Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Şivaism >Şcoli şivaite >
Şivaismul Vira
Şivaismul Vira este una dintre cele mai dinamice şcoli şivaite din perioada modernă. Ea a fost popularizată de către remarcabilul brahmin sud-indian, Sri Basavanna (1105-1157). Aderenţii îşi trasează rădăcinile credinţei lor începând cu înţelepţii (rishi) vechilor timpuri. Şivaiţii Vira ("eroici") sunt de asemenea cunoscuţi sub numele de lingayat, purtătorii de linga (falus). În conformitate cu canoanele acestei tradiţii, toţi membri trebuie să poarte un linga, simbol al Supremului Shiva, închis într-un pandantiv în jurul gâtului. Asupra acestei practici, un adept contemporan a putut declara că "adorarea Vira Shaiva este cea mai bună formă de adorare deoarece shivalinga este purtat pe corpul nostru şi ne uneşte sufletul cu Omniprezenţa. Noi suntem tot timpul în contact cu Shiva, fără măcar vreo pauză de câteva secunde". Ca şi în cazul revoltei protestante din sec. XVI împotriva autorităţii catolice, mişcarea lingayat a câştigat cauza rebeliunii împotriba sistemului brahmanic care promova inegalitatea socială printr-un sistem ierarhic de caste care înfiera o întreagă clasă de oameni ca fiind impură. Fiind împotriva curentului spiritual al acelor timpuri, lingayat-ii au respins autoritatea vedică, ierarhia de caste, sistemul celor 4 aşezăminte (ashrama), multiplicitatea de zei, slujba preoţească, sacrificiul animal, legăturile karma-ice, existenţa lumilor interioare, dualitatea Brahman - Atman (Dumnezeu - Sine individual), adorarea în templu şi tradiţiile ritualice de tip purificare-impurificare.

Tradiţia Vira Shaiva spune că Basavanna a fost un tânăr meditativ şi luptător, care a respins mult din şivaismul practicat în timpul său. Şi-a rupt cordonul sacru (yajnopavita) la vârsta de 16 ani şi a fugit la Sangama, Karnataka. A primit aici adăpost şi încurajare de la un anume Ishanya Guru, un brahmin şivait din gruparea predominantă kalamukha şi a studiat învăţăturile sale în complexul monasterial şi în templu timp de 12 ani. Aici a dezvoltat o profundă devoţiune pentru Shiva în aspectul său de "Domn al confluenţei râurilor" - Kudalasangama. La 28 de ani, Basavanna a ajuns la concluzia că umanitatea se bazează în cea mai mare parte pe doctrina unui Dumnezeu personalizat, individual, sub forma unui ishtalinga - falus divin exterior ales. Această realizare spirituală a dat naştere credinţei centrale Vira Shaiva, în conformitate cu care corpul uman trebuie privit ca un templu viu al lui Dumnezeu şi care trebuie păstrat într-o perpetuă stare de puritate şi sublim. Aproape de terminarea studiilor sale la Sangama, Basavanna a avut un vis strălucitor, în care Shiva Kudalasangama i-a atins corpul usor, spunând: "Basavanna, fiule, în sfârşit a venit timpul pentru a pleca de aici. Continuă-ţi munca de a construi o societate justa!". Receptând aceste îndemnuri interioare, Basavanna a călătorit la Mangalavede, a intrat în serviciul regelui din acele timpuri, Bijjala. Concomitent cu o urcare rapidă pe treptele sociale (ofiţer şef al trezoreriei regale, ministru) în această ţară şivaită greu încercată de intruziunile budiste şi jainiste, Basavanna a promovat mesajul său revoluţionar despre o nouă societate religioasă şi vizionară.

Basavanna a avut două soţii, subliniind în învăţăturile sale că toţi adepţii, nu numai cei care renunţă la plăcerile vieţii, pot duce o viaţă sfântă. El ţinea discursuri în fiecare seară, denunţând ierarhia castelor, practicile magice, astrologia, construirea de temple şi altele, stimulând din ce în ce mai mulţi ascultători să gândească raţional şi să-l adore pe Shiva ca pe Divinul din ei înşişi. Aici, Basavanna a trăit şi a predicat timp de 20 de ani, dezvoltând o mişcare religioasă puternică. Această acţiune a sa de a aduna oamenii pentru discursuri a devenit cunoscută ca Shivambhava Mandapa ("casa experienţei şivaice"). La vârsta de 48 de ani, el s-a mutat împreună cu regele Bujjala la Kalyana unde, secondat de cel ce va deveni continuatorul său, Allam Prabhu, faima sa a continuat să crească în următorii 14 ani. Adepţi ai feluritelor căi sprituale s-au strâns din toată India pentru a-l întâlni. De-a lungul anilor însă, opoziţia la comunitatea sa egalitară a crescut mult în rândurile cetăţenilor obişnuiţi. Tensiunile au ajuns la apogeu în 1167, când un brahman şi o shudra (femeie din casta inferioară, considerată impură), amândoi lingayat (adepţi ai cultului falic al lui Shiva), s-au căsătorit. Cetăţenii dezgustaţi, au apelat la regele Bijjala, care a fost nevoit să dea ordin ca aceştia să fie executaţi, pentru a potoli mulţimea. Acesta a fost însă un gest necugetat care a ajutat la degenerarea situaţiei sociale existente şi aşa instabile, ceea ce a făcut ca Bijjala să fie el însuşi ucis de către un grup de oponenţi politici, sau chiar de către radicali lingayat. Basavanna a murit şi el la vârsta de 62 de ani la Sangama, într-un refugiu autoimpus.

În ciuda persecuţiei, conducerea spirituală de succes a lăsat o moştenire de sfinţenie, incluzând multe femei sfinţi. Dacă Basavanna a fost arhitectul social şi capul credinţei, Allama Prabhu a fost motorul misticii şi al austerităţii. Doctrinele acestor doi fondatori sunt conţinute în prozele lor lirice (vacana). Autoritatea spirituală Vira Shaiva derivă din viaţa şi scrierile acestor doi adoratori ai lui Shiva şi ai altor shivasharana (cei care s-au abandonat lui Shiva). Scrierile acestora au o notă comună: resping Vedele, ritualul, legendele despre zei şi zeiţe, considerând religiile formale ca un "stabiliment" în care nu îşi au locul dinamismul, spontaneitatea, bucuria de a trăi. El subliniază adeseori că "a face bine" promovat de către majoritatea religiilor vremii nu e un motiv suficient pentru eliberare. Allama Prabhu scrie în acest sens: "hrăneşte săracul, spune adevărul, fă fântâni pentru cei însetaţi şi construieşte rezervoare pentru oraş. Poţi merge în rai după moarte, dar nu vei fi nicicum alături de adevărul Dumnezeului nostru". Vacana-ele sunt poeme incandescente, pline de umor, ridiculizante şi pline de ardoarea căutării de Adevăr, ridicându-se din acestea, ca esenţă, o cale monoteistă ce comandă adepţilor să intre în teribilul tărâm al spiritualităţii personale, interioare. Iată câteva exemple: Ganacara a scris: "Ei spun că am fost născut, dar eu nu am naştere, O, Doamne! Ei spun că eu am murit, dar eu nu am moarte, O Doamne!". Allama Prabhu spune şi el, la rândul său: "Atunci când nu era nici început, nici ne-început, când nu era pace, nici ne-pace, când nu era nimic, nici ne-nimic, când totul era necreat şi necopt, Tu, Guheshvara (Shiva, ca stapân al misterelor), erai singur, doar cu Tine însuţi, prezent şi în acelaşi timp ne-prezent" etc.

Ca o ironie a sorţii însă, în secolele care au urmat acestor timpuri de reformă, şivaismul Vira a reabsorbit gradat multe lucruri pe care Basavanna le-a respins. Astfel, au reapărut adorările în templu, ritualurile, instituţionalizarea relaţiei cruciale guru-discipol într-un mod exterior. Au fost făcute eforturi de a se deriva teologia Vira Shaiva din scripturile hinduse tradiţionale. Până în acele timpuri, lingayat-ii, respingând Vedele, s-au plasat în afara curentului principal hindus, dar prin acceptarea câtorva Shaiva Agama-e (scrieri şivaite considerate revelate), s-au aliniat la celelalte grupări şivaite. Şivaiţii Vira îşi privesc însă propria credinţă ca o religie distinctă şi independentă. Idealurile originale, rămân oricum cuprinse în scriptura lingayat, care conţine: vacana-ele, povestirile istorice şi biografiile în versuri, lucrările specializate asupra doctrinei şi teologiei. Printre cele mai importante texte putem aminti: vacana-ele lui Basavanna, Mantragopya lui Allama Prabhu, Karana Hasuge a lui Cennabasavanna şi corpusul de scrieri "Shunya sampadana".

Doctrina monist-teistă a şivaismului Vira este numită Shaktivishishtadvaita, fiind o versiune de nondualism modificat, care acceptă şi diferenţa şi nondiferenţa între Sinele individual şi Divin, comparaţia fiind făcută cu razele soarelui. Pe scurt, Shiva şi forţa cosmică sau existenţa, sunt una ("Shiva eşti tu; tu trebuie să te întorci la Shiva, adică la tine" se arată în scrierile lingayat). Totuşi, Shiva este şi dicolo de creaţia Sa, care este reală, nu iluzorie. Dumnezeu este şi cauza eficientă şi cea materială. Sinele individual, în starea sa eliberată atinge uniunea nediferenţiată cu Shiva. Sfântul virashaiva Ranukacariya a spus: "precum apa pusă în apă, focul în foc, Sinele individual care devine amestecat cu Supremul Brahman, nu este văzut ca fiind distinct".

Adevărata unitate şi identitate între Shiva (Linga) şi Sinele individual (anga) este ţelul vieţii, descris ca shunya (vidul), care nu este un vid gol, ci unul creator, plin de potenţialitate. Adeptul se uneşte cu Shiva prin shatsthala, o cale progresivă cu şase trepte de devoţiune şi abandonare: bhakti (devoţiune), mahesha (serviciu dezinteresat), prasada (căutare onestă a graţiei lui Shiva), pranalinga (experienţă a Totului, ca fiind Shiva), sharana (refugiu lipsit de individualitate în Shiva) şi aikya (unicitate în Shiva). Fiecare fază îl aduce pe căutător mai aproape de divin, până când Sine individual şi Dumnezeu sunt fuzionaţi într-o stare finală de perpetuă conştiinţă şivaică, precum râurile care se scurg în ocean.

Şivaismul Vira are mijloace de atingere a acestui scop şi aceste mijloace depind de pancacara (cinci coduri de conduită) şi ashyavarana (opt scuturi pentru a proteja corpul ca sălaş al Divinului). Cele cinci coduri de conduită sunt: lingacara (adorarea zilnică a lui shivalinga), sadacara (atenţia către vocaţie şi datorie), shivacara (cunoaşterea şi aceptarea lui Shiva ca Dumnezeu unic şi egalitatea între adepţi), bhrityacara (smerenie faţă de toate creaturile) şi ganacara (apărarea comunităţii şi a credinţei). Cele opt scuturi sunt: guru, linga, jangama (identificarea cu călugărul rătăcitor, fără posesiuni), paduka (apă de la îmbăierea ritualică a linga-ului sau a picioarelor guru-lui, prasada(oferirea consacrată), vibhuti (cenuşa sfântă), rudraksha (seminţele sfinte) şi mantra (Namah Shivaya). Oricine poate să intre în religia Vira Shaiva printr-o iniţiere formală, numită lingadiksha, un rit care înlocuieşte ceremonialul tradiţional al cordonului sacru, consimţind totodată la purtarea zilnică şi adorarea unui shivalinga. Lingayat-ii pun mare accent pe această viaţă, pe egalitatea tuturor membrilor (indiferent la castă, educaţie, sex etc.), pe implicarea socială intensă şi serviciul adus comunităţii. Credinţa lor subliniază liberul arbitru, afirmă o lume hotărâtă şi mărturiseşte un monoteism pur.

Astăzi, şivaismul Vira este o credinţă vibrantă, în mod particular puternică în zona de origine, Karnataka, în India Centrală şi de Sud. Aproape 40 milioane de oameni trăiesc aici, din care aproximativ un sfert sunt lingayat-i. Se găseşte cu greu un sat în India fără un jangama (călugăr lingayat) şi o matha (mănăstire). Cu ocazia unei naşteri într-o familie lingayat, copilul intră în credinţă în aceeaşi zi, prin vizita unui jangama, care îi dăruişte un mic shivalinga pus într-un pandantiv legat de un cordon. Acest linga va fi purtat toată viaţa.

yogaesoteric



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga