este puternic implicat. ARN-ul este, de asemenea, implicat în procesul de formare a amintirilor pe termen lung. Acest fapt l-a condus pe Glanzman și echipa sa la cercetările de față, care studiază posibilitatea ca unele aspecte ale memoriei pe termen lung să poată fi transferate de la un subiect la altul.

Totuși, nu toată lumea științifică este convinsă că avem în față un schimb de memorie: „Este interesant, dar nu cred că au transferat o amintire. Este posibil ca ARN-ul să transfere un alt proces, nu neapărat memorie”, a declarat pentru The Guardian biochimistul Tomás Ryan de la Trinity College din Dublin, care nu a fost implicat în cercetare.

Dar dacă Glanzman are dreptate, descoperirea lui ar putea fi declarată descoperirea secolului: „Cred că în viitorul apropiat, am putea folosi ARN-ul pentru a ameliora efectele bolii Alzheimer sau tulburarea de stres post-traumatic”.

Rezultatele experimentului au fost publicate în revista de specialitate eNeuro.

Citiți și:

Creierul uman are o structură formidabilă și s-a descoperit că el ar putea memora o cantitate de date ce este echivalentă cu întregul internet

Aflaţi cum vă puteţi întări memoria stimulând neurogeneza la orice vârstă

YOGA este de mii de ori mai bună pentru a avea o excelentă memorie decât exerciţiile

 

yogaesoteric
19 noiembrie 2018


 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More