MEDITAŢII, CONJUNCTURI ASTROLOGICE FAVORABILE şi EVENIMENTE SPIRITUALE din luna MAI 2019

 

Motto: „Uneori oamenii se împiedică de adevăr, dar numai cei proşti se ridică imediat şi merg indiferenţi mai departe.”

ATENŢIE!!! Fiecare dintre aceste momente benefice, care sunt totodată nişte daruri ascunse ce ne sunt oferite de DUMNEZEU, vă ajută să pătrundeţi şi să savuraţi, la modul spiritual vorbind, TAINELE REZONANŢELOR OCULTE ASTRALE. Prin focalizarea fermă şi continuă a atenţiei asupra lor, aceste momente inefabile ne oferă totodată ocazia de a trăi plenar şi profund MISTERUL MOMENTULUI PREZENT.
  Profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Joi, 2 mai, de la ora 01:00 – SĂRBĂTOAREA SPIRITUALĂ A ZODIILOR în care vor fi sărbătoriţi nativii şi nativele din zodia TAUR. Această manifestare spiritual-artistică va avea loc în cadrul Taberei spirituale yoghine de vacanță de la Herculane.

Vineri, 3 mai/Sâmbătă, 4 mai, între orele 23:30-01:00 – MEDITAŢIE SPECIALĂ DE COMUNIUNE PROFUNDĂ CU SHIVA CU OCAZIA MOMENTULUI DE SHIVARATRI.

Luni, 6 mai, între orele 18:00-18:45 – Meditaţie de comuniune cu PAȘTELE BLAJINILOR.

Miercuri, 8 mai, între orele 17:05-17:50 –  Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei MERCUR în CONJUNCȚIE cu sfera subtilă de forță a planetei URANUS. Efecte: Acest aspect trezeşte şi dinamizează imaginaţia creatoare, inspiraţia artistică şi spirituală, inteligenţa benefică, totodată trezeşte capacităţile telepatice, facilitează comuniunea cu lumile superioare paralele, trezeşte şi dinamizează puterea de introspecţie, face să crească starea de aspiraţie, permite transcenderea spontană a sferei mentale, face să apară în fiinţă o forţă de pătrundere mentală mult mărită. Favorizează depăşirea cu uşurinţă a prejudecăţilor, a concepţiilor rigide şi sterile. Trezeşte originalitatea, intensifică puterea de concentrare mentală, facilitează apariţia unor stări de identificare profund benefice, favorizează apariţia şi manifestarea stărilor benefice de transă. Facilitează rafinarea mentalului şi face posibilă atingerea unei stări de armonie interioară.

Joi, 9 mai, între orele 05:35-06:20 – Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a SOARELUI în SEXTIL cu sfera subtilă de forță a planetei NEPTUN. Efecte: Trezeşte şi amplifică intuiţia spirituală, face să intre în stare de efervescenţă forţa creatoare, trezeşte rafinamentul artistic şi senzualitatea rafinată, facilitează trezirea capacităţii de comunicare intuitivă cu lumile angelice. Amplifică puritatea şi trezeşte capacităţile vindecătoare prin intermediul magnetismului curativ. Trezeşte starea inefabilă de dăruire necondiţionată către Dumnezeu, face să crească aspiraţia către idealurile spirituale.

Joi, 9 mai, între orele 19:40-20:25 – Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei VENUS în TRIGON cu sfera subtilă de forță a planetei JUPITER. Efecte: Trezeşte şi amplifică în fiinţă generozitatea, toleranţa, blândeţea, optimismul, face să apară în universul nostru lăuntric trăirea intensă şi plenară a stării de fericire fără obiect. Favorizează îmbunătăţirea stării de sănătate, face să apară o stare inefabilă de integrare armonioasă în sfera socială, favorizează succesul în planul material. Facilitează intrarea în comuniune telepatică empatică profundă cu spiritele naturii şi cu ghizii spirituali din lumile paradisiace subtile care există în universul astral, trezeşte şi amplifică starea de armonie şi de elevare spirituală, face totodată posibilă o stare de comuniune spirituală profundă cu Ghidul Spiritual din lumea fizică, face să apară o stare de expansiune afectivă euforică şi favorizează abundenţa.

Sâmbătă, 11 mai, între orele 12:05-12:50 – Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a SOARELUI în TRIGON cu sfera subtilă de forță a planetei SATURN. Efecte: Trezeşte şi amplifică în universul nostru lăuntric responsabilitatea, răbdarea, încrederea în sine, dinamizează simţul practic, face să apară o atitudine pregnant obiectivă care favorizează profunzimea. Facilitează depăşirea spontană a mândriei, trezeşte respectul de sine, dinamizează puterea de a lupta cu forţe sporite împotriva răului şi de a duce la bun sfârşit aspiraţiile noastre. Este un moment favorabil pentru asumarea cu succes a unor responsabilităţi cu totul deosebite în sfera spirituală, care, printre altele, favorizează materializarea şi împlinirea idealurilor noastre sublime. Totodată, acest aspect trezeşte şi amplifică tenacitatea, cumpătarea, face să apară starea de înţelepciune practică; de asemenea, trezeşte şi dinamizează capacităţile organizatorice.

Sâmbătă, 11 mai, între orele 14:00-14:30 – Meditaţie cu energia subtilă sublimă tainică, nesfârșită a ATRIBUTULUI DUMNEZEIESC AL PĂCII PROFUNDE DUMNEZEIEȘTI, transmisă online de MISA Senzaţional TV. În București, meditația se va realiza la sala Pipera 2. 

Sâmbătă, 11 mai, între orele 21:00-21:45 – MEDITAŢIE ÎN SPIRALĂ YANG DE COMUNIUNE SPIRITUALĂ PROFUNDĂ CU SUFLETUL NEAMULUI ROMÂNESC, realizată la unison în ţară. În Bucureşti, spirala va avea loc la sala Pipera 2.

Sâmbătă, 11 mai, între orele 21:50-22:25 – A TREIA INTEGRARE SPIRITUALĂ ŞI CONSACRAREA la unison a energiei începutului TAPASULUI de POST NEGRU pentru perioada 2019-2020, care se va realiza după meditaţia în spirală yang de comuniune spirituală cu Sufletul Neamului Românesc. În Bucureşti, această acţiune va avea loc la sala Pipera 2.

Duminică, 12 mai, între orele 15:30-16:00 – Exemplificare spirituală cu tema: STAREA DE COMUNIUNE PLENARĂ ȘI PROFUNDĂ CU MEMBRII SUPREMULUI CONSILIU GALACTIC.

Marți, 14 mai, între orele 05:50-06:35 – Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a SOARELUI în TRIGON cu sfera subtilă de forță a planetei PLUTO. Efecte: Trezeşte şi amplifică forţa de regenerare în întreaga fiinţă, face să crească şi să se rafineze puterea de pătrundere mentală, facilitează transformarea lăuntrică, trezeşte în mod armonios sexualitatea rafinată şi frenetică, dinamizează masculinitatea şi o face să se manifeste plenar şi armonios. Face să crească forţa creatoare, hotărârea, curajul, vitalitatea şi virilitatea. Energia astrală complexă, benefică, a acestui aspect trezeşte şi amplifică forţa afectivă, starea de aspiraţie şi favorizează revelarea profunzimilor nebănuite ale fiinţei, făcând totodată posibilă fuziunea lăuntrică inefabilă cu Dumnezeu Tatăl. Acest aspect trezeşte şi facilitează transformările profunde în sfera subconştientului şi face să apară o raportare plină de sacralitate la eros, favorizând totodată transmutarea potenţialului sexual şi sublimarea armonioasă a energiei erotice efervescente.

Marți, 14 mai, între orele 16:45-17:30 – Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei VENUS în SEXTIL cu sfera subtilă de forță a planetei MARTE. Efecte: Favorizează trezirea pasionalităţii rafinate, a romantismului, a rafinamentului erotic şi artistic. Dinamizează nevoia de exprimare a sentimentelor de iubire amplificând curajul de a ne exprima potenţialul afectiv, facilitează creativitatea şi spontaneitatea ajutând la desprinderea de prejudecăţi, mai ales de prejudecăţile de natură sexuală. Conduce la transformarea dorinţelor limitatoare în stări spirituale prin intermediul abandonului şi a dăruirii necondiţionate. Trezeşte curajul, autodepăşirea, anihilarea obiceiurilor nefolositoare evoluţiei noastre afectiv-relaţionale. Predispune la trezirea stării de iubire pură, dinamizează în fiinţă tandreţea şi permite depăşirea timidităţii şi a prejudecăţilor referitoare la sexualitate. Amplifică imaginaţia creatoare, starea de transfigurare şi de armonie în cuplu, forţa de transformare a fiinţei prin iubire. Trezeşte şi dinamizează tandreţea.

Joi, 16 mai, între orele 04:05-04:50 – Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei MERCUR în SEXTIL cu sfera subtilă de forță a planetei NEPTUN. Efecte: Trezeşte şi conferă apariţia unui mod de gândire rafinat, transfigurator şi favorizează dinamizarea puterii de pătrundere mentală. Reprezintă o şansă de a descoperi unele modalităţi tainice, inedite, de depăşire a sferei mentalului prin cultivarea stării de abandon în faţa Voinţei lui Dumnezeu Tatăl. Facilitează apariţia spontană a unei stări ample de transfigurare şi totodată conferă un foarte bun control lăuntric asupra fluctuaţiilor mentale. Face să se amplifice şi să se rafineze aspiraţia către transformare spirituală, face posibilă pătrunderea ocultă în sfera subconştientului colectiv, permite eliminarea fulgerătoare a fobiilor.

Vineri, 17 mai – TRIPURA SUNDARI. Momentul de maxim benefic este la ora 00:27. Perioada favorabilă de angrenare în cuplu cu iubire, continenţă şi transfigurare: între orele 19:30 (joi, 16 mai) – 07:30 (vineri, 17 mai). Meditaţia specială de comuniune cu Marea Putere Cosmică Tripura Sundari: între orele 23:57 (joi, 16 mai)-00:57 (vineri, 17 mai).

Vineri, 17 mai, între orele 01:55-02:40 – Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei MERCUR în TRIGON cu sfera subtilă de forță a planetei SATURN. Efecte: Acest aspect conferă trezirea perspicacităţii, a spiritului de observaţie, face să se trezească starea de înţelepciune şi facilitează apariţia unor idei inspirate, geniale. Acest aspect face posibilă maturizarea interioară prin înţelegerea corectă şi profundă a responsabilităţilor pe care le avem şi trezeşte altruismul. Este facilitată atingerea stării de linişte interioară şi calm profund în sfera mentală. Permite eliminarea rapidă şi definitivă a stărilor de împrăştiere mentală, amplifică puterea de concentrare, conferă o gândire practică, obiectivitate, punctualitate.

Sâmbătă, 18 mai, între orele 08:35-09:20 – Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei MERCUR în TRIGON cu sfera subtilă de forță a planetei PLUTO. Efecte: Acest aspect este pregnant favorabil pentru asocierea creatoare a voinţei ferme cu abilitatea mentală de a găsi soluţii creatoare, el facilitează totodată învingerea obstacolelor de tot felul. Trezeşte şi amplifică diplomaţia, înclinaţia către studiul textelor sacre, dinamizează şi amplifică forţa creatoare, trezeşte şi face să crească farmecul personal (charisma).

Sâmbătă, 18 mai, între orele 14:00-14:30 – Meditaţie cu energia subtilă sublimă tainică, nesfârșită a ATRIBUTULUI DUMNEZEIESC AL GENEROZITĂȚII DUMNEZEIEȘTI, transmisă online de MISA Senzaţional TV. În București, meditația se va realiza la sala Pipera 2. 

Sâmbătă, 18 mai, între orele 14:57-15:58 – SPIRALĂ YANG DE COMUNIUNE cu SUFLETUL NEAMULUI ROMÂNESC şi cu SUFLETUL NEAMULUI MAGHIAR, realizată la unison în mai multe oraşe din Ungaria şi România. În Bucureşti, spirala va avea loc la sala Pipera 1 (vestiar).

Sâmbătă, 18 mai, între orele 19:00-19:45 – Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei VENUS în CONJUNCȚIE cu sfera subtilă de forță a planetei URANUS. Efecte: Trezeşte în fiinţă o năvalnică dorinţă de libertate spirituală, facilitează cultivarea stării de detaşare şi face posibilă cu uşurinţă desprinderea de prejudecăţile care există de obicei în relaţia de cuplu. Dinamizează originalitatea, creativitatea şi favorizează aprofundarea relaţiilor de prietenie spirituală. Trezeşte şi amplifică starea de abandon prin iubire, conduce la depăşirea posesivităţii şi a ataşamentelor care ne limitează în evoluţia noastră spirituală. Facilitează apariţia şi trăirea stării de releu divin în cadrul relaţiilor afective. Acest aspect face posibilă intrarea în comuniune inefabilă cu sfera afectivă universală, totodată face să se trezească în fiinţă starea de conştiinţă christică, trezeşte şi amplifică capacitatea de dăruire faţă de marile idealuri spirituale ale omenirii.

Duminică, 19 mai – LUNA PLINĂ. Perioada de influenţă nefastă a Lunii Pline începe sâmbătă, 18 mai, la ora 06:11 şi se încheie duminică, 19 mai, la ora 18:11. Momentul de maximă influenţă nefastă a Lunii Pline este duminică, 19 mai, la ora 00:11.

Duminică, 19 mai, între orele 16:00-18:15 – TEHNICA DE PROIECȚIE A CONȘTIINȚEI (PHOWA) ÎN ÎMPĂRĂȚIA CEA TAINICĂ A LUI DUMNEZEU TATĂL, realizată la unison în mai multe localități din România și din alte țări. În București, această manifestare spirituală va avea loc la sălile Pipera 1 (Vestiar bărbați), Obor (Verandă) și IS 7.

Duminică, 19 mai, între orele 21:00-21:45 – MEDITAŢIE ÎN SPIRALĂ YANG DE INVOCARE A GRAŢIEI DUMNEZEIEȘTI, realizată la unison în ţară. În Bucureşti, spirala se va organiza la sala Pipera 2.

Miercuri, 22 mai, între orele 12:30-15:30 – ÎNTÂLNIREA COMUNĂ a INSTRUCTORILOR DE YOGA, a LECTORILOR DE AYURVEDA şi a INSTRUCTORILOR DE ȘiVAISM, la sala Pipera 1. În aceeași zi, vor mai avea loc: CURSUL DE PREGĂTIRE PENTRU INSTRUCTORII DE YOGA (nr. 14),  între orele 15:30-17:30, la sala Pipera 1; ÎNTÂLNIREA LECTORILOR DE AYURVEDA, între orele 07:30-10:00, la sala Pipera 2; ÎNTÂLNIREA INSTRUCTORILOR DE ȘIVAISM, între orele 09:30-10:30, la sala Pipera 1 (în vestiarul din dreapta).

Miercuri, 22 mai, între orele 17:30-18:15 – Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei MARTE în SEXTIL cu sfera subtilă de forță a planetei URANUS. Efecte: Facilitează amplificarea stării de releu divin, trezeşte inspiraţia şi originalitatea. Conferă posibilitatea de a ne depăşi cu uşurinţă rigiditatea şi prejudecăţile limitatoare, reprezentând o şansă spre a ne dezvolta curajul şi iniţiativa, orientate către realizarea unor scopuri profund transformatoare şi benefice. Conferă pasionalitate rafinată şi spontaneitate. Trezeşte şi amplifică în fiinţă dinamismul binefăcător, facilitează angrenarea iniţiativelor inovatoare, trezeşte şi dinamizează capacitatea de a acţiona rapid şi eficient, trezeşte şi dinamizează îndrăzneala şi inteligenţa.

Sâmbătă, 25 mai – ZIUA lui KALI. Între orele 13:00-14:30: meditaţie de comuniune amplă, profundă şi copleşitoare cu Marea Putere Cosmică KALI.

Sâmbătă, 25 mai, între orele 18:00-18:45 – Meditaţie de comuniune spirituală cu marele mistic creştin PADRE PIO.

Duminică, 26 mai, orele 17:30-22:00 – CEREMONIE DE INVOCARE A GRAŢIEI MARII PUTERI COSMICE MATANGI ŞI A GHIDULUI SPIRITUAL ÎN VEDEREA ÎMPLINIRII CU SUCCES A MENIRII NOASTRE DUMNEZEIEȘTI PE CARE NE-AM ASUMAT-O PENTRU ACEASTĂ EXISTENȚĂ, realizată la unison în mai multe localități din România și din alte țări. În Bucureşti, această manifestare spirituală va avea loc la sălile Pipera 1 (Vestiar bărbați), Obor (Verandă) și IS 7.

Duminică, 26 mai, între orele 18:00-20:20 – PROCEDEUL DE INVOCARE A TĂRÂMULUI CELUI TAINIC AL SHAMBALA-EI PENTRU PACE PLANETARĂ ŞI PENTRU VINDECAREA ŞI REGENERAREA SPIRITUALĂ A PLANETEI, realizată la unison în ţară și în străinătate. În Bucureşti, acest procedeu spiritual se va face la sala Pipera 2.

Duminică, 26 mai, între orele 21:00-21:45 – MEDITAŢIE ÎN SPIRALĂ YANG DE INVOCARE A GRAŢIEI DUMNEZEIEȘTI, realizată la unison în ţară. În Bucureşti, spirala se va organiza la sala Pipera 2.

Joi, 30 mai – Încep TABERELE INTERNAŢIONALE EXCEPŢIONALE PENTRU FEMEI: „SHAKTI ÎNTR-UN POSIBIL EXTAZ” – YONI CHAKRA (partea I și II), care se va desfășura în Cluj-Napoca în perioada 30 mai – 2 iunie 2019, respectiv „SHAKTI ÎNTR-UN POSIBIL EXTAZ” – YONI CHAKRA (partea a III-a), care va avea loc în București, în perioada 30 mai – 2 iunie 2019.

Joi, 30 mai, între orele 19:35-20:20 – Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei VENUS în SEXTIL cu sfera subtilă de forță a planetei NEPTUN. Efecte: Permite înţelegerea profundă prin empatie a sentimentelor si a trăirilor lăuntrice ale celorlalţi oameni, face posibilă expansiunea fiinţei în sfera afectivă, permite trezirea stărilor ample de compasiune, de umiliţă, şi apariţia unor stări de iubire detaşată şi dăruire necondiţionată către Dumnezeu. face posibilă comuniunea subtilă, telepatică cu lumile astrale superioare şi cu entităţile angelice. Crează posibilitatea de a ne elimina ataşamentele, de a transfigura în mod exemplar fiinţa iubită. Aspectul conferă trezirea unei stări de entuzism pregnant, facilitează apariţia stărilor afective copleşitoare, trezeşte şi dinamizează farmecul personal, starea de devoţiune faţă de Dumnezeu, trezeşte şi amplifică puterea de transfigurare, dinamizează imaginaţia creatoare, face să se manifeste în fiinţă inspiraţia dumnezeiască de tip profetic, trezeşte şi amplifică gândirea pozitivă, favorizează comuniunea cu Dumnezeu Tatăl prin intermediul iubirii şi al aspiraţiei.

Vineri, 31 mai, între orele 18:10-18:55 – Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei VENUS în TRIGON cu sfera subtilă de forță a planetei SATURN. Efecte: Favorizează exprimarea spontană, liberă, a trăirilor şi emoţiilor benefice, trezeşte şi amplifică continuitatea în exprimarea sentimentelor binefăcătoare. Facilitează atingerea unei stări de profunzime şi a respectului în relaţiile interumane. Face posibilă o mai bună colaborare şi înţelegere între oameni, atât în sfera socială cât şi în cea spirituală. Trezeşte şi amplifică în fiinţă discernământul, cumpătarea, responsabilitatea în relaţii, totodată trezeşte şi amplifică tactul şi diplomaţia.

 

yogaesoteric
23 aprilie 2019

 

 

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More