Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Iubire convenţională - iubire neconvenţională

Iubirea convenţională se limitează cel mai adesea la anumite tipare uşor de prevăzut. Este previzibilă şi lipsită de spontaneitate, bazată pe nişte reguli fixe şi rigide. În prezent, iubirea convenţională este considerată ca fiind limitată, dar datorită prejudecăţilor cultivate de societate ea nu este înlocuită cu altceva. Convenţiile stabilite şi-au pierdut în multe cazuri semnificaţia de bază, aceea de a avea relaţii stabile, de lungă durată, de a întemeia o familie armonioasă, de a avea copii şi de a găsi o împlinire spirituală pe această cale. În ziua de azi, un cuplu căsătorit şi fericit la început constată că odată cu trecerea anilor devine tot mai rece, tot mai distant, ceea ce face ca aproape inevitabil să intervină dezinteresul şi plictiseala; contractul de căsătorie devine astfel pe an ce trece lipsit de sens. Actual, statisticile arată că această stare de lucruri este mai curând o regulă decât o excepţie, după cum este dovedit şi de procentajul în creştere al divorţurilor.

În cazul aventurilor amoroase, iubirea neconvenţională este imprevizibilă şi spontană, fiind bazată pe sentimente pure. Ea este de obicei considerată ilicită, nefiind în nici o direcţie limitată de vreo normă sau dogmă socială. Spiritualitatea orientală atribuie aventurii amoroase care dă naştere iubirii neconvenţionale un potenţial şi un rol enorm pentru atingerea stării de transcendenţă. Se spune chiar că ea poate conduce cu uşurinţă la experimentarea plenară a iubirii divine infinite, dacă energia sexuală este corect şi precis canalizată prin transmutarea integrală a potenţialului sexual de către un cuplu continent.

În prezent, iubirea neconvenţională a devenit aproape convenţională, ea fiind adeseori o iubire din care rar se mai poate culege vreun fruct spiritual. În acest gen de relaţie există o mare spontaneitate dar fără o finalitate profund spirituală, ea pierzându-se de cele mai multe ori în superficialitate şi în lipsa unui scop precis determinat.

Limita dintre cele două forme de iubire erotică nu mai este astăzi clar definită. Categoriile “convenţional” şi “neconvenţional” aproape că şi-au pierdut înţelesurile, căci în realitate, aceasta este mai curând o problemă de atitudine decât de categorisire. Tantra-ele afirmă că este posibilă aducerea neconvenţialismului în comuniune cu convenţialismul prin combinarea atentă şi înţeleaptă a “tot ceea ce este mai bun din ambele lumi”. Aceasta este atitudinea justă care trebuie să fie cultivată cu perseverenţă în Arta de a iubi. Când actul sexual devine previzibil şi plictisitor în multe situaţii se întrerupe orice comunicare. Îndoiala şi lipsa de încredere domină atunci relaţia şi o conduce inevitabil către eşec.

yogaesoteric


Articole publicate recent

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga