SHIVA ne face semne. Tabăra internațională de șivaism – Herculane, 20-24 octombrie 2018

 

20 octombrie 2018. Prima zi de tabără… Fețe zâmbitoare, îmbrățișări calde, lumină în ochii și în sufletele celor care au venit aici, atrași de Puterea dumnezeiască, de Grația și Iubirea infinită pe care le manifestă SHIVA, Supremul Ghid Spiritual (GURU) al tuturor yoghinilor.

Este a patra tabără de acest gen din România și reunește participanți din toate colțurile țării dar și din Danemarca, Spania, Portugalia, Franța, Grecia și SUA.

Nicolae Catrina, coordonatorul taberei, a pregătit și de această dată un program foarte bogat și consistent, ce îmbină prezentări teoretice inedite și elemente practice deosebit de valoroase: inițiere ocultă în misterele puterii formidabile a YONI-ului; inițierea specială în KAMA SHAKTI MANTRA, care trezește și dinamizează energia erosului pur (KAMA); procedee ezoterice secrete de dinamizare a energiei asociate acestei MANTRA-e; revelarea unor aspecte secrete referitoare la proiecția celor zece Mari Puteri Cosmice la nivelul YONI-ului; aspecte teoretice și practice referitoare la ceremoniile spirituale de adorare a YONI-ului; practica legământului spiritual, VRATA YOGA etc.

Un subiect central, ce a fost abordat în cadrul unor module cât se poate de aplicate și dense, l-a constituit ipostaza lui SHIVA numită SHIVA PARAMAGURU, arhetipul oricărui Ghid Spiritual, protectorul și călăuza tuturor aspiranților spirituali. Această ipostază, care mai este cunoscută și sub numele de ADHIGURU sau JAGATGURU, oferă fiecărui aspirant spiritual, într-o manieră personală, accesul la starea de îndumnezeire.

Mărturii emoționante, pline de sinceritate și trăiri spirituale înalte au fost împărtășite atât la microfon, cât și în scris, în urma exemplificărilor realizate, constituind tot atâtea dovezi ale eficienței spirituale a tehnicilor abordate.

Un punct culminant al taberei l-a constituit ceremonia spirituală de adorare a LINGAM-ului lui SHIVA. Într-o atmosferă plină de prezența subtilă, inefabilă a lui SHIVA, cei prezenți s-au simțit translatați gradat în tărâmul său mirific, încărcat de puterea sa formidabilă, de mister și sacralitate, de transcendență.

Forța evocării lui SHIVA, realizată în cadrul unei depline integrări dumnezeiești, a făcut ca pe parcursul acestor tabere de șivaism El să se manifeste într-un mod grandios, oferindu-le participanților, de fiecare dată, câte un uimitor cadou spiritual, prin anumite semne ale Grației Sale manifestate chiar în planul fizic.

Astfel, în tabăra de șivaism care a avut loc în anul 2016 la Brașov, s-a manifestat un fenomen meteorologic cu totul neobișnuit, care a fost în mod evident un semn revelator și un răspuns formidabil al lui SHIVA: ninsoare abundentă însoțită de tunete și fulgere, la scurt timp după realizarea ceremoniei de identificare cu tridentul lui SHIVA. În numeroase tradiții spirituale, trăsnetul, tunetul sau fulgerul (denumite global VAJRA în limba sanscrită sau DORJE în tibetană) sunt considerate ca fiind manifestări vizibile ale unor Atribute Dumnezeiești.

În tabăra care s-a desfășurat în anul 2017, tot la Brașov, s-a manifestat un alt semn minunat, care a evidențiat într-un mod copleșitor pentru toți cei de față, dincolo de orice îndoială, un răspuns similar din partea lui SHIVA: trei curcubeie au apărut în serie, unul după celălalt, în ultima zi a taberei, la scurt timp după ceremonia de adorare a SHIVA LINGAM-ului, la care au participat câteva sute de persoane. Este bine cunoscut faptul că, la modul general, curcubeul este prin excelență simbolul Legământului lui Dumnezeu cu oamenii, aspect care apare și în Biblie.

În tabăra de anul acesta, SHIVA le-a oferit participanților un alt semn al prezenței sale inefabile. Imediat după ce s-a realizat inițierea în KAMA SHAKTI MANTRA, pe cerul acoperit de nori în cea mai mare parte s-a manifestat un fenomen cu totul deosebit. Luna se profila luminoasă într-o fereastră de nori și imediat sub ea era prezentă o porțiune la fel de luminoasă, având forma unei semiluni, cu marginile colorate în culorile curcubeului. Astfel a apărut, pe cerul ultimei nopți a taberei, unul dintre simbolurile cele mai cunoscute și mai semnificative ale lui SHIVA: semiluna pe care acesta o poartă pe cap. Această semilună este simbolul nectarului divin esenţial AMṚTA, energia divină care susţine întreaga viaţă a Universului. Deasupra semilunii luminoase, luna părea că întruchipează punctul sau BINDU – focarul subtil esențial șivaic reprezentând esența întregului Univers diferențiat. De altfel, acest simbol al lui BINDU plasat deasupra semilunii este bine-cunoscut din reprezentarea MANTRA-ei fundamentale AUM.

Această manifestare a lui SHIVA în planul fizic a umplut ființele participanților cu Lumină, Grație și Mister Dumnezeiesc, cu o stare de Iubire și Perfecțiune Dumnezeiască ce a deschis o poartă către Împărăția lui Dumnezeu.


Citiți și:

Miracole care să îi convingă în sfârșit pe cei sceptici. Dumnezeu ne face semn

Extazul adorării lui SHIVA – relatări ale unor practicanţi YOGA

 



yogaesoteric
19 noiembrie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More